sâmbătă, 15 octombrie 2022

Alertă de gradul zero!


Monstruoasa coaliţie aflată la putere în România a decis predarea ţării. Efectiv, în scurt timp România nu va mai fi o ţară, ci un teritoriu unde mafia multinaţională îşi va face de cap. Iar orice încercare de a-ţi face dreptate va fi penalizată în cel mai securistic mod posibil, punându-te în faţa unui zid imposibil de trecut.

Par vorbe mari? Pare imposibil aşa ceva? Ei bine, nu! Culmea e că această imensă trădare de ţară este făcută de o mână de nulităţi, avându-l în frunte pe cel mai prost preşedinte pe care l-a avut ţara aceasta, Klaus Iohannis. E incredibil cum un individ atât de limitat, atât de gângav, o nulitate înfiorătoare, a reuşit să vândă o întreagă naţiune, să o pună efectiv pe tarabă şi s-o dea cui s-o nimeri. 

Nu înţelegeţi cum e posibil aşa ceva? Simplu: prin legile justiţiei. A fost suficient să se găsească un ticălos care visează să ajungă premier - Pledoiu, după cum i se spune - care să pună în practică cea mai perversă modificare legislativă. După ce Pledoiu a înmormântat Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, transformând din nou procurorii şi judecătorii cu telecomandă într-o mafie protejată de lege, acum trece la pasul următor, rupând întreg aparatul de justiţie de statul român. Este ceva absolut incredibil ceea ce se petrece: sistemul care-ar trebui să asigure securitatea României - întrucât respectarea legii ţine de securitate! - cu toate că este plătit regeşte de la bugetul anemic al bietei noastre ţări, va fi condus din altă parte. Aşa-i că e incredibil?

Practic, prin legile justiţiei - pomovate de Pledoiu şi avizate de Comisia parlamentară condusă de jigodia PNL Gabriel Andronache - sistemul de justiţie din România nu mai trebuie să se supună hotărârilor Curţii Constituţionale. După cum ştim, în conformitate cu art. 147 din Constituţia României, „deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”. Practic, ceea ce face cu bunăştiinţă mafia politică avându-l în frunte pe Plăvan, secondat de cele două nulităţi Ciucă şi Ciolacu, este o operaţiune perversă prin care se scoate nu doar justiţie, ci întregul sistem legislativ în afara deciziilor Parlamentului, ICCJ, Curţii Constituţionale s.a.m.d. Din acel moment, în tot sistemul judiciar autohton poate opera legea străină, în defavoarea celei autohtone. Aşa cum Plăvanul a dat o lovitură de stat prin numirea ilegală a lui Ciucă la vârful Înaltului Stat Major, la fel se întâmplă şi acum, forţându-se o lovitură de stat pentru cedarea de facto a suveranităţii naţionale.

Ca să înţelegeţi mai bine, să vă dau câteva exemple despre haosul care se va instaura în România. După cum ştim, aici nu sunt legale căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. De asemenea, familia este definită a o unire între un bărbat şi o femeie. Cu toate acestea, un cuplu homosexual se va putea adresa justiţiei care, dacă vrea, va judeca după „standardul european” şi va spune că cei doi petenţi întemeiază o familie, iar astfel, statul român va fi obligat să aplice legea astfel încât să le accepte celor doi toate drepturile care decurg din această situaţie. Partea frumoasă abia acum vine. Dacă cei doi decid să ia un credit ipotecar, banca va fi obligată să-i trateze ca pe o familie. Notarul, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, de asemenea. Ce se întâmplă dacă cei doi divorţează? Sau, mai bine spus, cum vor putea cei doi să divorţeze? Unul dintre ei s-ar putea adresa aceleiaşi justiţii spunând că întreaga căsătorie nu are niciun temei, deoarece nu respectă legislaţia României. Şi, din nou, un judecător i-ar putea da dreptate deoarece, nu-i aşa?, el are dreptul să se raporteze şi la legislaţia autohtonă. Astfel, în urma unei asemenea decizii, întreg actul care-a stat la baza împrumutului pică, la fel ca şi contractul de ipotecă sau cel de vânzare-cumpărare. Banca, în acest caz, va cam rămâne în fundul gol deoarece a dat un credit pe un act considerat de aceeaşi justiţie ilegal. 

În cazul de faţă avem de-a face cu o situaţia paradoxală, însă sunt nenumărate alte situaţii. Spre exemplu, în legislaţia autohtonă emiterea ce cecuri fără acoperire este considerată înşelăciune, fiind pedepsită cu închisoare de minim 6 luni. Un cetăţean, dacă are spate, va putea să tragă câte ţepe cu cecuri  vrea în România, iar când va fi cercetat, s-ar putea să i se dea neînceperea urmăririi penale deoarece, în conformitate cu legislaţia UE, pentru cecuri nu este prevăzută nicio sancţiune. Frumos, nu-i aşa? 

Totuşi, dincolo de toate aceste situaţii hilare, realitatea e cea pe care v-am spus-o: se pune de-o mega-instituţie care se va sustrage în totalitate legislaţiei autohtone, punând în aplicare, după bunul său plac şi fără a putea fi trasă la răspundere de nimeni, orice legislaţie doreşte. Cui foloseşte asta? Evident securiştilor şi stăpânilor lor exerni, în condiţiile în care de fiecare dată când e nevoie se vor găsi portiţe pentru a fenta sistemul, iar jigodiile să scape. Oricum, după cum s-a văzut, nuitatea Koveşi a scăpat graţie săgeţilor din sistem, asta cu toate că locul ei adevărat era la puşcărie. Şi, ca să înţelegeţi cum funcţionează aşa-zisa justiţie europeană, vă voi aminti despre scandaloasa acceptare în termen record a plângerii lui Koveşi depusă la CEDO. Acolo unde bieţii oameni de rând aşteaptă uneori şi peste zece ani, plângerea Cicloapei a fost admisă în mai puţin de-o lună. Justiţie, frăţiorule!

Ceea ce nu v-am amintit, este că în conformitate cu aceeaşi legislaţie, justiţia pe bază de protocol este repusă pe tapet. După ce-a fost desfiinţată prin hotărâri ale CCR, această formă monstruoasă de mafie instituţionalizată nu va mai putea fi dărâmată deoarece jusiţia nu va mai fi obligată să se supună controlului CCR. Simplu, nu-i aşa? 

