joi, 11 iunie 2026

Infernalul sistem european


Sunt ferm convins că, în ciuda înjurăturilor pe care le proferați la adresa UE, nu știți mai nimic despre sistemul său de putere. Structura pare una fragilă, fără figuri puternice și, aparent, fără putere. Comisia Europeană e o chestie absolut încropită, având și nu având putere. Ați uitat cum, la vizita din China, Ursula von der Leyen abia a avut doar „privilegiul” de a nu trece prin controlul standard de frontieră. Nu a întâmpinat-o niciun oficial, nu a vorbit mai nimeni cu ea. Despre Parlamentul European aproape că nici nu mai are sens să discutăm. Niște nimeni, care se strâng pentru a se aduna și au tot soiul de discursuri stupide, doar pentru „a se puncta capitolul Dezbatere”. Per total, o construcție absolut anostă și, repet, lipsită de putere și sens. 

Doar că, atunci când constați realitățile din teren, începi să-ți pui întrebări. Uniunea Europeană e cea care a dat jos guvernul legitim al Ucrainei în timpul a ceea ce s-a numit „Revoluția Colorată” de la Kiev. Da, știu, au intervenit și SUA, dar pe ultima sută și pentru a se asigura că „e în zonă”. Acel "Fuck the EU" poate fi considerat inclusiv un strigăt de disperare, iar „scăparea” lui în public e tot o manifestare a ciudatei puteri europene. Înfrângerea lui Orban în Ungaria, anularea alegerilor din România sau tentativa de asasinat a premierului slovac sunt toate manifestări ale puterii europene. Tensiunile din Caucaz, disrupția din Armenia, manifestațiile de la Belgrad, opoziția la Erdogan și restul de evenimente pe care le vedem în jurul UE, provocate de UE, sunt semne care ne arată că, totuși, în spatele unei aparențe neputințe se află o putere ascunsă. Și-abia de-aici ar trebui să ne temem. Sau să înțelegem cum funcționează mecanismul nevăzut.

Existența unor instituții fragile, cu toate că poate părea ciudat, e tocmai o manifestare a forței sistemului. Arătați-mi una sau mai multe instituții care, prin eliminare, ar avea puterea să oprească UE. Sau, dacă vreți, faceți-vă un plan de „ocupare”, de „preluare ostilă” a unor instituții europene în vederea capturării sau schimbării direcției Uniunii. Abia aici înțelegeți cum neputința „atacatorului” se lovește de zidul de netrecut al unei puteri difuze: da, poți fi mai puternic, poți „penetra” fără probleme, dar ești înconjurat de un „abur” care sfârșește prin a te otrăvi. 

UE nu are un echivalent al CIA sau NSA. Și, cu toate acestea, poate organiza manifestații masive precum cele de la Kiev, Belgrad sau Tbilisi. Ursula nu coordonează nicio structură de forță. Totul e difuz, dar suspect de eficient. Hai să pătrundem în întreaga încrengătură.

Cu toate că pare a nu deține un serviciu secret, UE deține altceva, anume INTCEN. Pentru cei mai mulți e prima dată când aud de acest organism. Instituția, a cărei denumire tradusă în română este Centrul de Analiză a Informațiilor al UE, este tot un soi de instituție anostă, tipic europeană. Scopul său este acela de a centraliza datele datele primite de la serviciile secrete ale celor 27 de state membre(cum ar fi DGSE-ul francez, BND-ul german sau Securitatea din România). Dacă este necesară o acțiune discretă pe teren într-o țară terță, aceasta nu va fi asociată „UE”, ci va fi purta semnătura serviciilor unui stat membru care are interese și conexiuni istorice în zonă. Înțelegeți? E ceva similar unei pânze de păianjen. Inclusiv atunci când este atacat un membru rebel al UE, atacul se petrece prin intermediul serviciilor secrete din alte state membre interesate și, de cele mai multe ori, cu complicitatea serviciului secret local. Așa cum s-a întâmplat la noi cu ocazia anulării alegerilor sau a alegerilor în urma cărora a ajuns pe tron cel mai mare papițoi posibil, care mai e și debil pe deasupra! Sau acum, când se încearcă impunerea unui premier ucrainean în România. 

