Cum s-a ajuns într-o situație fără ieșire

Ieșirea isterică a lui Trump de pe TrustSocial semnalizează mai mult decât limpede că situația e încordată la vârful puterii americane. Idiotul de la Casa Albu nu și-a imaginat în ce rahat va intra, iar acum este cât se poate de disperat întrucât e încolțit. Democrații simt că puterile îl lasă și se așteaptă la o victorie zdrobitoare la viitoarele alegeri. Și, ca să economisească timp, s-au apucat încă de acum de procedurile pentru demiterea nebunului portocaliu. Ce-o veni după el, Dumnezeu cu mila!

Există încă un element absolut șocant pentru oricine are habar de situație. Pete Heghset, actualul „Secretar de Război” al Administrației  a avut în trecut probleme serioase cu alcoolul. Atât de serioase încât, pentru a fi nominalizat, a trebuit să promită că nu va bea în timpul mandatului. De ce nu e bine să bea, e limpede. Imagini recente îl arată însă în public, căutându-și cu disperare paharul în care se pare că are vodcă(pentru a se confunda cu apa) și din care bea precum bețivul, cu înghițituri disperate. Iar modul în care se manifestă trădează o stare „euforică”. Simpla idee că destinul întregii suflări omenești se află în mâinile a doi ciudați - un dement senil și un bețiv - este de-a dreptul terifiantă.

Însă realitatea care transpiră este aceea a unei imense disperări. SUA încearcă să găsească tot felul de contacte diplomatice și nu reușește. Au încercat prin intermediul Pakistanului, Egiptului, Omanului fără a reuși nimic. Oficialii iranieni, pur și simplu nu mai vor să se întâlnească. Doar transmit condițiile lor și spun că eventuale negocieri pot avea loc DOAR după ce condițiile respective sunt îndeplinite. Care sunt acestea?

• Respectarea demnității naționale a Iranului. Pare un slogan, dar cuprinde un element absolut surprinzător pentru mulți: Iranul consideră că nu-i este respectată demnitatea națională atunci când adversarii săi propun elemente de negociere nerealiste. Este unul dintre motivele principale pentru care Iranul nu mai vrea să-și piardă timpul în discuții sterile cu americanii.
• Recunoașterea controlului asupra strâmtorii Ormuz. Iranul vrea să se înțeleagă că Strâmtoarea este parte a teritoriului său, că nu este „cale navigabilă internațională” și, în consecință, acest element trebuie recunoscut de toată lumea. Este vorba de un statut cât se poate de „în linie” cu reglementările internaționale, dar nerecunoscut de SUA;
• Ridicarea sancțiunilor și plata de reparații. Teheranul cere deblocarea imediată a activelor înghețate abuziv(aproximativ 12 miliarde de dolari) și compensații pentru daunele suferite în urma atacurilor recente ale SUA/Israelului.

După cum puteti observa, cel puțin două dintre propunerile Iranului sunt de neacceptat pentru Coaliția Epstein deoarece confirmă statutul suveran la Iranului. De asemenea, așa cum v-am mai spus încă de la asasinarea lui Larijani, înlocuitorul său nu este cunoscut la nivel public. Și, spre disperarea dușmanilor, de-aici înainte nimeni nu va mai fi dezvăluit. De-aici probabil altă sursă de disperare. Iranul are o serie de voci publice - dintre care cel mai vizibil este Ministrul de Externe - iar restul sunt ... în subteran. Atât la propriu, cât și la figurat.

Nulitățile de la Casa Albă nu au cum să înțeleagă despre ce e vorba, continuând cu înverșunare să-și taie creanga de sub picioare, prin asasinarea de către Israel a figurilor publice iraniene. Când va fi totul tăiat, se va așterne tăcerea și nu vor mai avea cu cine negocia, deoarece mașina creionată de Ali Khamenei va fi pusa în mișcare și, cu siguranță, nu se va mai înțelege nimeni cu nimeni.

Îl înțeleg pe Trump că se isterizează în condițiile în care e pus la colț. Iranul știe că nu are nimic de pierdut, în timp ce SUA pierde TOTUL. Trump o gândește strict în termeni de alegeri, dar aici e vorba de dărâmarea întregului castel făcut din cărți de joc. La nivel diplomatic, Iranul îi avertizează inclusiv pe inutilii de la ONU că ceea ce se întâmplă acum în Golf e de competența Tribunalului Penal Internațional, la fel cum aceeași competență a fost și în cazul genocidului din Gaza. În mod evident, șobolanii de la ONU nu fac nimic deoarece scopul acelei organizații e fix acela de a nu face nimic. 

Situația din teren e simplă: Iranul a acționat mereu reactiv, adică doar a dat replica. A fost atacat -> a răspuns. Simplu. Acum, singurul element care poate opri nebunia este ca „avântul revoluționar” al agresorilor să se termine, iar părțile să înțeleagă că tot ceea ce cere Iranul ține de drepturile sale naturale. Și, pentru faptul că au fost atacați absolut nejustificat, au dreptul să fie despăgubiți. Totul e simplu, banal de simplu. Trebuie însă să ajungă la urechile unora care sunt suficient de raționali pentru a mai putea judeca normal. Ceea ce pare absolut imposibil!