vineri, 31 decembrie 2010

Ce urmeaza


Cu o oarecare întârziere faţă de data promisă, mă ţin totuşi de cuvât cu un nou episod din serialul "ce va fi". Ca o primă remarcă, observ că toată piaţa "prognoziştilor" e plină, mai mult ca niciodată, de opinii contradictorii, de fraze alambicate şi presupuneri bazate pe dacă şi parcă. Din tot acest amalgam singura certitudine este că, în mod sigur, va exista cineva care să ia titlul de vizionarul anului. Fără dorinţe de ocupare a acestui soclu liber voi face totuşi observaţii despre cum cred că se vor desfăşura ostilităţile în anul care vine.

Pe general, cred că ne aşteaptă o perioadă în care investitorii vor reveni pe pieţe dând uitării temerile anterioare şi abandonând "safe haven"-ul metalelor preţioase sau alte investiţii exotice. Pieţele cred că vor evolua pozitiv, stimulate de noua paradigmă economică: infinite money. Până acum, arhitecţii economiei mondiale au demonstrat că se descurcă destul de bine în noul model al masei monetare infinite, lucru care, în mod sigur, va spori apetitul tuturor. La fel, vor creşte simţitor preţurile pe toate palierele, lucru care se va reflecta într-o scădere a puterii de cumpărare şi înrăutăţire a condiţiilor de trai la nivel global.

SUA, zona cu cea mai mare vizibilitate economică, probabil va avea parte de numeroase dezvoltări contradictorii. Un prim paradox ar fi faptul că mulţi analişti prognozează o evoluţie economică pozitivă a zonelor din care provin, dar, pe general, cred că SUA va evolua prost. De ce? Păi în primul rând, la nivel local, lucrurile încep să se dezgheţe, dar pe general, politicile incoerente şi lipsa de consistenţă a planului de redresare se vor constitui în frâne puternice. Piaţa imobiliară nu cred că are şanse să-şi revină nici anul acesta, în special din cauza delicvenţei în creştere în sectorul creditelor ipotecare. La ora actuală sunt o groază de proprietăţi de vânzare, dar cumpărătorii continuă să se lase aşteptaţi. Băncile trebuie să-şi închidă poziţiile, motiv pentru care continuă să fie principalul artizan al devalorizării proprietăţilor. Șomajul va continua să fie una din marile pietre de moară care vor frâna dezvoltarea; trecerea acestui indicator în zona pozitivă este puțin probabilă. Ca și evoluție, cred că SUA va continua și în 2011 creșterea economică, dar vom avea din nou de-a face cu o creștere economică artificială. Ceea ce trebuie notat este că evoluția pozitivă despre care vorbim nu înseamnă nicidecum că s-a terminat criza. Vom continua să vorbim despre criză mult timp de-acum înainte.

Uniunea Europeană va continua să aibă parte de o evoluție zbuciumată, în special din cauza dezechilibrelor și a incoerenței politice. Suntem într-o perioadă în care destinele continentului sunt în mâna PPE, poate cea mai incompetentă forță politică, grupând, cred eu, cei mai proști și mai ciudați politicieni, ghidați de o ideologie vagă și superficială. Cum nu există modalități de a schimba actuala structură de putere, vom continua să asistăm la dezvoltări economice haotice și la decizii cu efecte din ce în ce mai perverse și la o accentuare a egoismului membrilor. La nivel european există câteva bănci mari care sunt deosebit de fragile și care, probabil, ne pregătesc surprize neplăcute anul viitor. Nu trebuie să uităm că nu s-a făcut deloc curățenie în sistemul bancar european, preferându-se punerea batistei pe țambal(dacă vă mai amintiți stress test-ul, înțelegeți despre ce e vorba). Nu știu cine va ajuta aceste bănci și cred că e foarte probabil ca anul care vine să asistăm la dezvoltări urâte a acestei situații. Oricum, trebuie să notez că un asemenea scenariu ar avea implicații majore la nivel global, putând declanșa intrarea accelerată în ultimul stadiu al crizei(care totuși cred că se va petrece în 2012).

Asia va fi influențată negativ de evoluția Chinei care are nevoie mai mult decât oricând de aplicarea unor noi paradigme economice. Nu pariez pe o evoluție dezastruoasă a Chinei, dar vor fi probleme serioase acolo, în special din cauza inflației care pare scăpată de sub control. Probabil creșterea economică a Chinei nu va mai avea două cifre; personal pariez pe un nivel situat în jurul valorii de 6%. Un alt element menit a tulbura apele pe continentul asiatic va fi situația din Coreea. Un război(cred că puțin probabil) ar influența negativ cel puțin trei economii cheie ale zonei: Coreea Japonia și China. De asemenea, trebuie remarcată și creșterea tensiunii dintre China și India, amplificată de sprijinul necondiționat pe care China îl acordă Pakistanului. Apele sunt destul de tulburi, dar, cu toate acestea, nu cred că vom avea parte de evoluții radicale. Oricum, tensiunile existente vor mai frâna din avântul economic al continentului. În această zonă cred că mă voi uita foarte atent la Sri Lanka și, în continuare, la India. Cred însă că Sri Lanka va fi campioană absolută.

America de Sud cred că are perspective bune, iar  creșterea economică se va generaliza pe tot continentul, cu excepția Venezuelei, a cărei evoluție spre dezastru se va menține neabătută. Va fi foarte interesant de urmărit evoluția Braziliei și a Argentinei. Cele două țări au de trecut de provocări importante. Cu toate că sunt semne de întrebări serioase, tind să cred că vom avea parte de dezvoltări sustenabile.

România va avea parte de un nou an de coșmar. Pe piața bancară ar trebui să asistăm la un an al fuziunilor și achizițiilor. În cazul în care va fi așa, putem spune că vom avea un an liniștit. Altfel, lucrurile vor sta urât. Piața bancară autohtonă s-a contractat puternic, iar în acest moment e limpede că sunt mult prea mulți jucători pe o piață care se micșorează văzând cu ochii. Creșterea delicvenței la credite, înrăutățitrea situației economice și subțierea portofoliului de clienți buni vor pune presiuni puternice pe câteva bănci care, dacă nu-și vor găsi cumpărători, vor dispărea de pe piață. Cu alte cuvinte, dacă nu vom vedea fuziuni sau achiziții pe piața autohtonă, cu siguranță vom vedea sufocări. Ceea ce trebuie să înțelegem e că nu prea sunt bani pentru sufocări, așa că, în ultimă instanță, dacă lucrurile o vor lua razna, probabil vor fi forțate fuziuni.

Nu cred că vom avea parte de creștere economică în România. Prostia și hoția sunt prea mari în zonele de sus ale puterii, motiv pentru care îmi păstrez previziunile negative. De asemenea, cred că vom continua să avem o presiune puternică pe curs. În termeni reali, în acest an leul s-a apreciat, lucru absolut aberant dacă punem în balanță performanțele economice ale țării. Probabil în prima parte a anului(poate chiar în ianuarie) BNR va permite o corectare a situației. În cazul unei evoluții liniștite, presiunile pe curs vor putea fi contracarate în continuare de BNR. Trebuie să remarcăm că, sub o presiunea plăților aferente datoriilor contractate până acum, este impetuos necesară găsirea unor surse de finanțare ieftine. Acordul cu FMI nu este decât simbolic, menit a menține rating-ul țării. Găsirea banilor pe piețele financiare internaționale se va constitui într-o adevărată provocare, mai ales în cazul unei evoluții dificile a Europei.

