Sufocarea prin euroizare

După frăţia transpartinică al cărei efect a fost privatizarea Petrom, o nouă frăţietate perversă se formează. Indiverent că e vorba de molusca-preşedinte, de băieţii de la „serviciuri”, de BNR, de partide, toţi s-au unit într-o ciudată coaliţie având ca target lovitura de graţie pentru România: adoptarea monedei Euro.

Nimeni nu are la bază vreo analiză, nimeni nu se bazează pe vreun studiu, nimeni nu cuantifică impactul. Nu mai contează că la modul public membrii „frăţiei” sunt duşmani sau că - cel puţin la modul declarativ - au diferenţe majore ideologice. Toţi, într-o horă perversă, „uniţi în cuget şi-n simţiri”, s-au hotărât să pună împreună ştreangul la gâtul ţării, s-o sugrume definitiv, aruncând-o în cea mai crâncenă robie a istoriei sale.

În momentul în care îţi faci planuri pentru îngroparea propriei monede, chiar şi-aşa subordonată altor interese cum este ea acum, faci o declaraţie publică de pierdere a identităţii, de renunţare la titlul de naţiune suverană. Şi, din păcate, nu e numai asta. Absolut toate ţările care au migrat la Euro au cunoscut erodări rapide ale nivelului de trai prin creşteri accentuate ale preţurilor produselor. În ţările dezvoltate, fenomenul „rotunjirii” preţurilor a condus în final, fără excepţie, la dublarea preţurilor. Vorbind popular, putem spune că „acolo aveau de unde”. În România, ţara unde creşterea economică se vede strict în buzunarul multinaţionalelor, o trecere la Euro nu va conduce decât la îngroşarea masei săracilor, a celor incapabili să-şi asigure un minim de subzistenţă.

Şi-atunci, probabil vă întrebaţi de unde veselă adeziune pentru „înrolarea” în hora Euro? E un joc unde absolut toţi au de pierdut: Banca Naţională a României devine o instituţie caducă, făcând strict statistică, politicienii se transformă în simpli pioni fără pic de putere, jucătorii autohtoni din economie - câţi au mai rămas în urma ciumei chipurile anticorupţie - devin carne de tun, iar cetăţenii se înrolează automat în „corul muţilor”, nemulţumirile lor neavând - de la momentul trecerii la euro - absolut nicio soluţie de rezolvare. Câştigător e doar unul: marele capital „multinaţional”, căruia i se oferă la digerat o economie întreagă. Atât!

De ce oare această grabă, de ce oare acest plan pervers de acţiune? Răspunsul e simplu: e un amestec absurd de servilism, ticăloşie şi prostie. Micuţilor li s-a dat ordin şi, fără să crâcnească s-au înrolat cu voioşia specifică slugii care face bancuri atunci când e trimisă să cureţe zoaie. Nu-şi mai pun întrebări, nu mai fac apel la propriile criterii morale. Întreaga judecată e înlocuită cu stereotipuri de genul: „lasă, bă, că aşa merg treburile”, „ce-mi pasă dacă mie mi-e bine” sau „ce rezolv dacă mă opun doar eu”. În mare acestea sunt şabloanele de gândire ale oficialilor noştri, înaltele lor „criterii morale”. Indiferent pe unde se află, trepăduşul autohton e identic: slugarnic, fără prea multă minte şi învârtitor de portofel.

Din păcate nu există nicio iniţiativă care să oprească tâlhărirea ţării pusă acum la cale. Lipsa noastră de acţiune sau „mămăliga care nu explodează” din noi e principala vinovată. Suntem mult prea docili şi în acest fel o minoritate de ticăloşi ne-a aliniat precum sunt aliniaţi viţeii la tăiere. Şi noi stăm liniştiţi gândindu-ne că, până la urmă, ne-o salva cineva. Îmi permit totuşi să vă întreb sincer: cine altcineva în afară de cuţitul măcelarului vă aşteptaţi să vă salveze?