... Și America a atacat!

E greu de crezut și înțeles ceea ce se petrece. Israelul a atacat fără motiv un stat independent situat la mii de kilometri de granițele sale, motivându-și acțiunea pe iminența construirii de către Iran a unei bombe atomice. Apoi au spus că vreo zece bombe atomice urmau să apară. Și, cine știe, dacă retorica mincinosului Netaniahu va continua, vom afla că iranienii urmau să aibă un arsenal nuclear mai mare decât al Rusiei.

Nu e prima dată când se minte pentru a se porni un război. Mai țineți minte, probabil cum, în Războiul din Irak, s-a mințit pur și simplu că țara ar avea un adevărat arsenal nuclear, iar crimele comise acolo n-au fost niciodată decontate.

Cum Israelul nu a reușit decât să provoace daune marginale, a fost împins în față pionul roșcat care trebuia să dea cu „bomba mare” peste Iran. E de remarcat faptul că J.D. Vance s-a opus atacului, motivând ceea ce știe toată lumea, anume că nu sunt dovezi în ceea ce privește așa-zisul „program nuclear militar al Iranului”. În realitate, Iranul nu face altceva decât să-și diversifice industria energetică, încercând să obțină independența tehnologică a țării sale asupra zonei nucleare civile.

Înainte de a analiza acțiunea năroadă, vă voi mai spune că centralele nucleare sunt considerate obiective civile și este interzisă atacarea lor. Motivul e simplu: o astfel de centrală, odată bombardată, se transformă ea însăși într-o bombă care afectează zona în care se află pentru mult timp. Vezi ca exemplu ceea ce se întâmplă la Cernobîl unde, după 50 de ani, tot mai avem zonă tampon unde se înregistrează valori excepțional de mari ale radiațiilor. Ca să nu mai vorbim că acolo trebuie să se refacă întreaga structură care izolează centrala de exterior pentru a se preveni infiltrarea de apă în camera reactorului.

Cu toate acestea, forțele israeliene n-au avut niciun stres în a bombarda reactoarele nucleare civile ale Iranului. E un gest criminal, trecut sub tăcere de mass media, la fel cum a fost trecut sub tăcere și genocidul din Gaza. Iar reacția Iranului a fost una normală, în linie cu interesul său. Au ripostat cu rachete, timp în care aviația israeliană, net superioară, a continuat să atace, provocând daune majore în interiorul Iranului. Doar că, așa cum s-a văzut, și Iranul a provocat daune grave, în condițiile în care Iron Dome nu-și mai face treaba. Și uite-așa SUA, precum un cățel dresat, a fost chemat să execute fără nicio jenă treburile murdare ale Israelului. 

Desigur, prin vocea hodorogită și bombastică a lui Trump, SUA clamează victoria absolută. În fapt ce au făcut? Au intrat cu mai multe bombardiere și au dat bombe anti-buncăr asupra unor obiective nucleare ale Iranului. După cum am mai spus, gradul de penetrare al acelor bombe este de maxim 50-60 de metri în pământ. Cel puțin una dintre facilitățile de îmbogățire utilizate de iranieni se află la cel puțin 800 de metri în subteran, într-o zonă muntoasă. Americanii, cel mai probabil, au atacat zonele de aerisire și pe cele de intrare sperând într-o eficiență mai mare. Dar pagubele nu vor putea fi evaluate. Propaganda va lucra, spunând că au făcut totul praf, dar realitatea e greu de aflat.

Ceea ce știm este că întreaga operațiune a costat peste 1 miliard de dolari. Și mai e ceva: SUA și-a epuizat întreg stocul de bombe GBU-57. Stocul estimat al acestor bombe era de 25 de unități. SUA mai dăduse comenzi suplimentare Boeing pentru 10 unități, iar în acest bombardament înțeleg că s-au utilizat ... 30 de astfel de bombe. De ce spun că s-a epuizat întreg stocul? Pentru că este puțin probabil ca Boeing să fi executat întreaga comandă. Așadar, SUA și-a mai paradit aiurea ceva de prin depozite, fără rezultate palpabile. În afara respectivelor bombe, SUA a mai tras și cu rachete Tomahawk în Natanz și Isfahan.

