Burlănizarea României

Ceea ce s-a petrecut ieri la FRF este simptomatic şi mai mult decât relevant pentru ceea ce înseamnă amestecul securităţii în orice. Gândiţi-vă ce-a însemnat în trecut Federaţia Română de Fotbal şi ce mai înseamnă acum. Mai ţineţi minte marile victorii ale „naţionalei” autohtone? Mai ţineţi minte perioada de glorie a fotbalului nostru? Ironia amară face ca reprezentantul singurei generaţii care a făcut cu adevărat performanţă la nivel mondial să fie învins la scor de către un tablagiu de care n-a auzit nimeni niciodată nimic. Un tablagiu care conduce de ceva vreme destinele Federaţiei spre prăbuşirea definitivă.
Ce-a făcut Burleanu la Federaţie? Singurul lucru remarcabil e angajarea la naţionala de fotbal a unui antrenor neamţ cu faţă de alcoolic drogat, de care nimeni nu auzise vreodată şi care n-a făcut altceva decât să ne transforme în ciuca bătăilor. Dar era neamţ! Ţara trebuia să vadă şi în fotbal, aşa cum vede în politică, dezastrul pe care-l poate face o nulitate numită doar „pentru că e neamţ”. În rest, meritele lui Burleanu constau în prăbuşirea definitivă a audienţelor campionatului intern şi la picajul iremediabil a sportului care, altădată, era sport naţional. Ce se întâmplă acum e un adevărat dezastru. Centrele de juniori sunt în paragină, numărul suporterilor a scăzut dramatic, iar sumele atrase sunt din ce în ce mai anemice. Drumul pe care se merge este acelaşi pe care l-am văzut, din nefericire, de fiecare dată după Revoluţie: boala din ce în ce mai gravă, moartea şi dansul final pe cadavrul în putrefacţie.

Mai ţineţi minte fosta economie a României? Ce s-a întâmplat cu ea? A intrat pe mâna securiştilor incompetenţi care, incapabili să înţeleagă noţiunea de piaţă, aşteptau până la sufocare să vine cineva să le cumpere produsele sau să-i salveze şi, eventual, să le mai bage şi niscaiva bani în buzunare. Cum salvarea nu venea, compania „privatizată” murea, iar marelui patron nu-i rămânea altceva de făcut decât să-şi tragă câţi bani mai putea din vânzarea la fier vechi a echipamentelor care costaseră milioane de dolari şi apoi, tunul final, vânzarea pământului cu destinaţia rezidenţială sau comercială. Aşa s-a transformat România dintr-o ţară aproape independentă, cu industria destul de bine integrată cu necesităţile ţării, într-o ţară dependentă de orice. După golănia „privatizărilor” fantomatice, a urmat nebunia cedărilor de suveranitate. Comerţul a fost acaparat de marile reţele europene, transformându-se la momentul actual într-un monopol aflat în mâna câtorva companii, industria nu mai există, ceea ce mai vedem fiind doar „terminaţii” ale unor companii multinaţionale, extrem de simplu de mutat de-aici. Agricultura e şi ea controlată de monopoluri care impun preţurile produselor după bunul lor plac, ca să nu mai vorbim de viermii care profită de preţul mic al pământului şi cumpără de la amărâţi pentru Dumnezeu ştie cine din afara ţării. Ce-a ajuns România? O chestie care nu mai contează, care-i penetrată până la rădăcină de buruieni otrăvitoare, susţinute şi implantate cu voioşie fix de cei care trebuiau să fie nucleul de apărare, anticorpii, platoşa ţării. Aiurea, ăia au fost şi sunt primii trădători, împinşi de propria incompetenţă la blaturi umilitoare şi cedări criminale de suveranitate.

Revenind la Federaţia Română de Fotbal, putem spune că şi aici se va urma acelaşi destin plat şi banal: uşor, uşor publicul va dispărea, finanţările se vor subţia până la dispariţie şi toţi tablagiii care conduc acum destinele fotbalului vor aştepta - la fel ca patronii anilor 90 - ca cineva să-i salveze. Dezastrul lor va fi reprezentat de faptul că nici măcar nu vor avea ce să vândă la fier vechi. Poate niscaiva tribune, dar şi ălea aparţin municipalităţilor, deja mult prea largi la buzunare cu fotbalul, în detrimentul altor sporturi care, cel puţin, arată mai multă performanţă pe plan mondial.

N-aveam mari aşteptări, dar să-l văd pe unul dintre reprezentanţii de frunte ai fotbalului autohton, om care în tinereţea lui a demonstrat ceva, acum fiind un profesionist respectat, cu relaţii la nivel internaţional, umilit de un neica nimeni venit probabil direct de la vreo UM, mi se pare un lucru atât de scârbos încât aproape îmi provoacă voma. Dar trebuie să privim cu atenţie pentru a mai vedea încă odată ce înseamnă lăsarea „la liber” a unor derbedei incompetenţi. Ceea ce e hilar e că gaşca de-acum vorbeşte despre corupţia care-ar fi fost în fotbal pe vremea lui Sandu şi-a lui nea Mitică. O fi fost bre corupţie, dar cel puţin atunci se făcea performanţă şi se-nvârtea banul. Acum, canci! Astfel încât cred că ar trebui s-o mai repet încă odată: oameni buni, credeţi-mă, decât cu proştii e infinit mai bine cu corupţii! Coruptul ştie să-nvârtă banul, să ceară performanţă pentru a-şi justifica scaunul. Prostul nu ştie nimic, ci doar să ne ducă în bălării sau la groapa cu rahat!