În plan politic este posibil să asistăm la instalarea unui nou prim ministru de paie, individ care va juca rolul tehnocratului. Mișcarea este menită a proteja partidul lui băsescu de furia populară. Laboratoarele de la Cotroceni se pare că au găsit și omul potrivit în persoana unuia asupra căruia, chipurile, s-ar fi exercitat presiuni(neștiind întreaga poveste,  unii i-au spus într-o doară că știu totul despre fetița pe care o are; în realitate fetiţa era chiar el, despre această existenţă secundară a sa ştiind însă numai cei apropiaţi dictatorului nostru de carton). Oricum, indiferent de dezvoltările politice, vom avea un nou an greu. Presiunile economice vor fi amplificate de incompetența și interesele guvernanților conducându-ne, în continuare, spre dezvoltări dezastruoase.

Indiferent de cum vor decurge ostilitățile în noul an, cred că trebuie să înțelegem că oportunități vor exista întotdeauna. Așa că nu-mi rămâne decât să vă urez să aveți parte de un an cât se poate de prosper în care să reușiți să vă îndepliniți tot ceea ce vă doriți.

miercuri, 29 decembrie 2010

2010 - Ce a fost


E aproape sfârşitul anului, motiv pentru care vă invit să citiţi/recitiţi articolul "What's Next". Se pare că ceea ce am intuit anul trecut arată cu mult mai bine decât ceea ce prognozam acum doi ani pentru 2009. Practic, din tot ceea ce am scris atunci nu s-a îndeplinit un singur lucru: numirea lui Mario Draghi la şefia BCE. Aş putea spune că nu s-a întâmplat încă, dar, pe măsură ce scandalurile din lumea bancară italiană se vor amplifica, Draghi se va îndepărta tot mai mult de respectiva poziţie.

În ceea ce priveşte ţintele de investiţie pentru 2010 am avut perfectă dreptate. Practic toate ţările enumerate şi-au continuat creşterea economică, iar companiile locale au adus câştiguri bune. La capitolul investiţii ar mai fi o rectificare: abia acum am observat că în respectivul articol am uitat efectiv să introduc Turcia, cu toate că atrăsesem atenţia în mai multe rânduri asupra potenţialului acestei ţări(un exemplu aici). De asemenea, pe parcursul anului acesta am mai atras atenţia asupra Indiei, al cărei potenţial probabil se va vedea anul viitor.

Cam aşa a fost 2010, un an destul de greu, dar care a adus rezultate excepţionale celor care au ştiut cum şi unde să investească. Cred că elementul pozitiv al acestui an a fost faptul că oportunităţile au continuat să existe sau, mai bine spus, s-a demonstrat că acestea există pe orice vremuri. Despre 2011 probabil vom vorbi mâine. :-)

marți, 28 decembrie 2010

Guvernarea nutzi - base

Ceea ce vedeţi mai jos este un exemplu impecabil de promovare a brandului turistic al Romaniei. Se găseşte în Solvenia, mai precis pe fiecare maşină a Poştei din această ţară(http://www.posta.si/). Sau poate e vorba de răzbunarea lui Vântu? Lucrurile s-ar lega deoarece, aşa cum ştim de la băse, Vântu avea de gând să cumpere Poşta, deci, la nivel simbolic, totul pare foarte clar...


P.S. Parcă spunea Ciutacu într-un articol de pe blog ceva de genul "Auzi, fă, hai sictir şi plimbă ursul de aici!". Bine, el avea lupta lui, dar parcă se potriveşte destul de bine realităţii actuale.

vineri, 24 decembrie 2010

Valea Plopului




Donaţii se pot face aici:

Asociaţia Pro-Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi

RON: RO42RNCB0211011843900001
Euro: RO85RNCB0211011843900003
(conturile sunt deschise la BCR Valenii de Munte, cod SWIFT: RNCBROBU)

sau

RON: RO81 RZBR 0000 0600 0722 9024
EURO: RO70 RZBR 0000 0600 0722 9028
USD: RO86 RZBR 0000 0600 0722 9031
GBP: RO04 RZBR 0000 0600 0930 1069,
(conturile sunt deschise la deschise la Raiffeisen Bank – Agenţia Victoria, cod SWIFT: RZBR ROBU)

joi, 23 decembrie 2010

Aur

Cum bine se ştie, pe fondul ameninţărilor inflaţioniste aurul creşte susţinut. E un lucru care, din punctul meu de vedere, este iraţional şi, aşa cum am mai spus, ţine de un complex istoric al nostru. Istoria recentă ne-a mai dat exemple de dezumflare a bulei aurului, dar nimeni nu pare a fi înţeles mare lucru.

N-o să stau să repet aici ceea ce am mai explicat în mai multe rânduri. M-am plictisit să reiau discuţia de la capăt şi să mă lovesc de aceleaşi şi aceleaşi argumente puerile repetate de unii până la epuizare.Ceea ce m-a făcut să redeschid discuţia sunt câteva realităţi menite a ne sugera faptul că preţul aurului începe să scârţâie şi că evoluţia geometrică a preţului său se apropie de sfârşit.

În primul rând este vorba despre performanţe. Evoluţia indicilor americani din ultimele şase luni este superioară celei a aurului. Atât Dow Jones cât şi S&P500 au adus investitorilor câştiguri net superioare în comparaţie cu aurul. Şi aici e vorba numai de preţuri, fără să mai punem în balanţă faptul că deţinerea unei acţiuni îţi dă dreptul participării la profit, în timp ce deţinerea de aur implică numai cheltuieli.

Ceea ce însă reprezintă un semnal de alarmă pentru aur este ceea ce vine dinspre piaţa reală, de acolo de unde aurul are o justificare economică, anume domeniul bijuteriilor. Conform unor date publicate ieri, în SUA piaţa bijuteriilor s-a contractat cu aproximativ 11%. De ce se întâmplă acest lucru e simplu de înţeles: costurile în creştere ale materiei prime au împins bijuteriile la preţuri exagerate pentru o perioadă de criză. În aceste condiţii, consumatorilor nu le-a fost foarte greu să se reorienteze. Dar poate cea mai puternic semnal este cel venit dinspre India, unde avem cea mai mare piaţă a bijuteriilor. Aici se remarcă o mişcare la care, în urmă cu câţiva ani, nici măcar nu ne-am fi putut gândi: aurul este înlocuit de bijutieri cu metale mai ieftine, preferându-se placarea cu aur. Motivul este acelaşi preţ în creştere care nu poate fi susţinut de indieni.

