duminică, 8 iulie 2018

Pregăteşte-te să fii jefuit!

Te întreb simplu: cum te-ai simţi dacă cineva ţi-ar fura 1000 EUR? Ai sta imobil, ţi-ai spune că asta e soarta şi cu asta basta? Probabil te-ai duce la Poliţie să faci reclamaţia, doar e un jaf. Dar ce-ai face dacă, în drumul tău spre Poliţie, ai observa că toţi oamenii din cartierul tău se-ndreaptă spre Secţia de Poliţie? Cu siguranţă te-ar surprinde coincidenţa, dar cum ai reacţiona atunci când ai afla că fiecăruia dintre acei oameni li s-au furat câte 1000 EUR. Dar dacă-ai afla că acelaşi lucru se-ntâmplă peste tot în România, că toate secţiile de poliţie sunt asaltate de cetăţeni indignaţi că fiecăruia i s-au tras hoţeşte din buzunar câte 1000 EUR?
Te-ai întreba desigur cine-s acei ticăloşi, care-au reuşit o asemenea coordonare şi-au firat din buzunarul fiecărui om din ţara asta câte 1000 EUR. Probabil ai vocifera şi ai cere rezolvarea cât mai rapidă a situaţiei. Aşa-i că am dreptate?

Şi-acum să schimbăm puţin datele problemei. Ce-ai face dac-ai afla că o bandă sofisticată de hoţi urmează să-ţi fure 1000 EUR? Dac-ai avea toate datele şi-ai fi cât se poate de sigur că asta urmează să se întâmple? Aşa-i că ai anunţa autorităţile, că le-ai pune în gardă şi-ai cere protecţia lor? Cu siguranţă că aşa ai face. Şi-atunci de ce nu faci nimic?

O bandă de ticăloşi tocmai au bătut palma să-ţi fure gazele din Marea Neagră şi ţie, ca proprietar de drept al acestora, să nu-ţi revină nimic. Stai comod? E vorba de o suma m ai mare de 1000 EUR de persoană. O familie cu doi copii e păgubită de 4000 EUR la prima strigare a legii offshore. Ce faci, te simţi bine? Stai liniştit cu telecomanda aia soioasă în mână? Crezi că te poţi trezi?

P.S. I-am luat în calcul şi pe cei din diaspora, care probabil îngroaşă rândurile telecomandaţilor susţinători ai cedării gazelor cu orice preţ. Le-a spus totuşi cineva c-ar fi vorba de ceva mai mult de 1000 EUR de căciulă? Nu-i mult, e o chirie cât de cât decentă, sau vreo 4-5 din acelea infecte pe cale le plătesc pălmaşii. Dar e totuşi ceva care-ţi vine, nu care ţi se ia.

30 de comentarii:

  1. Faci apel la unii care nu au nici macar o minte de gaina!
    Ce conteaza pt ei:

    https://b1.ro/stiri/externe/sri-rusia-marea-neagra-insula-serpilor-anexata-crimeea-230326.html

    Adica nu suparati Exxon.

    Nu cred ca vor fi in stare sa scoata ceva din aceasta afacere. Se va continua cu stilul consacrat, care-ti este cunoscut si pe care nu trebuie sa ti-l explic.
    Comentariile pseudo-romanilor pe la diferitele articole sint de orientare tefelista, asa ca nu avem nimic de asteptat. Diaspora este ceva de vise rele! Dincolo de ifosele cunoscute nu au nimic absolut de oferit. Cei care stiu ce trebuie sint extrem de putini. Cind vorbesti cu ei o faci practic cu dusii de pe lume! Trecera granitei i-a prostit mai rau decit era de asteptat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un nimic. Se fura coordonat de la revolutie. As fi curios daca maine s-ar verifica toate averile de peste 50k eur din tara, indiferent de cetatenie, plus ce bani au mai iesit prin firme straine. Cred ca de diferenta imposibil de justificat am avea o infrastructura de vis. Oricate autostrazi suspendate ne-am dori.
    Eu zic sa mergeti la curs de specializare in coruptie, veti iesi mult mai castigati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din punct de vedere al furturilor, corect este să se împartă în două etape perioada post decembristă. Primii 10 ani au fost caracterizați de un jaf exclusiv al românilor și perioada de după 2000 când a apărut în peisaj un actor mult mai eficient, mult mai rapace, cu sute de ani de meciuri în picioare în ceea ce privește jaful de tip colonialist. Dacă ar fi să comparăm furturile din cele două etape, ar rezulta că românii joacă la pitici în comparație cu străinii. Evident că furturile străinilor n-ar fi fost posibile dacă n-ar fi existat complicitatea ticăloasă și naivitatea politicienilor români, fapt care nu-i exonerează pe străini de vina jafului metodic, cum încearcă propaganda să inducă ideea că nu este vinovat cel care cere, ci doar cel care dă!