Întrebarea care se pune este dacă putem cu adevărat să facem ceva? Pe moment, cred că ar trebui să se reia acţiunea de SMS-uri adresate parlamentarilor, după modelul din pandemie, atunci când aceeaşi coaliţie avea de gând să introducă vaccinarea obligatorie. De data aceasta efectele unei asemenea legislaţii sunt mult mai perverse. Imaginaţi-vă că un ONG de-al lui Soros ar da în judecată statul român deoarece nu impune vaccinarea obligatorie anti-COVID. Acel ONG ar câştiga în instanţă - deoarece e european, nu-i aşa? - iar statul ar fi obligat să pun în aplicare vaccinarea obligatorie a cetăţenilor. Uite cum s-ar ajunge ca guvernatrea, indiferent de cine ar fi la putere, să fie telecomandată prin intermediul justiţiei strâmbe. 

E crâncen ceea ce se petrece. Viermii străini, paraziţii, ne-au invadat. Întreg organismul statului este cangrenat întrucât statul e cuprins de o infecţie generalizată. Iar noi suntem principalele victime. Când oare ne vom trezi? 

46 de comentarii:

  1. Cica SRI are departament de aparare a Constitutiei. Ha Ha Ha

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "SAR" ( Serviciul Antiromân de Informații), alias SRI.
      Îmi cer scuze față de profesioniștii din acest sistem, care, dacă mai stau încă în sistem, o fac doar pentru a sta, atât cât pot, cu bunghiul pe derbedei, pe cei vânduți.
      A.A.

      Ștergere
    2. Poate justiția lor. Nu a Romanilor!

      Ștergere
    3. Pacepa era la fel de ruman ca si EllVig, luptatori pentru dreptate si patrioti.

      Ștergere
  2. "se va putea adresa justiţiei care, dacă vrea, va judeca după „standardul european” . Daca vrea. Depinde aici de constiinta judecatorului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Çàti judecàtori au asa ceva ?

      Ștergere
    2. Altă găselniță și "standardul european". Da, standard românesc, autohton, nu e bun?Cui stă în gât și nu alunecă la vale? Aveți nevoie de asistență la înghițirea standardului românesc, măi trădătorilor, măi cozi de topor ruginit. Ia reveniți- vă puțin.
      V- au promis stăpânii protecție, măi amețiților?
      Păi, stăpânilor voștri le cam bat clopotele. Ca să le puteți auzi, scoateți-vă galenele din urechi, fraierilor și reveniți-vă cât încă nu e prea târziu pentru voi.
      Așa să vă ajute Dumnezeu!
      După inimă și suflet. După faptă și răsplată.
      A.A.

      Ștergere
    3. Daca judecatorii sunt de calibrul lui Dănileț e cla!!!

      Ștergere
    4. Anonim15 octombrie 2022, 12:38
      Dumnezeu exista, dar nu va interveni in ultima clipa cum se tot spera. De ce-ajuta Dumnezeu un popor care sta cu Doamne ajuta! in glanda intr-una?? Iisus parca vorbea si de fapte. Si fariseii il provocau: daca e Sabat, ar trebui sa ajute pe cineva? Ce de-a tipuri de "crestini" am intalnit!
      De la aia cu "Batu-l-ar Dumnezeu sa-l bata", la aia cu "Doamne ajuta!", dar cand le ceri cel mai mic ajutor, fie si sfat, o dau cu "drept cine ma iei?". Unii ar sta ore in genunchi la rugaciuni decat sa intinda un deget de ajutor, fie si simbolic. Ca dovada macar ca crestinismul n-a disparut. Expresia "prost de bun" bate intregul Nou Testament! Asta gandim de fapt. Sau "uite fraierul cum ne ajuta, moca, ba mai sta si intr-un picior". Ajutorul crestin e ca nu-i punem piedica in timp ce ne ajuta. Ajutorul crestin e cand ne abtinem sa-i facem branci alora cu un picior in groapa. Halal natie ipocrita si perversa, cu multiple unitati de masura. Fa-te frate cu dracu' pana treci puntea/podul? Si daca podul e etern, ramai frate cu el, crezand ca vei scapa si-i vei rade superior. O natie atat de mandra (uneori pana si in forme de smerenie sta ascunsa mandria) n-am mai vazut.
      Mereu altii sunt rai, de aia ai si spus "Așa să vă ajute Dumnezeu!
      După inimă și suflet. După faptă și răsplată.". Mai corect era asa sa NE ajute...
      Dar...on topic...Ne "alegem" noi soarta, de probleme de justitie, de servicii etc. cum si-au "ales"-o toate tarile sub papuc, pline de resurse jecmanite, sau/si avand, colac peste pupaza, o pozitie geografica blestemata. Irak, Afganistan, Siria etc?? Au fost liberi sa moara; unde n-au mers revolutii colorate, s-au purtat razboaie. Intr-un fel sau altul tot au distrus.
      Se vorbeste ca uie va pica rapid, euroiul va fi terminat, somajul va exploda, si noi romanii sa ne ducem peste ocean. Am fost sclavii lor aici in tara, acum sa fim tot slavii lor, dar la ei in tara. Sua (scriu cu majuscula doar pentru ca e inceput de propozitie) va mai subzista cateva luni pe seama uie si nu numai.
      Traind in nenorocitul de normalcy bias https://en.wikipedia.org/wiki/Normalcy_bias#:~:text=Normalcy%20bias%2C%20or%20normality%20bias,and%20its%20potential%20adverse%20effects. normal ca nu veti accepta piramida extinctiei rasei umane. Inca sperati la lumi multipolare, la cateva luni de viata in plus, care doar chin inimaginabil vor fi...Unora li se rupe. Altii au trecut prin diverse, si nu degeaba au parafrazat: de la barbarie la civilizatie e nevoie de un secol; de la civilizatie la barbarie, doar o singura zi. Vagauni, buncare, adaposturi, beciuri sunt peste tot, in aceeasi lume a controlului absolut. Nu-i nevoie sa plec peste granita sa ma conving la fata locului. In plus, in vami, pe aeroporturi prevad niste surprize deosebite...nu spun care. Diferenta dintre 1000m peste nivelul marii (refugiul in munti) si -2m (6feet under) e o chestiune de timp.
      Normalcy bias are si o componenta religioasa, religia fiind un pilon solid al sperantelor. Piramida extinctiei are nevoie de o piramida a sperantelor. (Da, stiu, am un pitic cu piramidele. Glumesc, am mai multi.). De la cultura, educatie, pana la ultimii influenceri/"oameni", se vand sperantele mai ceva ca painea calda. Cand se va intampla...va fi deja prea tarziu. Oricum e. Nu va mai fi nimeni apt psihic sa-si aminteasca ce-am spus. O scurta perioada va fi condus doar de instincte animalice...
      Doamne ajuta sa se intample mai repede.

