China nevăzută sau noua direcție a țării care sfidează Occidentul

Am să încerc să vă prezint o față a Chinei absolut necunoscută publicului. Și nu e necunoscută pentru că ar ascunde-o cineva ci, culmea, pentru că încă nu se vede limpede, în ciuda unor acțiuni cât se poate de clare. Cei care mă citiți, știți că v-am pomenit momentul limită al evenimentelor din Piața Tiananmen, cel în care autoritățile comuniste s-au hotărât să meargă pe o linie consumeristă, astfel încât să nu mai apară evenimente similare. Ceea ce e cert e că acum, probabilitatea unor proteste în China este absolut zero. Cu peste 800 milioane de oameni scoși din sărăcie, China este cea mai dinamică țară în canalizarea populației sale spre clasa mijlocie. Asta în timp ce „marile democrații” și-au decimat fix această clasă care, fără doar și poate, e sângele unei societăți.

Însă, în ciuda succeselor, a apărut o problemă doctrinară. Inițial oficialii chinezi au peticit marxismul, cu toate că era cât se poate de clar că doctrina marxistă a partidului se potrivește cu noua direcție a Chinei exact ca nuca-n perete. De-atunci a început un lung proces de reconstrucție doctrinară care, în același timp, transmută China într-un tip diferit de societate.

Am vorbit de mai multe ori despre virarea doctrinei Partidului Comunist Chinez dinspre marxism spre confucianism. JIang Zemin vorbea despre „societatea moderat prosperă”(Xiaokang), termen confucianist consacrat. Hu Jintao a lansat teza „societății armonioase”(Hexie Shehui), înlocuind „lupta de clasă” cu principiul confucianist al armoniei sociale, ierarhiei și stabilității. Xi Jinping a oficializat această fuziune sub formula „cele două integrări”(liang ge). Par chestiuni mărunte, dar pentru un masiv aparat de partid, anchilozat într-un marxism strâmt, schimbările ideologice pe care vi le-am creionat sunt pași uriași care conduc spre un deconstructivism al marxismului pe fondul elaborării unei mașini ideologice absolut contemporane, perfect adaptată direcției în care merge China.

Dacă veți studia societatea și business-ul chinez, veți înțelege că acolo capitalismul este aplicat ca la carte. Însă, dacă vă veți deplasa prin localități mai mici, încă situate în afara ariei de acțiune strategică a autorităților, vă va surprinde un comunism parcă de anii 80. Sunt cele două contradicții masive, care vă pot dezamăgi. De altfel, inclusiv la nivelul conducerii superioare de stat n-a fost abandonat limbajul marxist, tocmai ca cerință de frânare, pentru ca adaptarea întregii populații să se facă treptat.

Poate cea mai importantă teză a lui Xi Jinping, este cea generată din lupta sa anticorupție. Mulți au văzut epurările inițiale ale lui Xi drept răfuieli politice. Însă procesele spectaculoase și acțiunile anticorupție se tot desfășoară, în condițiile în care aparatul su de putere este cât se poate de solid. Teoretic n-ar avea nevoie de răfuieli. Dar lupta anticorupție continuă. De ce?

Recent, Xi Jinping chiar a explicat-o public, formulând un principiu care e deja integrat în politica chineză: „Nu e rău să te îmbogățești, dar calea îmbogățirii și cea a facerii de bine colectiv(adică a politicii) sunt două căi absolut diferite”. Așadar, dacă vrei să te dedici comunității, poți s-o faci dacă alegi să nu te îmbogățești sub nicio formă. Iar aici procurorii chinezi au devenit extrem de activi: dacă tatăl e oficial al Partidului și copilul e bogat, asta nu te incriminează automat, dar orice atingere, orice legătură directă sau indirectă între banii copilului și poziția tatălui este extrem de dur pedepsită.

Fenomenul a lovit puternic în ... piața imobiliară canadiană. Deveniseră ultra-cunoscute cazurile de copii de lideri comuniști, cu buzunarele doldora de bani, care cumpărau imobile acolo. Fenomenul s-a estompat la fel de brusc cum apăruse, târând piața canadiană într-o recesiune. Motivul e exact cel pe care vi l-am povestit. Xi Jinping a reușit să stopeze tendințele de îmbogățire a managementului mijlociu al statului chinez, schimbând masiv garnitura de lideri. Iată de ce, în prezent, cele două direcții sunt cât se poate de clare și, mai ales, separate. Liderii locali, regionali sau cei de la centru au ca scop edificarea și menținerea „societății armonioase”. Adică prosperitatea locuitorilor e în fișa postului lor!

Inclusiv în zona capitalismului chinez există o mână nevăzută care acționează în direcția „prosperității moderate”. Poate mai țineți minte dispariția de pe firmament, pentru vreo câteva luni, a liderului gigantului Alibaba. Jack Ma, după ce avusese inclusiv interese politice, stârnind mici furtuni prin intermediul South China Morning Post și al altor câteva insituiții de presă pe care le controla, s-a reîntors în business complet „dresat”. De fapt ce s-a întâmplat cu el? În timpul cât a fost „dispărut” - de fapt unul în care i s-a cerut să se retragă pentru clarificări - i s-a expus întreaga teorie, fiind amendată inclusiv tendința sa monopolistă. Alibaba începuse să-și șunteze concurenții prin mijloace neortodoxe, specifice capitalismului american. 

