Conflictul din Ucraina a reușit să schimbe pentru totdeauna fața războiului. Cele două armate și-au redefinit posturile, au eliminat anumite arme și au făcut investiții în arme noi. Absolut toate doctrinele secolului XX au fost depășite de acest conflict. Rezultatele s-au văzut inclusiv în conflictul Israel-Iran, unde s-a demonstrat că războiul se poate desfășura nu doar între vecini, ci și între națiuni îndepărtate.
Care sunt, totuși, tehnicile noi de luptă? În primul rând spionajul a ajuns la nivele greu de imaginat cu ceva timp în urmă. Nu, nu s-au schimbat tehnicile de bază, dar cu ajutorul tehnologiei întreg procesul devine eficient, iar loviturile date în spatele frontului usturătoare.
Apoi avem armele. Vedetele incontestabile sunt dronele. Acestea sunt acum capabile să asigure un „culoar imposibil” de până la 20 km între armate. În „culoarul” amintit acționează operatorii de drone. Acestea pot patrula sau sta în adormire, iar când un echipament sau grupuri de soldați intră în „zona morții” sunt eliminați eficient. Se schimbă astfel inclusiv regulile atacului, înaintarea putând fi posibilă doar după ce dronele sau centrele de operare a acestora sunt distruse. În special, împotriva centrelor, Rusia a dezvoltat tot felul de echipamente prin intermediul cărora să le detecteze și apoi să le elimine.
Producția de drone a devenit astfel crucială. În timp ce Ucraina este aprovizionată cu drone din întreg Occidentul, Rusia a reușit să-și stabilizeze producția ajungând acum, în premieră, la o capacitate mai mare de producție decât necesarul. Sunt rapoarte care vorbesc despre atingerea nivelului de peste 500 drone Geran pe zi, ceea ce conduce către un nou nivel.
Și, pentru că am ajuns la povestea producției, după cum puteți înțelege, războiul contemporan aduce în atenție o nouă-veche poveste: capacitatea de producție. Am spus-o de zeci de ori: Rusia avea la începutul războiului zeci de drone, care mai de care mai sofisticate, dar toate erau la nivel de concept. Importul tehnologiei iraniene a dovedit că nu gradul de sofisticare este important, ci designul care face posibilă sau nu scalarea producției. Într-adevăr, rușii și-au personalizat Shahed-urile, redenumindu-le Geran și adăugând echipamente noi, au dezvoltat facilități locale de producție a lor, extrem de bine scalate, dar mai e un amănunt care s-ar putea să vă scape: armata rusă are, la ora actuală 18 categorii de drone, care se potrivesc diverselor utilizări. Da, ați citit bine! În acești câțiva ani de război, Rusia și-a modernizat teribil atât forțele armate cât și industria militară.
În tot peisajul este de remarcat cea mai recentă și temută dronă a Rusiei, cea cu fibră optică. La prima vedere pare un nonsens: o dronă FPV care este coordonată prin fir de către pilot. Însă conceptul are numeroase avantaje. Firul e suficient de subțire încât să se poată întinde pe zeci de kilometri. Apoi, dat fiind modul de comunicație e cât se poate de logic de înțeles că este imposibilă tăierea comunicației dintre pilot și dronă cu instrumente specifice războiului electronic. Mai mult, imagistica este impecabilă, drona transmițând totul până la momentul exploziei. Iată o armă care arată cât de mult s-a schimbat războiul. O armă simplă, dar teribil de periculoasă.
Citeam într-un raport că Uralvagonzavod a ajuns la o capacitate de producție de 400 tancuri T-90 pe an. Este deja o capacitate care devine excedentară întrucât pierderile de tancuri pe frontul ucrainean sunt semnificativ mai mici. În plus, T-90 este un tanc modern, făcut 100% cu componente rusești.
