Leul si ceilalti(II)

Anul trecut prin octombrie vă spuneam că leul urmează să se deprecieze și, ca urmare a acestei mișcări, trebuie să căutăm măsuri de protecție. În cele ce urmează voi încerca să actualizez datele cuprinse în acel articol la noile realități, să vedem împreună dacă soluția pe care o propuneam atunci(achiziția de franci) mai este valabilă și, de asemenea, să încercăm să găsim noi supape. 

În primul rând, în ceea ce privește leul, lucrurile par a merge cât se poate de clar în direcția devalorizării sale. Trecerea la IFRS a eliberat băncilor mai mult de o treime din provizioane. Aș putea spune că, prin această mișcare, BNR și-a cam consumat unul din ultimele gloanțe decente în ceea ce privește ajutorarea instituțiilor financiare de la noi. Minimizarea impactului crizei asupra băncilor a fost gestionat de BNR prin pase de oxigen sub forma eliberării treptate de rezerve. Renunțarea la sistemul local de constituire a provizioanelor a eliberat o groază de bani care vor îngroșa profiturile băncilor cel puțin în T1. Pericolul pe care-l văd constă în supraaprecierea unilaterală de către bănci a valorii garanțiilor și constituirea de provizioane simbolice în conformitate cu noua procedură. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o modalitate facilă de ascundere a prafului sub preș. Cu siguranță că BNR știe care e realitatea, însă, acesta este singurul mod de a putea depăși cu siguranță pragul de 4.375. Respectivul prag este considerat ca factor major de risc încă din 2007 și toate măsurile pe care le-am văzut până acum nu au făcut altceva decât să pregătească depășirea acestuia. Poate vă întrebați de ce este necesară această depășire abia acum. Personal cred că cei din BNR nu ar considera-o necesară, dar realitatea electorală îi obligă. Măsurile populiste gen "reîntregirea salariilor" și restul ajutoarelor care probabil vor înnebuni după locale trebuie susținute cumva, iar devalorizarea leului este cea mai facilă(dacă nu cumva singura posibilă). De asemenea, scăderea dobânzii se constituie într-un factor de presiune. Pe scurt, așa cum am spus și în octombrie, cred că leul va urma un parcurs de devalorizare. În această ecuație BNR probabil va încerca să găsească o cale de devalorizare treptată pentru a combate reacțiile isterice ale pieței.

Privind acum către franc trebuie să menționăm două știri de ieri care, de altfel, m-au făcut să scriu acest articol. Prima se referă la spargerea în premieră a „pragului strategic” de 1.2 stabilit de Banca Elveției ca raport minim acceptabil între franc și euro. Încercarea acestui prag nu este deloc întâmplătoare, ea venind pe fondul unor previziuni extrem de proaste pentru Europa. Scandalurile datoriilor se țin lanț în timp ce șpăguiala oficială „ajutor contra achiziții”(vezi submarinele portugheze luate de la nemți) continuă fără rușine. Toate acestea reprezintă elemente de risc pentru moneda euro, iar francul este cel mai facil refugiu. Cel de-al doilea eveniment de ieri a fost înțelegerea istorică dintre elvețieni și nemți în ceea ce privește taxarea de către Berlin a investițiilor germane din Elveția. Este vorba de un diferend extrem de vechi; Germania a arătat de mult cu degetul către Elveția din cauză că mulți nemți bogați au ales Țara Cantoanelor ca bază pentru „optimizarea fiscală”. Așa se face că, ceea ce pentru nemți(la nivel oficial) era evaziune, pentru elvețieni era un lucru normal. Pactul care urmează a se semna va fi o premieră interesantă deoarece ambele părți au cedat câte ceva: cetățenii germani își vor păstra anonimitatea, însă Berlinul va încasa taxele generate de aceștia. Înțelegerea pare a face parte din strategia Elveției pentru conservarea raportului EUR/CHF, însă sugerează și o oarecare fragilitate a țării vis a vis de acest subiect. Chiar dacă anunțul de anul trecut părea cât se poate de categoric, nu sunt sigur că Banca Elveției va avea puterea(și, la un moment dat chiar interesul) de a păstra reduta de 1.2. Înțelegerea cu Germania va avea ca efect moderarea unui flux de bani care curge istoric de-acolo(vă mai amintiți de averile hitleriștilor din băncile elvețiene?), ceea ce va face mai ușoară păstrarea în continuare a raportului vizat momentan de elvețieni.

Dacă însă ne gândim la viitor putem limpede să ne dăm seama că, în cazul unui dezastru în Euro, reduta apărată acum de Elveția va deveni istorie, iar deținătorii de franci vor fi protejați. Chiar dacă acum nu ne imaginăm, există și alte metode de protecție, dar care încă nu sunt scoase la lumină deoarece nu este cazul. Însă oricând Elveția poate apela la ele! E bine să fim conștienți de acest lucru, e bine să înțelegem că independența absolută a Elveției îi dă puterea de nu avea nicio constrângere atunci când vine vorba de politica sa economică și monetară. Din acest punct de vedere rămân în continuare la opinia mea conform căreia, pentru noi, francul este o variantă bună de protecție. La fel de adevărat este că avem variante mult mai bune de investiție monetară în Asia, însă acestea nu au pe piața locală lichiditatea francului. În concluzie, pentru cei care caută o variantă facilă de protecție, francul cred că este un refugiu deoarece raportul de 1.2 oferă în continuare un discount la achiziție(dacă ar fi lăsat liber, cursul s-ar îndrepta fără ocol către 1). Cei mai sofisticați, care se mișcă mai bine prin lumea valutară(în sensul că nu sunt legați de lichiditatea locală a unei valute) cred că ar trebui să caute variante emergente în general și asiatice în special deoarece acolo este viitorul prezentul.