În timp ce dinspre piaţa consumatorilor se primesc semnale clare de saturare, din cealaltă parte a lanţului, dinspre producţie, sosesc veşti despre nebunia investiţiilor. Astfel, febra galbenă a cuprins Africa, unde(a câta oară?) viaţa unui om se măsoară în fire de aur, iar toxicitatea procesului de extragere a aurului nu interesează pe nimeni. Nebunia pare a fi cuprins şi Europa. În Bulgaria sunt zvonuri că se va redeschide o fostă mină de aur, iar România pare a intra în linie dreaptă cu dezastrul de la Roşia Montana. Acestea sunt doar câteva exemple, dintr-o listă imensă de investiţii în domeniul extracţiei aurului. Aşa cum în urmă cu trei ani trăiam maximul investiţiilor în dezvoltări imobiliare pe o piaţă a cărei cerere se subţia zi de zi, acum trăim mania investiţiei în aur.   

Sunt numai câteva elemente care ne sugerează că ne aflăm aproape de punctul maxim al unui balon. Personal n-am investit în aur deoarece nu am încredere în el. Am preferat investiţia în economia reală şi cred că nu m-am înşelat. Cel puţin până acum. Dacă am avut sau nu dreptate, rămâne să vedem.

miercuri, 22 decembrie 2010

Arestati-l pe Schengen!

 
E.ON a preluat Electrica Moldova şi Distrigaz nord la un preţ total de aproximativ 150 milioane EUR. Mai la sud, jocurile au fost făcute pentru Gaz de France care, pentru un chilipir de 128 milioane EUR a preluat Distrigaz Sud. Era nevoie de aceste contracte? În principiu nu, dar probabil reprezentat nota de plată pentru că Europa ne-a băgat în seamă. La fel, contractul pentru securizarea frontierelor încheiat cu EADS Deutschland GmbH ne-a mai scos din buzunar o nimica toată de aproape 1 miliard EUR. Bani care, în cazul tot mai probabil al neadmiterii în Schengen, putem spune că au zburat fără niciun folos.

De la intrarea în NATO şi UE, politicienii români au înţeles un lucru simplu pe-aici e valabil de când lumea: dacă eşti descalificat din cauza prostiei, poţi rezolva problema cu şpaga. Aşa am văzut minunatele privatizări făcute "pentru că ăia sunt răi şi se opun" sau "pentru că licuriciul a cam strâmbat din nas când i-am supt-o". Toată această incompetenţă care musteşte în straturile de sus ale politicii ne-a costat o groază de bani. Marea masă a populimii a aprobat tacit tranzacţiile deoarece, nu-i aşa, asta se-ntâmplă continuu aici. Şi cum căruţa mergea înainte, nu mai conta că roţile se pot rupe oricând. 

Un lucru însă n-au înţeles bravii noştri croitoraşi: în politica mare lucrurile oricând se pot întoarce la 180 de grade. De obicei asta se-ntâmplă când întinzi coarda prea tare, când, prin atitudinea pe care-o ai, deranjezi. Greşelile se pedepsesc uneori radical, iar în momentele de ruptură faptul că tu ai făcut o privatizare strategică în favoarea lui X sau că i-ai dat o şpagă lui Y chiar nu mai contează. Poţi eventual să ieşi în presă cu declaraţii sforăitoare şi să faci deliciul presei de scandal o zi sau două. După, oricum te întorci în banalitate şi uitare.

Revenind la cererile Franţei şi Germaniei lucrurile par cât se poate de clare: am început să deranjăm, iar acesta nu este în niciun caz un fapt pozitiv. Prostiile făcute la nivel de politică externă încep să-şi spună cuvântul, lucru care ne va costa. Problema cu aderarea la Spaţiul Schengen este doar începutul şi reprezintă cel mai mic rău care ni se poate întâmpla. Cu toate că impactul asupra populaţiei României este minim, semnalul care ni se transmite este unul cât se poate de grav. 

P.S. Nea Traiane, ar mai fi o soluţie! Ascultă-i telefoanele lu' Schengen(că e  clar o chestie de securitate naţională), dă stenogramele în presă şi bagă-l la bulău 29 de zile. Imposibil să nu ciripească el ceva. Ruşine, Dinu Patriciu!

marți, 21 decembrie 2010

Dezamăgiri şi rateuri


În luna martie a anului curent se anunţa oarecum discret apariţia sistemului alternativ de tranzacţionare(CAN) la Bursa de Valori Bucureşti. O iniţiativă pe care, la momentul respectiv, am salutat-o şi am apreciat-o ca fiind una importantă deoarece ar permite bursei să se apropie de realitatea autohtonă.

La nouă luni de la lansare nu s-a mişcat nimic. Bursa românească devine pe zi ce trece mai mică şi, în ritmul acesta va cădea într-o tandră letargie care o va conduce inevitabil într-un con de umbră. Nu ştiu de ce, evoluţia de acum a BVB seamănă ca două picături de apă cu evoluţia Rasdaq de după criza anilor '98-2000. Cum bine se ştie, începând cu anul 2000 Rasdaq a devenit din ce în ce mai insignifiant, sfârşind într-un final în curtea BVB. De o evoluţie similară are parte şi Bursa(care însă nu ştiu în curtea cui va sfârşi). Tranzacţii din ce în ce mai puţine, o decorelare vizibilă faţă de pieţele mari şi o lipsă totală de atractivitate. 

Ceea ce n-au înţeles oficialii Bursei este că vremea vedetelor Dinel şi Chelu a trecut şi revenirea unor asemenea personaje ca locomotive ale pieţei de capital nu mai este posibilă. A trecut şi vremea evaluărilor docte bazate pe "terenul de sub fabrică" la fel cum s-a cam diluat şi schema clasică de investiţie la bursă bazată pe Petrom, sifoane şi bănci. Schemele amintite ţin de fumigenele pripite promovate cu dezinvoltură în vremurile în care se credea că tot ce zboară se mănâncă. Acum un investitor nu mai este interesat decât de rezultate, iar înainte de a arunca banii într-o acţiune se uită la ceea ce este în spatele acelei codificări. Din păcate, la Bursa mioritică n-a mai rămas mare lucru. Toate speranţele se îndreaptă către acţiunile Fondului Proprietatea, ultima petardă rămasă neexplodată. Cât credeţi că va ţine şi euforia cu aceste acţiuni? O lună, două, trei? Cât va dura până când se va constata că şi acţiunile FP nu sunt altceva decât o iluzie?

Spuneam în urmă cu 9 luni că apariţia sistemului alternativ de tranzacţionare ar trebui să fie o gură de oxigen atât pentru BVB cât şi pentru brokeri. Ar fi putut deveni un motor de finanţare al economiei într-o perioadă în care obţinerea unui credit este o adevărată provocare. De ce nu s-a întâmplat nimic? Păi am spus tot atunci că aceasta se va întâmpla "în condiţiile în care vor şti să-şi vândă marfa. Până acum, Bursa s-a dovedit incapabilă la capitolul vânzări, lăsând acest mic amănunt în seama SVM-urilor, iar lucrurile nu s-au mișcat. Pentru a nu se transforma în eșec, noul sistem de tranzacționare are nevoie de promovare". S-a făcut ceva în acest sens? Evident că nu. 