      Ștergere
    5. Viață, viață, legată cu ață!

      Ștergere
    6. Dumnezeu, Anonim 12:38, nu e slugă la dârlugă.
      Ei, aici e șpilul: "Așa să-mi ajute Dumnezeu", un' să spune și când să spune?
      Hai, că nu sunt eu toantă degeaba. Sunt cu diplomă.
      Vă dau un indiciu: încheie un jurământ de învestire in niște funcții.
      A.A.

      Ștergere
    7. Domnule Anonim 12:21. , hai, vă rog eu, zvârliți haina aceea ponosită de pesimist în contemplarea lumii ăsteia, pe ducă, cică. Ei, și ce, credeți că dacă o mierlesc eu sau alții, se face gaură în cer. Se poate întâmpla, ca mâine, uite așa, să aluneci pe o coajă de banană și să te duci repejor și de urgență pe lumea aialaltă, acolo unde nu-i suspin și nici durere, acolo unde-s numa îngerițe blânde și suave și îngeri bine făcuți, numa unu și unu. Am citit ce ziceți dumneavoastră și am stat un pic pe gânduri: să răspund, să nu răspund! Dar, întrucât, ați făcut analiză concisă, divagând ulterior, am ales să răspund.
      Haoleu, săriți, vine apocalipsa.
      Ați avut o premoniție? V- a șoptit în somn cevașilea răposatul Petrache Lupu de la Maglavit sau răposatul Oracol de la Dămăroaia.
      Da, îmbrățișez câteva chestiuni revelate de dumneavoastră, referitoare la unii " creștini", care, în timpul săptămânii fac rele in draci, iar duminica se duc la biserică, bat mătănii, pupă icoane și ce s- o mai găsi prin biserică, iar apoi, convinși fiind că le-o iertat Doamne Doamne păcatele, o iau de la capăt cu spor. Cunoaștem.
      Eu mă uit în curtea mea, mai întâi. Spre mine și în mine.
      Nu judec pe nimeni. Nu trăiesc eu in locul altuia. Nu cunosc eu cotloanele vieții lui .
      Nu e vorba de speranță în sensul că aștepți să-ți pice para mălăiață in gură. E mai mult decât atât.
      Eu mă opresc aici. Timpul vieții mele, atâta cât e sau cat o mai, este foarte prețios
      Până una, alta, să nu uităm să ne bucurăm de această toamnă frumoasă .
      Așa, încărcați cum suntem, cu de toate, să ridicăm privirea din pământ. Afară e o feerie de culori.
      Multă sănătate și să auzim de bine!
      A.A.

      Ștergere
    8. Of, am încurcat anonimii. Numa anonimi pe aici. Măcar, ca să mă deosebesc, pun naibii ceva, acolo. Chiar și o liniuță, un punct , o literă mare, mică
      Mă scuzați, glumeam .
      Nu e obligatoriu să pui nimic.
      Lasă așa, fără identitate. Doar niste alte umbre. Asta e. Pot înțelege motivele.
      Deci, A.A. din 17.10.2022 05:18, se adresa de fapt, lui Anonim
      16.10.2022 12:21, că doar nu " vorbeam" cu mine, însămi.
      Vă mulțumesc!
      A. A.

      Ștergere
  3. Sa ne aducem aminte ca in 10 august 2018 , "rezistii" au iesit la proteste. Pentru ca partidul condus de Dragnea calca in picioare legile. Acum de ce acei infocati "aparatori ai legilor" nu mai ies in strada si nu zic absolut nimic? Raspuns: pentru ca sistemul i-a scos in strada in august 2018. Iar acum , sistemul nu are interes sa-i scoata din nou in strada. Daca ar vrea , sistemul i-ar scoate si acum in strada. Dar nu are interes ....

    https://www.youtube.com/watch?v=cpMzj7akX5I

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce pui in contrapondere sistemul si rezistii, care sunt ai sistemului? Nu exista resist cum nu exista woke. Din timp in timp isi schimba titulatura, dar sunt aceeasi oameni, cu rol subversiv. Am glumit, nu sunt aceeasi, sunt altii. Analizand mii de fizionomii ale "rezist"-ilor, nici 1% nu activeaza pe blog-uri, nu-s influenceri. Deci minim 2 armate din start. N-au timp de butonat, se antreneaza pentru a sabota orice miscare sau protest pasnice. I-am luat dupa genotip-uri si fenotip-uri, s vad de unde vin. Nu era nevoie sa aflu ca erau adusi cu autobuze si alte mijloace de transport. Stiam si ca "intelectualitatea" va lipsi cu desavarsire, inainte sa inceapa "protestele". Politia locala avea rol fictiv, totul fiind controlat; dubele, masinile faceau parte din spectacol, ca masele sa creada ca e groasa, ca chiar se poate schimba ceva, si aia de sus sunt speriati. Protestacii s-au dat de gol fara sa-si dea seama: in plina caldura, erau in trening-uri cumparate en gros, ca si fularele si fesurile altora care "protestau" in plina iarna. Romanul "normal", in calduri, cum intram in martie sare la tricou cu maneca scurta, o tine tot asa pana in octombrie. Astia erau blindati in trenciuri, pentru ca daca le lasau in autobuzele parcate la intrarea in oras, iesea dupa aia buluceala: care e al meu, care e al tau...Curajul protestelor nu-i compatibil cu frica aia a calicului damnat de saracia inscrisa in ADN ca cineva ii va "fura" fesul, fularul, rucsacul sau trenciul. Asa ca am avut "olimpiadele" desfasurate in fiecare mare oras. Erau bariere de politie la cateva zeci de metri distanta care incercuiau. Am pastrat minim 100m distanta, precaut.
      Cat despre proteste reale (daca chiar au existat), pasnice, logistica s-a ocupat de toate: odata un protest studentesc era autorizat intre orele 10-12, intre punctele A si B. S-a facut deliberat un blocaj, incat protestatarii sa nu ajunga in punctul B decat dupa ora 12, ora dupa care protestul nu mai era legitim. Unii si-au luat bulane si picioare la rinichi si la ficati de au facut si spitalizare. Si nu erau "resist", cu "salarii"/"pensii" pe viata pentru acte de terorism. Unul a si spus: "Sa te vad cu ficatul in pioneze, si dupa aia mai vorbim de iesit in strada".
      Stiind ca deep-state citeste si posteaza pe toate blog-urile in proportie de peste 90%, toate mesajele mele sunt dedicate lor/voua/unora...depinde.

