Cei care s-au uitat pe grafice și au văzut evoluția argintului cred că au rămas șocați în momentul în care graficul efectiv a desenat un perete vertical. Ca unul dintre cei care și-au luat-o fiind long pe argint, cu toate că realitatea spunea altceva, m-am simțit cumva răzbunat. Doar că în domeniul burselor nu există răzbunare, ci ceea ce ai în buzunar la sfârșitul zilei. Iar realitatea mea spune că graficul acela nu-i o răzbunare întrucât aceiași short-iști care mi-au distrus long-ul meu logic sunt tot cei care acum se îndoapă. Pregătiți-vă pentru o poveste fascinantă în care veți descoperi fațete necunoscute ale evenimentelor care se petrec sub ochii noștri. O să încerc să fac articolul de față cât mai digerabil pentru ca cei mai mulți dintre cititori să priceapă dedesubturile lumii în care trăim.
1. Care sunt fundamentele uraganului?
Când am abordat problema cutremurului de pe piața antimoniului am spus că, în ceea ce privește aprecierea metalelor, sunt alte forțe care acționează. Analiștii de pripas și așa-zișii experți ai piețelor vă vor vinde povestea cu inflația. E cel mai convenabil și, în același timp, pseudo-logic argument. Toată lumea știe că dolarul a ajuns hârtie igienică, astfel încât argumentul inflației devine digerabil și „logic” pentru marea masă. Însă nu este și cel corect!
În realitate avem de-a face cu o constantă pe care am tot văzut-o de-a lungul timpului, probabil cea mai puternică forță bursieră din istorie, anume prostia. Inteligența investitorului occidental rareori o depășește pe cea a unei găini. De-aici provine inclusiv noțiunea de „a juca la bursă”. Pentru un număr incredibil de mare de oameni, bursa e un sistem de păcănele. Iată motivul pentru care, pe vremea când subsemnatul vă vorbea despre capcanele pieței crypto, coafezele și taximetriștii vorbeau doct despre dogecoin, cardano s.a.m.d.
Rețineți vă rog ceea ce vă spun acum: țineți cont de prostie dacă vreți să aveți succes. În zilele noastre e atât de mare încât efectiv n-o mai poți distinge. Uitați-vă doar la numărul de vaccinați și o să înțelegeți care-i situația.
Iată de ce, în materialul de azi îmi propun să vă arăt care-s băieții deștepți și cum anume profită ei de pe urma proștilor de Reddit.
2. O perspectivă istorică
În 1979, argintul a scăzut la prețuri derizorii ca efect al „înfrângerii” manipulării fraților Hunt. Ce făceau aceștia? Având o avere considerabilă, ei manipulau piața argintului într-un mod extrem de isteț: cumpărau contracte futures, dar nu acceptau decât livrarea fizică. Așa au transportat zeci de milioane de uncii de argint în Elveția folosind avioane cargo private, sub pază armată. Prin retragerea argintului de pe piață, au creat o penurie, forțând prețul să crească vertiginos.
De fapt, dacă e să judecăm logic, frații Hunt nu erau cei care manipulau, ci cei care intuiseră că metalele prețioase sunt ținute artificial jos. Astfel, au înțeles că dacă te apuci să cumperi fizic un metal prețios, după ce se declanșează penuria, practic poți fixa orice preț vrei tu. Putea accepta mafia dolarului realitatea? Evident că nu!
Dar o perioadă le-a funcționat, mai precis atâta timp cât au zburat „pe sub radar”. Pe măsură ce prețul creștea, ei foloseau argintul deja deținut drept garanție(colateral) pentru a împrumuta și mai mulți bani, cu care cumpărau și mai mult argint. Mulți alți traderi pariaseră că prețul argintului va scădea. Când prețul a explodat, aceștia au fost forțați să cumpere argint la prețuri uriașe pentru a-și acoperi pierderile, alimentând și mai mult ascensiunea bulei. Nu uitați: frații Hunt aveau argintul, deci ei stabileau prețul!
Ca în orice „piață liberă”, când peștii mari au mirosit că cineva „le-a spart codul”, au intervenit la nivel politic. Astfel, absolut „democratic”, autoritățile de reglementare(COMEX) au schimbat regulile jocului, văzând că stabilitatea sistemului financiar era amenințată. Cum? Introducând artificiala și infama „Silver Rule 7”, care interzicea noi achiziții de argint, permițând doar vânzarea(liquidation-only). Iar consecințele au fost unele cât se poate de logice.
Deoarece brusc nu mai existau cumpărători, prețul a început să scadă. Brokerii le-au cerut fraților Hunt sute de milioane de dolari ca garanții suplimentare. Astfel, în „Joia Argintului”, frații Hunt nu au mai putut plăti, declanșând o panică masivă. Prețul argintului s-a prăbușit de la 50$ la sub 11$, iar frații Hunt au fost împinși artificial în faliment!
