sâmbătă, 19 iulie 2025

Problema Lungulețu și ce-i de făcut


A izbucnit și era normal să izbucnească! Putem spune că am asistat la prima interacțiune dintre lumea normală,a oamenilor care-și văd de treaba lor, și lumea cretinizat-progresistă adusă la putere de mucușori. Oamenii din Lungulețu s-au trezit brusc că nu mai au voie să facă ceea ce fac de când lumea, adică să ia apă din râu ca să-și ude legumele. De ce? Pentru că s-au trezit progresiștii că la București, o firmă venită din Franța și care a monopolizat apa, s-a făcut stăpână pe râul Dâmbovița. Cum s-a petrecut asta? A cumpărat Apa Nova Dâmbovița? Există un certificat de proprietate conform căruia francezii s-au făcut stăpâni peste apa noastră? Nu și nici n-ar fi normal așa ceva. Ceea ce însă este cert - dincolo de operațiunea de PR a ministrului Agriculturii - este că, treptat, se înființează o poliție a apei. În cazul în care nu știți, locuitorilor din Lungulețu li s-a interzis nu doar irigarea cu apă din Dâmbovița, ci inclusiv utilizarea propriilor puțuri. De ce? Pentru că așa e la progresiști! „Nimic nu-ți aparține și este bine!”

Suntem învățați încă de mici că există două tipuri de proprietate: privată și de stat. Tipul privat de proprietate e cât se poate de logic. Extrem de vagă însă este „proprietatea de stat”. Eu unul n-o înțeleg și, dacă vom încerca să o definim, vom observa că avem de-a face cu o șmecherie. Statul comunist ne-a învățat că proprietatea de stat este „a întregului popor”. Adică, din acea proprietate, am și eu o bucățică. Așadar, spus cu alte cuvinte, asta înseamnă că proprietatea de stat e tot a mea, la fel cum e și a vecinului, a dumneavoastră sau a altuia care e român. Omul își imaginează proprietatea de stat ca pe o grămadă din care fiecare cetățean are câte o firimiturică. Așa e?

Hai să înțelegem. Dacă am ceva în proprietate, atunci acel ceva trebuie să îmi producă ceva: ori un profit, ori o pagubă. În cazul proprietății de stat, constatăm că, din punctul de vedere al cetățeanului, proprietatea respectivă e cumva neutră. Adică nu vine nimeni să-ți dea un dividend și, aparent, nimeni nu-ți bate la ușă să-ți ceară bani pentru că „investiția ta” nu funcționează. Atenție, am spus aparent!

Și-abia acum e cazul să înțelegem ce e cu acea proprietate. A cui e? A statului? Dar cine e statul? Din nou ni se spune că statul e  al nostru. Ca definiție statul înseamnă populația, teritoriul, suveranitatea și instituțiile sale. Ideea e că, în afara populației, toate celelalte elemente sunt neînsuflețite, deci nu au cum să-și revendice ceva. Așa ajungem, din nou la definiție, anume că statul înseamnă, în primul rând, populația. Doar că statul, așa cum îl cunoaștem noi, ajunge să exercite presiuni asupra populației. Mai mult, statul ajunge să aibă el însuși dețineri care nu aparțin populației. Practic, tot ceea ce este proprietate de stat nu-mi aparține. Nu pot să mă duc la stat și să-i spun: vreau acum 10 barili de petrol deoarece aceștia sunt cota mea, la fel cum nu-i pot spune că vreau să-mi dea cota mea parte de teren din terenul pe care-l are. Mai mult, constatăm că statul își poate face propriile legi prin intermediul cărora să confiște banii și bunurile cetățeanului. Și, din nou vine întrebarea obsedantă: ce-i cu acest stat? Cine-i dă dreptul să mă jefuiască?

Teoretic, ți se va spune că ești jefuit pentru că așa ai votat, că statul este condus de reprezentanții tăi. Oare? Pe cine trimiți să te reprezinte undeva fără ca cale cineva să aibă o răspundere? Dar nici măcar asta nu mai e o poveste de actualitate întrucât, înainte de dilema exprimată, ar trebui să înțelegem de ce naiba s-au anulat alegerile de anul trecut? Cumva pentru că nu ieșea „cine trebuie”? Dar cine decide „cine trebuie”? Vedeți, dacă stăm să analizăm și să despărțim firul în patru, constatăm că ceva e putred. Nu prea se leagă treburile.

