Unica opţiune viabilă

Ceauşescu avea o obsesie: „neamestecul în treburile interne”. La fiecare întâlnire o repeta obsesiv, de fiecare dată reamintea că politica unei ţări nu trebuie influenţată din afară. Însă, întrucât o repeta ca o moară stricată, a sfârşit prin a cădea în derizoriu. Nimeni nu-l mai credea. Iar, în final, atunci când vorbea despre „agenturili” care au făcut Revoluţia a fost luat în râs.


„Neamestecul în treburile interne” a apărut prima dată cu ocazia agresiunii ruse din Cehoslovacia. Statele membre ale Pactului de la Varşovia(fără România) au intervenit militar pentru îndepărtarea regimului lui Alexander Dubček. Acesta încercase să revoluţioneze socialismul cu conceptul de „socialism cu faţă umană”, adică să elimine cenzura şi să liberalizeze societatea. Suficient cât să fie belit de forţele conservatoare de la Moscova. Având sprijinul Chinei în spate, Ceauşescu s-a opus invaziei, făcând din al său „neamestec” un pilon central al politicii României.

Cei care-au prins vremurile acelea ştiu că discursul lui Ceauşescu din august 1968 a fost apogeul său politic. Întreaga ţară s-a unit în jurul său întrucât ameninţarea unei noi invazii ruseşti reprezenta un coşmar pentru orice român. Practic acela a fost şi un impuls care a condus la o modernizare a economiei autohtone, la industrializare şi la o bunăstare şi la o revenire a optimismului.

N-o să insist prea mult asupra greşelilor care s-au făcut şi care-au condus în final la negura anilor 80. O să vă spun doar că, din punctul meu de vedere, criza autohtonă a fost una generată de criza mondială din 1979 care, în unele ţări, s-a terminat în 1985. În România a durat mai mult deoarece Ceauşescu a intuit că atâta timp cât e dependent de împrumuturile organizaţiilor internaţionale, crizele externe vor lovi ţara întrucât se conectase prea mult la circuitul financiar mondial. Plata datoriei externe reprezenta astfel un alt pilon al „neamestecului în treburile interne”, de data aceasta economic. Mai mult, prin încercarea de a-şi face, împreună cu China, o bancă de dezvoltare pentru naţiunile sărace sau în curs de dezvoltare, încerca să obţină o independenţă absolută. Acest gest l-a transformat într-un rebel al politicii mondiale care ameninţa „unitatea de monolit” a mafiei financiare mondiale, lucru care nu putea rămâne nepedepsit. Şi s-a văzut care i-a fost soarta.

Vreau să subliniez că în ultimele sale zile, aparatul de propagandă avea o eficienţă zero. Absolut nimeni nu mai credea o iotă din ceea ce spunea presa. Când se vorbea despre agenturi toţi spuneau bancuri, iar când se punea problema „neamestecului”, replica oricui era simplă: „să se amestece şi dracu', doar să bage carne în alimentare”. Aşa s-a amestecat fără proteste „dracu'”, promiţând carne şi bunăstare care însă au apărut ceva mai târziu, la vreo 2-3 ani după evenimente. Bunăstarea însă e o variabilă greu de înţeles: când e bunăstare în interior afară arată rău şi invers. Mai aplicat spus, pe vremea lui Ceauşescu aveai bani, dar nu prea aveai ce să faci cu ei, iar după Revoluţie s-a inversat rolul: începeai să ai bunăstare în magazine, dar penurie prin buzunare.

Cei care-au prins ambele regimuri au înţeles abia după schimbare că toate acele slogane ale propagandei ceauşiste aveau un fundament. Au început să înţeleagă cum e cu şomajul şi cum e cu „alienarea omului faţă de muncă”. Iată-ne ajunşi şi la momentul în care „amestecul în treburile interne” a devenit obsedant pentru marea majoritate a populaţiei. Toată lumea vede lipitorile care sug resurse şi capital din ţară pentru profiturile şi bunăstarea propriilor acţionari şi ţări din care provin. „Agenturili” acţionează pe faţă, ba, mai mult, ambasadorii ocupanţilor au fost împinşi de la statutul discret spre unul de guvernatori vocali similari arendaşilor din vechime care luau şi pielea de pe ţăran.

Culmea culmilor, acest regim de jaf generalizat e justificat de o propagandă dementă privind pericolul ruşilor. Pentru fiecare eveniment negativ „ruşii e dă vină”. S-a ajuns la cretinitatea de a da vina pe ruşi pentru eliminarea fătucii aceleia de la Eurovision, întorcându-se portofelul mai golăneşte decât o făcea un valutist al anilor 90. Cu alte cuvinte, invadatorii ne păzesc de alţi invadatori sau, tradus „invadatorii noştri sunt mai buni decât ai lor”.

Propaganda cu pericolul rusesc e şi ea conectată la curentul mondial, unde e unul dintre pilonii principali ai spălării creierului. În SUA e element de bază atât al politicii atât interne cât şi externe. Aberaţiile pe care le citim aici despre ruşi sunt similare celor de peste Ocean. Întreg procesul e coordonat mai ceva decât pe vremea lui nea Nicu. Însă, la fel ca şi atunci s-a ajuns la derizoriu. Nici dracu nu mai crede o iotă din idioţeniile care se spun. N-a mai rămas decât să se spună că ruşii sunt vinovaţi pentru menopauză, impotenţă sau pentru schimbarea gustului roşiilor. Culmea e că, asemeni propagandiştilor frenetici de pe vremuri, propagandiştii de azi chiar au impresia că-i ascultă cineva. În fapt nu-i mai ascultă nimeni.

Ştiţi care este merele pericol? E faptul că omul a ajuns la o epuizare şi a ajuns să spună „da' să vină odată ruşii, numai să nu-i mai văd p-ăştia”! Atâta lehamite au reuşit să sădească în oameni încât efectiv nu mai interesează pe nimeni. Iar ca treaba să fie cu adevărat „bine făcută” criza economică următoare va fi una fără ieşire pentru naţiunile jefuite precum cea a noastră. Eficienţa propagandei sistemului e deja zero. Lumea-i urăşte pe securişti mai rău decât la Revoluţie şi golănia stalinistă din justiţie le-a arătat oamenilor că, de fapt, singura diferenţă faţă de fostul regim este abundenţa de otrăvuri scumpe din magazine.

Suntem într-un stadiu încă incipient. Părerea mea e că, mai devreme sau mai târziu, vom fi negociaţi la masa verde a grangurilor politici. Aşa cum am fost tranzacţionaţi şi la Yalta şi la Malta. Marele pericol care ne paşte e acela de a intra cu surle şi trâmbiţe într-o nouă capcană a istoriei, aşa cum am intrat în cea care ne sufocă acum. Reţineţi ceea ce vă spun şi ceea ce repet de-o groază de vreme: neamestecul acela în treburile interne trebuie să redevină coloana vertebrală a României. Fără el nu se poate!

Notă: Imaginea aparţine Arhivelor Naţionale ale României - Cota: 175/1968, şi a fost preluată de la  Wikimedia.