      Ștergere
    2. "Anonim15 ora 10.48"
      Rezistii aia ai tai, sunt astazi acei progresisti,(intru regres si alienare) care sunt atat de limitati incat nu ii duce capul sa inteleaga a NU poti fi OM LIBER intr-o tara vanduta strainilor sau ocupata de dusmanul strategic care vrea sa te distruga, nu numai ca tara dar si ca popor.
      In acest context, in care esti prea orb ca sa vezi ca astazi legile le fac strainii in tara ta, astfel incat sa le fie bine slujite interesele lor criminale, acest Dragnea la care te referi, a fost singurul patriot din toata politichia romaneasca, si voi astia fara creier functional dar si fara tara, l-ati dat jos, ...pe singurul patriot, care era corupt din cauza ca,,,coruptia este instrumentul prin care dusmanul strategic poate puna mana pe o tara in schimbul unor hartii tiparite fara nicio acoperire valorica, pe care prostii o cred valuta forte.
      Dar ma bucur, ca in curand soarta va rezervat tot ce poate fi mai rau, si se va intoarce impotriva voastra, in asa fel incat "ciuma rosie" a lui Dragnea, va ramane in amintirile nepotilor vostri, ca singura erectie patriotica a unui popor impotent, si comparat cu traiul care va astepta in curand, "Muia" lui Draknea, vi se va parea ca a fost acea viata din paradisul pierdut, din care ati plecat ca prostii dandu-va singuri spizul in fund care v-a scos din paradisul numit PATRIE, pe care l-ati schimbat cu IADUL doar pentru ca Dracul de securist, v-a soptit cuvinte dulci, dar amagitoare.
      Si asta va face sa fiti cea mai proasta generatia din istoria Romaniei, si va spun doar atat... Sa va fie rusine ca existati!

      Ștergere
    3. Da, hastagii nu stiu de capul lor. Le arunca secu’ prin gigi24 niste lozinci si ies ca prostãlãii care sunt.

      Ștergere
  4. @Uite cum s-ar ajunge ca guvernatrea, indiferent de cine ar fi la putere, să fie telecomandată prin intermediul justiţiei strâmbe.

    In aceeasi acceptiune legiuitorii carmaci ai tarii vor putea sa se introneze ca presedinti pe viata exact ca Putin.

    Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.
    Yo EmineM

    RăspundețiȘtergere
  5. Avocat Mona Petruț:

    ❗🔊APEL IMPORTANT ŞI URGENT CĂTRE CETĂȚENII ROMÂNI🔊❗

    ⚠️Timp de 3 zile, SENATORII ROMÂNIEI SUNT ÎN TERITORIU, iar azi, 14 octombrie 2022, AR TREBUI SĂ FIE ÎN CABINETELE LOR PARLAMENTARE din circumscripțiile electorale în care au fost aleşi şi pentru care, în fiecare lună, primesc mii de euro din bugetul statului român, adică din banii tuturor românilor❗

    🔊TRIMITEȚI-LE MESAJE SCRISE PE TELEFOANE, PE REȚELELE DE SOCIALIZARE ŞI PE E-MAILURI, apoi UMPLEȚI-LE CĂSUȚELE POŞTALE, de la cabinetele senatoriale din fiecare județ, CU MESAJE SCRISE PE HÂRTIE şi VORBIȚI CU EI DACĂ ÎI GĂSIȚI ACOLO❗

    ⚠️Spuneți-le că ați aflat detalii despre modul în care NOILE "LEGI ALE JUSTIȚIEI" DISTRUG JUSTIȚIA, ÎNCALCĂ SUPREMAȚIA CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI ŞI SUVERANITATEA ROMÂNIEI❗

    ⚠️Cereți-le senatorilor SĂ VOTEZE ÎMPOTRIVA PROIECTELOR DE LEGE DIN PACHETUL CU "LEGILE JUSTIȚIEI", ce sunt înregistrate la Senatul României cu numerele L594/2022, L603/2022, L612/2022, astfel:

    ●L594/2022 - Proiect de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii (https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L594&an_cls=2022);

    ●L603/2022 - Proiect de lege privind organizarea judiciară (https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L603&an_cls=2022);

    ●L612/2022 - Proiect de lege privind statutul judecătorilor și procurorilor (https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L612&an_cls=2022).

    👉Mai multe explicații despre pretinsele dezbateri din Comisia parlamentară creată special pentru adoptarea pachetului cu "Legile Justiției", a publicat dna. judecător Dana Gîrbovan, la următoarele linkuri:

    1️⃣ https://facebook.com/story.php?story_fbid=5569207386458997&id=100001093726897

    2️⃣ https://facebook.com/story.php?story_fbid=5571116212934781&id=100001093726897

    3️⃣ https://facebook.com/story.php?story_fbid=5571252679587801&id=100001093726897

    4️⃣ https://facebook.com/story.php?story_fbid=5574329039280165&id=100001093726897
    ^^^^^^^^^^^^
    👇MODEL DE MESAJ👇

    Stimate senator al României,

    În calitate de cetățean român, vă solicit SĂ VOTAȚI ÎMPOTRIVA PROIECTELOR DE LEGE DIN PACHETUL CU "LEGILE JUSTIȚIEI", ce sunt înregistrate la Senatul României cu numerele L594/2022, L603/2022, L612/2022.

    Precizez că voi urmări VOTUL ELECTRONIC la fiecare dintre cele 3 proiecte de lege.

    Mulțumesc!
    ^^^^^^^^^^^^

    👉Un APEL CĂTRE CETĂȚENI şi câteva detalii privind modul de acțiune, pentru contactarea senatorilor, a publicat dna. av. Elena Radu la acest link: https://facebook.com/story.php?story_fbid=10228251592903359&id=1484031871

    👉În comentarii la această postare, voi publica numerele de telefon ale senatorilor şi linkurile unde puteți găsi mai multe date de contact.