Aș putea intra mai adânc în problematică și, cu siguranță, discuția ar fi extrem de interesantă. Dar prefer să o curm aici pentru a nu ne pierde. Ceea ce trebuie să constatăm până în acest moment este că statul e o construcție menită a te păcăli și care, surpriză, te păcălește! Pretinde că ceea ce are e al tău, dar, pe de altă parte, nu-ți dă nimic. În plus, te pune pe tine să plătești prostiile pe care le face. Avem acum povestea cu deficitul. Care, dacă stai să o judeci logic, nu e deloc gravă. Doar că un grup de retardați a decis că trebuie rezolvată după metoda lor cretină, adică să ne pună pe noi la plată. Tot același grup de retardați a decis că apa din Dâmbovița nu mai e celor care trăiesc pe malurile sale, ci a unei companii franceze. 

Păi, stai puțin: în ritmul ăsta, tu stat o să vii să-mi spui că nici aerul nu mai e al meu, ci al unei firme căreia trebuie să-i plătesc pe respirație. Cum vine asta? Fără apă omul moare. Fără aer la fel. Apa cade din cer, noi suntem alcătuiți din apă într-o proporție de 80%. Cum poți să vii să-mi spui că nu am voie să ud grădina? Cum poți să spui că nu am voie să scot apa din fântâna mea, făcută pe terenul meu?

Cu toate că multora nu le vine să creadă, chestiunea chiar așa stă din punct de vedere legal, adică din punctul de vedere al legilor pe care statul le-a impus. Cu toate că ești proprietar pe terenul tău, dacă mâine se găsește petrol sub casa ta, vine OMV-ul - ca proprietar al subsolului pus de „statul tău” - și te dă afară din casă deoarece el trebuie să exploateze acel petrol. Iar pentru asta îți aruncă niște firfirei. Dacă nu mă credeți, întrebați oameni pe al căror teren sunt sonde. 

Uite-așa, treptat, înțelegem că statul, în esență, este ori un grup infracțional organizat, ori un prostovan care ne bagă pe noi în belele, ori ambele. Spun asumat ceea ce spun întrucât vedem limpede că datorii care nu sunt ale noastre sunt plătite de noi, prostii pe care nu le-am făcut noi ne sunt, de asemenea, impuse nouă. Niciunul dintre cei din proximitatea mea nu a furat de la Bancorex și, cu toate acestea, fiecare dintre noi a plătit și încă mai plătește paguba de acolo. De ce? 

Chestiunea și mai flagrantă este aceea că statul are prostul obicei să cadă pe mâna celor mai degenerați dintre noi. O poză a ceea ce reprezintă statul român vă demonstrează cu prisos ceea ce am spus. Doar te uiți la cuplul Mucușor&Bolovan și nu mai e nevoie de nicio demonstrație. Astfel încât e cazul să înțelegem exact că, dincolo de personaje, este imperios necesar să redefinim ceea ce înseamnă statul și, mai ales, ceea ce are și ce n-are voie să facă.

Să începem cu apa. Are voie statul să-și asigure monopol pe apă? Sigur că nu! Apa e esențială vieții, astfel încât toată lumea trebuie să aibă acces liber și neîngrădit la apă. Prin înființarea „Apelor Române” statul și-a asigurat un monopol la care nu are dreptul deoarece e vorba de o resursă vitală. La fel ca și aerul. Nu are nimeni voie să-ți pună monopol pe aer. E o aberație! Dar hrana - veți întreba? Hrana de ce trebuie să coste? Ei bine, aici e o altă discuție, dar ca și în cazul apei și aerului, statul nu e îndreptățit să pună monopol pe hrană. În ceea ce privește costurile, având în vedere că mâncarea se obține în urma unui proces de producție, e normal să aibă costuri. Însă, în ceea ce privește apa și hrana statul nu are dreptul să introducă niciun cost și nicio autoritate. Iată de ce cei de la Lungulețu sunt cât se poate de îndreptățiți să-și revendice apa din râu! Apa aceea e a lor și a tuturor celor pe lângă care trece, motiv pentru care nu are dreptul niciun francez și niciun român sau alt om de pe lumea asta să pună monopol pe ea. 