      Ștergere
    2. Face parte din tactica vestului si are multe sute de ani de folosinta: intii ii lasa pe autohtoni sa-si dea unul altuia in cap, ca valorile sa fie deja concentrate in citeva miini, iar la urma vin ei, ii rad pe aia care trebuie si-si baga totul in buzunar intr-o liniste desavirsita.
      Un om de afaceri neamt a declarat revistei Forbes, in Aprilie 2010, ca "romanii sint un popor naiv, care se crede destept si smecher."
      Au stiut f bine ce fac si cu cine au de-a face! Ce-ai fi vrut sa fie altfel si cum?!

      Ștergere
    3. Avere la 50k? A înnebunit lupul.

      Ștergere
  3. ,,Un nimic. Se fura coordonat de la revolutie'' ... iata un alt exemplu : Din 2007 si pana in 2017 (aprox. 10 ani de zile), TAXA AUTO (cu toate denumiriile ei ulterioare) a fost un furt national dar selectiv. Treaba cu gazele din Marea Neagră (legii offshore)se rasfrange la nivel national general.

    RăspundețiȘtergere
  4. Articol despre furt dar nici un cuvânt despre PSD. BIAS!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mergi la doctor. Poate există pastile şi pentru tine!

      Ștergere
    2. Anonim, eu de mult timp am observat ca acest blogger posteaza concertat pro- / neutru- psd/alde pe o baza continua si adeseori sterge comentariile care ii atrag atentia legat de acest aspect. Acest blog NU e obiectiv. Este foarte probabil ca autorul sau sa castige bani/beneficii din aceasta orientare neobiectiva (biased).


      Vali.

      Ștergere
    3. Bravo, băi Vali, ai pus punctul pe i. Ştii ce-mi place mie la amarnicii ăştia ca tine: că-şi imaginează că toată lumea trăieşte aşa cum şi-ar dori ei, adică cerşind bani de la un tătuc contra pupat în cur. Nu taică, sunt unii care trăiesc pe propriile picioare şi-şi permit luxul de a fi liberi. Ştiu că pentru păduchii ca tine pare incredibil. Înţelege şi tu asta şi poate că vei scăpa de parazitism.

      Ștergere
    4. Asta nu are nevoie de pastile ci de-o pajiste! Nu-i da tratamentul gresit! Ambele comantarii sint ale lui Vali.

      Vali ai face f bine sa incepi sa ne dai amanunte, ca sa intelegem ce anume vrei sa ne comunici. Incepe cu unde se afla familia ta in 1938, ce faceau si care era nivelul studiilor de care dispuneau. Daca erau plini de jeg si prosti, pe la tara, sa nu-ti fie rusine, deoarece, acest lucru, se vede oricum pe tine.
      Dupa asta fa lista cu furturile alea ale PSD si adauga linga ea pe cele ale vestului.
      Iti dau eu un pont ca sa nu te incurci in cifre: numai padurile furate de austrieci depasesc de un numar enorm de ori ceea ce crezi c-au furat localnicii.
      Altfel cum iti merge cu cariera de supozitor un curul strainilor? Pari cam maro de nervi!

      Ștergere
    5. Am avut exact discutia asta pe forum. Le-am explicat ca papitzoii locali tinuti pe post de elita sunt doar servantii elitei externe.
      Si ca grosul merge afara la stapani nu ramane la slugi.