Asta a fost o poveste. Să vă mai spun una introductivă pentru ceea ce urmează. În 1929 a existat o singură entitate care a ieșit cu basma curată: J.P. Morgan. Ei au vândut înainte ca piața să se prăbușească, iar după dezastru au cumpărat acțiunile la prețuri derizorii. Așa s-au transformat într-un adevărat monopol.
Legea Glass-Steagall i-a obligat să decidă ce anume fac: rămân bancă normală sau aleg activitatea investițională. J.P. Morgan a ales să rămână bancă normală. dar a fondat Morgan Stanley ca bancă de investiții, mărindu-și influența. S-a terminat? Nu!
3. Perspectiva istorică a anului 2008
Ați uitat, nu-i așa? În 2008, prin luna martie, un jucător de prim rang - Bear Sterns - a rămas în fundul gol! Pur și simplu, nu mai aveau lichidități pentru a-și acoperi obligațiile. Rezerva Federală și Trezoreria SUA au realizat că un faliment total ar fi dărâmat întreaga piață de instrumente derivate. Peste weekend-ul 15-16 martie, FED a pus presiune pe J.P. Morgan să cumpere Bear Stearns pentru a evita deschiderea piețelor de luni în plin haos.
Jamie Dimon, CEO-ul J.P. Morgan, a refuzat inițial achiziția, temându-se de activele „toxice” (credite ipotecare neperformante) din bilanțul Bear Stearns. Pentru a îndulci oferta, statul a intervenit printr-o structură specială: FED a creat o entitate numită "Maiden Lane LLC" care a preluat activele problematice în valoare de 30 de miliarde de dolari. Astfel statul a garantat că J.P. Morgan va suporta doar primul miliard de dolari din eventualele pierderi ale acestor active, restul de 29 de miliarde fiind asumate de contribuabilii americani. Fără această plasă de siguranță, J.P. Morgan nu ar fi acceptat niciodată tranzacția.
Așa a achiziționat J.P. Morgan, pe nimic, Bear Sterns. Și-acum țineți-vă bine! În martie 2008, Bear Stearns era cel mai mare „short seller” de pe bursa COMEX pentru aur și argint. Se estimează că banca deținea poziții short echivalente cu peste 35.000 de contracte de argint(aproximativ 175 milioane de uncii).
Exact în săptămânile dinaintea colapsului, prețul argintului a explodat, crescând de la aproximativ 14$ la un maxim istoric de 21$ pe uncie chiar în ziua căderii băncii(17 martie 2008). Această creștere a generat un „margin call”(cerere de garanții suplimentare) estimat la peste 2 miliarde de dolari, sumă pe care Bear Stearns, aflată deja într-o criză acută de lichiditate, nu a mai putut-o acoperi.
Când J.P. Morgan a absorbit Bear Stearns, a preluat „la pachet” și aceste poziții short gigantice. Însă, prin fuziunea pozițiilor proprii cu cele ale Bear Stearns, J.P. Morgan a ajuns să controleze o cotă de piață atât de mare(uneori peste 25-40% din COMEX), încât a atras atenția autorităților de reglementare(CFTC). Analisti de piață respectați(precum Ted Butler) au susținut ani de zile că J.P. Morgan a cerut și primit „imunitate” sau dispense speciale de la CFTC pentru a deține aceste poziții care depășeau limitele legale de concentrare, sub pretextul că ajută la stabilitatea sistemului prin absorbția Bear Stearns.
Ceea ce știm sigur este că, după preluarea Bear Sterns, prețul argintului a fost agresiv împins în jos(scăzând sub 9$ până la finalul anului 2008), permițându-i băncii J.P. Morgan să-și închidă sau să-și reducă pozițiile short moștenite cu profit, în loc de pierderi colosale. Dar până să continuăm povestea JP Morgan, mai trebuie să introducem un jucător esențial.
4. China și răzbunarea istorică
La începutul secolului al XX-lea, SUA au orchestrat ceea ce mulți istorici numesc un „război valutar timpuriu” împotriva Chinei, folosind argintul ca armă economică. În acea perioadă, China era singura mare putere care încă folosea Standardul Argint(moneda națională, yuanul, era bătută din argint), în timp ce restul lumii trecuse la Standardul Aur.
Manevra principală a SUA s-a numit Silver Purchase Act din 1934 și a avut un efect devastator asupra stabilității Chinei. Astfel, sub presiunea „lobby-ului argintului” din statele miniere americane, președintele Franklin D. Roosevelt a semnat o lege prin care Trezoreria SUA era obligată să cumpere cantități masive de argint până când prețul acestuia ar fi ajuns la 1,29 dolari pe uncie sau până când argintul ar fi reprezentat 25% din rezervele monetare ale SUA.