O altă revoluție s-a produs în domeniul armamentului cu care sunt dotați soldații. Corporația Kalashnikov a introdus în producția de masă mitraliera RPL-20. Arma se produce în două variante: una cu calibru de 5,45 mm pentru unități de asalt și alta cu calibru de 7,62 mm pentru formațiuni de infanterie. Calibrul este identic cu cel al AK-74 și RPK-74, ceea ce simplifică logistica muniției. Însă amănuntul remarcabil al armei este dat de greutatea sa, de doar 5.2-5.5 kg! De asemenea puterea de foc sporită, cu o cadență de 800 rpm. De reamarcat este că, din nou, concernul Kalashnikov dă lovitura reușind o armă care detronează principalii săi competitori: FN Minimi / M249 SAW, IWI Negev, HK MG4 sau SIG Sauer MG 338 / SIG LMG 6.8.
Scalarea producției militare a fost un factor cheie în orice război, dar conflictul actual ruso-ucrainean ne demonstrează că treburile merg mult mai departe. Ucraina susține că-și produce 40% dintre armele utilizate cu propria industrie de apărare, ceea ce mi se pare remarcabil. Trebuie înțeles însă un alt aspect, cel al facilităților de producție. Rusia a bombardat toate facilitățile importante de producție ale Ucrainei. Ucraina, de asemenea, a reușit să afecteze câteva zone de producție importante pentru Rusia. Cu toate acestea, producția a rămas intactă. De fapt, nu! Chiar a crescut! Cum e posibil?
Constatăm nu doar îmbunătățiri ale liniilor de producție și optimizări extreme, dar și modalități non-standard de continuare a producției. O fabrică bombardată este relocată rapid în zone non-standard de producție(subsoluri, clădiri părăsite, etc), iar producția se reia instantaneu. Cum e posibil? printr-un grad mare de automatizare.
Mi se pare remarcabil faptul că scalarea a făcut ca acum producția Rusiei de obuze de artilerie să fie de 5 ori mai mare decât a întregului Vest! De altfel, observăm diferențe substanțiale de scalare. În timp ce Rusia a înțeles că miza războiului nu s-a schimbat și că într-un conflict major cantitatea nu doar că bate calitatea,dar poate înclina puternic balanța atunci când prin „calitate” se înțeleg tehnologii sofisticate și scumpe. SUA e practic cu depozitele de muniție golite de războiul din Ucraina și, mai ales, de cel declanșat de Israel cu Iranul. Nu mai există muniție pentru Patriot, iar facilitățile de producție nu fac față comenzilor. În ceea ce privește scalarea, cu toate că în rapoartele Pentagonului era văzută ca o chestiune minoră, care poate fi pusă rapid în funcțiune, „confruntarea” directă a demonstrat contrariul. Complexul industrial-militar american este unul învechit, greoi, incapabil să facă față provocărilor din zilele noastre. Mă rog, pentru a fi corecți ar trebui să subliniem că la fel era și industria militară rusească înainte de conflictul din Ucraina: se considera auto-suficientă și inundase armata cu soluții exotice, complexe, spectaculoase, dar de neaplicat într-un război real. Cam la fel e acum SUA: totul se zbate într-o corupție endemică, „impulsionată” de falsa credință că ei sunt invulnerabili. Conflictul din Orient și aranjamentul jalnic cu Iranul a demonstrat însă contrariul. SUA nu mai e nici pe departe superputerea de care se temeau toți. Este un baubau bun să sperie doar copiii sau naivii planetei, în realitate fiind un uriaș cu picioare de lut.
Ce trebuie să înțelegem din tot expozeul? Faptul că războiul se schimbă după același principiu pe care-l știm de-o istorie încoace: de câștigat câștigă întotdeauna armata cu armele cele mai simple și mai eficiente și care e capabilă să-și producă singură arsenalul. Și, nu în ultimul rând, cea care reușește să evite războiul, sufocându-și adversarii doar prin proiectarea propriei puteri. Cunoașteți care-i la ora actuală acea armată? Nu Rusia, cu toarte că se apropie de modelul său istoric. E vorba despre China, dar povestea aceasta o vom dezvolta într-un articol viitor.
"Suntem printre țările cu cele mai mici venituri fiscale din UE, sub 30% din PIB, față de 40% în vestul Europei."
