Arme noi și schimbarea războiului

Conflictul din Ucraina a reușit să schimbe pentru totdeauna fața războiului. Cele două armate și-au redefinit posturile, au eliminat anumite arme și au făcut investiții în arme noi. Absolut toate doctrinele secolului XX au fost depășite de acest conflict. Rezultatele s-au văzut inclusiv în conflictul Israel-Iran, unde s-a demonstrat că războiul se poate desfășura nu doar între vecini, ci și între națiuni îndepărtate. 

Care sunt, totuși, tehnicile noi de luptă? În primul rând spionajul a ajuns la nivele greu de imaginat cu ceva timp în urmă. Nu, nu s-au schimbat tehnicile de bază, dar cu ajutorul tehnologiei întreg procesul devine eficient, iar loviturile date în spatele frontului usturătoare. 

Apoi avem armele. Vedetele incontestabile sunt dronele. Acestea sunt acum capabile să asigure un „culoar imposibil” de până la 20 km între armate. În „culoarul” amintit acționează operatorii de drone. Acestea pot patrula sau sta în adormire, iar când un echipament sau grupuri de soldați intră în „zona morții” sunt eliminați eficient. Se schimbă astfel inclusiv regulile atacului, înaintarea putând fi posibilă doar după ce dronele sau centrele de operare a acestora sunt distruse. În special, împotriva centrelor, Rusia a dezvoltat tot felul de echipamente prin intermediul cărora să le detecteze și apoi să le elimine.

Producția de drone a devenit astfel crucială. În timp ce Ucraina este aprovizionată cu drone din întreg Occidentul, Rusia a reușit să-și stabilizeze producția ajungând acum, în premieră, la o capacitate mai mare de producție decât necesarul. Sunt rapoarte care vorbesc despre atingerea nivelului de peste 500 drone Geran pe zi, ceea ce conduce către un nou nivel. 

Și, pentru că am ajuns la povestea producției, după cum puteți înțelege, războiul contemporan aduce în atenție o nouă-veche poveste: capacitatea de producție. Am spus-o de zeci de ori: Rusia avea la începutul războiului zeci de drone, care mai de care mai sofisticate, dar toate erau la nivel de concept. Importul tehnologiei iraniene a dovedit că nu gradul de sofisticare este important, ci designul care face posibilă sau nu scalarea producției. Într-adevăr, rușii și-au personalizat Shahed-urile, redenumindu-le Geran și adăugând echipamente noi, au dezvoltat facilități locale de producție a lor, extrem de bine scalate, dar mai e un amănunt care s-ar putea să vă scape: armata rusă are, la ora actuală 18 categorii de drone, care se potrivesc diverselor utilizări. Da, ați citit bine! În acești câțiva ani de război, Rusia și-a modernizat teribil atât forțele armate cât și industria militară. 

În tot peisajul este de remarcat cea mai recentă și temută dronă a Rusiei, cea cu fibră optică. La prima vedere pare un nonsens: o dronă FPV care este coordonată prin fir de către pilot. Însă conceptul are numeroase avantaje. Firul e suficient de subțire încât să se poată întinde pe zeci de kilometri. Apoi, dat fiind modul de comunicație e cât se poate de logic de înțeles că este imposibilă tăierea comunicației dintre pilot și dronă cu instrumente specifice războiului electronic. Mai mult, imagistica este impecabilă, drona transmițând totul până la momentul exploziei. Iată o armă care arată cât de mult s-a schimbat războiul. O armă simplă, dar teribil de periculoasă.

Citeam într-un raport că Uralvagonzavod a ajuns la o capacitate de producție de 400 tancuri T-90 pe an. Este deja o capacitate care devine excedentară întrucât pierderile de tancuri pe frontul ucrainean sunt semnificativ mai mici. În plus, T-90 este un tanc modern, făcut 100% cu componente rusești. 