Oficial SUA declarau că vor să ajute China, crescând „puterea de cumpărare” a yuanului bazat pe argint. În realitate, această cerere artificială a făcut ca prețul mondial al argintului să explodeze (o creștere de peste 120% în câțiva ani). Deoarece valoarea monedei chineze era legată de argint, când argintul s-a scumpit, yuanul a devenit prea „puternic”. Prețurile produselor chinezești au scăzut dramatic, ducând la falimente masive și șomaj(similar cu Marea Criză din 1929, dar provocată artificial).
Argintul a început să fie scos ilegal din China în cantități industriale pentru a fi vândut americanilor la prețuri mari. Băncile chineze au rămas fără rezerve de lichiditate, iar în 1935, forțată de împrejurări, China a fost nevoită să abandoneze Standardul Argint și să treacă la o monedă de hârtie (fiat), ceea ce a deschis calea către o inflație scăpată de sub control.
Ceea ce nu știu americanii este că Imperiul Celest are memorie istorică. Mai precis, chinezii nu uită nimic, luându-și deciziile pe baza acestei colosale memorii istorice. Iată de ce, mirosind dezastrul din SUA, în octombrie 2025(prin Ordinul nr. 68 al Ministerului Comerțului - MOFCOM), China a decis impunerea controlului asupra exporturilor de argint, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.
Companiile chineze nu mai pot exporta liber argint; ele trebuie să obțină licențe speciale de stat, proces care filtrează drastic volumul de metal care părăsește țara. Doar companiile mari, cu o producție anuală de peste 80 de tone și o situație financiară impecabilă, mai pot aplica pentru aceste cote. Această măsură elimină micii jucători și oferă statului controlul total asupra fluxului global.
Personal o văd ca pe o lovitură istorică întrucât prea vine într-un moment ideal. Dar pentru a-l înțelege, trebuie să continuăm istoria cu JP Morgan!
5. Pasul peste timp sau meciul dintre filfizonii tehnologici și băieții străzii
În realitate, după achiziția pe nimic a Bear Sterns, JP Morgan a făcut un joc complex, la două capete. Pe de o parte a mers pe cartea short-ului pentru a ieși pe plus, băgându-i în faliment pe mineri și pe cei care pariaseră long pe argint(printre care și subsemnatul). Forța colosală a băncii și poziția privilegiată de pe piață le-au permis să facă fix ce vor(cumva am mai văzut asta în 1929?).
De fapt, dacă e să fim corecți, au controlat SLV într-un mod tiranic, jucând la două capete: pe de o parte au continuat jocul short, pentru a adormi teama autorităților de „acțiuni malefice” care ar pune în discuție stabilitatea dolarului. Însă, au acumulat în tăcere, la prețuri derizorii, cantități enorme de argint fizic. Cam cât? Țineți-vă bine: 750 de milioane de uncii(peste 23.000 de tone), adică cea mai mare rezervă de argint fizic din istorie.
Abia acum trebuie să înțelegeți de ce Banca nu găsește înlocuitor pentru Jamie Dimon: el nu este bancher, ci prădător nativ, cu un ADN aparținând vremurilor în care prădătorii dădeau lovituri finale. Exact ca un golan patentat, Jamie Dimon a înțeles că e timpul să-și ia o bucată importantă din prăjitura profiturilor nesimțite ale filfizonilor tehnologici. Care-i problema? Băieții ăștia produc o grămadă de bani, aruncând în derizoriu adevărații rechini care controlează banul. Mai mult, se cred invulnerabili. Asta pentru că, în realitate, n-au habar pe ce lume trăiesc.
Pentru filfizonii tehnologici, argintul e esențial. Iar Jamie știe asta. Mai mult, lor le trebuie argint fizic, pentru chip-urilor de care au nevoie ca de aer! Și cine are argint fizic? Întâmplător marele parior contra argintului, fiara Dimon. Care acum, cu zâmbetul său misterios și fascinant, îi invită pe filfizoni să cumpere argint din depozitele sale care îi aruncă în derizoriu pe frații Hunt!
Abia acum avem o înțelegere completă asupra situației, fiind inutil să mai amintim că JP Morgan s-a reorientat, fiind acum ... long pe argint. Parcă-l și văd pe ticălosul Jamie zâmbind din biroul său. Tocmai a jucat cartea fraților Hunt, reușind însă să treacă pe sub radar cantități imense de argint. Acum, la modul practic, este singurul deținător de argint din Occident. Și nimeni nu are ce să-i facă.
Uite-așa, filfizonii tehnologici se trezesc, ca din beție, cu o dublă problemă pe cap: pe de o parte au nevoie de energie pentru noile lor centre de date construite deoarece „e cerere”, iar de partea cealaltă, industria de chip-uri are nevoie de argint ca de aer. Ghiciți ce: argintul e controlat de Jamie, creditele pentru centrele de date au fost acordate tot de Jamie, iar energia, pentru finanțare, trece tot pe la Jamie. Ce înseamnă asta, înțelegeți singuri!
Mulțumesc!
RăspundețiȘtergere