RăspundețiȘtergereĂsta e un argument contra creșterii impozitelor❗️
Fiindcă dacă te uiți la multe din țările cu venituri fiscale mari, ce vezi? Aceleași state cu datorii enorme, care băltesc economic și fără nici un progres de mulți ani de zile, în contratimp cu ce înseamnă evoluția omenirii.
Birurile nu au adus niciodată fericirea, din contră. Și e un adevărat blestem al resurselor, o validare excepțională la scară istorică a eșecului programelor de asistență externă, acela că România mărește taxele de 4 ani consecutiv, după ce a început să beneficieze de cel mai mare ajutor extern din istoria sa. E de pus în ramă și de predat studenților, alături de alte cazuri similare.
Cine nu vrea taxe și impozite mai mari, pensii impozitate, TVA majorat, sărăcie... e cu rușii! 😉
ȘtergereMare dreptate ai nea Dane. Cheia eficienței unei arme este simplitatea. Responsabilii cu înzestrarea ai NATO și ai Ucrainei se pare că nu vor sau nu pot sa învețe din lecțiile celui de-al doilea război mondial când nemții au găsit soluții tehnice deosebit de fiabile împotriva atacurilor aeriene. Ei au înconjurat obiectivele tactice și strategice cu baloane captive prinse de sol cu o coardă de oțel care putea reteza o aripă de avion în zbor. Mii de astfel de baloane au fost montate în jurul Festung Ploiești. Cu rezultate remarcabile.
RăspundețiȘtergereMetoda ar putea fi aplicată cu costuri infime azi in Ucraina, dar ei preferă să lanseze rachete de 1 milion $ împotriva unor drone de 10000 $ care le suprasaturează sistemele de apărare aeriană.
Și ar mai fi și alte metode ca de exemplu baloane captive de observație ce au fost utilizate în primul război mondial care ar putea fi dotate cu platforme de luptă 4x14,5 sau 4x12,7 comandate prin cablu de la sol și care în momentul apariției dronelor ar fi ridicate rapid la 2-3000 m și ar putea executa foc eficace asupra dronelor prin ochire directă prin teleobiective puternice și NVG.
Trebuie doar să cauți soluții și să cunoști oareșce istorie militară.
Scriu chestiile astea aici la tine pt că știu că citesc și niște băieți cu ochii albaștri, poate trag și ei ceva concluzii, nu se știe când armata română va avea nevoie.
Baloanele tale "captive",sunt deja de mult inlocuite cu sateliti militari de observatie!
ȘtergereComentariu în 2 bucăți.
RăspundețiȘtergerePrima parte.
Am citit un articol (Here's Proof That Israel Lost the War de Mike Whitney) plin de informații pe care nu le mai văzusem nicăieri despre războiul de 12 zile. Foarte, foarte interesant.
https://www.unz.com/mwhitney/heres-proof-that-israel-lost-the-war/
Citez câte ceva:
Poporului american nu i se spune de ce Israelul a fost de acord cu o încetare a focului cu Iranul. Da, Israelul rămăsese rapid fără interceptori de apărare aeriană (ceea ce îl făcea mai vulnerabil la atacurile iraniene.) Dar această problemă este doar de importanță secundară. Adevăratul motiv pentru care au dorit o încetare a focului a fost acela că erau pulverizați sistematic și trebuiau să oprească rapid sângerarea. Acesta este motivul pentru care Israelul a „aruncat prosopul” la mai puțin de două săptămâni după salva de deschidere, deoarece Iranul decima o țintă după alta, fără să se vadă sfârșitul. Așadar, Israelul a capitulat.
Desigur, aceasta nu este povestea pe care am citit-o în mass-media occidentală, unde nu se menționează nimic despre distrugerea masivă a țintelor strategice israeliene (de către rachetele balistice iraniene); această știre a fost complet omisă din acoperirea principală. Dar acesta este motivul pentru care Israelul l-a convins pe Trump să găsească o cale diplomatică de ieșire; deoarece pierderile începeau să se acumuleze, iar Iranul nu „renunța”.
