Marele reset geopolitic

Am spus-o de multe ori și o repet: un imperiu nu cade brusc, are o perioadă de zvârcolire și abia după ce obosește își dă duhul. În cazul Imperiului American pare a fi un element mai interesant în joc: arhitecții săi au studiat temeinic istoria pentru a încerca să evite erorile trecutului. De aceea, agonia actualului imperiu poate fi mai lungă decât ne-am aștepta sau, cine știe?, posibil ca „arhitecții” să fi încercat să găsească un mod de operare astfel încât Imperiul să renască prin „reset” precum Pasărea Phoenix. Cu toate că eu sunt extrem de sceptic în ceea ce privește posibilitatea ca SUA să re-ajungă șef al lumii, sunt obligat să iau în calcul inclusiv aspectul menționat. 

Până acum am văzut frânturi dintr-un tablou, doar că, atunci când ne îndepărtăm pentru a privi la scară globală, constatăm că frânturile se coagulează într-un tablou interesant din care putem trage anumite concluzii. Este vorba de un reset care va reface puterea sforarilor din spate sau o accelerare a căderii?

Ieri, pe DDWall, vă arătam cum se dezvoltă situația din Iran exact așa cum prevăzusem în materialul pus sâmbătă pe blog. Poate că e timpul să punem cap la cap „similaritățile” pentru a înțelege „marele tablou”. Așa cum v-am spus, constatăm o schimbare radicală a întregului concept de război. De la conflictul din Ucraina vedem că tacticile utilizate converg spre o altă abordare, în care faci prăpăd cu arme simple, bine coordonate de un sistem articulat de informații. E drept, de fiecare dată sistemul informațional a avut un rol crucial în război, doar că acum pare că sistemul informațional e războiul. Înainte era crucial să interceptezi comunicațiile adversarului pentru a-i intui mișcările de pe câmpul de luptă. Acum devine esențial să dai lovituri în adâncime, la susele care-i alimentează mașina de război. Nu doar că lovesc acolo unde doare mai tare, dar pot face irelevant avansul pe frontul principal. 

Sunt elemente pe care le-am văzut, ca trase la indigo, atât în conflictul din Ucraina cât și cel din Israel. Totul e prea similar pentru a nu fi legat cumva ombilical. Atât în Ucraina cât și în Iran s-au folosit aceleași metode de șubrezire a adversarului. Mai țineți minte când ucrainenii au atacat radarul Voronej? E din același scenariu cu distrugerea antiaerienei iraniene. Dar „înfierbântarea” așa-zisei opoziții împotriva lui Putin? Nu e cumva la fel de coerentă cu actualele „dezordini” în care zeci sau sute de iranieni strigă „moarte lui Ali Khamenei!”? Ce înseamnă câteva zeci de oameni raportați la cei zece milioane de locuitori ai Teheranului? Dar agitația e produsă, se ventilează și populația, pe lângă tacticile demne de ISIS e intoxicată cu tot felul de „chestiuni care se vor produce oricum”.

Care-i însă „schema extinsă” a planului geopolitic? Vă explic vectorii pe care se merge. Ucraina slăbește Rusia prin stabilirea unei bariere către Europa, în timp ce țările nordice se asigură că nici pe la ele rușii nu mai au acces liber la Atlantic. Israelul slăbește Iranul, împingând kurzii spre blocarea nordului țării, adică a accesului la Marea Caspică. Astfel Rusia e izolată inclusiv pe „culoarul strategic Nord-Sud”. Un Iran terminat slăbește capacitatea Chinei de a se aproviziona. În plus, un ipotetic avans al kurzilor în nordul Iranului ar produce un stat kurd care ar conta geopolitic și care ar face o presiune teribilă asupra Turciei. Acea Turcie neascultătoare care tinde să fie făcută nerelevantă prin ruperea zonei de la Gaziantep până la Kars și ținută în frâu de un stat Kurd care ajunge să stăpânească de la câmpurile petrolifere ale Siriei, atingând malurile Mediteranei(în sudul Turciei), până la Marea Caspică și granița cu Afganistan. 

Tratatele semnate de Trump în Orient mențin petro-dolarul, dându-i o altă menire, anume aceea ca statele arabe „aliate” să devină „fabrica” SUA în locul Chinei. Astfel stimulezi lăcomia arabă, aruncându-i împotriva Chinei. Conflictul indiano-pakistanez are și el cheia sa geopolitică. Cum Pakistanul a fost aprovizionat de China cu avioane puternice, indienii s-au văzut făcuți de râs cu rudimentarele lor avioane Rafale franțuzești, ieșite din uz. Astfel le-a crescut frustrarea, dând vina pentru propria lor neputință ... pe China. Și astfel, India se gândește să iasă din BRICS. Ce înseamnă asta? Că se aruncă în brațele americanului, care profită de construcția infernală produsă de englezi atunci când au rupt Pakistanul și Bangladeshul de India. Și uite-așa mai cade un stâlp auto-detonându-se. 