Unii văd faultarea lui Jack Ma drept o răfuială politică. Însă a fost o mișcare de limitare a puterilor giganților tech. În timp ce-n SUA acești giganți sunt cei care dictează politica, în China se merge pe o diferențiere din ce în ce mai clară între politică și business. Așa cum dacă vrei să fii implicat în politică nu trebuie să te îmbogățești, dacă te îmbogățești sau ești bogat n-ai voie să te implici în politică. E o demarcație cât se poate de clară impusă de doctrina lui Xi, care este un alt punct forte al „noului stat” care se desenează în China.

Și-abia aici putem vedea limpede direcția. China o virează spre o societate post-politică. În timp ce Occidentul se îngroapă în circul falsei lupte dintre stânga și dreapta, China iterează pe marginea confucianismului secular lucrând din plin la „societatea armonioasă”. Aceasta nu este definită drept o luptă între diverse instituții sau puteri ale statului - așa cum e definită de ideologia occidentală - ci prin demarcații clare. Ceva de genul „dacă ți-ai ales destinul X, atunci asta ai voie, asta n-ai voie”. Principii simple, clare, nediscutabile. De aceea, dacă un oficial al Partidului e prins cu o sumă mare de bani, nejustificabilă, automat se califică la o condamnare drastică pentru corupție întrucât, în cazul său, bogăția se prezumă a fi ilicită. Ceea ce nu funcționează în cazul unui om de afaceri care poate să se îmbogățească, dar nu are ce căuta în politică. 

Principiul „prosperității moderate” este cel care interzice companiilor chineze să-și faulteze adversarii. Da, competiția este esențială, dar când devine incorectă(de exemplu, prin practici monopoliste), aceasta distruge armonia societății și este pedepsită exemplar. De aceea Alibaba, de la o evaluare de peste 800 miliarde de dolari, a ajuns la jumătate din cât a fost. 

Ceea ce văd în China este o separație din ce în ce mai clară a rolurilor sociale. Și aceasta este, probabil, cea mai mare invenție la nivel societal. Nu știu dacă va statuta noul mod în care se va defini societatea viitorului, dar ceea ce devine clar este faptul că Imperiul Celest își regăsește doctrina istorică, perfect adaptată prezentului. Și aici e fenomenul care nu e înțeles de mai nimeni. O țară care este condusă după un principiu străin de ADN-ul său e o țară eșuată. 

Nu știu dacă cei care au pus la cale „revoluțiile” aveau habar de principiul anterior enunțat, dar ceea ce știu este că, peste tot pe unde Occidentul și-a impus doctrina, societatea s-a prăbușit. De ce se întâmplă așa e simplu de explicat întrucât e ca și cum ai introduce un cui ruginit și otrăvit într-un organism sănătos. Culmea, indiferent că e vorba de marxism sau capitalism de sorginte occidentală, în sine e același lucru.

Dacă vreți, ceea ce vedem în China este cel mai radical mod de sfidare a Occidentului! Practic, prin redefinirea societății la fiecare nivel, China își reinventează propriile idealuri și, cel mai probabil, acesta este izvorul de vitalitate al țării. Nu vreau să idealizez situația. Țara încă de află într-un balans între trecut și prezent. Oricând s-ar putea reîntoarce la un marxism crâncen, care ar distruge-o. Faptul că toate generațiile ajunse la putere după 1989 au virat-o către direcția expusă, e un semn de hotărâre a aparatului de partid. Însă nu trebuie uitate câteva elemente, dintre care cel mai important este că „societatea armonioasă” este una rezilientă doar în condițiile în care separațiile despre care vă vorbeam sunt stricte. Iar aici este un echilibru discret și fragil, care nu poate fi întreținut decât cu o mână forte.

Așadar, aici intră în joc aparatul de stat, care e definit drept mâna forte a cărei preocupare este menținerea armoniei societății prin penalizarea drastică a oricărei „depășiri de atribuții”. Așadar, statul devine sursa echilibrului prin faptul că oamenii săi sunt preocupați de menținerea sa la fiecare nivel. Asta înseamnă, cu adevărat, o societate post-politică!

Nu spun că drumul pe care merg chinezii va avea universalitatea necesară acceptării sale largi, peste tot în lume. Din contră, o astfel de societate este absolut imposibil de desenat în lumea occidentală. Însă, esența care trebuie pricepută e alta, anume că trebuie ca fiecare țară care vrea să prospere să abandoneze normele închistate(bazate pe false valori) ale Occidentului și să-și găsească sistemul potrivit ADN-ului național. Doar atunci o țară va deveni prosperă. Ar trebui în sfârșit înțeles cât se poate de clar că rețeta occidentală e o o cale a pierzaniei!