Alianta nefasta

În ceea ce privește supravegherea, Anglia este campioana Europei. Anul trecut, pe vremea răscoalei periferiilor, mă aflam la Londra unde se petreceau lucruri șocante: răsculații incendiau spații comerciale fără ca poliția să intervină. Singurii care apăreau la fața locului erau pompierii. Poliția, pe de altă parte, se mulțumea să facă altceva: studia imaginile de pe camerele de supraveghere, identifica răsculații și-i ridica dimineața de-acasă, din pat. În momentul în care opinia publică a început să vocifereze și să critice această atitudine statică a poliției locale, un oficial al instituției a dat o replică halucinantă: poliția nu avea cum să fie proactivă din cauză că răsculații comunicau între ei prin intermediul mesageriei blackberry care... este criptată. Cu alte cuvinte, neputând să asculte comunicațiile nu puteau face nimic.

Până la urmă rezultatul a fost unul aberant. În prezent, în Anglia se pregătește o lege care va permite poliției și serviciilor secrete să asculte cam tot ceea ce există în materie de comunicații. Dacă ne-am întoarce la începutul secolului, o asemenea măsură ar fi echivalat atunci cu plantarea, în fiecare casă, a unui polițai responsabil cu ascultatul conversațiilor care, nu-i așa, pentru binele cetățeanului nu făcea altceva decât să intre cu bocancii în viața tuturor. Este ceea ce se întâmplă acum când internetul devine aliatul statului într-o cursă nebunească menită a controla reacțiile societății. Aflați în pragul unei noi ”revoluții îndreptate împotriva individului” cred că ar trebui să ne întrebăm serios ce s-a schimbat în doar 100 de ani? Înainte nu erau rare momentele în care puteai da nas în nas pe stradă cu președintele SUA. Ba chiar puteai să-l apostrofezi atunci când ți se părea că a luat o decizie aberantă. Astăzi, președintele SUA este un fel de păpușă intangibilă plimbată precum un exponat de muzeu de către serviciile secrete. Doar o simplă conferință de presă la Casa Albă(acolo unde vin numai jurnaliști acreditați) mobilizează peste 500 de agenți. Dacă e vorba de o manifestare populară la care participă președintele, atunci numărul agenților sare de 20 000. 

Nu știu de ce sunt tentat să consider că, pe zi ce trece, ne apropiem din ce în ce mai mult de lumea descrisă de Orwell. Nu mai poți face doi pași pe stradă fără să fii filmat de camere amplasate strategic, nu-ți mai poți exprima opiniile fără să fie filtrate de un serviciu secret. Să fim bine înțeleși, aceste lucruri nu se întâmplă în Coreea de Nord, ci în ceea ce ne place să numim ”lumea liberă”. Internetul s-a transformat dintr-un mediu de exprimare a libertății depline într-un aliat al statului, din ce în ce mai hulpav atunci când vine vorba de intimitatea persoanei. 

Privind global nu putem să nu observăm cum presiunea statului asupra cetățenilor atinge cote alarmante, iar liniștea este asigurată de continua supraveghere, urmată de intimidări și amenințări. Din ce în ce mai mulți bani din bugete se scurg către instituțiile responsabile cu ”securitatea națională”. Nu știu de ce sunt tentat să compar lumea așa-zis liberă cu o imensă colonie penitenciară. Mi-e greu să înțeleg motivele care stau la baza acestor legislații aberante de urmărire a individului. Privind istoric ne dăm seama că supravegherea nebunească a coincis, de cele mai multe ori, cu revoluții care au schimbat sistemele din temelii. Probabil că și acum ne aflăm într-o situație similară, numai că băieții negri ai sistemului au înțeles între timp numeroase elemente ale mecanicii sociale și, pentru a conserva sistemul, recurg la false supape de genul "occupy". Numai că lucrurile nu pot merge fals la infinit, iar fracturarea se vede. Atunci când ceva nu merge e bine să găsești o soluție optimă și, dacă se impune, chiar să schimbi mașina.

Societatea actuală devine, pe zi ce trece, mai falsă și mai coruptă. Sunt semnele care ne atenționează că e nevoie de o schimbare, însă ni se sugerează că nu există soluții. De fapt, realitatea e că nu există soluții care să reformeze și, în același timp, să conserve anumite avantaje obținute în mod ocult. Soluțiile care mai pot fi aplicate sunt radicale și implică modificări profunde, cea mai dureroasă fiind cea legată de imposibilitatea manipulării banului.

Deocamdată asistăm la punerea în aplicare a unor așa-zise soluții care se vor dovedi aberante. Alianța nefastă dintre stat și internet, cu toate că unora li se pare infailibilă, va ceda, iar schimbarea oricum se va face. Numai că, în dulcele stil clasic, orice mișcare majoră trebuie să treacă prin furcile caudine ale unor revoluții. Este un adevăr trist care ne demonstrează încă odată că evoluția speciei e o chestiune complexă și deosebit de lentă.