Nu ştiu bine care sunt interesele din spatele rahiticei pieţe de capital autohtone, dar constat cu stupoare cum încet şi sigur ne scufundăm în banalitate. Şi, ceea ce este mai rău, e că unora începe să le placă această stare de fapt.

luni, 20 decembrie 2010

UE zero

Fără doar şi poate putem spune că Uniunea Europeană a dat şi dă în continuare testul suprem al existenţei sale. Gravitatea crizei actuale a supus construcţia europeană unui tir fără precedent care, aşa cum bine ştim,a fost amplificat de slăbiciunea internă. Reglementările laxe,acţiunile aproximative şi semi-deciziile au condus în final la multiplicarea problemelor generate de actuala criză. Cum orice eroare are un cost, nota de plată pentru indeciziile de până acum nu s-a lăsat aşteptată, iar sumele asumate de UE pentru ajutorarea celor vinovaţi de derapaje nu sunt de neluat în seamă.

Evident, luptele se vor muta pe alte fronturi din dorinţa de a găsi o rezolvare convenabilă a problemei. Aşa cum am mai afirmat până acum, scenariile cu destrămarea UE rămân simple scenarii deoarece toţi factorii de decizie par a fi conştientizat că destrămarea poate conduce la probleme mult mai mari care s-ar întinde pe perioade nedefinite de timp. Indiferent de impresia unora că din acest joc pot ieşi câştigători, până la urmă toată lumea are de pierdut.

O luptă care se dă în prezent şi care se va face simţită cu siguranţă este reprezentată de blocarea creşterii bugetului UE, măsură forţată de Anglia, Franţa şi Germania. Este o soluţie radicală, dar care va obliga reduceri de cheltuieli la nivel supra-statal, la fel cum se întâmplă cu economiile membre. Pentru mai-marii Europei măsura este OK din două puncte de vedere: pe de o parte îşi reduc simţitor(mai bine spus îşi limitează) nota de plată către UE şi, în acelaşi timp, pot prezenta propriului electorat această măsura ca una coercitivă pentru "marii dezordonaţi". În timp ce pentru vestici noua mişcare nu schimbă foarte mult datele problemei, pentru statele din Est lucrurile se complică. Principala problemă pentru această zonă va fi reprezentată de o subţiere a fondurilor europene, ceea ce va frâna dezvoltarea  acestor state şi va adânci diferenţele dintre Est şi Vest.

Ce trebuie să înţelegem din această mişcare e simplu: fondurile care se rugau de noi să fie accesate se vor împuţina simţitor. Practic singurul câştig va fi cel reprezentat de ceea ce am reuşit să accesăm până acum. Pe viitor este forte probabil ca pe lângă diminuarea fondurilor să se complice şi mai mult modalitatea de accesare a acestora. Elementul pozitiv al acestei strategii noi va fi, cel mai probabil, şi o debirocratizare a Uniunii, ceea ce reprezintă cu siguranţă un lucru benefic.

vineri, 17 decembrie 2010

Trafic si prostie

De fiecare dată când un articol de-al meu este preluat de un site mai mare(în principal Hotnews) traficul blogului se dublează. Dacă într-o zi normală am 500-700 de unici, în zilele de preluare traficul sare la peste 1000, cu vârfuri care depăşesc uneori 2000 de vizitatori. Pentru un blogger, vârfurile de trafic reprezintă cele mai bune zile, în timp ce zilele în care numărul de vizitatori stagnează sau este în scădere sunt zile de coşmar şi îngrijorare. La mine se întâmplă exact pe dos. Nu-mi dau seama cum, la fiecare preluare, creşterea de trafic are ca efect pogorârea, atacul unui val de prostie galopantă asupra blogului meu.

Întotdeauna mi-a fost greu să înţeleg psihologia prostului. Chiar dacă pentru această clasă de indivizi avem de-a face cu o complexitate redusă a facultăţilor intelectuale, a trăirilor şi a percepţiilor lor, rezultatul este, de cele mai multe ori surprinzător. Prostul este imprevizibil, judecăţile sale(dacă pot fi numite aşa) se află sub efectul hazardului.Ceea ce este de-a dreptul dezarmant, este modalitatea prin care concluziile judecăţii unui prost se translatează în credinţe, devin axiomatice, iar pentru apărarea acestora individul recurge, uneori, la gesturi radicale.

N-o să vă ascund faptul că am momente când sunt fascinat de prostie şi de manifestările ei. Vârful prostiei este atins în mulţime, atunci când psihologia maselor este cea suverană şi când apar manifestările radicale, deciziile inexplicabile sau acţiunile radical-spontane. În lumea virtuală, se manifestă, de asemenea, o psihologie a maselor în momentul în care grupuri eterogene de indivizi se întâlnesc într-un mediu interactiv(fie el forum, secţiune de comentarii etc.). Este de-a dreptul interesant de observat  magnetismul prostiei, cum un comentariu aberant(de cele mai multe ori mustind de greşeli de ortografie) atrage adepţii care dezvoltă opinia iniţială mulând-o pe realităţile şi percepţiile lor. La momentul maxim, pe care-mi place să-l numesc vârful empatic, se poate observa cum masa deja creată acţionează unitar, taxând instantaneu orice opinie contrară şi anihilând din faşă manifestările adverse. Este o translatare în mediul virtual(de cele mai multe ori la o scară mică) a ceea ce se întâmplă cu masele scăpate de sub control în timpul revoluţiilor sau a manifestărilor violente de stradă.

Revenind la blogul meu, de fiecare dată când am un vârf de trafic, am de-a face cu un atac al prostiei. Ieri, spre exemplu, m-am trezit pe la prânz cu un telefon de la un prieten care, râzând, îmi spunea că unu' a început să facă manifestaţie spontană pe blogul meu. În prima fază nu prea am înţeles despre ce e vorba, dar după ce am intrat pe blog am înţeles care era buba: un individ care se semna Petre urla că-l cenzurez. Şi urla în câteva jde mii(vorba lu' nea Nelu) de comentarii identice. De fapt, problema lui provenea de la filtrul spam care îi blocase nişte comentarii. Îmi şi imaginez cum, în acel moment, trăind cu impresia că întreg universul complotează împotriva dilemelor lui de "păcălit de bancă", şi-a luat CTRL+C-ul şi CTRL+V-ul la spinare şi s-a răzbunat amarnic pe mine. Văzându-i dilemele, nu i-am activat comentariile, iar reacţia lui a fost pe măsură; cei care au urmărit ieri blogul au putut-o observa mai bine... Un altul(de fapt acesta a fost magnetul iniţial), îmi reproşează că nu ştiu despre ce vorbesc din cauză că banca la care are el creditul a mers mişeleşte pe două căi: pe de o parte declara că negocia cu clienţii, iar pe de altă parte modifica denumirea unor comisioane. Nasol aspect! Altul acuză că are parte de clauze abuzive(nu înţeleg de ce nu le contestă în instanţă). Un ilustru anonim, care se crede intelectual, este autorul un ei alte perle:
Din pacate, exista o mare diferenta intre "rezervele minime obligatorii" pe care bancile le tin in conturile BNR si banii primiti de la FMI. Se pare ca autorul articolului nu cunoaste prea bine destinatia celor doua tipuri de fonduri. ;)
Cât de prost trebuie să fii ca să emiţi o asemenea părere? Omul îşi dă seama că poate fi penibil, dar se salvează sub protecţia anonimatului. La fel de bine se protejează şi un altul care, din cauză că, spune el, "nu şi-a asumat abuzurile băncilor", găseşte de cuviinţă să mă facă oligofren. Superb!