Revenind la stat, așa cum am mai spus, statul trebuie definit strict și imperativ, astfel încât orice om să înțeleagă exact ce e și cu se mănâncă. Actualul stat nu e stat, ci o mafie. Pentru a fi stat ar trebui să aibă un buget strict, pe care să nu aibă voie să-l depășească. Tot aud noțiunea cretină de „investiție a statului”. N-am înțeles de ce trebuie statul să facă investiții. Pe de-o parte se bagă bani în tot felul de aberații(nu știu exact dacă spectacolele Deliei sau ale lui Chirilă intră la capitolul investiții) și de partea cealaltă se vorbește despre „importanța mediului privat”. Păi atunci la ce faci tu, stat, investiții? Lasă mediul privat să le facă și-o să vezi că e mai bine. Tu, stat, nu ai decât un singur rol: să-ți optimizezi sistemele și să nu mai cheltuiești. În rest, investițiile și restul chestiilor le poate face fără probleme mediul privat. Nu  nevoie de tine acolo!

Și uite-așa, într-un stat care doar redistribuie pe baza unui algoritm transparent, întinzându-se strict în limitele plapumei, pun pariu că n-ar mai fi atâta înghesuială politică. De ce? Pentru că n-ar avea de ce să fie. Dar pentru un asemenea proiect e nevoie ca totul să fie rescris din temelie. Și cum poți face așa ceva în condițiile în care majoritatea covârșitoare e compusă din oameni incapabili să raționeze?

27 de comentarii:

  1. E simplu de tot. Firmele de stat sunt scutite de plata impozitului pe bunurile care le apartin daca nu fac afaceri comerciale. Apele Romane au CUI si fac si afaceri cu apa. In concluzie trebuie sa plateasca impozit pe terenul ocupat de cursurile de apa. E greu pana se gaseste un primar destept sa ceara impozitarea si atunci sa vezi ca trebuue sa plateasca pe ultimii 5 ani!!! Sau un avocat care sa ceara in instanta ca Apele Romane sa plateasca impozit deoarece dincolo de monopol fac si concurenta neloiala facand afaceri mai egali decat altii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Apele române”? sau Apele franceze? :)

      Ștergere
    2. si daca apele romane ar plati impozit ar fi ok?e ok daca statul isi muta banii tai dintr-un buzunar in altul si pe tine te lasa cu buzele umflate?

      Ștergere
    3. nu e franceze, e la neste baeti

      Ștergere
    4. Apele romane percep taxe de la primării pentru orice pod,podeț,punte peste râuri ,parauri de pe teritoriul administrat de acestea.

      Ștergere
  2. Referitor la 'proprietatea de stat', în perioada facultății 1975-80, îmi povestea un prieten din Libia că populatia primea de la stat dividende aferente exploatarii hidrocarburilor. Pe lângă alte facilități la ei nu se plăteau utilitățile la clădiri, toate fiind gratis. Da, statul lui Gaddafi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. STAT-ul a fost creat pentru PROTECȚIA cetățenilor care-l compun. În momentul în care STAT-ul își oprimă cetățenii înseamă că trebuie să fie restructurat din temelii.

      Articolul din Constituția României care tratează protecția cetățeanului de către stat este articolul 16, care se referă la egalitatea în drepturi. Acest articol prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii sau discriminări. De asemenea, articolul 16 stipulează că nimeni nu este mai presus de lege.
      În plus, alte articole din Constituție abordează și alte aspecte ale protecției cetățeanului:
      Articolul 15: Dreptul la viață, integritate fizică și psihică.
      Articolul 16: Egalitatea în drepturi
      Articolul 22: Dreptul la libertate și siguranță personală.
      Articolul 31: Dreptul la informație.
      Articolul 47: Nivelul de trai și protecție socială.
      Articolul 51: Dreptul de petiționare.
      Articolul 53: Reținerea și arestarea preventivă.
      Aceste articole, alături de altele, conturează cadrul legal pentru PROTECȚIA cetățeanului de către stat în diverse aspecte ale vieții sale.

