Victoria irationalului

În urmă cu ceva ani un american a vrut să ştie dacă mai are benzină în rezervorul maşinii. Cum poţi face asta dacă nu-ţi funcţionează indicatorul de la bord? Desigur, introducând un chibrit aprins în rezervor. Explozia care a urmat i-a curmat viaţa nefericitului personaj. Motiv suficient pentru vreo câţiva prieteni(desigur, şi IQ-ul acestora empatiza bine de tot cu cel al defunctului) să dea vina pe autorităţi pentru că nu au avertizat suficient consumatorii. Şi-aveau dreptate: de unde să ştii că dacă bagi chibritul aprins în rezervor se lasă cu explozie?

Alternativele acestei poveşti sunt nenumărate. Să bagi cuiu-n priză pentru a simţi dacă e curent electric, să atingi cu nasul talpa fierului de călcat pentru a verifica dacă e suficient de cald sau să te arunci în mijlocul unui lac pentru a măsura adâncimea în condiţiile în care n-ai habar să înoți. Poţi sfida acceleraţia gravitaţională aruncându-te de pe bloc, poţi verifica tehnica lui Superman pândint maşinile pe autostradă şi luându-te la trântă cu ele sau te poţi simţi ca un gladiator din Roma antică escaladând gardul ţarcului leilor de la Zoo. Ştiu, sunt chestii care ne stârnesc zâmbetul, dar, în final, se lasă cu decesul nefericitului.

Înainte de a râde gândiţi-vă că acesta este unul dintre motivele principale pentru care manualele de utilizare ale produselor sunt atât de stupide. V-aţi întrebat de ce trebuie să le reaminteşti de fiecare dată nătărăilor să nu arunce spray-ul sau bateriile în foc? De ce trebuie să atragi atenţia că butelia trebuie să stea departe de sursele de căldură? Şi atâtea alte chestii care par stupide? Ei bine, ele sunt spuse pentru că sunt necesare. Nu-mi dau seama dacă sunteţi conştienţi, dar oamenii ăştia sunt la tot pasul, trăiesc printre noi. Ei există nu doar în bancuri. Sunt persoane reale, palpabile.

Sunt oameni care trăiesc la marginea raţiunii, care reacţionează strict instinctual şi care îşi duc existenţa într-o pâclă absolută. Nu fac raţionamente, n-au idei sau iniţiative. Ei sunt turma, cei mânaţi într-o parte sau alta de hazard, precum frunza de vânt. Nu vă lăsaţi păcăliţi. De multe ori sunt greu de detectat din cauză că au o capacitate sporită de disimulare; e practic un instinct care-i ajută să supravieţuiască!

În general preferăm să le spunem proşti sau marginali intelectual. Nu-i desconsideraţi însă. Proştii nu sunt marginali sociali! Ei se află la absolut toate nivelele societăţii. Îi poţi găsi între sărăntoci, dar la fel de bine printre milionari, politicieni, oameni de decizie s.a.m.d. Dincolo de această capacitate teribilă de disimulare şi „strecurare” mai au o caracteristică: sunt mulţi! „Proşti, dar mulţi” - spunea Lăpuşneanu - scoţând în evidenţă o altă caracteristă esenţială a acestei „clase”. 

Până de curând, marginalii intelectual îşi cunoşteau limitele şi-şi ascundeau cu dibăcie prostia. Instinctul despre care v-am vorbit îi ajuta să se ascundă, să-şi obtenebreze micul secret ruşinos. Lucrurile s-au rotit însă la 180 de grade odată cu apariţia „social media”. Conectându-se unii cu alţii au constatat că sunt făcuţi din acelaşi aluat, că împart „aceleaşi valori”(a se citi negură) şi, mai ales, că ei sunt majoritatea. Lumea e a lor aşadar! Nu a ălora care vorbesc complicat, care au pretenţia utilizării argumentaţiei sau care caută ceva în viaţă. Nu! Lumea e a celor care trăiesc mecanic pentru a-şi satisface instinctele primare, care râgâie-n văzul lumii după o porţie copioasă de mici cu bere, care pârţâie zgomotos şi care-şi măsoară lungimea mucilor. E apogeul democraţiei, aşa că potoliţi-vă cu prostiile! Majoritatea face jocurile, deci ei sunt cei al căror rând a sosit!

Înainte de a pica în transă copleşiţi de realitatea pe care tocmai v-am dezvăluit-o, ar trebui să mai aflaţi un aspect. Trăind la limita extremă a raţionalului, această masă informă şi pestriţă nu-şi poate adjudeca victoria niciodată. Capacitatea intelectuală n-o ajută. Oamenii care fac parte din masa anterior descrisă pot fi executanţi buni în măsura în care le descrii exact ce trebuie să facă. Se transformă astfel în automate umane minunate, capabile să ruleze cu erori minime. Totul e să nu existe prea multe excepţii. 

Aşa se face că, pentru structurile din vârful societăţii, pentru serviciile secrete şi pentru alte organizaţii mai mult sau mai puţin legale, jocul secolului este manevrarea turmei într-un sens sau altul, în funcţie de nevoi. Îmi veţi spune că ăsta a fost jocul întotdeauna şi aveţi dreptate. Însă acum lucrurile se desfăşoară la un nivel grandios. Turma e simplă, trăieşte din emoţii false, se mobilizează impulsiv şi aleargă încotro i se dictează. Desigur, mai sunt şi scăpări, dar până la urmă, cei din spate pot obţine facil rezultatul dorit.

Ne aflăm într-o negură a istoriei în care victoriile se obţin prin manipularea maselor informe de marginali intelectuali. Suntem într-o perioadă în care idealul social a devenit neajutoratul, „prostul clasei”, incapabilul etc. O perioadă în care societatea îşi propune programatic să fabrice pe bandă rulantă asemenea specimene. Ei sunt noul om pe care şi l-ar fi dorit Ceauşescu sau oricare alt dictator. Slab, precar intelectual, manipulabil şi, în final, docil(doar nu credeţi că vreodată, după un episod de bănănăiala ineptă, vor renunţa să se mai ducă încolonaţi la neo-fabricile la care sclavagesc).

De-aceea trebuie să vă pregătiţi pentru o nouă eră în care victoria nu va fi niciodată a binelui sau a răului ci întotdeauna a iraţionalului. Instrumentele există, manualele de utilizare există şi ele, astfel încât celor care nu fac parte din masă nu le rămân decât două variante: ori să fie activi în lupta prin manipulare a oilor, ori să privească detaşaţi spectacolul. Alte variante societatea postmodernă nu poate oferi.