Exemple sunt numeroase, iar o parte din comentarii le-am lăsat. Sunt un material foarte util celor care sunt fascinaţi de feţele şi manifestările prostiei.

joi, 16 decembrie 2010

Fara partinire despre OUG50


Presiunile făcute de bănci via FMI pentru modificarea OUG50 reprezintă cea mai brutală intervenţie externă de care am avut parte până acum. Practic, guvernanţii actuali şi-au demonstrat întreaga incompetenţă prin comportamentul pe care l-au avut în legătură cu această problemă. 

Ordonanţa în sine, dacă e să fim corecţi până la capăt, a reprezentat un amestec la fel de brutal al statului pe teritoriul guvernat de nişte contracte liber acceptate atât de bănci cât şi de clienţi. N-o să merg pe idea celor care spun apăsat că în toată această afacere băncile sunt diavolul(că tot e la modă comparaţia) şi clienţii sunt victimele. Să fim serioşi. La momentul semnării contractelor clienţii şi-au asumat fără nicio presiune costurile exagerate ale creditelor acordate cu largheţe de bănci. A da vina pe publicitatea pe care şi-au făcut-o băncile atunci e la fel de prostesc cu a acuza McDonalds de faptul că eşti obez. Cu toate că nu voi fi foarte popular, trebuie să precizez că în toată afacerea bănci-clienţi fiecare parte trebuie să-şi asume riscurile. 

Ajunşi însă la asumarea riscurilor constatăm o nouă problemă: băncile nu şi l-au asumat până la capăt deoarece au primit ajutor din partea statului, iar cea mai mare parte a creditului de la FMI a fost luată tocmai pentru a putea oferi acest ajutor. Dacă sunteţi nedumeriţi deoarece nu s-a făcut nicăieri vorbire despre vreun ajutor acordat băncilor, o să vă spun şi în ce-a constat acesta: între altele în reducerea rezervelor minime obligatorii. Da, e vorba de acei bani despre care bancherii ţipau încă de acum doi ani că sunt banii lor. Să ne înţelegem bine: la momentul nebuniei creditării fără rost, aceiaşi bancheri nu aveau nimic împotriva faptului că trebuie să suporte rate cocoşătoare ale rezervelor. Pur şi simplu sfidau BNR continuînd să crediteze prosteşte în valută. În momentul în care s-au trezit cu fundu-n apă s-au dus la BNR cu jalba-n proţap să ceară banii de rezerve deoarece, chipurile, ar fi banii lor. Păi, dacă am judeca logic, respectivii bani nu prea erau ai lor, iar prostia cu creditele acordate bezmetic ar fi trebuit suportată de bancile mamă. Bănci mamă care, în toată tevatura, au apărut ca elemente pozitive deoarece, vezi Doamne, nu-şi retrag liniile de finanţare către subsidiare.

Aşa cum lesne se poate observa, lucrurile sunt mai complicate decât pare şi, în această ecuaţie, fiecare are partea sa de vină. Clienţii care n-au căscat bine ochii la ce semnează sunt vinovaţi la fel de mult ca şi băncile care nu şi-au asumat în totalitate riscurile. De-aici a rezultat o ţară ale cărei datorii cresc geometric pentru a mima normalitatea. Normalitate care nu mai există de mult, de când s-a hotărât că vinovaţi pentru excesele unora sunt toţi. Şi aceasta pentru că statul român a fost, este şi va fi un mare impotent.Iar cei care l-au ghidat în situaţia actuală au fost, în marea lor majoritate, nici mai mult nici mai puţin decât nişte proşti ticăloşi.

miercuri, 15 decembrie 2010

Aparenta redresare


Citesc într-o oficină financiară a puterii cum lucrurile se îndreaptă datorită, chipurile, revenirii creditării. Şi, în paginile publicaţiei respective, sunt date ca exemplu tot felul de declaraţii-petardă ale unor oficiali din băncile autohtone care vorbesc despre cum şi-a revenit creditarea şi despre cum nu mai au timp de nimic din această cauză. Evident, aceste afirmaţii sunt susţinute de oferte şoc dând iluzia unei aparente reveniri.

În realitatea, socoteala pe care şi-au făcut-o bancherii cu pricina e una mult mai simplă: dacă un client deţine un credit de mai bine de doi ani şi n-a înregistrat până în prezent probleme la plata datoriilor către bancă, atunci este un client bun, care poate să mai diminueze procentul de credite neperformante al portofoliului băncii. Cu alte cuvinte, clienţii pe care vor să-i atragă sunt cei care deja au credite şi nu au înregistrat până în prezent probleme la plata ratelor. Acest segment este noul El Dorado al bancherului român, iar lupta care se dă acum este pentru câştigarea acestui tip de client. Evident, faptul că avem de-a face numai cu refinanţări este vizibil cu ochiul liber, dar asta pentru cei care se mai uită şi pe cifre şi constată că soldul total al creditelor este în continuare pe un trend descendent.

În prima fază, calculul pe care şi l-au făcut executivii respectivi poate părea cât se poate de OK. Teoretic, dacă un client a reuşit să treacă peste coşmarul ultimilor doi ani fără a apărea pe lista neagră atunci înseamnă că are o situaţie financiară cel puţin stabilă, deci riscul căruia i se expune banca este minim. Aşa cum am mai spus, teoretic lucrurile sună cât se poate de bine, dar practic situaţia stă cu totul altfel. Perioada care urmează nu este una uşoară, indiferent de declaraţiile sforăitoare ale oficialilor români. Anul viitor cred că va fi unul în care vom asista la numeroase cutremure având ca efect înrăutăţirea stării generale a economiei. În aceste condiţii, o mare parte a celor care acum sunt consideraţi clienţi buni vor începe să scârţâie, multiplicând problemele celor care şi-au asumat riscurile refinanţării.

Ceea ce fac acum unii bancheri nu este altceva decât un joc de ruletă rusească.Şi fac aceasta deoarece s-au speriat în momentul în care au constatat că li s-au redus simţitor cotele de piaţă. În cazul unei reveniri bruşte a situaţiei economice, o asemenea situaţie le-ar crea probleme în faţa superiorilor. Cum ar putea să explice într-o perioadă de creştere economică diferenţa de cotă de piaţă faţă de concurenţă când în ţara mamă(sau pe general) situaţiile sunt răsturnate? Aşa, preferă jocul de ruletă care acum aduce numai avantaje: scade ponderea creditelor neperformante şi, în cazul în care pe ţeavă nu e glonţ, se pot lăuda în faţa superiorilor cu viziunea pe care a avut-o. Dacă au avut dreptate rămâne să vedem. Eu unul mă îndoiesc de acest lucru.

marți, 14 decembrie 2010

Chrome OS


De săptămâna trecută lucrurile încep să se agite dinspre Google. Bârfe indiscrete atent plasate, informaţii chipurile confidenţiale, clipuri haioase, adică întreg arsenalul premergător atacului de marketing pare a fi deja pus în funcţiune. Şi aceasta în numele noului sistem de operare de la Google, Chrome OS.

