În ultima perioadă presiunea pentru închiderea vocii lui Joe Rogan s-a intensificat. După ce un tranca-fleanca septuagenar a anunțat că-și retrage piesele de pe Spotify, a mai apărut un caz similar, cam tot în același segment de vârstă. De asemenea, o groază de episoade de-ale lui Joe Rogan au fost șterse ca efect al presiunii teribile exercitate de cenzorii corectitudinii politice. Ce urmează?
marți, 8 februarie 2022
luni, 7 februarie 2022
Vedeți-vă de treabă, nu-i de la vaccin!
Graficul atașat prezentei e crud în duritatea sa: ne arată negru pe alb o situație neîntâlnită până azi, anume moartea jucătorilor de fotbal pe teren. În timpul jocului; prăbușiți și morți! Chiar așa, câți au fost și câți sunt?
sâmbătă, 5 februarie 2022
Cât de negru e diavolul?
Răul întotdeauna își găsește drumul către libertatea lumii, justificându-și existența prin „binele” pe care-l face. „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.”(Epistola a doua către Corinteni). Hmm, câtă transparență și, în același timp, câtă ignoranță. Să stai la masă cu răul și să te arunci în discursuri înflăcărate împotriva „conspirației”. „Ei, hai, dracul nu-i chiar așa de negru”- ați fi tentați s-o spuneți. Fie cum vreți, să urmărim o poveste.
vineri, 4 februarie 2022
Lumea și binele comun
Orice acțiune făcută în numele binelui comun ascunde o mare ticăloșie! Vă rog să rețineți ceea ce-am spus acum și, de fiecare dată când întâlniți noțiunea de „bine comun”, să vă activați aparatul critic în direcția respectivă pentru a înțelege ce se pregătește în spate și care-i de fapt scopul real al operațiunii respective. Făcând așa veți câștiga puteri nebănuite, putând să înțelegeți lesne ce se pregătește.
joi, 3 februarie 2022
Petiția - faza a doua
Luat cu treburi am tot amânat trecerea la pasul al doilea în urma răspunsului primit de la Ministerul Sănătății. Din fericire, domnul avocat Dan Chitic, în ciuda programului său destul de aglomerat, a găsit răgazul pentru a concepe și trimite setul de întrebări pe care Ministerul Sănătății trebuie să le clarifice. Vă dau mai jos modelul de solicitare trimis de dl. Dan Chitic pe care va trebui să-l completați cu datele dumneavoastră personale și apoi să-l trimiteți pe adresa Ministerului Sănătății.
miercuri, 2 februarie 2022
Ivermectina începe să se vadă
În urmă cu câteva zile vă spuneam că anul acesta tratamentele anti-COVID cu generice precum hidroxiclorochină sau ivermectină vor începe să fie recunoscute și se va permite tratarea bolnavilor cu ele. Motivele sunt simple: nervozitatea e din ce în ce mai mare, iar experimentele care s-au tot încercat și încă se fac pe oameni reprezintă un eșec jalnic al mult prea hrăpăreței industrii farmaceutice. O grămadă de pacienți raportează efecte secundare ale vaccinării, iar oficialii par a fi surzi. Mai devreme sau mai târziu, toate aceste frustrări vor exploda, iar oficialii vor fi nevoiți să cedeze.
marți, 1 februarie 2022
De ce nu-și mai apără românul țara?
Citesc un editorial de-al lui Nistorescu și mă apucă așa niște amintiri din vremurile de altă dată. „Mama povestea cu multă candoare cum și-a dat seama că ar trebui mâncată o portocală abia când a văzut o coajă proaspătă aruncată în zăpada de la marginea drumului”. Ce poate înțelege un om al prezentului din această imagine sfâșietoare și, în același timp, de o delicatețe greu de explicat? Erau alte vremuri, vremuri în care țările erau închise în propriile carapace, iar deschiderea era cea dintre oameni. Aveai o familie, te simțeai ancorat în lumea în care trăiai. N-aveai portocale și banane la discreție, dar aveai rădăcini puternice.