    ⚠️"Dacă vrei cu adevărat să faci ceva, VEI GĂSI O CALE, dacă nu, vei găsi o scuză❗"
    #MonaPetruț

    RăspundețiȘtergere
  6. "Când oare ne vom trezi?"
    O întrebare foarte bună și la obiect.
    Timpul nu mai are răbdare. A fost mai mult decât înțelegător, decât tolerant.
    ACUM TREBUIE SĂ NE TREZIM. ACUM! Pentru că altfel, ne vom trezi și fără pământul de sub picioare. Deja străinii au acaparat suprafețe mari.
    Copiii, nepoții și strănepoții noștri vor ajunge străini în propria lor țară.
    Străini și sclavi. Bine, niște sclavi moderni, dacă vreți.
    CURAJ, OAMENI BUNI. Știți ce aveți de făcut.
    A.A.

    RăspundețiȘtergere
  7. "E crâncen ceea ce se petrece. Viermii străini, paraziţii, ne-au invadat. Întreg organismul statului este cangrenat întrucât statul e cuprins de o infecţie generalizată. Iar noi suntem principalele victime. Când oare ne vom trezi? "
    Desteapta-te romane, din somnul cel de moarte! Indemnul contine subtil si momentul trezirii-dincolo de moarte. Trezirea are multe forme, dupa diverse criterii. Dupa un criteriu, poate fi individuala sau nationala. Somnul natiunii naste monstri? Trebuie sa fii treaz sa-i poti vedea.
    Ai intitulat "alerta de gradul zero"; mai bine ziceai "agitatie inutila de gradul zero". Agitate sunt animalele in cusca, mai ales inghesuite, impunse cu batul printre gratii. Se intelege inutilitatea agitatiei, care nu va face decat sa grabeasca moartea, direct sau indirect. Direct, prin consum de energie, lupte intre oameni/animale, si indirect, dand legitimitate experimentatorilor sa ia masuri mai dure. Cum pot compara oamenii cu animalele dintr-o cusca?
    Romanii par o mare adunatura de caini, intr-un tzarc imens, un padoc cu finalitate stabilita. Impungi un caine cu batul prin gard, si acela in loc sa muste batul, eventual sa i se alature si altii...invebitabil se vor musca, sfasia intre ei. Dresura a mers bine, de secole.
    Un nebun a aruncat o piatra in balta si zece intelepti n-o puteau scoate. De ce? Fiecare fiind mai inteligent ca ceilalti (o imposibilitate matematica, nu?), deja se certau pe solutii, si dupa apucaturile de mascul alpha, incepuse macelul intre ei, in timp ce nebunul se amuza copios la asa spectacol macabru.
    Trezirile, in functie de ce forma vor apuca, si mai ales cand, vor dicta doar tipul de moarte aparent "ales". Etapa in care ne incurajam si ii supramotivam pe ceilalti sa inceapa ei ceva se incheie pe cale naturala si artificiala.
    Iar justitia a fost tot timpul subordonata, inca de la aparitia ei. Cine nu poate separa mental paradigme ale justitiei-de tip punitiv si recuperativ, degeaba ca improsca cu un comment. Asistenta sociala, probatiunea sunt un liant intre cele 2 tipuri de justitie, dar asistenta sociala nu are puterea justitiei. Deci versiunea recuperativa lipseste cu desavarsire peste tot. Cine sa doreasca reintegrarea corecta si completa a deviantilor, inculpatilor, in loc sa-i marginalizeze prin diverse mecanisme? Am studiat drept international, sociologie juridica, teoria relatiilor internationale si domenii care trebuie cautate pe google de catre unii sterilizati si castrati in gandire si postari. Timp pierdut. Din "discursul" unora, se pare ca si-au format "convingeri" (pun ghilimele pentru ca ar trebui sa presupun ca sunt si sinceri in postari) lecturand maxim cateva sute de articole sintetice despre lume.
    As putea face un sondaj fara sa realizeze careva ca e sondaj, despre orizonturile lui Andrei Marga; ar sari multi ca turbatii, si stiind rezultatul, nici nu initiez, din 2 motive: cunosc rezultatul, si apoi, odata pusi in tema, unii ar fi mai atenti, sa nu se dea de gol. Asa merge societatea romaneasca.
    Am scris referate de suta de pagini cu sute de trimiteri bibliografice...cand vad ca unii povestesc, ca de la fata locului, despre Revolutia Franceza, pot sa plec ca Dorelu cu sculele pe camp. Sociologic vorbind. Pentru ca Alexis de Tocqueville sau Samuel Huntington n-au citit multi din scoarta in scoarta. Dar e plina Romania de experti, asa a fost si asa va disparea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut zeci, sute de inchipuiti cu asistenta si justitia sociala in gura si in mizerabila lor lucrare sociala erau fix cot la cot cu aproape unii interlopi in comportament si manifestare, coercitiv cum le place lor sa lucreze, desigur pentru preventia producerii unei potentiale utopice infractiuni.
      Atat de multi boi din astia am vazut, plini de ifose privind psihologia, sociologia, stiintele politice si relatiile internationale, ca ajunsese sa imi fie rusine mie de imbecilitatea lor, dar un nivel de ingamfare urias. Ei fiind chipurile cainii sistemului de preventie, justitie sociala, siguranta publica etc. Imi era scarba de ce faceau acesti conationali, platiti din vani publici, mai bine sarac si prost decat in halul lor de misei nemernici, cu cata perversitate lucrau si stalceau realitatea, si un tupeu jegos fara margini. Astia preventie si integrare?! Vai de capul nostru ca tara. Mai bine stingem lumina si plecam toti. Am caz concret cu mii de dovezi stranse de-a lungul anilor cat de nemernici sunt astia, mai rai ca militienii, ca vorba aia sunt mana in mana ca lucrare si schimb de cooperare. Puneti mana pe ceva serios si lucrati, ca unii dintre voi stiti si presa chipurile, lasati aflatu in treaba si nu mai distrugeti vietile oamenilor cu ce vi se pare voua, chiar pe interceptari facute, ca sunteti gramada, mai asistentilor sociali anchetatori speciali si unui sistem putred de corupt si de slab profesional.