Din câte ne amintim, Google a mai avut o tentativă de a scoate pe piaţă Chrome OS, dar a amânat lansarea motivând slaba prezenţă a HTML5. Ceea ce este ciudat e că nici acum HTML5 nu pare foarte prezent, dar, cu toate acestea, Google pare a fi apăsat hotărât pedala de acceleraţie. Motivul? Ei bine, par a fi mult mai multe motive pe care voi încerca să le detaliez în continuare.

Personal cred că noul sistem de operare este un element crucial în evoluţia Google. Aşa cum spuneam cu ceva vreme în urmă, în scurt timp nu va mai conta sistemul de operare pe care-l ai pe calculatorul personal, ci serviciile pe care le vei accesa de pe net. Din acest punct de vedere, impunerea unui sistem propriu de operare poate fi calea cea mai scurtă către impunerea propriilor servicii din cloud. De asemenea, o altă ţintă pe care probabil o urmăreşte Google este cea a publicităţii. Extinderea pieţei de publicitate şi la nivelul desktopului utilizatorului poate constitui o creştere substanţială a business-ului(cu toate că, cel puţin acum nu-mi dau seama cum vor implementa acest lucru fără a deranja utilizatorul).

Nu în ultimul rând, graba cu care se pregăteşte lansarea cred că mai ţine de un lucru: dorinţa celor din Mountain View de a impune noul sistem de operare pe piaţa tabletelor. Chiar dacă acest lucru a fost infirmat de responsabilii proiectului, graba cu care se pregăteşte lansarea pare a avea în spate dorinţa de a prinde cât mai mult din piaţa tablet care este încă la început. Tabletele se mulează cel mai bine pe modelul Chrome: sunt folosite în principal pentru mail, navigare şi pentru accesarea serviciilor online. De asemenera, producătorii marketează puternic aceste produse ca dispozitive similare ebook reader-elor, ceea ce deschide porţile unei bune integrări a Google Books.

Şi cred că ar mai fi un motiv pentru care este necesar ca Google să atragă o m asă critică de utilizatori pentru noul sistem de operare: investitorii. De-a lungul timpului s-au făcut investiţii oarecum eterogene, au apărut servicii online care nu prea sunt folosite, gadgeturi cu un număr mic de utilizatori precum şi proiecte care nu-şi găsesc încă locul pe piaţă. Toate aceste investiţii trebuie unificate cumva, iar Chrome pare a fi liantul tuturor. În ochii investitorilor, un nou produs de succes poate motiva preţul destul de piperat al acţiunilor.

Mulţi vorbesc deja despre şah-ul pe care Google îl dă celor de la Microsoft. Este posibil, însă drumul până la o platformă Windows Killer e extrem de lung şi legat indubitabil de serviciile enterprise. Cu modelul său web-centric, pare ideal de integrat într-o structură business, dar lucrurile sunt mult mai complicată deoarece e vorba de medii care necesită tot felul de customizări, au particularităţi şi necesităţi specifice şi care nu ştiu dacă se vor mula pe modelul oarecum rigid impus de Chrome. Chiar dacă transferarea securităţii în cloud poate părea o flexibilizare dusă la extrem, pentru o structură complexă aceasta înseamnă costuri suplimentare. Şi nu avem aici decât un singur aspect. Ca acesta sunt nenumărate altele care ridică nota de plată a migrării. Ca să nu mai vorbim că nimeni nu e suficient de nebun să migreze pe un sistem de operare înainte de a trece testul pieţei

Probabil prima jumătate a anului viitor vom asista la un spectacol deosebit de interesant. Cred că vom vedea şi un răspuns de dur din partea Microsoft care, uşor, uşor îşi vede ameninţată poziţia pe un teritoriu pe care se credea stăpân. 

luni, 13 decembrie 2010

Dileme estice


În timp ce lucrurile par a-şi reveni pentru est europeni, câteva ştiri sunt menite a le strica speranţele de revenire. În primul rând trebuie să amintim opinia lui Eisuke Sakakibara, conform căruia actuala recesiune se va întinde cel puţin până în 2018. Dacă numele celui care a emis această prognoză vă este necunoscut, vă voi spune numai că individului i se mai spune şi Mr. Yen. Aceasta deoarece a lucrat timp de peste 20 de ani în Ministerul Finanţelor din Japonia(cea mai mare perioadă ca vice-ministru), fiind responsabil pentru afacerile internaţionale. Orice prelungire a crizei mondiale înseamnă pentru Estul Europei(poate mai puţin Polonia şi Cehia) o adâncire a problemelor financiare, scăderea accentuată a economiei şi o înrăutăţire a nivelului de trai.
Cel de-al doilea element de risc vine dinspre farul călăuzitor al Europei de Est, adică din partea Austriei.  Vineri, în timpul uni briefing, Guvernatorul Băncii Centrale a Austriei, Ewald Nowotny a declarat că ţara sa suferă de faptul că este percepută ca o ţară est-europeană, în timp ce orientarea sa este strict către vest. Teoretic, ceea ce susţine Nowotny poate fi adevărat, dar delictul pe care-l face este acela al omiterii cu bună ştiinţă a unor realităţi. Temerile investitorilor nu sunt legate de apartenenţa geografică a Austriei la o anume falie europeană ci de realităţile economice ale ţării. Şi aceasta pentru că Austria este legată ombilical de Est prin băncile sale. Atâta vreme cât expunerea Austriei pe Europa de Est este aproximativ egală cu PIB-ul ţării, în condiţiile unei continuări a crizei se va pune problema sustenabilităţii construcţiei austriece. Până acum, ţara nu a dat semne de slăbiciune, dar actualele realităţi economice o pot transforma într-o pradă destul de bună pentru speculatori.

Declaraţia lui Nowotny a fost dată în condiţiile în care se constată o subţiere a cererii de bonduri austriece, o etapă care probabil i-a pus pe gânduri pe oficialii ţării. Până acum Austria a absorbit rapid şocurile, chiar dacă acestea s-au numit, spre exemplu, Hypo Alpe Adria sau altele cu reverberaţii ceva mai apropiate de noi. Problema expunerilor austriece era de actualitate pe la începuturile crizei, însă, atunci nu se ştia exact care va fi impactul crizei. Acum, după episodul Irlanda, ecuaţia se schimbă, iar problema expunerilor se acutizează. Ceea ce pentru estici poate însemna o nouă sursă de probleme. De data aceasta, mult mai mari decât cele pe care le-au avut până acum.

joi, 9 decembrie 2010

Despre libertate si alte nimicuri


Prin anii '50, în timp ce Uniunea Sovietică ducea lupta de convingere cu bastonul, ştreangul şi mitraliera, în SUA făcea furori politica de-a dreptul imbecilă a lui McCarthy. Acuzaţiile nejustificate, interogatoriile publice fluviu, asocierile haotice şi multe alte elemente de neconceput(şi poate chiar hilare) în prezent erau atunci elemente tratate cu maximă seriozitate deoarece se considerau a ţine de securitatea SUA şi de lupta mai mult decât justificată cu comunismul sovietic.