Dar nu trebuie să vă limitați la a privi spre zona discretă, deoarece nu de acolo vine puterea adevărată a UE. V-am dat exemplul INTCEN pentru a înțelege că „UE nu e singură pe lume” în ceea ce privește partea discretă. La fel se întâmplă și cu restul structurilor de forță: UE se află în spate, asemeni păianjenului, așteptând prada sau păzindu-și teritoriul. Însă trebuie înțeles că cea mai mare putere asa vine din cotropirea minților. Cum o face? Printr-o mașinărie infernală de propagandă. Fondurile europene au ca destinație finanțarea unei întregi păduchelnițe de organizații așa-zis civice al căror scop este diseminarea propagandei oficiale. Dacă mâine UE decide că e mai bine să ai doar o singură ureche, automat vor apărea „asociații civice” ale oamenilor cu o singură ureche, al căror scop ar fi propaganda. Brusc ai vedea inclusiv indivizi care se duc să-și amputeze o ureche, iar aceștia vor fi eroii noii „revoluții”.

Cum ajung eroi unii care fac lucruri de neimaginat pentru un om normal și sănătos la creier? Păi prin brațul mediatic. Pentru a supraviețui, publicațiile sunt alimentate din două surse: fonduri europene și publicitate. Ca să iei fonduri europene, trebuie să cânți așa cum îți cere „programul” la care aplici. Și uite-așa te vei trezi că, pentru a plăti salariile, îți vei transforma publicația într-o mizerie în care se publică fotografii ale celor fericiți că au renunțat la o ureche, „care, oricum, îi incomoda”. Te gândești să te salvezi prin publicitate? Ai pariat fals. Publicitatea nu vine, așa cum ar crede unii, ca efect al unui mecanism de piață. Publicitatea este aliniată ideologiei și dacă s-a decis că cei cu un singur picior sunt idealul de frumusețe, publicitatea va fi instantaneu aliniată ideologic. Și, dacă tu ești o publicație care te opui nebuniei ca omul sănătos să-și amputeze de bună voie o ureche, ești ocolit. 

Aici, cumva, intrăm pe celălalt teritoriu de putere, anume „The Brussels Effect”. Este vorba despre puterea pieței sale. Cu aproape 500 milioane de locuitori care au o putere bună de cumpărare, UE este o piață dorită de orice țară. Statele din împrejurimi au acorduri de asociere la UE și, astfel, au acces limitat pe piața europeană. Nu trebuie s-o gândiți unilateral, în sensul în care UE ar avea ceva de pierdut din astfel de tratate. Din contră, beneficiază de mărfuri ieftine, uneori chiar materii prime pe care nu le are, astfel încât, paradoxal, câștigă mai mult decât statul cu „contract de asociere”. Dar, prin așa-zisa deschidere a pieței, vine cu condiționalități de genul „trebuie să adopți legile și standardele noastre noastre și să respecți democrația”. Cum se traduce asta? „Trebuie să faci loc mașinăriei noastre de propagandă, structurii de ONG-uri pe care noi le finanțăm, astfel încât, în final, vei ajunge tributar politicilor și ideologiei noastre”.

Imaginați-vă disperarea georgienilor care ajunseseră într-un asemenea grad de penetrare încât le fusese impusă  ca președintă o rapandulă nealeasă de nimeni și care mai și avea, oficial, cetățenie franceză. Cam ca Tomacul parașutat la noi care e cetățean „moldovan” și, spun unii, „ucrainean”(cu toate că afirmă că a renunțat „acum câțiva ani”, nu a adus dovada încetării apartenenței sale la statul ucrainean). În condițiile în care partidul „Visul Georgian” câștigase cu un scor copleșitor de clar alegerile, rapandula acoperită a UE nu voia să părăsească funcție. chiar dacă fusese demisă perfect legal. Ba, mai mult, s-au declanșat „mișcări masive de protest”. Cine le-a declanșat? ONG-urile finanțate de UE, care se vedeau cu fondurile tăiate. Dar, pe lângă ele, la manifestații au fost aduși masiv cetățeni europeni. S-au viralizat clipurile în care spanioli, italieni etc erau întrebați pentru ce se află acolo și nu prea aveau habar. Spuneau că ei „luptă pentru democrație”, dar nu știau nici pe departe „care-i problema în Georgia”. 

De fapt, nu întâmplător v-am dat ca exemplu Georgia. Acolo am putut vedea pe față întreaga manifestare a puterii europene: infiltrarea cauzată de „The Brussels Effect”, explozia de păduchi oengistici, impunerea marionetei la vârful statului și, în momentul în care georgienii au votat altceva, declanșarea „deranjului”(acolo au acționat forțele de spionaj ale Ucrainei, altă asociată la UE care a ajuns până la auto-distrugere).

Și iată-ne ajunși la final. Cu toate că unii vor fi dezamăgiți deoarece nu au descoperit „secretul universului”, vă pot asigura că mecanismul acesta de putere e de-a dreptul infernal. Poate vă veți întreba „totuși, cine determină UE să meargă pe linia nebuniei pe care merge acum”? Cu toate că mai sunt ceva elemente care ar trebui arătate, părerea mea sinceră este că ... prostia. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)