      Egalitatea în drepturi: Elimină discriminarea în accesul la resursele de apă.
      Responsabilitatea statului: Statul are obligația de a asigura condiții decente de viață, inclusiv accesul la apă potabilă!!! Deși acest lucru nu este stipulat explicit în CONSTITUȚIE.

      În plus, art. 55, aliniatul 1: Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România. Când cetățenii români vor uza de acest drept al lor?

      Ștergere
    2. NU mai exista Constitutie si legi din 6 decembrie !!!! Avem la putere un clan mafiot criminal care face ce vrea si care sigur, sigur va avea soarta lui Mussolini !!!!

      Ștergere
  3. Statul poate fi considerat printre cei mai mari profitori. Gândiți va numai la următoarele aspecte: impozite+ cas+ Cass+ taxa pt fond handicap= 47% deci luam înana doar 53%din salar..dar când mergem la analize..nu sunt fonduri...pensia nu e actualizată curata inflației..in rest, numai de bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iei tu 53% din salar. Dar cand mergi cu el sa cumperi ceva iti mai iau 24% din ce a mai ramas ca TVA. Si apoi iti mai iau din ce ramane si ca impozit pe proprietatile tale. Si daca nu platesti "chiria" la stat ti-o iei.

      Ștergere
  4. Statul, statul. Cine este statul ? Acest nou idol învechit !?
    ,, Aiurea, undeva în lume, există încă turme şi popoare, dar nu la noi, o, fraţi ai mei: la noi există state. Stat? Ce e statul? Ei bine, ciuliţi acum urechile, căci am să vă vorbesc acum despre moartea popoarelor. Statul e cel mai rece dintre toţi monştrii reci. E rece chiar atunci când minte; şi iată ce minciună poartă el pe buze: „Eu, statul, sunt poporul.” E o mare minciună!
    Iar dacă mai există vreun popor, acesta nu-nţelege ce e statul şi îl urăşte ca pe-o piază rea, ca pe-un păcat jignind moravurile şi dreptatea. Vă dau un singur semn: orice popor vorbeşte-o limbă-a sa, în ce priveşte binele şi răul, neînţeleasă de vecinul său. El şi-o creează numai pentru sine, privind moravurile şi dreptatea. Doar statul minte-n orice limbă a binelui şi răului; şi limba lui este minciună — şi tot ce are este obţinut prin furt. Fals este totu-n el: el muşcă cu dinţi furaţi, apucătorul! Chiar măruntaiele din el sunt false. Limbă confuză-a binelui şi răului: acesta-i semnul ce vi-l dau, ca semn al statului. De fapt, el este semnul vrerii de-a muri! De fapt, e semn pentru predicatorii morţii!
    Statul e locul unde toţi sunt otrăviţi, şi buni şi răi; statul e locul unde toţi se pierd, şi buni şi răi; statul e locul unde lenta sinucidere a tuturor se numeşte „viaţă”. Uitaţi-vă la oamenii aceştia de prisos! Ei fură opera inventatorilor, comoara celor înţelepţi: „cultură” îi zic ei acestui furt — şi totul se transformă-n mina lor în maladie şi plictis! Uitaţi-vă la oamenii aceştia de prisos! Tot timpul sunt bolnavi, îşi varsă fierea-n ceea ce numesc jurnale. Se devorează între ei, dar nu apucă să se mistuie.
    Acolo, unde statul se sfârșește, abia acolo-ncepe omul care nu e de prisos: acolo-ncepe cântecul necesității, arie unică şi de ne-nlocuit.
    Acolo, unde statul se sfârșește — uitaţi-vă-ntr-acolo, fraţi ai mei!
    Aşa grăit-a Zarathustra ! „
    Friedrich Nietzsche, ( 1844 - 1900 ) un tip lucid, un vizionar, de excepție

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo! exact citatul asta vroiam sa-l postez

      Sindbad

      Ștergere
    2. Sigur ca suna frumos, dar tot ce nu vine de la Dumnezeu este imperfect in sine.