Iată că la aproximativ şaizeci de ani de-atunci, noul mccartism îşi face din nou apariţia în SUA prin persoana independentului Joe Lieberban. Individul, care iese în evidenţă în special prin trăsăturile sale lombroziene, este personalizarea noului tiran şi, în acelaşi timp, dovada vie că democraţia a deraiat destul de grav în SUA. Mă refer, desigur, la isteria atacurilor asupra WikiLeaks.

De obicei, în momentul în care constaţi că eşti prost, e bine să stai în banca ta pentru a nu face prea multe valuri. Americanii au ales acţiunea contrară, declanşând o serie isterică de reacţii care efectiv nu au de-a face cu democraţia. Privind mersul evenimentelor, mă întreb cu îngrijorare care este legătura dintre Lieberman şi Amazon, eBay, EveryDNS etc. Oare cum poate un singur om(mediocru din punctul meu de vedere) să determine nişte entităţi articulate şi destul de stabile să ia măsuri aberante? Ei bine, aceasta este una din hibele sistemului american, anume că permite oricărui ciumete să-şi agite pulanul atunci când, chipurile, interesele americane sunt încălcate.

Ceea ce este de-a dreptul ciudat însă este modul în care Mastercard şi VISA au blocat donaţiile către WikiLeaks. Mişcarea, justificată chipurile de activitatea ilegală a site-ului, este nu numai arbitrară ci şi prostească şi abuziva. Pentru acţiunea de blocare a donaţiilor, Mastercard şi VISA nu au niciun suport legal. Legalitatea tranzacţiilor este ocupaţia(mai bine spus intră în atribuţia) băncilor emitente şi nu a organizaţiei de carduri. Să nu uităm că nu există niciun contract semnat între un posesor de card şi organizaţia de carduri, ci între posesor şi bancă.În aceste condiţii, faptul că mie îmi este blocată o tranzacţie de către Visa, Mastercard, Amex etc. este un lucru abuziv.

Aici avem de-a face cu o realitate cruntă deoarece întreaga operaţiune a afectat tranzacţiile efectuate, în principal, în Europa. Uniunea Europeană, prin iniţiativa SEPA, a făcut cadou celor de la VISA şi Mastercard întreg continentul. Astfel, cele două organizaţii de carduri, prin anexarea Europei, au monopolul asupra întregii planete, ceea ce le permite derapaje de genul celor descrise(*). În  mod normal, Comisia Europeană ar trebui să înceapă o investigaţie asupra acţiunilor ilegale efectuate de Mastercard şi VISA. Mai mult, poate că oficialii europeni se vor trezi şi vor înţelege că ar trebui să sprijine apariţia unei organizaţii europene de carduri, sub forma unei iniţiative a băncilor locale. Infrastructura ar exista şi nu ar fi nevoie decât de puţină bunăvoinţă.

Singurele reacţii la abuzurile comise împotriva WikiLeaks au avut-o mediile online. Prima replică dură au dat-o cei de la DataCell, cei care intermediază donaţiile către WikiLeaks(şi cei care, de asemenea, găzduiesc o parte a serverelor organizaţiei lui Assange). DataCell a început acţiunile legale împotriva VISA şi Mastercard deoarece blocarea operată de organizaţia de carduri încalcă contractul pe care DataCell îl are cu procesatorul de carduri. Evident, un proces ca acesta este o picătură de apă în ocean pentru VISA deoarece se poate aştepta să plătească doar despăgubirile rezultate din comisioanele care ar fi putut fi încasate de DataCell. Cu toate acestea, am avut de-a face cu o reacţie promptă care, pentru DataCell are şi un caracter publicitar. Mult mai radicale au fost însă reacţiile hacker-ilor, în special ale celor din gruparea Anonymous. Aceştia au reuşit să pună pe butuci site-ul Postfinance(banca elveţiană care a închis contul lui Assange), al procurorului suedez care se ocupă de cazul Assange şi al Mastercard. În ceea ce priveşte Mastercard, se pare că hackerii au reuşit blocarea tranzacţiilor 3D Secure, ceea ce înseamnă că au reuşit să pătrundă destul de bine în măruntaiele gigantului. Desigur, informaţiile referitoare la funcţionalitatea Mastercard au fost combătute de oficialii grupului, dar capturile de ecran postate de utilizatorii din toată lumea sunt mai mult decât sugestive.

Putem spune că, prin fenomenul generat de WikiLeaks, asistăm la începutul unei bătălii majore: aceea dintre mediul online şi cel real, fizic. Noţiunea de libertate este percepută diferit în online şi, din această cauză, încercările democraţiilor fizice de a îmblânzi spaţiul virtual au eşuat. Pentru început, lupta dintre real şi virtual se înclină în faţa celui dintâi însă, cu cât spaţiul real devine mai dependent de cel virtual, balanţa se înclină în favoarea ultimului. Fenomenul WikiLeaks este unul din multele episoade care vor urma. Este interesant să vedem dacă, pe  viitor, spaţiul virtual va reprezenta ieşirea din Matrix sau dezvoltarea unui meta-Matrix, mult mai înşelător.

(*) Aici se impune o precizare. Într-adevăr, şi înainte de demararea SEPA MC şi VISA aveau o poziţie dominanta, dar, cu noua iniţiativă, au fost îngenuncheate sistemele independente de carduri pe care unele naţiuni şi le-au construit. Acesta a fost şi motivul pentru care VISA şi Mastercard au îmbrăţişat instantaneu "principiile SEPA".

miercuri, 8 decembrie 2010

O poveste chinezeasca


Plictisit de politichia şi întorsăturile evenimentelor actuale, zilele zilele trecute căutam să citesc ştiri ceva mai interesante. În tot mormanul de WikiLeaks şi alte subiecte la modă, am găsit însă un subiect atât de interesant, încât îl voi repovesti mai jos.

La un an după prăbuşirea Uniunii Sovietice, Rusia a început să vândă din arsenalul militar pe care-l deţinea. O făcea atât din cauza unei  jene financiare cât şi dintr-un calcul oarecum pragmatic: indiferent de ceea ce faci, în timp, tehnologia militară pe care o deţii se uzează moral. Astfel, decizia vânzării de armament către armata chineză a fost una normală care, în plus, i-a şi ajutat pe ruşi să depăşească o perioadă dificilă. Ani buni China a fost cea mai importantă piaţă de desfacere pentru armele ruseşti, iar aceste contracte i-au propulsat pe ruşi pe primul loc în ierarhia exportatorilor de arme.

Unul dintre cele mai interesante contracte a fost cel legat de avioanele de luptă Suhoi 27. După ce au achiziţionat un număr impresionant de avioane, chinezii au reuşit să cumpere şi licenţa de fabricare a acestora. E drept, licenţa prevedea fabricarea avioanelor utilizând anumite componente importate din Rusia. Un fel de certificat de asigurare al ruşilor că lucrurile nu vor scăpa de sub control.

După masivele importuri de tehnologie militară, armata chineză s-a oprit brusc din mania achiziţiilor. Mai precis, de doi ani ruşii n-au mai primit nicio comandă substanţială. Motivul? Un clasic joc chinezesc. În perioada dotării armatei, chinezii au desfăşurat în paralel un program de însuşire a tehnologiei cumpărate, de copiere şi îmbunătăţire a sa. Clasicul clonaj chinezesc transpus în tehnologia militară.

