Ecuaţia siriană

Trimiterea fără notificare în vecinătatea Tartus-ului a distrugătorului USS Donald Cook a fost, fără doar şi poate, o provocare menită a umili Rusia. De altfel, răspunsul diplomatic rusesc a fost pe măsură. Apoi, notificarea oficială transmisă liniilor aeriene că zona de deasupra Mediteranei nu este foarte sigură a avut ca scop plusarea de către SUA, iar anunţul lui Trump de pe Twitter - ceva de genul „păzea că dăm cu bombardeaua” - a arătat încă odată că lucrurile nu stau deloc roz. Culmea, în loc să se calmeze, evenimentele au continuat să se dezvolte. Zvonurile răspândite de către bâzâitorii profesionişti vorbeau despre ore până la începerea oficială a conflictului. Cu toate acestea, până la momentul de faţă nu s-a întâmplat nimic. Şi totuşi, ce urmează?
Treburile sunt totuşi mult mai domestice decât par şi tind să dezvăluie latura total ilogică a modului în care se iau deciziile la nivel înalt. Să facem o întoarcere în timp de aproximativ 20 de ani. Prin 1998, în Biroul Oval, o fătucă, pe numele ei Monica Lewinsky, se juca - la propriu - cu un trabuc în păsărică, în prezenţa preşedintelui SUA de atunci - Bill Clinton. După terminarea jocului oligofren, primul om al planetei a luat trabucul şi l-a fumat cu nesaţ. De la această întâmplare şi de la câteva alte care-au urmat, duduia Lewinsky a dedus c-a fost agresată sexual şi a început un tărăboi imens. Toată nebunia venea după un şir de alte acuze legate de sexualitatea din tinereţe a lui Clinton, diverse femei acuzându-l că le-ar fi violat. Cu un scandal cât casa în propria-i ogradă, Clinton trebuia să contracareze cumva şi a făcut-o la nivel înalt: a bombardat Serbia, într-o acţiune stupidă, fără niciun fel de miză. Aşa credea că va abate atenţia opiniei publice de la problema păsăricii şi a trabucului. N-a fost să fie! Până la urmă tot a trebuit să-şi arate cocoşelul unui juriu pentru a demonstra că are sau nu tatuat vulturul american acolo(mare semn de bărbăţie!).

De data aceasta, tot o păsărică, Stormy Daniels, e cauza reală a deplasărilor de trupe. Duduia, o preacuvioasă actriţă porno, se pare c-a avut mai multe relaţii cu Trump cu ceva vreme în urmă. Pentru a-i cumpăra tăcerea, avocatul năvalnicului de la Casa Albă i-a plătit duduii nişte bani, încheind astfel un contract de confidenţialitate. Era logic şi pentru un copil că e imposibil ca o curvă să ocolească publicitatea, astfel încât Stormy-pisi a început să răscolească rahatul, declanşând un scandal monstru. C-aşa-i în SUA: ai curve şi perverşi peste tot, dar dacă iese vreo afacere de acest tip în presă ai impresia că America e o societate de precuvioşi taici care se castrează ritualic pentru a nu face greşeala de a cădea-n păsărică. La fel ca-n nebunia #metoo, s-a pornit o presiune imensă care l-a prins pe Trump cu chiloţii-n vine. Şi-acum ce să facă el? Păi când te trezeşti tu Gigi Forţă, posesor de buton mare, ce-ai putea să faci ca să scapi de trăncănelile unei curve? Aţi ghicit: faci un război. Cu cât mai mulţi morţi, cu atât mai interesant. Şi poate astfel lumea uită de căile încurcate ale păsăricii lui Stormy. Sau poate că, după asta, va putea să-şi ia şi el numele Stormy, cine ştie?

Problema e că în Siria, chiar şi în condiţiile în care avem de-a face cu un blat(sau joc prietenesc) ruso-american, treburile rămân complicate. O dărâmare a lui al Assad îl aruncă pe Putin în derizoriu, lucru care nu prea cred că e de acceptat la Moscova, chiar şi în condiţiile în care ţarul a fost reales. O să plusez spunând că lucrurile sunt chiar mai grave de-atât: orice şubrezire a lui al Assad se va vedea devastator la Moscova. Pentru aceasta e absolut obligatoriu ca rachetele Tomahawk lansate de pe distrugătorul american să nu-şi atingă sub nicio formă ţinta. Asta însă, în partea cealaltă a Oceanului, ar fi văzută ca un dezastru de proporţii. Cu alte cuvinte, proxy-war-ul sirian are mize extreme şi, în funcţie de soarta unor amărâte de rachete lansate de pe un distrugător al armatei, s-ar putea tranşa soarta unor regimuri. Ceea ce e de-a dreptul devastator.

Din ultimele tweet-uri ale lui Trump se cam distinge intenţia sa de a negocia, dar ce naiba mai e de negociat când ai dat deja şah, cu un mat previzibil în cazul în care adversarul nu contraatacă violent? Şi, din păcate, nu prea mai există variante de contraatac „discrete”, care ar permite ieşirea din impas.

Până una-alta, ruşii şi-au luat rolul în serios şi au început bruierea puternică a spaţiului aerian sirian. Asta pentru a face imposibilă trimiterea şi manipularea dronelor de spionaj. De asemenea, navele ruseşti din Tartus au ieşit în larg la exerciţii militare, în timp ce câteva avioane de vânătoare au fost trimise la intimidare. Teoretic sunt jocuri de-a războiul, de tipul celor care se tot desfăşurau în perioada Războiului Rece. Atunci însă, tot jocul de-a şoarecele şi pisica avea o miză şi, mai ales, o limită. Limită pe care-o ştiau oficialii de pe ambele maluri ale Oceanului şi care nu era încălcată sub nicio formă. De data aceasta, în condiţiile în care vechile practici au fost de mult uitate, limitele nu mai există şi orice melitar mai sârguincios, cu un mic exces de zel, poate declanşa un război total. Desigur, ţinând cont de faptul că un război poate fi pornit de-o curvă dornică de publicitate, de ce ne-am mira că un militar, oricât de amărât ar fi el, a ajuns capabil să declanşeze un dezastru planetar.

Ecuaţia siriană e mai complicată acum decât oricând. Lucrurile sunt încurcate teribil de faptul că se cam întâlnesc pe-acolo interese ale complexului industrial-militar, cu ale evreilor, cu ale viitorului dictator al Arabiei Saudite, s.a.m.d. Nu în ultimul rând, totul pică în acelaşi moment în care soarta petrodolarului se cam clatină, astfel încât Imperiul trebuie să facă ceva. Este ceea ce aminteam eu în trecut ca „ultima zvâcnire a fiarei”. Chiar dacă nu prea mai are suflu, zvâcnirea asta se poate transforma în dezastru.