O altă revoluție s-a produs în domeniul armamentului cu care sunt dotați soldații. Corporația Kalashnikov a introdus în producția de masă mitraliera RPL-20. Arma se produce în două variante: una cu calibru de 5,45 mm pentru unități de asalt și alta cu calibru de 7,62 mm pentru formațiuni de infanterie. Calibrul este identic cu cel al  AK-74 și RPK-74, ceea ce simplifică logistica muniției. Însă amănuntul remarcabil al armei este dat de greutatea sa, de doar 5.2-5.5 kg! De asemenea puterea de foc sporită, cu o cadență de 800 rpm. De reamarcat este că, din nou, concernul Kalashnikov dă lovitura reușind o armă care detronează principalii săi competitori: FN Minimi / M249 SAW, IWI Negev, HK MG4 sau SIG Sauer MG 338 / SIG LMG 6.8.

Scalarea producției militare a fost un factor cheie în orice război, dar conflictul actual ruso-ucrainean ne demonstrează că treburile merg mult mai departe. Ucraina susține că-și produce 40% dintre armele utilizate cu propria industrie de apărare, ceea ce mi se pare remarcabil. Trebuie înțeles însă un alt aspect, cel al facilităților de producție. Rusia a bombardat toate facilitățile importante de producție ale Ucrainei. Ucraina, de asemenea, a reușit să afecteze câteva zone de producție importante pentru Rusia. Cu toate acestea, producția a rămas intactă. De fapt, nu! Chiar a crescut! Cum e posibil?

Constatăm nu doar îmbunătățiri ale liniilor de producție și optimizări extreme, dar și modalități non-standard de continuare a producției. O fabrică bombardată este relocată rapid în zone non-standard de producție(subsoluri, clădiri părăsite, etc), iar producția se reia instantaneu. Cum e posibil? printr-un grad mare de automatizare.

Mi se pare remarcabil faptul că scalarea a făcut ca acum producția Rusiei de obuze de artilerie să fie de 5 ori mai mare decât a întregului Vest! De altfel, observăm diferențe substanțiale de scalare. În timp ce Rusia a înțeles că miza războiului nu s-a schimbat și că într-un conflict major cantitatea nu doar că bate calitatea,dar poate înclina puternic balanța atunci când prin „calitate” se înțeleg tehnologii sofisticate și scumpe. SUA e practic cu depozitele de muniție golite de războiul din Ucraina și, mai ales, de cel declanșat de Israel cu Iranul. Nu mai există muniție pentru Patriot, iar facilitățile de producție nu fac față comenzilor. În ceea ce privește scalarea, cu toate că în rapoartele Pentagonului era văzută ca o chestiune minoră, care poate fi pusă rapid în funcțiune, „confruntarea” directă a demonstrat contrariul. Complexul industrial-militar american este unul învechit, greoi, incapabil să facă față provocărilor din zilele noastre. Mă rog, pentru a fi corecți ar trebui să subliniem că la fel era și industria militară rusească înainte de conflictul din Ucraina: se considera auto-suficientă și inundase armata cu soluții exotice, complexe, spectaculoase, dar de neaplicat într-un război real. Cam la fel e acum SUA: totul se zbate într-o corupție endemică, „impulsionată” de falsa credință că ei sunt invulnerabili. Conflictul din Orient și aranjamentul jalnic cu Iranul a demonstrat însă contrariul. SUA nu mai e nici pe departe superputerea de care se temeau toți. Este un baubau bun să sperie doar copiii sau naivii planetei, în realitate fiind un uriaș cu picioare de lut.

Ce trebuie să înțelegem din tot expozeul? Faptul că războiul se schimbă după același principiu pe care-l știm de-o istorie încoace: de câștigat câștigă întotdeauna armata cu armele cele mai simple și mai eficiente și care e capabilă să-și producă singură arsenalul. Și, nu în ultimul rând, cea care reușește să evite războiul, sufocându-și adversarii doar prin proiectarea propriei puteri. Cunoașteți care-i la ora actuală acea armată? Nu Rusia, cu toarte că se apropie de modelul său istoric. E vorba despre China, dar povestea aceasta o vom dezvolta într-un articol viitor.