      Le-am explicat ca asta e structura neoliberalismului... am primit ca raspuns un link spre un pdf de la unibuc despre liberalism.

      Explicatia fenomenului a fost ca PSD-ul a furat... strainii / multinationalele fac bussiness :))

      Alte forme de prostie: mai bine strangem suruburi la Mercedes decat sa facem noi o masina intreaga.

      Culmea cretinismului a fost un comentariu care spunea ca suntem inapoiati ca nu avem datoria externa suficient de mare.

      Ștergere
    6. Uneori te intrebi ce mai trebuie sa se intample pentru a se lumina prostimea. Au devenit oi, nici nu mai seamana cu oamenii, cred ca in curand or sa inceapa sa behaie. Oricum au un vocabular extrem de limitat. Sa fii atat de simplist si sa crezi ca le stii pe toate. Orice s-ar zice majoritatea romanilor nu era asa de proasta inainte de 89.

      Ștergere
  5. De pe telefon nu pot vota articolul! :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Simti o infioratoare singuratate autorule? Incepi sa intelegi ca strigi in pustiu ? Stiu exact sentimentul... Poporul roman care il stii tu nu mai exista omule! Poate cativa dinozauri care se indreapta tristi, saraci, truditi,dezamagiti,catre cimitirul mamutilor(nestiut de nimeni) Incearca sa te vindeci de boala poporului tau,inainte ca acesta sa te devoreze lent pe tine si sa ramana cei dragi tie fara tine... Eu m-am oprit,desi mai persista durerea.... Oamenii acelui popor au ce-si doresc,ce merita si nu-i treaba ta ce aleg ei...! Nu pari sa intelegi ca dandu-le focul oamenilor,acestia te vor arde de viu chiar cu focul tau. Ca vindecandu-i de orbire ,acestia te vor vedea si te vor rastigni ,preferandu-l pe Barnabas... Lasa-i in plata domnului ,ai grija de tine,de cei dragi si incearca sa duci la bun sfarsit aceasta unica si putina viata... Si cel vrancean si cel ungurean,se sfatuira sa-l omoare pe altul de-al lor,apoi se vor ucide intre ei cei ramasi...))) Baciul sta afara si comanda prin televizor si/sau internet incaierarea prostilor si investeste in distrugerea imaginii, mijloacelor de trai si incarcerarii,daca vre-un nefericit nu se supune canibalizarii si o face pe-a eroul...))) Pofta buna popor roman la bucatele gatite din sfintii tai...!!!)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Treaba asta se face de la revolutie si va continua. Si asta indiferent de cine ajunge ales in forma actuala de alegeri. Cand se poate schimba: cu votul nominal. Momentan, indiferent cu cine votez, nu ajunge parlamentar cine vreau eu. Iar ca sa fii parlamentar e vorba de lobby si bani.

    - ptr PSD, PNL: se aleg baroni si sefi locali (care cotizeaza si se slugesc mai bine)
    - ptr alte partide: se aleg oameni sustinuti mai mult sau mai putin din afara si de servicii

    Per ansamblu: oamenii politici actuali voteaza toti cu toate mainile si asta spune multe. Daca nu voteaza apar rapid procese (pentru ca toti sunt manjiti si santajabili, sunt de multe ori oameni care au reusit cu greu sa termine BAC-ul). O sa se mai fure inca vreo generatie pana se curata cei care gandesc ca atat timp cat sunt la putere trebuie sa fure cat se mai poate, fara a avea cea mai mica strategie pentru tara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar uninominal? Nu ne-a ajuns ce idioţenie a ieşit? Ce vă mai place să mergeţi după fentă...

      Ștergere
  8. Dupa cum am mai spus si in trecut tot pe blog-ul tau: e normal ca marile corporatii sa incerce a-si maximiza profitul. Se intampla in toata lumea, nu doar in Romania. E cel putin o naivitate sa dai vina pe corporatii. Problema este la clasa conducatoare, care participa la astfel de jafuri. Ma refer la toata clasa politica. Acum se intampla ca PSD-ul e cel care baga botul la borcanul cu miere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PSD e campionul la borcanul cu miere. Cea mai josnica constructie. PDL a fost la fel, doar au avut aceeasi mama...

