Există două personaje absolut insalubre. Și cu atât mai periculoase cu cât sunt absolut necunoscute la nivelul publicului. Au fost și sunt introduse „pe liste” ca efect al presiunilor externe. Sunt oameni ai sistemului transnațional și asta îi face infinit mai periculoși decât nulitățile politice de pe Dâmbovița.
Cu toate că e greu de crezut că pot exista indivizi mai toxici decât frații Muraru, mafiotul Bolojan, nulitatea Turcan, teleleul Orban, zeroul absolut Iohannis sau bețivul deviant băsescu, sunt unii chiar mai periculoși. Cei enumerați sunt precum niște golani de curtea școlii în timp ce cei despre care vă vorbesc azi sunt precum o otravă letală, cu care, dacă ai intrat în contact, ești terminat.
N-o să vă țin în suspans, îi voi enumera rapid: Victor Negrescu de la PSD și Siegfried Mureșan de la PNL. Pe ultimul nu l-ați fi cunoscut dacă nu era împins acum la înaintare de jigodia Bolojan. Să-i luăm pe rând ca să înțelegem ce e cu ei.
La Victor Negrescu nu-ți sare în ochi nimic altceva în afara atitudinii absolut pizdificate(să mă scuze cei cu urechile mai sensibile!). Calcă efeminat și adoptă o atitudine de semi-zeu, cu toate că dacă-l iei la scuturat nu rămâne mare lucru din el. Hai să vedem cum și-a făcut loc în politica mare. Păi nu și-a făcut, ci i s-a făcut întrucât, ca în atâtea alte cazuri, Negrescu e „băiatul lui tăticu'”, iar taticu' a fostul consul al României de la Bruxelles. Dar și „taticu'”, la rândul său, a fost „băiatul lui tăticu'”, care era director al unei companii de comerț exterior cu metale prețioase!!! Și uite-așa ne rezultă o ciudată dinastie: bunicul era mahăr prin perioada cominternistă, conducând o întreprindere de comerț exterior, tăticuțul diplomat în perioada lui Ceaușescu, reușind însă să treacă pârleazul Revoluției și să cadă în picioare când prin MAE, când pe la Bruxelles, iar juniorul e împins la nivel de reprezentare fix la UE, pe turnanta PSD-ului. Frumos, nu-i așa?
Începuturile carierei sale politice sunt absolut hilare. Știți cum s-a făcut cunoscut? La una dintre primele sale „întâlniri cu electoratul” a identificat problema majoră a României! Care credeți că a fost aceea? N-o să ghiciți în veci: prețul prezervativelor! Înțelegeți? Fix acolo era problema esențială a României, iar Victor Negrescu a făcut-o chiar mai lată, dând la întâlnirea respectivă prezervative inscripționate cu PSD! Mă rog, nu era departe de adevăr! Când se întâmpla asta? Păi în 2008, când la conducerea PSD era nimeni altul decât Geoană. Cel care în 2009 avea să piardă pe motiv că ... l-a prins băsescu la curve! Mă rog, la curvă! Probabil de-acolo identificase Negrescu că e greu cu prezervativele, altă explicație nu am.
Dacă te apuci să evaluezi activitatea lui Negrescu la nivel de UE, dai peste chestii similare, fiind activ prin zona de Mediu(mi-e și frică să evaluez) și Sănătate, unde ni se aruncă în ochi un proiect referitor la accesul celor din zona rurală la spitale. Vi se pare că există acest acces, după ce jigodiile au închis spitalele care activau în mediul rural din cauză că „nu erau profitabile”?
Să trecem la celălalt ipochimen, Siegfried Mureșan. Aici treburile sunt mult mai complicate. Individul nu prea avea de-a face cu România, el fiind - din punctul meu de vedere - recrutat de serviciile secrete germane printr-o bursă Humboldt. De ce afirm asta? Deoarece, după aceasta, ajunge consilier al lui Gunther Krichbaum(CDU). Ce anume putea consilia Mureșan acolo, el neavând niciun fel de experiență? După care, în 2011, ajunge la vârful PPE, tot în funcția de consilier, în condițiile în care nu este extrem de clară activitatea desfășurată care l-ar fi putut califica pentru o astfel de poziție. Doar că de-aici. de la vârful PPE. i se nivelează cariera politică. Manfred Weber, probabil cel mai insalubru jeg politic, care era pe-atunci șef al PPE, l-a sunat pe băsescu cerându-i să-l pună pe listă pe limbricul de Siegfried Mureșan. Și uite-așa a ajuns ăsta mare politician ioropian. Cu ajutorul Elenei Băsescu, al Elenei Udrea și al lui ... Pinalti! Dintre toți, Pinalti a fost cel mai prost întrucât a mai facut și pușcărie după ce că a furat pentru alții!
Dar parcursul sinuos politic al tovarălui Siegfried n-ar reprezenta nimic dacă n-ar fi consecințele acțiunilor sale. Imbecilul ăsta a votat pentru acordul cu Mercosur, condamnându-i pe fermierii români la faliment și foamete. A fost unul dintre coordonatorii PNRR, care a permis redirecționarea fondurilor nefolositte către RePowerEU. Ceea ce, pentru noi, a echivalat cu confiscarea acelor fonduri(în loc de prelungirea lor).
Dar ca să înțelegeți cât de toxic este personajul, vă voi spune că, așa limbric cum îl vedeți, este unul dintre cei responsabili cu picajul industrial european, întrucât a fost unul dintre principalii promotori ai Pactului Verde European, încă din 2020.
În aceste condiții te-ai putea gândi la vreunul care e un soi de „geniu al răului”, care are în cap un plan malefic s.a.m.d. E suficient să deschidă gura ca să-l vezi cât e de gângav și să înțelegi că n-are mare lucru în cap, în afara prafului de pe tobă. Din punctul meu de vedere e prost-lemn. Nu-i de mirare, așa sunt alese marionetele. N-au nevoie de creier. De fapt, cu cât mai puțin, cu atât mai bine!
Și uite-așa, neica nimeni ăsta ajunge propunerea mafiotului Bolojan pentru funcția de premier. De ce? Păi țărănușul de la Oradia a gândit-o în termeni mafiotici: dacă iese premier, oricum nu-i poate amenința scaunul de la PNL întrucât ăsta va fi prezent în România cam la fel cum era Titulescu, adică spre deloc. Dar șanse nu sunt să iasă întrucăt ăsta nu se votează nici singur, astfel încât Bolojan va continua să fie premier. Ceea ce își dorește cu ardoare.
Însă, dacă printr-o scăpare se întâmplă ca Siegfried ăsta să scape, am pus-o! E atât de prost încât e incapabil să iasă din aria de acțiune a comenzilor primite! De fapt, nu că nu iese, dar e dintre ăia care întreabă înainte de a face o mișcare: „e bine să fac așa?”. Și, din acest punct de vedere, e de-a dreptul suspectă alinierea în spatele său a orcilor din USR și UDMR!
Uitați-vă bine la personajele pe care vi le-am prezentat. Cu așa ceva ne bombardează UE, așa ceva ne teleportează aici: tot soiul de neica nimeni, trimiși să ne distrugă. L-ați uitat pe Cioloș, cel trimis direct de Franța să ne asasineze? Ăsta e la fel, cu singura diferență că beneficiarul e Germania. Vai de noi!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)