Ce ar urma dacă planul merge brici? În mod logic impulsionarea Taiwanului pentru a crește frustrarea Chinei care, astfel, se va vedea într-o „chingă” compusă din Vietnam, Filipine, Taiwan, Coreea de Sud și Japonia. Cu sprijin puternic „pe la spate” dinspre SUA și Australia. 

Întreg puzzle-ul este mascat de conflicte care par locale, absolut întâmplătoare, dar care sunt legate ombilical între ele. Și-n tot contextul apare un Trump care face impecabil pe prostul(sau poate că e prost, dar nimerește la fix în peisaj), liniștindu-i pe liderii adverși în timp ce, subteran, se continuă marele plan al paradirii adversarilor. Posibil ca acesta să fie planul marelui reset: slăbirea BRICS până devine irelevant.

E clar însă că avem de-a face cu un joc complex care, în același timp, e unul de tipul „all in”. În tot contextul există o singură necunoscută, anume China. „Regatul de Mijloc” se află la finalul unui ciclu economic pe care tot încearcă să-l conserve. De aceea se comportă cu mănuși în relația cu Occidentul. Însă întrebarea fundamentală este dacă merită să te comporți cu mănuși în condițiile în care celălalt are mănuși, dar de box și când îți mai frige câte una te lasă mahmur? Dacă pică Rusia, Iranul sau ambele, China devine pradă ieftină pentru adversari. Și pare că nu sunt conștienți de asta. Într-adevăr, au tratate bazate pe încredere cu ambii, dar ezită să iasă în față. 

De ce ezită? Pentru că-i e frică să iasă din actuala paradigmă. Doar că, așa cum am spus, actuala paradigmă este una care se termină. Trebuie să se reinventeze. O întărire fermă a BRICS, o alianță pe față cu Rusia și Iranul ar ajuta în mai multe direcții. Însă, în primul rând, capacitatea de producție a Chinei s-ar putea deschide în zona necesităților de scalare a celor doi colegi de paradigmă geopolitică. Astfel, China ar putea intra într-o nouă paradigmă economică, similar SUA în Al Doilea Război Mondial. Dacă va pierde startul aici sau dacă se va tot comporta cu mănuși, făcându-se că nu vede problemele, va sfârși asfixiată cu perna. Chestie căreia îi este menit, în fapt, tot tabloul geopolitic pe care l-am prezentat.  

Există însă și un asterisc. Nu trebuie pornit de la premisa că Rusia sau Iranul vor capota. Într-adevăr, Iranul a primit o lovitură dură, dar marea întrebare este cât de extinsă e rețeaua de cârtițe a Mossadului. Conform unor informații locale, evreii n-ar fi reușit invalidarea rampelor de lansare ale rachetelor balistice întrucât era vorba de niște rampe false, construite special să se vadă evident din satelit, dar care, în realitate, erau doar butaforie(similare tancurilor din carton pe care le tot bombardau americanii în Serbia). De asemenea, în ciuda omorârii multor lideri, aparatul de comandă funcționează în continuare. Iar Iranul continuă să bombardeze, solicitând din ce în ce mai mult antiaeriana. Până acum au dat doar 200 de rachete și au produs pagube majore. O să evaluăm zilele următoare raportul distrugerilor, mai ales că acum Iranul își propune să pună la pământ teritoriile arabe ocupate.

La fel stau lucrurile și în Rusia. Într-adevăr, s-au dat unele lovituri spectaculoase în adâncime, dar vedem cum Rusia înaintează atât în Sunî cât și în Dnipropetrovsk. E de observat.

În general, prezentând complexele situații geopolitice îmi iau înjurături de la unii sau alții, în funcție de tabăra geopolitică în care se află. Înțelegeți însă că a prezenta faptele așa cum sunt nu înseamnă că mă situez de-o parte sau de alta. De asemenea, există un potențial mare de intoxicare și, recunosc, nu sunt imun. E greu să-ți găsești sursele într-un conflict nou. Dar întotdeauna e loc de mai bine și, experiența arată că, pe măsură ce un conflict a evoluat, intoxicarea s-a redus spre zero în ceea ce-l privește pe subsemnatul.