      Ștergere

    2. Anonim15 octombrie 2022, 23:38
      Si eu am vazut spre ce mod de a gandi sunt orientate tinerele generatii de studenti. Unii profi aveau tupeul sa spuna ca "fiecare salariat duce in carca un pensionar". Academic, ce sa mai? Inca de pe atunci se arata pisica, "raul social" localizabil in categorii de persoane si nu in intreg sistemul social. Parca erau precursorii antenei3 unde mereu se descopera cate un dusman comun. Asistenta sociala, si nu numai ea, a tocat fonduri pe rupte, victoriile ei in 3 decenii au fost ca au ajutat o mana de oameni din intreaga societate. Le lua mai mult sa scrie la proiect si apoi la rezultate obtinute decat sa ajute oamenii vulnerabili. O parte din sociologi au luat-o pe linia analistilor politici eterni, pe care ii avem din '90 incoace si care ne vor supravietui, la pariu! Cand am facut un proiect despre campus-urile studentesti, alt prof mi-a trantit-o: "iar cu goange din astea vii?". Marlanul, ca multi altii, primise deja directive sa sugereze proiecte pe "minoritati", in special etnice! Acolo trebuiau sa mearga banii, nu pentru romani.
      As putea compara socio-umanele cu medicina. In ambele cazuri, studentul e invatat sa nu trateze individul ca persoana, ca om, ca unicat, ci ca pe un obiect, o cifra dintr-o statistica. Si ne mai mira privirea unor cadre medicale care se uita la pacienti ca la obiecte, trecand cu privirea prin ei, de parca analizau peretele din spatele pacientilor, prin ei.
      Cel mai rau...stiintele n-au voie sa studieze, scrie si mai ales publice chestii incorecte politic, si in lista incorectitudinilor intra zeci de teme si probleme. Printre altele, s-a dorit ca stiintele sa promoveze globalizarea, ideologia deep state, fiind sorosiste mai pe fata, mai pe ascuns. Asa ca am ales alta directie in viata, scarbit. Unu', mare telectual, facea apologia migrantilor in uie...cu greu m-am abtinut sa-i zic: Sa-ti reguleze aia familia toata, si dupa aia sa te vad cate limbi le mai dai! Era un non-sens, la fel gandeau majoritatea, pentru ca pe astfel de idei vin banii, nu pe salvarea tarii. S-au bagat bani peste tot pentru dinamitarea sistematica a societatilor. Iar acum, prin razboi psihologic ne incurajeaza sa emigram, pentru ca din perspectiva lor au emigrat mult prea putini. Am spus de peste 15 ani, "profetic": vezi asfalturile astea vesnic crapate si carpite? Cand va veni o alta natie, se va recladi totul rapid, frumos, de la zero. Noi nu vom prinde asta. Desi acum 15 ani nu era nici pandemie, razboi...Si intr-adevar, de vreo 5 ani a inceput sa se construiasca blocuri pe rupte, la periferii. Stiam ca nu pentru alde mine. Au stat 25 de ani si s-au trezit brusc ca trebuie blocuri. Acum se vede pentru cine.

      Ștergere
    3. @23.38 Scoate-ti din minte cuvintele astea cu plecatul (unde?),ca tocmai asta vor tâlharii care au înlănțuit România!!Dacă nu cumva ești în misiune de troll NPL pe aici.....

      Ștergere
  8. Lasă, că lumea comentează pe la colțuri și pe Facebook. Statele din America de Sud vor fi mici copii pe lângă ce se va întâmpla aici, rezultatele acestor lucruri nu sunt decât disoluția totală a statului și a României.

    RăspundețiȘtergere
  9. Singura perioada libera in Romania a fost de pe vremea lui Ceausescu 1968 pana pe vremea lui Nastatese 2005 si rumanache si-au croit viitorul care arata asa. Nu ia oprit nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  10. "E crâncen ceea ce se petrece. Viermii străini, paraziţii, ne-au invadat."
    Pui problema justitiei. Uite si altii ce zic:
    https://www.activenews.ro/opinii/Zoe-Dantes-Romania-bagata-pe-ventilator-176697
    In acelasi timp, pui problema trezirii. M-am trezit ca activniuz alterneaza de peste jumatate de an subiecte despre morti subite cu subiecte religioase-sfinti, martiri, promovatori de sperante. Ba preotii, sfintii indeamna la rabdare, stoicism, renuntare si mai ales speranta, dpdv religios, ba "laici" promoveaza la fel, sperantele, ca Zoe Dantes si nu numai. Site-ul respectiv penduleaza intre a enumera morti subite si a elogia pervers preoti, sfinti samd. Punctul comun: mentinerea sperantelor care vor bloca orice actiune, fie interioara/personala, fie civica.
    https://www.activenews.ro/stiri/Preasfintitul-Ambrozie-Dumnezeu-o-sa-i-dea-jos-pe-nemernicii-astia-care-ne-conduc-VREDNIC-ESTE-PREDICA-ANULUI-2021-170050 De unde tot scobesc cu betisorul si le scot? A mers zeci de ani, merge si acum si va mai merge cateva luni. Prea tarziu lumea va realiza ca opozitia controlata, mass-media, politicienii, guvernele, unii ierarhi nu s-au vaks, dar au marlania diavoleasca de a ne arunca rahatul sperantelor intre ochi.
    https://www.activenews.ro/stiri/Boala-avanseaza-Biden-si-a-scapat-notitele-cu-instructiuni-in-timpul-unui-interviu-la-CNN.-Jurnalistul-de-la-televiziunea-americana-i-a-sarit-in-ajutor.-FILMAREA-ZILEI-176658 Alte sperante, strecurate subtil: un mos care nu mai are mult si moare, hai sa mai asteptam. Daca n-as fi cunoscut batrani care joaca teatru la perfectiune, par pe moarte, abia se tarie si prin casa fug rapid de la geam la usa sa surprinda tot, nestiind ca le cronometrez timpii de alergat pe neve prin apartament, l-as fi crezut si pe bideu. Pana si cand se scrie despre criza Germaniei, se ignora consecintele asupra uie si a noastra, ba suntem subtil incurajati sa gandim justitiar si desigur anticrestin: ce bine ca si-o iau nemtii, ca tot au dus-o in lux atatia ani, vine si randul lor. Nu prea se pupa cu turma de sarbatori si de sfinti. Dar cine vrea sa vada marele ansamblu? Cat despre martiri, s-ar rasuci in morminte vazand cum le e folosit capitalul de imagine, cand si in ce conditii.
    In politica sunteti experti. https://trenduri.blogspot.com/2022/10/stati-linistiti-cobailor.html?showComment=1665589364900#c8148938742571772667
    Aici s-a facut tacere suprema. Nu mai mergeau shto-urile, "rusofilia" ca argumente impotriva a sute de studii de laborator, cu scule la care nu veti avea acces din diverse motive?

