Nu știu exact ce se întâmplă la Palatul Victoria, dar am impresia că antenele instalate pe acoperiș au un efect pervers: îi fac pe respectivii ocupanți vremelnic să se creadă Mesia. Nu știu dacă de la asta sau dacă nu cumva le-o fi rămas vreun virus de la nea Nicu. Așa cum prin spitale sunt nosocomialele, la fel pare că pe la Palatul Victoria își face de cap „virusul de Mesia”.
Miturile urbane spun că în spitalele de psihiatrie pacienții sunt grupați după ceea ce se cred. Așa ar fi saloane de Napoleoni sau alte personalități istorice, dar și saloane de legume, fructe s.a.m.d. Dacă omul se crede varză, îl pui în salonul de legume, eventual lângă ăia care se cred plante aromatice, cunoscută fiind compatibilitatea între varză și pătrunjel, rozmarin, mentă, salvie etc. Ei bine, un singur salon pare că lipsește din spitalele autohtone de psihiatrie și ăsta e ăla de Mesia. La noi, astfel de cazuri par a avea rezervat fotoliul de premier.
Vă dați seama, Năstase se credea deja un soi de nea Nicu. Nu mai avea mult și-și făcea statuie. Prostul de boc, probabil cel mai cretin personaj care a poposit pe acolo, ajunsese să se creadă „salvatorul economiei”, „cel care dă soluții” și alte astfel de aberații. Pe vremea sa s-a croit mitul cu „dacă pleacă premierul se scufundă țara”. Grindianu a fost atât de convins de rolul său mesianic încât, între două rictusuri, s-a legat de fotoliu, crezând că nu va mai putea fi scos de-acolo. După el a venit Tudose, dezarticulatul, care, de asemenea, a rămas cu impresia că e stâlpul țării. Și-am avut apoi cireada de boi și viței, care mai de care mai tembel: Orban, Cîțu, Ciucă, Ciuleacu. Singurii premieri care n-au tras de scaun au fost nea Văcăroiu - pe care, după ce și-a dat tunurile, funcția îl cam încurca pentru că nu putea să bea și el ca oamenii - Ponta și Viorica Dăncilă. Au fost singurii care au plecat relaxați, fără aere de salvatori sau Mesia. Pe nea Văcăroiu probabil că l-a salvat băutura. La Ponta, cel mai probabil minciuna în care trăia l-a făcut să nu pice în capcana mesianică. Iar Dăncilă pare a fi fost excepția care confirmă regula. De altfel, după performanțele reale, Dăncilă a fost cel mai bun premier al României de după 1989!
Dar ce te faci atunci când constați că lovitura de stat l-a adus la butoanele din Palatul Victoria pe cel mai coclit cetățean de până acum. Dacă la Cotroceni ne-am pricopsit cu un diliu în toată regula, la Palatul Victoria a venit Bolojan, această eroare umană, țărănușul care, după ce n-a mai putut să-și facă loc cu TIR-ul, și-a făcut din coate o armă redutabilă cu care, surprinzător, a reușit. Ca să înțelegeți cât îl duce capul, gândiți-vă că e imitatorul, acolitul și prietenul de nădejde al lui boc. Ce altă dovadă a unui IQ de râmă mai poate exista? Însă, spre deosebire de ceilalți ocupanți ai fotoliului, pe ăsta l-a lovit cel mai rău virusul. A băgat sume imense în campania „Mesia”, astfel încât chiar și stipendiații au început să creadă că, „uite dovada!, Mesia cel chel a descălecat de la Oradia”! Dar cel mai devastator efect a propagandei a fost chiar asupra țărănușului Bolojan, care a intrat într-o spirală nebună a nebuniei . Se comportă de parcă statutul ăsta de „Mesia de Victoriei” i-ar curba curul, astfel încât să poată juca mai eficient în fața lui Jurca, pe rând, ba rolul de masculă feroce ba pe cel de femeie fatală, cu aceeași eficiență atunci când sunt ei, pe rând, ba locomotiva, ba vagonul turbat. Când îl vezi pe Bolojan, călcând așa grosier și băgând capul ăla sec în pământ, îți dai seama că ăsta e comportamentul cauzat de oglindă. Când se vede, probabil răcnește isteric „Uite-l pe Mesia!” și juisează-n pantaloni. De-aia nu mai suportă să vadă altceva și se liniștește abia când mai apare o oglindă în peisaj, reluând isterizarea de la capăt.
Dacă ar fi după mine, aș cere dinamitarea Palatului Victoria. O clădire urâtă, colțuroasă și, iată, făuritoare de gâjganii penibile. Tot miturile urbane spun că spitalelor ieșite din uz li se dă foc. Eu unul am ajuns să cred că, în cazul Palatului Victoria, asta e singura posibilitate de a scăpa de penibilii ăia care ocupă inutil funcția de premier. Și, ca să fi și mai categoric, aș mai adăuga ceva: dacă aș avea putere aș desființa tembelismul cu numirea premierului. Aiurea taică, organizezi concurs, cu obiective clare, măsurabile și fără posibilitatea de a da ordonanțe de urgență. Ia să vedem, credeți că ar mai fi așa înghesuială pe post? Și, mai mult, credeți că s-ar mai trezi vreunul Mesia?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)