Știați că este ilegal să postați videoclipuri sau fotografii ale clădirilor care au fost lovite de rachete iraniene în Israel? Cu alte cuvinte, dacă publicați fotografii cu clădiri, infrastructură sau baze militare în flăcări, veți merge la închisoare. Acesta este modul în care guvernul controlează povestea și convinge publicul că câștigă un război pe care de fapt îl pierde.
Comentariu în 2 bucăți.
RăspundețiȘtergereA doua parte.
Să rezumăm: În puțin mai mult de o săptămână, Iranul a lovit sau a distrus:
1. The “Israeli Pentagon”, the Kirya military-intelligence complex
2. The Weizmann Institute of Science which plays a role in Israel’s clandestine nuclear program
3. The Aman military intelligence headquarters at the Glilot Mizrah Interchange, near Herzliya. Aman oversees elite spying units such as Unit 8200 (signals intelligence), Unit 504 (human intelligence), and Unit 9900 (geospatial intelligence).
4. Branches of the Israeli ministry of interior affairs responsible for internal military coordination
5. The Mossad’s operational headquarters
6. Israel’s most protected Nevatim Airbase (and the Tel Nof Airbase)
7. Ben Gurion Airport (repeatedly) as well as Ramat David, Palmachim and Ovda near Eilat.
8. The Command-and-Control Centers of the Israeli military and Mossad in both Tel Aviv and Haifa…..
9. The Bazan Oil Refinery in Haifa—Israel’s largest fuel processing center
10. A giant power station in Ashdod, triggering a powerful explosion and localized blackouts.
11. The Rafael Advanced Defense Systems complex north of Haifa—home to multiple factories and R&D buildings that produce key elements of Israel’s military hardware
12. The Kiryat Gat Industrial Zone—a major center for microprocessor and high-tech military production
13. The Gav-Yam Negev Advanced Technologies Park near Beersheba, which hosts firms working in cyberwarfare, AI, and military tech.
Vă dați seama? În doar 10 zile (13-23 iunie), armata iraniană a distrus meticulos o parte considerabilă din cele mai prestigioase facilități militare, de informații, industriale, energetice și de cercetare și dezvoltare ale Israelului din întreaga țară. (Ați citit despre acest lucru în presa occidentală?) Dacă războiul ar fi continuat încă o săptămână sau două, Țara Sfântă ar fi fost redusă la un deșert în flăcări din lumea a treia, impropriu pentru locuirea umană. Pe scurt, aceasta nu a fost o încetare a focului normală. A fost o capitulare disperată a unui adversar depășit de situație, care a realizat rapid că luptase la o categorie „peste greutatea sa”. Iată cum a sintetizat Trump situația:
"Israelul a fost lovit foarte dur. Acele rachete balistice au distrus o mulțime de clădiri", a declarat Trump reporterilor la summitul NATO de miercuri de la Haga. https://twitter.com/i/status/1937812706599252198
Da, Israelul a luat o bătaie zdravănă.
Articolul Dvs. este atat de plin de realitati incontestabile, incat ne dovedeste clar cat de proasta si de idioata a fost orientarea politica a Romaniei, pusa la cale si indeplinita de niste gunoaie politice de tradatori de neam si vanzatori de tara a caror singur interes era supra-imbogatirea proprie!
RăspundețiȘtergereAcesti pooliticieni incompetenti au actionat conform politicii sorosiste de model Kalergi, aceea de desfintare a statelor Europei.
Si daca statul roman tot se va desfinta, atunci macar ei sa se imbogateasca atat timp cat acest anti-stat numit Romania, inca mai supravietuieste.
Dar iata ca planurile acestor tradatori netrebnici a fost desfintat de Marele Putin, care a avut puterea sa dovedeasca intregii lumi, faptul ca existenta statelor nationale si suverane, nu numai ca este foarte posibila, ci ca este chiar linia cea noua pe care o urmeaza statele nationale conduse de politicieni patrioti, ca de ex. apropiata Ungarie, Serbie si Slovacia.