    RăspundețiȘtergere
  11. Romania nu este o tara atat timp cat pe teritoriul sau se afla trupe ale unor armate straine.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ce nu înțeleg eu,este că toată lumea critică faptul că populația este amorfă, proastă, idioată, fără reacție,etc.In mod normal,statele,au un sistem, dacă există și este corect, în care anumite structuri,din eșaloanele superioare și inferioare pot reacționa ,logic

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai idee cum sunt monitorizati permanent in Romania si loviti, mizerabil impotriva oricaror legi de pe Terra, cu arme neconventionale, oamenii care spun adevarul si sunt inamicii sistemului?
      De ce crezi ca nu vei avea vreodata proteste adecarate spontane?
      Romania este un stat securist militienesc! Absolut totul este monitorizat si respectivii sunt tocati, haituiti, subversiv desigur. Sunt oameni loviti in propria lor casa cu arme cu unde microwaves, sunt oameni carora li se regizeaza accidente, sunt oameni haituiti si amenintati, sunt oameni a caror viata e spectacolul unor jeguri din structuri. Macar in evul mediu sau epoca moderna iobagul putea fugi, acum este o tinta in miscare doar.
      Abia cand o sa aflati tenebrele intunecate ale sistemului securist din Romania o sa puteti intelege totul! Dar mai e mult pana acolo!
      Nu exista democratie pe Terra nicaieri si nu existate libertate sau state pentru cetatean. Sunt multe de spus pentru luminarea oamenilor, dar multe din secrete asa vor ramane, din pacate.

      Ștergere
  13. Av Adrian Toni Neacșu
    Vă rog semnați, distribuiți, comentați!
    Haideți să le arătăm ce înseamnă să ataci Constituția, să le arătăm ca suntem aici!
    #Apărăm_Constituția
    ***
    Solicităm senatorilor României să nu voteze eliminarea sancțiunii pentru nerespectarea de către judecători și procurori a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept (L612/2022).
    Solicităm senatorilor României să nu își încalce jurământul depus la începutul mandatului, și să apere prin votul lor Constituția și suveranitatea României, așa cum au promis.
    Solicităm senatorilor României să își asume la nivel de conștiință mandatul pe care îl exercită în numele poporului român și să nu răspundă comenzilor pe linie de partid.
    Solicităm fiecărui senator al României în parte ca până la data votului privind L612/2022 să își asume public poziția cu privire la supremația sau nu a Constituției României în justiția națională.

    https://www.petitieonline.com/petiia_poporului_ctre_senat_pentru_aprarea_constituiei_romaniei?fbclid=IwAR3qGqnMZ4T4Jz8FfIFXgvr3En93T2KdhL9GEMdcFmMvmIC2HGqufoc30GQ

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo! Așa acționează românii inteligenți. Vă mulțumesc și nu va rămâne la nivel de lectură.
      A.A.

      Ștergere

    2. Anonim16 octombrie 2022, 04:03
      "Bravo! Așa acționează românii inteligenți." Inteligenti sau doar schizofreni?? Ai numarat cate petitii online a lansat opozitia controlata in ultimii 10 ani, de cand internetul a ajuns si in sate, nu intamplator??
      Ai vazut ce-a iesit din petitii? Fix o p***. Ti-am raspuns in alta parte cum e cu piramida sperantelor. Uitasem de petitii online. Petitiile decurg bine, legile care apar, una dupa alta, decurg si ele bine. Lumi paralele ce nu se intersecteaza. Multe sperante, si la mai mare.
      Cum n-au murit policiticieni activi, membri din guverne, jupani mass-media, analisti politici, n-a murit nimeni din opozitia controlata. Nici de covid, nici de AVC, nici de infarct, cancere etc. Si nici nu vor muri inaintea noastra acesti gropari. Nu-i suspect in draci? Mai ales ca multi sunt trecuti de 70-75 de ani. Nu spun ca cu o randunica se face primavara, dar nici macar o randunica nu e! La ce visezi?

      Ștergere
    3. Bine, domnule Anonim 16 octombrie 1900 în toamnă, orele 04:03
      Așa, și?
      Ce de treabă mai aveați la așa ore matinale. Pe mine mă înțeleg. Deeh, sunt la menopauză de mult prea tânără. Asta e. Așa o dorit organismul. Ca atare, dorm mai puțin. Dar dorm bine.
      Matale, ce probleme ai, de nu dormi noaptea?
      Mă rog ...
      Și ce vrei să fac eu? De ce mă certi, matale, pe mine?
      Dacă alții lucrează cu o sumă de scenarii, lucrează și mata cu ce dorești. Ce te împiedică, dacă te ține cheresteaua.
      Da, este așa cum spui. Descrii o realitate. Și?
      Să auzim!
      Soluții.
      Și ca să îți fac pe plac, puțin, nu prea mult, voi semna astfel:
      A .A. - o rândunică autohtonă
      Crezi că mă tem ?
      Dar, voi semna cu numele întreg, arunci când vei semna și matale.
      Dar, pe bune, nu, așa , la mișto.
      O zi bună, domnule!

      P.S. Și mai terminați cu prostiile.
      Lăsați misoginismul deoparte.
      Dumneavoastră, domnilor bărbați, să nu uitați că ați fost aduși pe lumulica asta, de niște femei. Acum, oricât de tare s- ar da o femeie cu fundul de pământ, niciodată nu va fi egală cu bărbatul, în absolut.
      In primul rând, dpdv biologic, funcționăm la alti parametri.
      Mie nu îmi place să fac pe deșteapta. Nu subestimez forța și inteligența bărbatului.
      Eu cred că e cazul, ca fiecare, cunoscându- ne lungul nasului, să ne respectăm reciproc.
      Hai să nu ne mai înrăim între noi.
      Și să nu ne agităm d'a-nboulea, ca două ouă într-o căldare.
