      Ștergere
  9. Bacsis la nivel de persoana.

    RăspundețiȘtergere
  10. https://www.luju.ro/magistrati/dna/consiliera-lui-kovesi-pusa-sefa-interimara-la-dna-decizie-pentru-care-procurorul-general-augustin-lazar-trebuie-revocat-de-urgenta-anca-jurma-consiliera-pe-relatii-internationale-a-lui-kovesi-a-fost-delegata-ca-procuror-sef-interimar-la-dna-desi-nu-a-inst

    Procurorul General Augustin Lazar a reactionat imediat dupa revocarea protejatei sale Laura Codruta Kovesi si a facut o numire pe care o calificam drept iresponsabila, pentru a salva gasca de la DNA. In conditiile in care sefa DNA a fost revocata pentru grave probleme manageriale si in conditiile in care activitatea DNA din ultimii ani este un adevarat dezastru (235 de achitari in ultimele 6 luni, majoritatea pe lipsa de probe) Lazar a delegat-o pe procuroarea Anca Jurma (foto), fiica fostului procuror general al Romaniei, Nicolae Cochinescu, in functia de procuror-sef interimar, aceasta fiind consiliera pe relatii internationale a Laurei Kovesi. Stupoare, Lazar a pus-o la conducerea DNA pe Anca Jurma desi aceasta nu a instrumentat un dosar in ultimii 15 ani. Practic, DNA este condusa pe interimat de o persoana fara nicio experienta pe urmarire penala, intrucat de foarte multi ani Jurma lucreaza doar pe segmentul relatiilor internationale, fiind din acest punct de vedere absolut nerecomandabila pentru a conduce DNA.

    Deci in locul manelistei Luluta au pus una de aceeasi speta joasa, o individa fara scrupule. Fata ei spune cam totul despre mareata inteligenta de care dispune. Sa ne uitam cine este ta-su, tot un procuror:

    Nicolae Cochinescu (n. 19 ianuarie 1940, Moigrad, județul Sălaj)

    O familie de flotanti minunati, tarani natingi, preocupati doar de propia parvenire si imbogatire. Gastile taranesti se vad de la distanta in toata splendoarea lor. Dai intr-unul tipa 1000 si daca arunci afara unul ai 10 milioane la fel pregatiti sa-i ia locul.
    Mai este de observat ca astia din Transilvania se tin unul de altul mai tare decit ceilalti, distrug totul fara prea multe mustrari de constiinta si ne spun ca ei sint aia civilizatii, desi la capitolul mizerie si prostie cu greu isi pot gasi adversarul!

    RăspundețiȘtergere
  11. Adaug cine este Loazar:

    Augustin Lazăr (n. 25 octombrie 1956, Rădești, România)

    Asta daca se intreaba cineva de ce sintem atit de jos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mintile odihnite au capacitatea de memorare, cei mai multi neavand si capcitatea de analiza si sinteza. Asta se cere insa in toate domeniile sa fii un executant si sa nu gandesti, sa nu care cumva sa ai o privire holistica. Fudulia prostului care a reusit memoreze si sa ocupe o functie e imensa insa. Aveti dreptate, nu pare a exista vreo diferenta, in plus e tot femeie.