      Ștergere
  5. Iar noi, fără o implicare directă și concretă în viața politică și acțiune locală susținută, ne pierdem vremea doar cu denunțuri și comentarii online. Online-ul ăsta e un eșapament, o supapă de presiune a Sistemului, unde se refulează nemulțumurile, fără niciun risc și niciun efect,
    Iar în curând, f probabil că nici această minină formă de libertate de exprimare nu va mai fi tolerată.
    Broscuța din oala cu apă călduță este adormită, anesteziată și nu doar la noi ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scurt si la obiect. Foarte adevarat. Si foarte trist..

      Ștergere
    2. Asa este
      Sindbad

      Ștergere
    3. Eu sunt de parare ca dupa ce dronele au revolutionat felul in care se face razboi, in curand dronele o sa revolutioneze si felul in care se va face politica. Problema e ca guvernatorii tarii nu se mai tem de popor si trag doar cu ocupantul.
      Tot pun paie pe foc ca eu cred ca nu mai dureaza mult pana o sa fie dronati politicieni random de catre electorat random si asta o sa ii trezeasca in sfarsit la realitate.

      Ștergere
  6. Singurul articol pe care nu l-am citit pana la capăt. Pentru ca ma enervează. Nu articolul, ci pur și simplu ideea de a discuta despre niște drepturi evidente. Ne prinde în astfel de discuții de 2 lei mia de litri pana ne obișnuim cu ideea.

    RăspundețiȘtergere
  7. "Tu, stat, nu ai decât un singur rol: să-ți optimizezi sistemele și să nu mai cheltuiești" - DA.Statul (guvernul) a trebui sa aiba doar rol de administrator ai banilor "jupuiti" de la populatie si ATAT ! De fapt,doar consuma banii proveniti din taxe si impozite si in schimbul lor,nu produce NIMIC in afara de DATORIE PUBLICA.

    La antene faceau spume ieri,cum ca "ar trebui reglementata"situatia cu apa din rauri.Pai,tocmai asta e problema,CA E REGLEMENTATA de nustiu ce lege de prin '96 !

    NU! Ar trebui DE-REGLEMENTATA aceasta situatie (si altele si mai grave!),intrucat apele curgatoare ajung in Dunare pina la urma fie ca o parte din apa este folosita sau nu,cum dracu sa platesti pt.ceva CARE ORICUM "SE PIERDE" si este gratuita ?!Ca doar n-a produs-o statul la Combinatul de Apa Grea Magurele ! Vedeti,aici e BUBA:
    *Statul inventeaza tot felu de Agentii,Autoritati,Comisii care reglementeaza ABSOLUT TOTUL,iar prin asta,TU cetatean,trebuie sa-ti CERI VOIE de la EI pt. tot mai multe si mai multe activitati,care pina mai ieri,nefiind REGLEMENTATE,erau la LIBER !!!!!!!
    Asta-i problema.
    Sa nu credeti cumva ca vor taia posturi sau vor desfiinta asemenea kkt-uri,ca doar s-au chinuit atata sa le infiinteze pe sub nasu' nostru,si ele EXISTA DOAR PT. CONTROLUL TAU CAT MAI FERM !!!! Ia ganditi-va prin cate tre' sa treci pt. o autorizatie de constructie........si exemplele pot continua.

    Nu uitati ! Avem una dintre cele mai mari si complexe retele hidrografice din EU ! Asta-i marea miza.Burduja vroia sa concesioneze toate lacurile din RO (si de acumulare si naturale) la FIRME STRAINE.....Nu stiu ce s-a mai intamplat cu povestea aia,dar nu miroase a bine ceea ce urmeaza,popor drag !

    RăspundețiȘtergere
  8. Modul in vare ati tratat chestiunea proprietatii de stat si a statului in sine ," din care am si eu bucatica mea ", este un exercitiu gratuit. Nu asa se pune problema. Cat priveste natura statului, ea este aceiasi din toate timpurile , respectiv o forma de stapanire, mai mult decat o forma de organizare (care, de multe ori - la decadenta-devine chiar o teribila forma de dezorganizare) Ceea ce difera sunt doar definitiile menite sa ascunda aceasta banala realitate. In prezent traim o epoca de degradare a statului clasic european ( inclusiv nord american ) Asa fiind si putin protectie obtinuta de cetateni prin functionarea parlamentelor a fost irosita din cauza caderii acestora in irelevanta. Inclusiv problemele de razboi total cu consecinte teribile stau in totalitate doar la mana conducatorilor ( Putin, Trump, Macron ) care nu intreaba pe nimeni si nu sunt intrebati de nimeni( de sanatate) Ce vreti mai mult ? Este cert ca lucrurile ( viata economica si sociala) au mers mult mai bine fara stat decat cu stat, chiar si in Romania ) , dar timpurile acelea au apus. Ba chiar mai rau : si statul, asa prostanac cum e, a ajuns la mana unor foste organe ale sale, care -neavand legal atributiile uzurpate le exercita fara a da socoteala, asa ca in curand va trebui sa luptam pentru restituirea rolului statului si nu invers. Apropo - prin anii 90', toata societatea civila ( alias elita intelectuala) nu iesea din " statul minimal". Astazi, aceiasi nu iese din " cui i-e frica de stat ? Noua nu ! ". Cam asa stau lucrurile.