Asa ca salvarea Romaniei este schimbarea, adica fuga de pe Titanicul care se scufunda, si apropierea ei de nava salvatoare care este si va fi Rusia, care dupa ce va reusii sa faca kcatul praf, adica sa distruga Dollarul de tip "cur papir" fara nicio acoperire valorica, va permite Romaniei sa se scape de datoriile imense in care au bagat-o neoamenii care ne-au jefuit sub masca imputita a demokkcratiei, si sa putem rambursa datoria externa in valuta adevarata ca de ex. Leul autohton care fi egal cu 1000 de dolari.
Asta in prima faza, pentru ca experienta Germaniei ne-a arat ca inflatia banilor de tip hartie igienica (folosita) poate face ca pretul unei paini sa poata fi platita cu o roaba plina cu banii cu valoare de kkt!
Acesta este momentul ca sa ne putem salva la timp ca tara si popor, ptr ca directia cea noua spre care se va indrepta tara, ne va scapa automat de toate jigodiile seCURistoide care ne-au adus aici unde sunte acum!\, si care vor parasi ca sobolanii corabia care se scufunda, iar cei care fac greseala sa ramana, vor plati scump jaful lor!
Asa ca RAZBUNAREA noastra va avea numele a 2 persoane> Putin si Xi!
“În timp ce Rusia a înțeles că miza războiului nu s-a schimbat și că într-un conflict major cantitatea nu doar că bate calitatea, dar poate înclina puternic balanța atunci când prin „calitate” se înțeleg tehnologii sofisticate și scumpe.
RăspundețiȘtergereFaptul că războiul se schimbă după același principiu pe care-l știm de-o istorie încoace: de câștigat câștigă întotdeauna armata cu armele cele mai simple și mai eficiente și care e capabilă să-și producă singură arsenalul.”
Celebrul exemplu: Tancul T-34 vs Tiger 1 si Tiger 2
“SUA e practic cu depozitele de muniție golite de războiul din Ucraina și, mai ales, de cel declanșat de Israel cu Iranul. Nu mai există muniție pentru Patriot, iar facilitățile de producție nu fac față comenzilor.”
Dane, nu-i mai plange pe americani ca au depozitele goale, pentru ca asta au si vrut.
Celebrul exemplu, cand au vandut obuzele vechi inainte de razboiul din Vietnam, si dupa le-au recumparat cu preturi exagerate. Asta-i politica, nu ai ce sa-i faci. Cine a avut de castigat de aici?
China face cele mai tari masini, in partitura curenta, iar productia din Brasil de BYD este gigantica. Si ce daca. China nu face cele mai bune masini acestea sunt inca fabricate de Japan, iar Korea este pe locul 2 , nu aia din nord. China are rolul ei in arhitectura globala si il va juca dupa partitura. China este un model de trai de neinvidiat, chiar daca ii lasa pe unii naivi cu gura cascata. US se va retrage in propria carapace iar noile semnale de la W certifica asta, multiglobalismul pardon multipolarismul va fi noua religie pentru ceva vreme. Ei stiau, si asa au infiintat noile partide suveraniste. Este o galeata cu apa gheata aruncata peste motorul cald al economiilor incinse de globalizare. China va fi si ea afectata, iar speranta de cooperare si extinderea pietelor este o himera. Armele celebre ale US, portavioanele sunt trecute, rezistand cateva zeci de minute in fata Chinei, iar transportul de trupe masiv in zona nu mai este posibil ca in paspa' , Guadalcanal sau Corigador sunt istorie, deoarece nu poti sa-i teleportezi iar cisternele cu energie nu poate fi verde si nici maron, pur si simplu nu poate fi acolosa pentru nevoile tale. Asta nu inseamna ca China va fi invingatoare si in primul razboi mondial germanii aproape au castigat si cine a fost castigatorul ? Ai ?
