Limitele inteligenței artificiale și ale roboticii

Poate veți crede că sunt obsedat de AI, dar nu este așa. Consider că e o tehnologie care trebuie înțeleasă pentru a putea profita de ea, dar, mai ales, pentru a te putea feri de latura sa negativă. Cea de-a doua parte e esențială. Folosim toți electricitatea însă, pentru a o folosi, știm bine că nu trebuie să băgăm degetele în priză. Folosim aragazul, dar știm că nu trebuie să-l lăsăm deschis fără să ardă focul pentru că așa se ajunge la explozii sau asfixiere. Fiecare tehnologie are partea sa întunecată și, de cele mai multe ori, e bine să începi prin a înțelege riscurile.

Care ar putea fi, totuși, riscurile inteligenței artificiale? Este unul pe care nu l-a înțeles mai nimeni până acum: acela de a democratiza deșteptăciunea. Posibil să mă acuzați de neo-feudalism, dar opiniile mele le știți destul de bine: fiecare om trebuie să stea acolo unde-i e locul. Să ne înțelegem: oamenii, în general, pleacă de pe la același nivel, în sensul în care toți ne naștem practic identici. Ceea ce se petrece până pe la 16-18 ani ne stabilește direcția pentru restul vieții. În alte vremuri selecția se făcea mai rapid și cred că era mai bine. Acum ai cam 16 ani pentru a te desprinde. 

Societatea ne-a învățat în mod fals că există zone bune și zone rele ale sale. De exemplu e bine să fii judecător, dar e rău să fii zugrav, e bine să fii cântăreț de succes, dar e rău să fii olar. Și, ca să ajungem la înșelătoria cea mai mare: că e bine să fii deștept și e rău să fii prost. În realitate așa e, doar că noțiunile de deștept și prost au fost deturnate. Și asta nu de ieri - de azi, ci hăt, de la Revoluția Franceză. De unde vine confuzia? Din faptul că „a acumula informații” te face deștept, în timp ce a nu acumula informații te face prost. O vedeți limpede pe la așa-zișii deștepți, gen Preșu sau Liicheanu, indivizi care-ți fac un discurs compus, de la cap la coadă din citate. Și gândirea ta unde e, Gogule? Să fiu puțin mai precis. 

Conform „definiției” încetățenite, un individ care are cunoștințe de matematică, de psihologie și de chimie e considerat de societatea noastră „mai deștept” decât un constructor de case. Într-adevăr, constructorul de case știe treburile sale: betoane, cărămizi, adezivi, instalații, finisaje s.a.m.d. Știe și matematică cât să-și calculeze corect, știe și psihologie la modul intuitiv deoarece trebuie să interacționeze cu cei cu care lucrează și știe și chimie întrucât amestecurile pe care le face sunt, în ultimă instanță, chimie practică. Doar că aceste cunoștințe nu-i sunt recunoscute. Așa se ajunge la paradoxul în care cel considerat „mai deștept” e, în realitate un terchea-berchea neterminat care, la modul practic, nu are habar de nimic, în timp ce zidarul nostru utilizează cunoștințele de care are nevoie la modul optim. Și, ca o ironie a sorții, în timp ce deșteptul e stâlp de cârciumă, prostul își vede de treabă, fiind și mai bogat și mai fericit decât așa-zisul deștept. 

Revoluția Franceză ne-a adus pe cap toate tembelismele posibile, umplând societățile de „oameni deștepți”. Vârful acestei mișcări nefericite este ceea ce cunoaștem azi prin denumirea generică de „intelectual”: o clasă difuză de neica nimeni superficiali, având impresia că sunt deștepți și nefiind, în fapt, buni de nimic. Acestei clase, AI-ul îi dă aripi, vorba reclamei. Așa cum în trecut erau „deștepții de Google”, la fel sunt acum „inteligenții de AI”. Îi văd zilnic prin rubricile de comentarii: „AI-ul zice că e așa, în timp ce tu zici invers”. De cele mai multe ori, idioții de Ai nici măcar nu înțeleg bine explicația pe care le-o dă AI-ul. De nuanațe și de procesul necesar de gândire care, dacă te-ar duce capul, te-ar obliga să  încerci să înțelegi DE CE ți-a dat acel răspuns și PE CE DATE SE BAZEAZĂ, evident că nu se pune problema.