    RăspundețiȘtergere



  9. CG spunea pe buna dreptate, ca in curand apa va valora mai mult decat aurul, deoarece aceasta va fi controlata si rationalizata! Ceea ce fac astazi bestiile care ne conduc, este practic un atentat pe fatza la viata de secole a romanilor, fapt pt care vor plati capital in foarte scurt timp! Ceea ce fac astazi sobolanii marxisti de la putere impotriva locuitorilor din Lunguletu, este o încălcare atât de grava a Constitutiei României și a drepturilor și libertăților fundamentale ale romanilor(și-au făcut deja un obicei din asta), încât cei care au hotărât sau au semnat asemenea monstruozitati nu merita altceva decât plutonul de execuție sau execuțiile sumare și crâncene din partea românilor, atunci când va fi posibil! Parerea mea este aceea ca, prin toate aceste taxe exorbitante si masuri demente pe care le impun romanilor de rand, scursurile Sistemului pun in practica un experiment de dictatura, de saracire accentuata si de deposedare de bunuri a populatiei, care daca va reusi(sa speram canu, eu sunt aproape sigur de asta), va fi aplicat la scara larga in toata Europa! Doar ca, prin acest experiment, papusarii oculti ii trimit pe slugoii damboviteni la curata sinucidere, pt ca, din toamna protestele și mișcările sociale, politice și sindicale vor paraliza si apoi vor bloca tara(bestiile, slugoii și trădătorii care ne conduc, nu doar ca nu vor mai arunca nici măcar firmituri populației cum faceau altadata, dar vor lua și pielea de pe noi), romanii vor ajunge cu cutitul la os, furia, frustrarea si radicalizarea vor ajunge la cote maxime, iar pana la o Revoluție generala doar de o scânteie va mai fi nevoie, care poate fi pusa, de membrii unor structuri interne sau de un Serviciu de informatii extern, prin crearea unui moment de emotie si furie profunda in randul populatiei! Ideea fundamentala care trebuie sa ii anime pe toti romanii este urmatoarea: niciunul dintre slugoii, nulitatile și scursurile astea nu trebuie sa ne scape! Inca o data, imi mentin predictia pe care am facut-o incepand cu anularea alegerilor din decembrie 2024, ca bestiile de la putere si cele din Sistem care detin puterea reala, alaturi de familiile si camarilele lor mafiote, nu vor prinde inceputul lui 2026 in Lumea Aceasta! Vom vedea!

    RăspundețiȘtergere
  10. Legea spune că toate resursele Romaniei aparțin statului, deci proprietar e guvernul. În mărinimia sa, guvernul României ne dă voie să folosim gratis resursele care îi aparțin prin lege și constituție cu condiția să o facem în folos propriu. Apa e o resursă naturală iar guvernul îmi aprobă să o folosesc gratis (băut, spălat, udat straturile in grădină). Când vine vorba de a face profit utilizând apa, legea spune că trebuie să plătesc (legea asta se aplica de vreo 20 de ani, cred).
    Problema este că agricultorii de la Lungulețu au zeci de hectare pe care cultivă legume din care fac profit. De aceea ei au intrat în conflict cu legea. Deoarece suprafețele pe care le cultivă sunt mari, ei nu pot pretinde că irigă doar pentru nevoile proprii.
    Cheia problemei este ca legea să stabilească de la ce suprafață în sus se consideră că se face profit.
    Pentru cei supărați pe viață și care se vor repezi sa mă înjure și să mă numească coada de topor a francezilor ( :)) ), să știți că am un puț în curte la casa de la țară și nimeni nu mă oprește să scot apă și să o folosesc cum consider de cuviință.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incă..nu te oprește...dar, cu atitudinea noastră se va ajunge și acolo...