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereO demonstrație în plus al faptului de necontestat, că omenirea se află pe o pantă tot mai abruptă a decadenței. Regresul accelerat este cu atât mai periculos, cu cât tehnologiile, invențile din domeniul producției de armament sunt tot mai mari, tot mai sofisticate. Industria militară pune la dispoziția inconștienților care conduc în spre dezastru omenirea, o putere de distrugere tot mai mare, mult peste capacitatea acestora de a gestiona o asemenea uriașă responsabilitate. Progresele făcute în acest domeniu al înarmării, scopul acestei escaladări, nu face decît să demonstreze gradul de evoluție a omenirii.
Nivelul actual al specie omenești fiind precar, toate aceste mijloace de care arhanghelii războiului dispun…nu fac decât să grăbească sfârșitul Terrei.
Dacă trebuie îmbunătățit ceva, nu este războiul, armamentul, strategiile sau tacticile corespunzătoare noilor arme. Singurul progres real, care generează progres în toate domeniile vieții, este progresul din/în OM.
Efectul Cobra** se referă la o situație în care o măsură luată pentru a rezolva o problemă are, de fapt, efectul invers și agravează situația. Termenul provine dintr-un incident din perioada coloniale britanice în India, când autoritățile au oferit o recompensă pentru cobra ucise, pentru a reduce populația de șerpi. În schimb, oamenii au început să crească cobre în secret pentru a obține recompensa, ducând la o *creștere* a numărului de șerpi.
RăspundețiȘtergereDin ce se constată după Pandemie efectul Cobra cuprinde UE și mai ales Romania.
Într-un final se vor bate armata de drone Rusia cu armata de drone SUA, sau armata de drone Israel și armata de drone Iran.
RăspundețiȘtergereSe pun pariurile pe diverse criterii că la fotbal, cine da primele 100 drone, care drona a cules mai multe puncte din ce a demolat și distrus etc...
Iar mesajele caselor de pariuri vor deveni noile știri de război.
Întreaga armată și militărie va deveni parte din industria de spectacole sportive.
O lupta între mașini. Nu înțeleg de ce mor atâția oameni când e deja primitiv să folosești mouse și tastatură.
E primitiv sa folosești oamenii în război.
Oamenii trebuie sa fie in fabrica de drone și centre de opreare și nu pe front.
Și-a fabricat China un soare artificial?
RăspundețiȘtergereIeri în 07.07.2025 pe cerul Chinezesc au apărut 7 sori:
https://x.com/TheFlatEartherr/status/1826000718786081045?t=sjyahzsAWxvPNhPyXWxjbg&s=19
Întrebi robotul Lele'meu și zice că e iluzie optică de la reflecție și bla-bla.
Îl pun să facă matematica și zice apoi că pe distanța asta oficială de 93 milioane de mile este imposibil fenomenul.
Bun, Lele'meul se contrazice ca de obicei.
Cine minte?
Ori distanta Pământ Soare e o minciună, ori Soarele este mult mult mai aproape decât se spune, ori China deține Sori Artificiali.
Daca China deține Soarele Artificial a câștigat toate războaiele, un soare artificial este Arma Supremă.
Urmează să facă Luna Artificială cu care sa creeze Eclipse de soare permanente in SUA și UE.
Până la noutățile din domeniul armamentului și schimbarea dinamicii războiului din Ucraina sau din alte zone ale planisferei, rușii se gândesc să atace infrastructura NATO din România. Deocamdată, în presa lor, ideea apare dezbătută cu semnul întrebării, dar... știi cum e: „mâine, este în definitiv o altă zi”! Cu alte decizii și cu alte preocupări.
RăspundețiȘtergerehttps://tsargrad.tv/articles/jetot-moment-nastupil-nato-vstupila-v-vojnu-odessu-prikryvali-podnjatye-s-rumynskoj-aviabazy-f-16-ne-pora-li-udarit_1308480
Pe de altă parte, prin țărișoară, se emit ordine de mobilizare a rezerviștilor. Cei cu zdreanța galben-albastră la purtător, rusofobii mioritici agramați precum și susținătorii lui Nicușor (indiferent dacă-s LGBT sau hetero) i-aș vârî fix sub bocancul lui Ivan! Sau sub rachetă, după caz. Păcat că patriotismul a fost compromis.