      Ștergere
  12. Ce frustrat e asta cu taranii lui. Fac pariu ca e mai taran decat ei si la propriu si la figurat.
    Oare pe autorul blogului il ajuta comentariile unui asemenea personaj?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu jartea taraneasca, n-am cum sa fiu eu taran, altfel as fi fost solidar cu voi in mizeria si nemernicia voastra, dupa modelul pe care-l folosesti tu in raspunsul care te da pe tine de gol, deoarece doar astea sint replicile standard ale celor proveniti din familiile de grajdari, care ati imputit Bucurestiul la propiu si nu la figurat. Cind ati navalit voi in oras puteau tramvaiele si autobuzele, pt ca erati murdari si nespalati si asa ati si ramas, pt ca statistica la consumul de sapun si pasta de dinti va da de gol, fiind cea mai mica, din punct de vedere cantitativ, din Europa. Ca-ti convine tie sau nu, existam si noi, ceilalti si trebuie sa va obisnuiti ca nu va inghitim deloc, considerindu-va niste mizerabili, pt ca, dupa cum am aratat, toti tortionarii, tradatorii, delatorii etc, sint, 100%, proveniti dintre voi, care nu aveti nimic in capetele voastre, dincolo de ura si prostie, fiind niste nulitati desavirsite, lipsiti de constiinta, identitate, caracter, educatie etc. Cu alte cuvinte, v-ati caracterizat singuri!
      Cei insirati de mine mai sus si care sint cunoscuti pt faptele lor, sint de-ai tai si au facut exact ce stiti voi sa faceti si anume sa distrugeti orice si pe oricine sta in calea parvenirii voastre. In egoismul vostru criminal calcati pe cadavre doar pentru fudulia maririi!
      Admira taranimea parvenita (poze) in 2018! Indiferent la ce scoala sinteti dusi, tot asa in halul in care se vede ramineti.
      https://www.luju.ro/magistrati/dna/penibilii-de-serviciu-imagini-de-toata-jena-cu-adunatura-de-procurori-dna-scoasa-pe-scari-sa-faca-figuratie-la-sceneta-de-adio-a-lulutei-din-cei-200-de-procurori-ai-dna-doar-10-s-au-inghesuit-sa-asigure-decorul-multi-dintre-ei-au-de-ce-sa-se-teama-sunt-ca
      Cum aratati cind ati navalit voi in perioada 50-70?!
      Vomitam, nu-i asa? Adevarul te-a deranjat, pt ca voi iubiti numai minciuna si impostura si aveti proasta impresie in nimicnicia voastra ca toti sint la fel. Te inseli in prostia si nemernicia ta, ma, rima.
      http://stage.kmkz.ro/opinii/editorial/cum-s-a-format-taranul-de-bucuresti
      Respect doar taranii adevarati, care si-au pastrat traditiile si viata lor!

      Ștergere
    2. @pt. țărănet

      Care ar fi explicația ta că Macovei, Prună, Kovesi și ultima Jumbă de la DNA provin din substanțe seminale securiste?
      Te pomenești că erau de la oraș și s-a nimerit.

      P.S. M-am nimerit să mă aflu-n treabă pe lângă niște australieni care-mi povesteau că au făcut școala împreună cu români emigrați imediat după WWII. Prima amintire despre colegi avea legătură cu ceapa și usturoiul din sandwich-urile noilor sosiți. Romantic cum mă știu, am oftat resemnat... da, românul mediu pute.

      Ștergere
  13. http://www.economica.net/legea-offshore-a-fost-votata-companiile-petroliere-vor-plati-si-redeventa-pe-gaz-si-impozit-suplimentar-de-pana-la-50prc-reactia-petrolistilor_155868.html

    Într-un final pare că a ieșit destul de bine. Ce părere ai?

    RăspundețiȘtergere
  14. Anonimule, 15:53! Străinii n-au cumpărat de la hoții români, cum sugerezi, străinii au preluat direct de la statul român!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au luat totul de la toti! Asta cu romanii hoti este o gluma! D-aia sint in fundul gol si totul este la straini ca sint ei hoti?! Statul roman este un amalgam de slugi ale strainilor. Comportamentul ambasadelor iti arata f clar acest fapt. Cind vor avea totul in buzunar pregatiti-va sa evacuati terenul!

      Ștergere
    2. http://evz.ro/rarinca-dezvaluiri-sufragerie-livia-stanciu.html

      Taranca de Stanciu:
      Livia Stanciu a fost judecătoarea care l-a condamnat la puşcărie pe Adrian Năstase. "Înainte să îl condamne pe Adrian Năstase vorbeam cu ea în sufrageria ei. Era supărată că Adrian Năstase are avere şi că ea nu mai termină datoriile."

      Excat caracterul ala minunat al tarnimii! Sper sa lasi raspunsul pt jaful taranesc de mai sus!

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)