Ca să înțelegeți pe deplin operațiunea, vă voi da câteva date tehnice. În primul rând bombardierul B-2, ultra-marketat ca efect al actualului atac, este unicul bombardier care poate căra două bombe GBU-57/MOP. În ciuda „capacităților extraordinare de invizibilitate” pe care le clamează Trump, bombardierul este ușor detectabil și nu poate acționa decât în condițiile în care se obține controlul absolut al aerului. Așadar, dacă iranienii ar fi avut ceva dispozitive competente la sol, l-ar fi putut da jos fără probleme. De aceea bombardierul este însoțit de obicei de mai multe avioane de vânătoare.

În ceea ce privește bomba GBU-57, acesta e un proiect secret și se bănuiește că este cea mai puternică bombă anti-buncăr deținută de vreo armată din lume. Specificațiile sale sunt destul de clare. Este o bombă lungă, de 6.2 metri, cu o încărcătură explozivă de 2700kg. Așa cum am mai spus, poate pătrunde 50 metri în sol, înainte de a explolda! Însă, dacă e vorba de fier-beton, capacitatea sa de pătrundere scade la aproximativ 8 metri. 

Mulți vor specula faptul că modificări recente ale bombei o fac eficientă în pătrunderea în interiorul tunelurilor de acces și detonarea sa acolo. E puțin probabilă ochirea intrărilor în tunel cu sistemul său de ghidare GPS. Posibil însă ca americanii, ochind o astfel de intrare, să provoace blocarea sa. Doar că nu e tocmai un capăt de țară. În câteva zile, iranienii pot reoperaționaliza totul. Așadar, descărcarea imenselor bombe nu cred că a fost eficace împotriva buncărelor iraniene. Dar va fi speculată corespunzător de PR-ul complexului militar american.

Fără doar și poate, întreaga operațiune a fost una în stilul Trump: s-a urmărit bombasticul în ciuda eficienței. A fost gândită să sufoce Iranul pentru a înceta bombardarea Israelului, în condițiile în care Iron Dome nu mai rezistă. Se va obține asta? Greu de crezut în condițiile actuale. Vă reamintesc în treacăt că tot Trump a dat cu GBU-43/B în Afganistan și ați văzut ce „eficiență” a avut. Cam la fel cred că e și cu actualul bombardament.

Știm că liderul suprem Khomeini și-a numit trei succesori care, în ordine, ar trebui să-i ia locul în cazul în care ar fi asasinat. Între cei trei, culmea!, nu se află fiul său! Pentru cei care nu știu, voi adăuga că alegerea liderului suprem în Iran este o procedură destul de complicată, care poate dura chiar ani de zile. Modul în care actualul lider și-a desemnat succesorii arată urgența și, mai ales, faptul că Iranul a adoptat deja la nivel oficial un comportament militarist, considerându-se prins într-un război existențial. 

Vom înțelege mai bine ce va urma în momentul în care vom vedea replica Iranului. Dacă va continua să bombardeze Israelul, va semnaliza că adoptă un război static, urmărind localizarea conflictului. Dacă însă va ataca bazele americane din Arabia Saudită, Iordania, Irak și Siria, va internaționaliza conflictul.

Cu toate că în realitate Iranul este mai degrabă un jucător slab din punct de vedere militar, excelând doar în domeniul rachetelor și a dronelor, nu trebuie ignorată mărimea sa, determinarea cetățenilor săi și, mai ales, capacitatea de a provoca daune majore SUA. Atacarea bazelor și aprovizionarea sa cu echipament antiaerian furnizat de Rusia și de China, ar putea produce probleme majore în zonă. 

Care ar fi soluția? Din acest moment, sincer să fiu, nu mai văd mari soluții. Iranienii sunt în momentul în care sunt capabili de orice, inclusiv de o invazie terestră a Israelului(imposibilă, în mod evident!). Televiziunea iraniană a prezentat o hartă conținând bazele militare americane din Orient, în timp ce mai multe comunicate au sugerat închiderea nu doar a strâmtorii Hormuz, dar și a întregii Mări Roșii. Din acest moment este cât se poate de clară eliberarea de armament avansat către rebelii Houthi, ceea ce va crea multiple probleme în zonă. 

Totul e deosebit de periculos și riscă să se transforme într-o nebunie absolută. Sunt ferm convins că dacă Iranul va reacționa dur, SUA lui Trump nu va avea nicio problemă în a ataca nuclear Iranul. Iar dacă asta se va întâmpla, rezultatele vor fi dezastruoase.