marți, 18 noiembrie 2008

Ultima suflare a căpşunarului

De ani buni, unul din principalii piloni ai economiei româneşti este căpşunarul. Anul trecut, o revistă de business l-a numit chiar "personalitatea anului" şi, singura întrebare pe care mi-am pus-o atunci a fost: de ce nu a deceniului? Nu trebuie să uităm niciodată cum aceasta masă de români care fac absolut orice activitate peste hotare au contribuit la menţinerea economiei româneşti pe linia de plutire. Fluxurile de valută intrate, de la an la an mai mari, ne-au ferit de deprecieri excesive ale monedei naţionale şi au contribuit la apetitul nostru sporit pentru consum.

Numai că orice poveste frumoasă are un sfârşit. Recesiunea din ţările europene riscă să lase fără locuri de muncă majoritatea emigranţilor români, ceea ce ar implica întoarcerea acestora acasă. Numărul estimat de repatrieri pentru anul viitor este de 700 000. O cifră imensă care poate pune presiune pe orice buget din lume, cu atât mai mult pe cel al României.

Interesant este faptul că, în acest moment, intrările de valută sunt net superioare anului trecut. Ei bine, cu tot optimismul unora, această creştere a intrărilor nu e un motiv de bucurie deoarece acestea reprezintă "intrările ultime". Mai precis, sunt banii economisiţi cu care căpşunarii se întorc definitiv în ţară.

Este de aşteptat ca până prin perioada Crăciunului aceste intrări să crească sporind optimismul autorităţilor. Numai că scăderea intrărilor va fi bruscă şi probabil va fi simţită la intensitate maximă prin martie 2009. Acela va fi momentul în care deficitul de cont curent uriaş va crea o presiune teribilă asupra cursului, forţând prag după prag. Pe de altă parte, masa imensă de şomeri (probabil peste 1.5 milioane) va crea o tensiune socială deosebit de puternică. Singura supapă ar putea fi accelerarea investiţiilor în infrastructură, dar pentru asta ar fi trebuit să avem până acum clare liniile de finanţare.

Un comentariu:

  1. Cred ca le-am cere prea mult celor alesi sa isi faca treaba. Problema lor va fi ca acesti "capsunari" au vazut cum e in Vest si nu vor accepta mizeriile de aici.
    Cine stie, poate ei vor schimba in sfarsit tara in bine, asta presupunand ca nu sunt toti hoti, violatori si criminali cum pretind unii.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)