      Ștergere
  11. care este originea cuvantului STAT ? care este tezaurul lui ? sa nu cunva sa cadeti in plasa intinsa care spune ca este ... scopul comunismului, de fapt nu este scopul ca altul decat stapanirea peste hoi polloi nu a avut , ci deznodamantul societatii socialiste, ,,desfiintarea statului,, prin privatizare finala, peste tot vei avea o participatiune, un equity , la inceput ca dupe aia o sa fie cumparat, strans si urmeaza fenomenul de unicitate, unica fabricanta si ofertanta de bunuri si servicii. Internationalele pardon multinationalele vor canta la unison in original internationala, deoarece numai in original poate fi comprehensibila in toata splendoarea ei. Napoleone a introdus codul din 1807 in care aparea SOCIETE ANONIME adica nu vei sti cine are ce are, nu vei stii la boshi ca la fraieri .... O studiere atenta a privatizarii ne arata ca este un dezastru, conducand numai la eficienta, eficienta protejarii capitalului, luati exemplu gunoaiele, cand erau administrate de stat costa putin, si era curat acum costa enorm , este dezastru de murdar si infectie si te mai pun sa si muncesti pentru ei, facand separarea lor (cf. unoara). Exemplele sunt nenumarate. Statul este o declaratie, care ne spune cum stau lucrurile si este facuta de cei care au acaparat puterea. Democratia este doar un invelis de zahar, care ne spune ca de fapt hoi polloi face acea declaratie, fals total. Sistemul de referinta conteaza.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nietzsche a dat cea mai buna defintiei a statului modern (a se vedea comentariul lui Horatiu).

    Daca este sa sintetizez, statul are trei functii: (1) sa-si apere supusii (zic supusi, nu cetateni, pentru ca este nevoie sa fim sinceri) de dusmanii interni si externi; (2) sa asigure un cadru in care supusii sa poata sa munceasca bine si cu spor si astfel sa propaseasca; (3) sa impiedice tara sa ajunga iadul pe pamant.
    Atentie, statul nu are ca scop sa faca raiul pe pamant, aceasta fiind cea mai sigura cale de a lasa loc haosului si distrugerii.

    Sunt state pe lumea asta care sa-si indeplineasca functiile asa cum este ratiunea lor de a fi? Eu unul nu am cunostinta de asa ceva. Toate statele isi incalca menirea.

    Este corect insa sa zic, ca unele sunt mai distructive decat altele.

    Cum incepe cuvant-inainte la Ciocoii vechi si noi? "Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voiește a se reorganiza, decât a da frânele guvernului în mâinile parveniților, meniți din concepțiune a fi slugi și educați într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preț!..."

    Sindbad

    RăspundețiȘtergere
  13. Dupa cat sunt de lasi cei care se vcred a fi "mari romani si patrioti", se pare ca noi si tara noastra are o singura sansa de a iesi din rahatul in care seCur-istii ne-au infundat pina peste cap.
    Si aceasta sansa unica se numeste PUTIN, adica domnul Putin dupa ce isi va extinde granitele sale pina la riul Prut, sa ne ieie sub umbrela sa de protector al Ortodoxiei.
    Si spun asta pentru ca numai asa se va putea curata masa de rahatul infectat care ni s-au pus in capul mesei, stiind cat de proasta si adormita este natia romana.
    Mare noroc ca totusi natia este ortodoxa, ca se pare ca numai de acolo va putea veni marea schimbare!

    RăspundețiȘtergere
  14. Apa, spre deosebire de alte resurse, indiferent de cum este folosită, si mai ales dacă e folosită pentru irigații, se întoarce unde?… exact, înapoi in pânza freatică. Deci este practic “împrumutată” nu folosită. Iar produsele obținute si vândute vor fi impozitate de către “stat”. Deci e total ilogic ca apa, din râu, din puț, din fântâna, de unde o fi, sa fie

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)