Polonia nu e România

Care e diferența dintre o țară și o cocină aflată sub ocupație? Una singură: respectarea voinței cetățenilor. În timp ce în Polonia chiar și cei mai cretini pro-europeni înțeleg că, în primul rând sunt polonezi, în România avem specia pro-europeană care nu mai are țară, care nu mai gândește(deoarece o face creierul lipsă de la Bruxelles pentru ei), care nu-și dorește nimic altceva decât „și mai multă ocupație”. Ce poți face cu asemenea degenerați?

Într-o dezvoltare de infarct, Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale cu scor de-a dreptul șocant: 50,89%! Care-i diferența față de România? Sunt multe. În primul rând în Polonia nu s-a furat. În al doilea rând, scorul poate părea înșelător, sugerând că polonezii ar suferi de o scindare în societate similară celei de la noi. E o părere. Adevărul e că pro-europenii polonezi nu au făcut nici pe departe atâta rău cât au făcut pro-europenii noștri. Din contră! Donald Tusk, vașnic politician aflat în tabăra Bruxelles-ului, a fost un campion absolut al atragerii de fonduri europene, a contribuit decisiv la dezvoltarea economică a Poloniei, transformându-și țara într-o bijuterie. În timp ce la noi se închid mine, în Polonia societatea de administrare a minelor este un jucător global, având mine în SUA și Australia. În timp ce la noi Petromul a fost înghițit de o societate insignifiantă din Austria, PKN-ul polonez este un colos care stă pe propriile-i picioare, concurând la nivel european cu marii jucători. Și, ca aspect general, în timp ce noi importăm tot, Polonia exportă cu zece mâini. Vi se par mici diferențele?

Și-aș mai spune ceva. Dacă la polonezi ar fi ieșit liberalul Rafał Trzaskowski, n-ar fi fost nici pe departe un dezastru așa cum e acum la noi. Nu în ultimul rând trebuie remarcată o anume circumspecție a societății poloneze, care a votat pentru un echilibru al puterii. Asta în timp ce la noi, o minoritate insignifiantă în termeni electorali deține majoritatea absolută în Parlament. 

Dacă facem un calcul observăm că, în sondajele actuale, întreaga coaliție pro-europeană are un scor mai mic decât AUR luat singur. Iar asta în sondaje. Dacă mai trec două-trei luni, toate partidele coaliției vor avea scoruri scrise cu o singură cifră. De ce? Pentru că sunt proști!

În timp ce un polonez nu are absolut nicio emoție dacă un pro-european ar ieși la putere, în România un naționalist știe că pierderea alegerilor echivalează cu un nou deșert care se arată la orizont. De ce? Pentru că la noi pro-europenismul vine la pachet cu atâta prostie încât intuiești că urmează să te sufoci. Exact așa cum PCR-ul reușise performanța să ducă în punctele cheie cele mai proaste elemente ale sale, noul PCR, pe care-l putem denumi Partidul Proeuropean Român, reușește performanța să ducă la vârf de departe cele mai proaste exemplare ale națiunii. 

Poate credeți că sunt eu pricinos, dar uitați-vă puțin la context: președintele e un retardat, premierul în funcție are creierul unui milițian cu o singură circumferință(de la șapcă), premierul propus, Bolovan, zis și TIR, caută soluții printre mâncătorii de căcat care trăiesc din stipendiile pentru propagandă. Vreți să mergem pe linia ministerială? Nu pot să cred că ați fi atât de masochiști! Uitați-vă doar la „purtătorii de vorbe” pe care partidele-i împing în față. L-ați văzut pe pițigoiul ăla de Romașcanu, care era și emisar trimis să-l atragă pe Trump către „aripa Ciuleacu”? Dar de papagalul de Ionuț Stroe, ăla care făcea teleconferințe în chiloți ce părere aveți? Ce mai poți spune în condițiile date?

Uitați-vă și la liniile politice: proeuropenii noștri puși pe căpătuială tocmai ce și-au betonat drumul printr-o decizie a CCR de secretizare a declarațiilor de avere și de posibilitatea mutării averii dobândite pe numele soțului/soției, care nu are obligația depunerii declarației respective. Totul după ce, cu câteva zile înaintea deliberării excepției de neconstituționalitate, „săgeata Dragoș Anastasiu” a dat directiva către CCR: „să se mai termine odată cu declarațiile ăstea de avere”. Și, iaca, s-a terminat!

Care e dieferența dintre Polonia și România? Una imensă. Nici nu ne putem compara deoarece e ca și cum ai compara un elefant cu o furnică. Ce să compari? Polonia e o societate funcțională, cu instituții profesioniste, care-și fac treaba, în timp ce România e o societate necrozată din cap în coadă. Instituțiile noastre sunt o mlaștină de incompetență, în care cei mai idioți ajung fulgerător în vârf provocând daune majore. Sunt mai eficienți în distrugere decât dușmanii înșiși puși în funcții cheie. Dacă mâine ai desființa toate instituțiile românești, țara ar înflori. Nu, n-ar fi haos, ar fi o teribilă efervescență, exact ca cea care-i cuprinde pe niște prizonieri scoși din ocnă: prima dată sunt loviți de lumină, după care înfloresc! 

E evident că nu putem compara România cu Polonia. Putem însă să ne uităm la o situație în oglindă: în 1990, Polonia era sufocată de datorii externe în valoare de 40 mld. $. Denominat în aur, ar însemna azi o datorie de 240 mld. $. Țara era pe punctul de a se prăbuși definitiv. Cum era România atunci? Avea zero datorii externe. Dar mai avea și de primit aproximativ 4 mls. $, ceea ce înseamnă în banii de azi cam 24 mld. $! Economia României era mult mai solidă și mai integrată decât cea poloneză. 

Cum suntem acum? Surpriză: Polonia are o datorie publică de 400 mld EUR la un PIB de peste 800 mld. EUR. Datoria i-a sărit în ultimul an ca efect al politicii de înarmare întrucât țara caută să-și recupereze teritoriile din Ucraina, element care ar impulsiona-o economic și mai mult! Cum stăm noi? În termeni procentuali cam la fel, doar că avem un PIB la jumătate. Cum se numește asta? Vă spun eu, are un nume generic: PROSTIE ȘI TRĂDARE!