Astfel, unii au fost surprinşi să constate cum chinezii au început să invadeze pieţele specializate cu echipamente militare mai ieftine şi mai bune decât cele importate în trecut de la ruşi. Dar ceea ce a surprins cu adevărat jucătorii internaţionali din domeniu a fost intrarea Chinei pe piaţa tehnologiilor militare de vârf, mai precis pe cea a avioanelor de luptă. După ce au reuşit clonarea unor echipamente esenţiale, de genul radarului(a cărui acurateţe este decisivă pe un avion de luptă), chinezii au reuşit să pună la punct propriul motor de avion, ceea ce deschide calea apariţiei unor noi generaţii de avioane 100% chinezeşti, bazate la origine pe tehnologia rusească.

Poate că acest lucru nu ar fi foarte deranjant pentru ruşi, dar e un mic amănunt care ar trebui să-i facă să-şi regândească strategiile: cu noile produse chinezii le fură clienţii. Aşa s-a întâmplat, spre exemplu, cu armata Pakistanului care este dotată cu avioane Suhoi produse de China în colaborare cu... Pakistanul. Iar acesta e doar un exemplu. Piaţa ţărilor în curs de dezvoltare, avide după tehnologii militare ieftine este mai mult decât tentantă, iar aici, cu noile oferte, China ar putea face jocurile în perioada imediat următoare. 
Nu putem spune decât că avem de-a face, din nou, cu un model chinezesc pus impecabil în practică. Pentru noi ar trebui să se constituie într-o lecţie despre cum din consumator trebuie să te transformi în producător. Evident, pentru asta mai ai nevoie şi de ceva minte, în special prim mediile rarefiate ale puterii.

marți, 7 decembrie 2010

Consideratii personale despre WikiLeaks

Ocupat fiind cu o tranzacţie minoră, dar interesantă(poate vă voi povesti despre ea), nu am mai avut timp de blog săptămâna trecută. Aşa am programat documentarele WSJ cu al căror conţinut nu sunt în totalitate de acord, dar care transmit destul de bine starea de spirit a economiilor europene. Evident, aşa cum mi se-ntâmplă în ultima perioadă, de fiecare dată când sunt plecat au loc evenimente explozive. Dacă data trecută a explodat Irlanda, acum a explodat WikiLeaks. Cu toate că lucrurile par a se fi sfârşit, asistăm de-abia la începutul mai multor fenomene interesante. Dar să le luăm pe rând.

În primul rând trebuie menţionat că biografia de-a dreptul ciudată a lui Julian Assange îl poate situa în orice tabără. Este destul de greu de crezut că un simplu om poate umbla cu buzunarele doldora cu sute de giga  de documente clasificate. Să nu uităm că în urmă cu câţiva zeci de ani, un individ la fel de rebel se lupta în Afganistan de pe poziţii de egalitate cu ruşii. Individul se numea Osama bin Mohammed bin Awad bin Laden sau, mai pe scurt, Osama bin Laden şi avea în spate un ditamai unchi Sam care-i asigura la discreţie armament, logistică s.a.m.d. Din această cauză este deosebit de greu pentru un individ ca Assange să pretindă că a apărut precum Afrodita din spuma valurilor.

La fel de adevărat este că societatea actuală, aşa cum arată ea acum, poate explica apariţia lui Assange. Corupţia generalizată, relativizarea principiilor şi lipsa perspectivei sunt fenomene care creează fracturi destul de mari în sistem. Astfel, evaporarea de documente secrete nu mai este un fenomen incredibil, ci chiar unul normal. Peste tot sunt oameni nemulţumiţi de cum arată sistemele în care lucrează, sătui de imbecilitate, corupţie şi ticăloşie. În aceste condiţii, toţi acei oameni pot deveni "agenţi ai lui Assange", iar fenomenul WikiLeaks poate avea o justificare normală.

Dincolo însă de aceste presupoziţii, trebuie să remarcăm câteva lucruri incredibile. În primul rând modalitatea oligofrenică de reacţie a oficialilor de peste Ocean. Vi se pare normal ca o piţipoancă gen Palin să  mai aibă viaţă politică după ce a declarat că Assange ar trebui vânat? Sau ce să mai spun despre nulitatea de consilier al premierului canadian care a declarat, nici mai mult nici mai puţin, că l-ar asasina pe fondatorul WikiLeaks. Mai mult, este de-a dreptul penibilă angajarea SUA în atacuri asupra serverelor Wikileaks. Personal cred că această acţiune, ilegală aproape oriunde pe planetă, a înscris SUA pe lista ţărilor cu deviaţii serioase de la democraţie. Nu-mi dau seama ce justificare mai pot avea acuzaţiile de hacking venite din partea unor site-uri americane, atâta vreme cât statul din care fac parte a decis să utilizeze aceeaşi metodă pentru îngenuncherea unui adversar. De asemenea, reacţia Amazon şi a EveryDNS decredibilizează total serviciile de hosting(şi cele asociate domeniului) din acea parte a planetei. Punând cap la cap toate aceste informaţii, putem spune, fără a greşi prea mult, că reacţia americană este cea a unui imperiu aflat la sfârşitul drumului.

La fel de aberantă a fost şi reacţia investitorilor. Când Assange a anunţat că va publica fişierele unei bănci americane, cotaţiile Bank of America au căzut(se crede că era vorba de cei 5 GB de documente BofA de care se amintise într-un interviu anterior). Când WikiLeaks a devenit inaccesibil, cotaţiile BofA au crescut, lucru total aberant. Dacă ştii că într-un cotlon de lume există chestiuni compromiţătoare despre o firmă, nu ştiu dacă e înţelept să mai investeşti sau să păstrezi în titlurile respective. Şi, ca să dau o chestie în premieră, vă voi spune că vom avea parte de o surpriză mult mai mare la începutul anului viitor când se va constata că banca de care vorbea Assange nu este BofA. Cam aşa mi-a şoptit o păsărică pe care o consider credibilă.

Ceea ce m-a făcut să fiu rezervat în privinţa fenomenului(şi e bine să fim rezervaţi ) este imensa mediatizare de care s-a bucurat până acum. Pare incredibil cum toate posturile de ştiri s-au îngheuit să prezinte subiectul. Şi asta, indiferent de faptul că postul se numeşte CNN, France24, BBC s.a.m.d. În general, o asemenea mediatizare este specifică unor fenomene fabricate.

În final nu-mi rămâne decât să remarc un câştigător clar al întregului fenomen descris, câştigător care se numeşte Twitter. De ce spun asta? Din cauză că, în criza DNS-ului, singurul canal de comunicare al WikiLeaks s-a numit Twitter. Nu-mi dau seama de ce numele Facebook nu a apărut in toate evenimentele, având în vedere că Wikileaks a transmis informaţii privind statusul sau pe ambele retele. Ca mediatizare, Twitter a fost un câştigător categoric.  Deocamdată e singurul. Dacă vor fi mai mulţi, sau, mai bine spus, cei mulţi, rămâne să constatăm mai târziu.

Update: (ora 13.05)Assange a fost arestat. Vom avea mult mai repede confirmarea în ceea ce priveşte autenticitatea fenomenului.

luni, 6 decembrie 2010