Chiar dacă am presupune că AI-ul i-ar transforma pe cei care-l folosesc în oameni deștepți, tot am avea o problemă majoră. Ce-ar fi societatea dacă ar fi compusă numai de oameni de tipul lui Leon Dănăilă? L-ați vedea pe eminentul neurochirurg salahor, zugrav sau parchetar? De altfel, dilema e veche de când lumea. Este ilustrată magistral în întâmplarea lui Thales care, uitându-se la stele a căzut într-o fântână ajungând de râsul sclavei trace. Acea întâmplare, dacă ar fi înțeleasă la adevărata sa valoare, am putea să ne croim și viețile mai cu cap.

Însă problema este chiar mai mare. AI-ul nu-i transformă pe „idioții de Google” în academicieni, ci într-un alt tip de idioți, mult mai vocali. AI-ul îi ajută să scoată pe gură vorbele pe care, de altfel, nu le-ar putea scoate, le întocmește chiar și texte pe care să le posteze ca replici, făcându-i pe cei care cu adevărat gândesc să piardă timp inutil pentru a le demonstra cretinilor că sunt cretini(asta dacă se păcălește și pică în capcană). 

Ce va genera AI-ul? O cantitate și mai mare de inutili în societate, un morman de neica nimeni care vor trebui cumva întreținuți. Am spus-o în mai multe rânduri și vă rog să o înțelegeți: de AI vor profita strict cei care îl vor înțelege și care nu-i vor pica în capcană. Restul sunt victime. O masă imensă de neterminați care nu vor fi capabili să facă doi pași fără să întrebe AI-ul. Viermi umani.

Să acord acum, așa cum am promis în titlu, și puțin timp roboticii. Este prezentă în viețile noastre de mai mult timp, astfel încât știm bine cu ce se mănâncă. Noile concepte lansate de chinezi și de firmele lui Musk au darul de a ne impulsiona imaginația făcându-ne să credem că gata, s-a revoluționat domeniul. AI-ul pare a fi veriga lipsă care face ca robotul să se descurce în mediul natural. E fals. Mai țineți minte robotul care întorcea hamburgeri? A fost un fiasco. La fel robotul zugrav sau robotul faianțar. De ce se întâmplă asta? Pentru că lumea e imperfectă. Când torni o placă sau o șapă, poți avea surpriza „să se lase”, să nu iasă perfect. Meseriașul vede care-i treaba și repară. Bagă o mână de glet mai generoasă sau găsește o soluție să egalizeze șapa. Robotul care pune gresie, se-apucă și o pune perfect, doar că nu-și dpă seama că într-un colț e câș. De ce? Pentru că fix acel colț e mai lăsat. Poate veți spune că asta nu se poate întâmpla deoarece și șapa aia e turnată de un robot care-o va turna perfect. Vedeți ce n-ați înțeles? Lumea e imperfectă. De pus gresie și faianță nu pui doar în construcțiile noi, ci și în cele vechi. Unde, ce să vezi, te trezești că „s-a lăsat un colț”. De ce? Păi poate că pentru că e veche de 100 de ani? Sunt atâtea variabile încât căile de rezolvare nu pot fi lăsate decât pe mâna unui nenea. 

Și mai e ceva: consumul. Pentru a funcționa, un robot are nevoie de energie electrică. Pentru a i se activa „inteligența artificială” are nevoie de o întreagă infrastructură de conectare la un centru de procesare, iar acel centru de procesare ajunge să consume mai mult decât un oraș mare. Nenea care-ți pune gresia are nevoie de niște mâncare, o țuică și costul lucrării, chestiuni care s-ar putea să coste mai puțin de jumătate. Nu mai vorbesc că tot el e cel care se duce la magazin, cumpără ce e de cumpărat, aduce acasă materialele, le cară și face toată treaba. Cum sună?

Departe de mine ideea că roboții n-ar fi utili. Ba da, sunt foarte utili, dar în mediul lor. O linie de producție robotizată face o treabă impecabilă de la un cap la celălalt. E drept, trebuie supervizată uman întrucât altfel riști să te trezești cu un întreg stoc făcut varză. Dar, ca idee, robotul în mediul său face o treabă bună. La fel și AI-ul se va dovedi foarte util celor care vor ști să profite de el. Pentru restul însă, toate acestea sunt capcane scumpe.

Și, înainte de a pune punct atât vă mai spun: aveți grijă să nu vă curentați!