      Ștergere
  14. https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid029twUempNKcBaSbQ8rEj3kmE59Q9tefG9dZiAwvhD8e58YiNmxZvABxLqwtQDSR7Gl&id=1484031871

    RăspundețiȘtergere
  15. LUNI, 17 OCTOMBRIE, ÎN TOATĂ ȚARA!
    MOBILIZAREA GENERALĂ A CETĂȚENILOR PENTRU APĂRAREA CONSTITUTIEI:
    https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid029twUempNKcBaSbQ8rEj3kmE59Q9tefG9dZiAwvhD8e58YiNmxZvABxLqwtQDSR7Gl&id=1484031871

    RăspundețiȘtergere
  16. Problema principala nu e lupta cu statu ci presiunea uriasa care se va executa pe judecatori.
    Influenta externa se va executa prin presa, ong-uri, santaj, mita.

    Contextul asta va merge mana in mana cu valul de executari silite in masa care va incepe dupa facturile de la energie si ridicarea impozitelor.
    Executorii se doresc sa fie in mare parte internationali iar judecatori sa fie controlabili.

    Baietii ne fragezesc la foc mic, evident planul merge pe repede inainte.
    Oricum noi avem preocupari mai importante.

    RăspundețiȘtergere
  17. "Întrebarea care se pune este dacă putem cu adevărat să facem ceva?"
    Da, Emigrarea!

    "Când oare ne vom trezi?"
    Cand veti emigra!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect, si chiar daca pleci sezonier, la ciupeala de ocazie si tot este mai bine decit sa stai ca mine la sapat canalizare, in noroaie cu tirnacopul, sapa, tevi, sefi peste sefi care se fofileaza, pe 1750 de lei net pe luna. Norocul meu este ca mai pica cite un ciubuc, un bacsis... Oricum nu se compara cu cit de bine cistigam in zona Jercalai, Prahova la sonde pe timpul lui Ceausescu. De plecat in afara nu mai am putere si nici chef la cei 52 ai mei. Sanatate sa fie, ceea le doresc tuturor!
      Vasi

      Ștergere
    2. Imi pare rau ca n-am lucrat in fabrici pe vremea lui Ceausescu. De plecat in afara pot, putere am, dar nu vreau. Respectele mele pentru munca ta, inca odata. Nu spun asta frecvent, uzual.
      Am fost sociolog de profesie prea multi ani. Trebuia sa fiu o curva a sistemului, sa produc o teza de doctorat in care sa motivez alegerea temei-deci o tema importanta, nu orice vrajeala, sa masluiesc date si mai ales interpretari. Sa gasesc orice alte cauze ale declinului Romaniei decat cele reale. Sa fie si coerent si mai ales plauzibil. Intr-o "sedinta", ca alea de partid, ni s-au dat directive: aveti grija ce scrieti de minoritati. Unul din sala a glumit: dar de bine avem voie sa-i vorbim? Asta asa...ca idee...de ce prefer ciocane, topoare, tone de scule, metri liniari de discuri de flex unul peste altul, mii de burghie, de ce tai la pendular perfect, de ce pot masura obiecte aflate la distanta de multi metri cu precizie de ordinul mm, din ochi. De la "ochiul de sociolog" am trecut la "capul de inginier" (pe care oricum il aveam din copilarie), la inovatii in tehnica. Cum respect oamenii (pe unii), asa respect si sculele. Nu spurc scule scumpe amestecand ciment, glet. Pentru adezivi, lemn, metal, plastice folosesc ce trebuie; fac inspectie tehnica periodica si mentenanta la scule cu placere. Sculele sunt doar mijloace de a produce ceva. O soba mica? In cateva ore e gata, cu toate masurile de protectie antiincendiu. Nu te gandi ca daca am scule sunt asigurat sau fericit; imi dau mai multa bataie de cap: ce pot face si ce nu, si de ce nu. Lucrez in cele mai incomode pozitii, n-am atelier sa ma dezvolt si nici nu vreau. Mi-a venit randul la sapat, forat si turnat betoane. N-o zic cu prea mare entuziasm pentru ca s-ar putea sa fie inutil, dar merita efortul, de unul singur, fara echipa.
      Multa sanatate si toate cele bune!

      Ștergere
    3. Domnu Vasi, vă rog eu, renunțați la jobul cu săpatul la canale, că dați în depresie. Aveți așa, o frecvență in bandă, că, sincer, îmi vine să vă iau acasă.
      " Te-ai ivit ca o romanță
      Dintr-un Cer cu stele reci
      Floare albă de speranță,
      Floare albă de poteci..."
      "Angela"

      Ștergere
  18. Cînd o persoană este amendată că avea 200 de litri de vin pentru nuntă, și avea nevoie de certificat de producător, cînd unul sapă după apă, în proprietatea sa, și iese gaz,amendat, cînd o băbuță vinde pătrunjel în piața și este amendată,la ce vă așteptați de la Stat?Dar dacă x ,senator,deputat, președinte, fură, așa zisi medici, omoară cu zile,cine răspunde? Băbuța cu pătrunjelul sau cel cu gazul?Sau că tot este la modă,Putin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @"cînd o băbuță vinde pătrunjel în piața și este amendată"
      Marius, inca nu am ajuns la nivelul tarilor din lumea a 3-a si sper sa nu ajungem, lume in care poti vinde orice, oriunde.
      Cind aderi la legislatia UE, trebuie macar sa dai impresia ca tii seama de ea. Hai ca inca nu-i chiar asa de catastrofal cum este in vest, unde nici o basina nu poti sa tragi fara sa fi impozitat pentru metanul eliminat, ca sa nu mai vorbim de vinzatorii ambulanti care-s vinati peste tot.
      Batrinica, trebuie sa fie mereu cu ochii pe tigancile vigilente care la rindul lor vind si ele de toate, lamai, mara, patrunjel, leustean. Cind vede ca alea o taie, sa se carabaneasca si ea, altfel pica de fraiera.
      Amza

      Ștergere
    2. Datoria mea ca roman este sa te incurajez si sa sa te rog sa nu disperi. Am incredere in tine mai mult decat in turmele de experti in toate domeniile. Tu vei fi parte din salvarea natiei, desi pare imposibil deocamdata.

      Ștergere
  19. Le au stat in gat Constitutia si autoril ei.Pe autor l au eliminat, se pregateste Constitutia. Romania trebuia desfiintată din 1989. Am mai rezistat puțin, la scara istorica.

    RăspundețiȘtergere
  20. https://www.petitieonline.com/petiia_poporului_ctre_senat_pentru_aprarea_constituiei_romaniei?u=174377&fbclid=IwAR3j54ABJm0Zv5uq482aLBy2P4QXZq6Cy8J7BDki-RJ5v5AwERAV3NDnGng

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)