Sună nebunește? Cum este posibil să ai asemenea bănuieli tocmai despre mașina de făcut bani? Cum s-ar putea gândi vreodată cineva că tocmai fabrica de aur este cea care n-ar mai avea galbeni? Aberant!
Și totuși, e o întrebare pe care mi-o pun de ceva vreme! Motivele care mă fac să gândesc astfel sunt numeroase. În primul rând pare că s-au fript cu petrolul și, mai ales, cu aurul. N-au avut acele evoluţii fabuloase în sus precum se prognozase. Că e tensiune în piaţă se vede şi în "echilibrul" care este dat în aceste momente numai de tranzacţiile reale. Lipsa unei isterii short sau long(specifică speculatorilor) o văd ca pe o mare incertitudine dată de existenţa unor poziţii deschise, aflate în aşteptare. Sau poate e un semn al normalizării acestor pieţe?
În altă ordine de idei, avem scandalurile care nu le mai dau pace de ceva vreme încoace. Cel mai recent este și cel mai aberant: Goldman este acuzată de trafic sexual pentru că a investit într-un site de mică publicitate(care mai publica și anunțuri păsăricioase). Desigur, întâmplarea în sine este banală, însă a fost atât de amplificată de media încât a lipit numele băncii de traficul cu minore. Poate că nu vă mai surprinde că auziți alte informații negative despre Goldman. Cu o presă aflată de cel puțin patru ani pe poziții vădit adverse, a spune ceva negativ despre Goldman a devenit o banalitate. Dar aici este capcana deoarece Goldman a ajuns personificarea răului absolut. Pentru mulți cuvintele hoți, tâlhari, bandiți sunt sinonime cu Goldman, lucru care atârnă ca o piatră de moară de gâtul instituției.
Însă cel mai puternic adversar al băncii americane a devenit piața. Vremurile în care influenţele erau simple, în care a o pune de-un pariu cu realitatea era echivalent cu a merge la un party, toate acele perioade romantice sunt duse. Piețele s-au complicat, au devenit ceva mai libere și haotice, aşa cum de altfel îşi dorea din tot sufletul lobby-ul mediului de afaceri. Gradul de predictibilitate a scăzut, iar cutia lor cu cărți de vizită chiar nu mai are mare relevanță. Influența politică este și ea la cele mai joase nivele. Nu cred că are sens să mai amintesc un lucru pe care-l știe toată lumea, anume că politicienii cu influență se feresc, nu numai să-și șteragă din biografii contactele trecutului cu Goldman, dar chiar și să-i pronunțe numele.
Adăugați tuturor acestor elemente expuse și clienții care-și găsesc pe la concurență servicii similare la prețuri mai mici și aveți tabloul complet. Așe face că întrebarea mea din titlu cred că are sens. Este Goldman în faliment? Nu, dar eu cred că a pierdut lupta. Trebuie reţinut că afirm acest lucru înainte de a fi amintit ceva despre portofoliul istoric de produse derivate(care aud că este denumit plastic rahatul din bibliotecă)! Și, dacă mă mai gândesc la fabula istorică cu cei de la Credit-Anstalt, parcă se cere un sacrificiu al lumii vechi întru renașterea unei alteia noi. Nu-i aşa?
"Este Goldman în faliment? Nu, dar eu cred că a pierdut lupta."
RăspundețiȘtergereCorect. Poate ceva mai nuanţat exprimat ar fi: self-inflicted demolition. Manevra a fost declanşată odată cu apariţia, la 14 martie a.c., a acestui op-editorial în New York Times: "Why I Am Leaving Goldman Sachs".
http://www.nytimes.com/2012/03/14/opinion/why-i-am-leaving-goldman-sachs.html
Pentru că nu publică NYT aşa ceva fără "binecuvântarea" boss-ului Lloyd Blankfein...
Dan, de ce nu shortezi niste actiuni GS? Stii cum se zice, e bine sa pui banii unde pui si vorbele....
RăspundețiȘtergereChiar daca GS da faliment, sobolanii se vor muta in alta parte. Vor gasi cu siguranta alt "vehicul". De-abia ce ai bagat articolul despre "schimbarea" (LOL) puterii in Romania. E un principiu vechi de cand lumea, enuntat magistral de unul dintre marii nostrii romani I.G. Ogoranu:"Pe altii nu-i intereseaza decat propriul interes. Orice pas fac in viata, il fac numai din calcul. Regimurile se schimba, profitorii raman. Pleac-ai nostrii, vin ai nostri. N-au niciodata principii si mustrari de constiinta. Nu se pot schimba regimurile si ideologiile, pe cat is in stare ei sa se schimbe de repede."
RăspundețiȘtergereAceiasi poveste azi, ca acum 2000 de ani, aceiasi in Romania ca in America.
Resetarea e necesara de cativa ani. Altfel situatia cu morti vii va mai persista aducand numai involutie.
RăspundețiȘtergere