Pentru dezastrul politic și cultural de după cel de-al Doilea Război Mondial am dat vina pe trădarea anglo-americanilor și pe ocupația sovietică. Putem fi de acord cățara ne-a fost dezarticulată sub cizma bolșevică. Întreaga elită culturală a fost lichidată într-un mod barbar, la suprafață ieșind toți neaveniții. Vă mai amintiți de „A. Toma”, cel care era considerat în vreme mai mare decât Eminescu? Ca să-i înțelegeți valoarea, vă voi spune doar că el este autorul celebrei poezii „imperialistule american/căde-ți-ar bomba-n ocean”. V-am adus aminte de individ pentru a înțelege care era fața culturii române, decapitată barbar de vârfurile sale.
sâmbătă, 6 februarie 2021
vineri, 5 februarie 2021
Alte 30 de zile
Știam că mă vor bloca din nou, de data aceasta 30 de zile. N-ai ce să faci: algoritmii sunt mult mai proști decât cei mai proști dintre propagandiștii PCR de pe vremuri, iar cenzura de azi e mai stupidă decât orice cenzură din trecut.
joi, 4 februarie 2021
O incompetență mare până-n Mexic!
Cazul românilor reținuți arbitrar în Mexic a consternat opinia publică de la noi. Cum adică să mergi în vizită într-o țară străină și să te trezești semi-arestat, cu actele confiscate de către autoritățile de-acolo și lăsat fără mâncare, pus să dormi pe jos într-o incintă precum cei răpiți prin conflictele din Orientul Apropiat? E într-adevăr strigător la cer. Doar că, dincolo de consternarea noastră e nepăsarea autorităților de la noi. Vă garantez că ieșirea lui Aiurescu în conferința de presă nu face nici cât două cepe degerate, mai ales în condițiile în care important e ceea ce n-a spus la acea conferință de presă, adică adevărul jenant.
miercuri, 3 februarie 2021
Cum suntem aruncați în război
Am spus-o de multe ori că, din punct de vedere politic și militar, Ucraina este un dușman al nostru. Vecinul nostru de la nord înglobează mai multe teritorii românești(Bucovina, sudul Basarabiei etc.) și, mai mult, duce o politică activă de anihilare a cetățenilor români de pe teritoriile sale. În mod normal România ar trebui să devină foarte vocală în cea ce privește raporturile cu această țară, ostilă din punctul nostru de vedere.
marți, 2 februarie 2021
Cenzura și noua înrobire
luni, 1 februarie 2021
Orbul găinii
Cu toate că s-a declanșat cea mai mare ofensivă împotriva românilor, aceștia stau nepăsători în case. Dacă ar fi vorba de vreo acțiune abstractă, greu de înțeles, am putea găsi circumstanțe. Dar, nu, teroarea se exercită direct.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






