Coruptie mica si mare

Zilele acestea toată lumea e cu corupţia-n gură. De vreo trei-patru ani, de când Justiţia face politică pe faţă, corupţia e regina discuţiilor. Nu poţi face un pas logic într-o discuţie că, pac la războiu, te trezeşti cu o frază bolovănoasă şi slogănoasă despre corupţie.

Întrebarea logică pe care ţi-o pui este dacă într-adevăr oamenii care vorbesc despre corupţie au habar despre ce e vorba. Cum „românul s-a născut poet”, poţi bănui foarte uşor că, în aceeaşi măsură, el s-a născut şi expert în domeniul corupţiei: de o parte sau de cealaltă a barierei. Însă, indiferent de partea pe care se află, românii nu cunosc - în marea lor majoritate - adevărata faţă a corupţiei. Este ceea ce vă propun în cele ce urmează.

The Story of Your Enslavement

Romania prostilor bine facuti

România nu mai există! Şi asta nu de-acum, ci din 2012, atunci când grupul infracţional format din băsescu şi Curtea Constituţională, sprijinit de serviciile secrete, ambasade străine şi ţuţerii infractori din Comisia Europeană, au instrumentat o lovitură de stat împotriva a 90% dintre români. A fost cea mai mare umilire care i-a fost aplicată României în istoria recentă. De la întoarcerea rezultatelor alegerilor din 1946 şi restul simulacrelor organizate sub cizma sovietică, România nu a cunoscut umilinţă mai mare.

Ceva mai târziu, la prezidenţiale, aveam să aflăm că votul e o chestiune strict formală. Se organizează doar pentru a fi, pentru a nu se spune că nu există. Exact la fel ca-n '46, ieşirea la vot e doar o chestiune menită a legitima omul sistemului, cel care a fost ales pentru capacităţile sale de slugărire a stăpânului din umbră. Tot atunci am mai cunoscut un fenomen: hoarda scoasă pe stradă la comandă.

The Untold History of The Us

Cele doua Romanii(care, de fapt, e una singura)

Într-un articol postat pe blogul propriu, dl. Mirel Palada(aka Turambar) vorbeşte despre două jumătăţi de România. Pornind de la faptul că societăţile democratice zis dezvoltate au electoratul împărţit cam în două felii babane, dl. Palada identifică un fenomen similar şi în România.

Este vorba de „jumătatea urbană” care are studii, vârsta potrivită(<45 ani) şi venituri bunicele versus România rurală sau urban-marginală care trăieşte în zone în care „nu e prea mult lucru de făcut în afară de supravieţuit”. Am avea aşadar o interacţiune între România tânără şi România bătrână, România sănătoasă şi România bolnavă, între săraci şi bogaţi, între învăţaţi şi analfabeţi.

Victoria irationalului

În urmă cu ceva ani un american a vrut să ştie dacă mai are benzină în rezervorul maşinii. Cum poţi face asta dacă nu-ţi funcţionează indicatorul de la bord? Desigur, introducând un chibrit aprins în rezervor. Explozia care a urmat i-a curmat viaţa nefericitului personaj. Motiv suficient pentru vreo câţiva prieteni(desigur, şi IQ-ul acestora empatiza bine de tot cu cel al defunctului) să dea vina pe autorităţi pentru că nu au avertizat suficient consumatorii. Şi-aveau dreptate: de unde să ştii că dacă bagi chibritul aprins în rezervor se lasă cu explozie?

Alternativele acestei poveşti sunt nenumărate. Să bagi cuiu-n priză pentru a simţi dacă e curent electric, să atingi cu nasul talpa fierului de călcat pentru a verifica dacă e suficient de cald sau să te arunci în mijlocul unui lac pentru a măsura adâncimea în condiţiile în care n-ai habar să înoți. Poţi sfida acceleraţia gravitaţională aruncându-te de pe bloc, poţi verifica tehnica lui Superman pândint maşinile pe autostradă şi luându-te la trântă cu ele sau te poţi simţi ca un gladiator din Roma antică escaladând gardul ţarcului leilor de la Zoo. Ştiu, sunt chestii care ne stârnesc zâmbetul, dar, în final, se lasă cu decesul nefericitului.

Noua realitate geopolitica

Mai pe blat, mai în serios, nemţii au stat „pe burtă” şi au pus-o de o nouă afacere cu ruşii: Nord Stream II. După ce South Stream a fost considerat un traseu care nu s-ar supune condiţiilor de transparenţă ale UE, după ce Nabucco a fost dinamitat din toate poziţiile, iată că „cel mai conform”(sic!) şi învingător s-a dovedit a fi traseul care dublează vechiul Stream.

Fără a avea certitudini în legătură cu sursele de gaze care să-l aprovizioneze, noul traseu pare o investiţie riscantă. Aceasta, mai ales prin prisma faptului că ea se bazează pe revenirea economiei europene începând cu 2019. Se bazează, desigur, la nivel declarativ întrucât toată tevatura e pur politică. Să vedem însă cam ce se ascunde în spatele actualelor evoluţii mai mult sau mai puţin „gazoase”.