Cartelurile care ne sufocă

Comerţul românesc este controlat de şapte entităţi: Auchan, Carrefour, Louis Delhaize Group(Cora&Profi), Schwarz Gruppe(Lidl&Kaufland), Metro AG, Coop(Selgros) şi Royal Ahold(Mega Image). Oricum am da-o, cam tot ce se vinde prin ţară trece pe la aceste mega companii. În prezent ele controlează aproape tot ceea ce mâncaţi şi beţi, detergenţii pe care-i folosiţi, dar şi o mare parte din îmbrăcămintea pe care o purtaţi, multe dintre electronicele pe care le aveţi în case s.a.m.d.

O concentrare de asemenea proporţii e greu de înţeles din perspectiva securităţii naţionale. E clar că domeniul a fost lăsat voit nereglementat pentru a le permite marilor rechini europeni să acapareze tot, lăsându-ne practic în voia vântului. Acesta este motivul pentru care comerţul autohton e sugrumat, iar grosul profitului se duce la marile lanţuri. Practici comerciale incorecte, achiziţii după bunul plac, creşterea nesustenabilă a importurilor şi multe altele sunt efectul direct al prezenţei pe piaţă a acestor veritabile lipitori către care se duc o bună parte din banii românilor. Partea proastă e că acum e atât de târziu încât nu-mi dau seama ce s-ar mai putea face. Asta pentru că, în cazul în care companiile menţionate decid să părăsească România - supărate de vreo decizie pe care-o percep negativă - pot declanşa o foamete mai ceva decât pe vremea lui Ceauşescu. 

Laptele pe care-l beţi dimineaţa, brânza din farfurie, iaurtul şi celelate specialităţi vă sunt oferite de doar cinci companii: Lactalis(liderul absolut al pieţei autohtone), Olympus, Danone, Friesland Campina, Hochland Romania. În afara acestora, restul fac figuraţie. Fermierii români produc anual 5 milioane tone de lapte, dar de procesat nu se procesează decât a cincea parte. De ce, e simplu: telemeaua pe care-o mâncaţi dimineaţa se face în Polonia, caşcavalul afumat e adus din Germania s.a.m.d. Un alt domeniu în care bravul Consiliu al Concurenţei a declanşat anchete din care a rezultat că totul e OK.

Combustibilul pe care-l folosiţi la maşină provine de la doar trei producători. Asta în timp ce monopolul extracţiei de petrol e deţinut de OMV. La Revoluţie, România avea zece rafinării, şi procesa aproximativ 34 milioane de tone de petrol. Nu aveam capacitatea să consumăm atâta petrol, dar planul de dezvoltare prevedea că, la un moment-dat, se va ajunge la această capacitate. Aşa că, până să ne dezvoltăm, exportam în draci în Occident carburant rafinat aici. Acum am mai rămas cu doar trei rafinării, iar necesarul de combustibil îl importăm. Am ajuns mai rău decât iranienii din vremea lui Ceauşescu: ei ne dădeau ţiţei contra tractoare, ciment s.a.m.d. Noi acum pompăm petrolul autohton până la rafinăria OMV din Viena pentru a importa produse petroliere finite. Asta în timp ce rafinăriile noastre au fost date la fier vechi.

Gazul cu care vă încălziţi e furnizat de Romgaz(slavă Domnului, încă aparţinând statului) şi de omniprezentul OMV. În afara lor mai sunt doar ruşii prin cozile de topor de prin Elveţia.

Grâul românesc este colectat şi depozitat de o mână de companii care, după dorinţă, pot creşte sau scădea preţul fără nicio problemă.Ei controlează exportul şi tot ei fac falsele importuri. Variaţia preţului pâinii de la raft ar trebui să vă pună pe gânduri, dar întrucât ei sunt invizibili, de-aceea vi se pare că toată creşterea e un blestem. Poate o fi, dar unul fabricat cu atenţie.

Ştiaţi că sunteţi obligaţi ca orice tranzacţie peste 5000 EUR s-o faceţi prin intermediul băncilor? Probabil nu vi se pare exagerat, doar salariul/pensia vi le încasaţi aproape obligatoriu prin intermediul băncii şi tot acolo vă păstraţi banii. Aşa e că nu e nimic în neregulă? Oare? V-aţi gândit totuşi că avem de-a face cu un cartel format din câteva bănci şi că pe această piaţă statul mai are undeva sub 5%? Că aceste „plăţi obligatorii” vin la pachet cu tributul obligatoriu pe care trebuie să-l plătiţi băncilor sub forma diverselor comisioane? Nu-i totuşi ciudat că banul, un monopol al statului, devine prin această cartelizare o chestiune strict privată şi controlată din afara ţării? Probabil acum înţelegeţi de ce Guvernatorele e atât de scump la vedere şi alege să ignore audierile solicitate de comisiile parlamentare. 

Sunt doar câteva exemple pe care vi le-am dat şi care ar trebui să vă tragă un semnal de alarmă. În realitate, „libertatea” economică pe care-am sperat-o nu s-a dovedit a fi decât o mutare a proprietăţii de stat în portofoliul unor entităţi private străine care mimează concurenţa. Şi dacă statul mai avea milă în ceea ce priveşte preţurile, privaţii optimizează în draci profiturile, făcându-vă să scoateţi cât mai mulţi bani din buzunare. De asemenea, cei care-au acaparat economia produc daune iremediabile ţării întrucât, în locul producţiei interne preferă importurile, destabilizând astfel şi contul curent, dar şi piaţa forţei de muncă.

Atunci când vă întrebaţi de ce ne-a plecat din ţară atâta amar de forţă de muncă, uitaţi-vă cu atenţie spre cei cărora le-am amanetat economia. De asemenea, dacă vă îngrijorează creşterea gradului de îndatorare al ţării, daţi un ochi în farfurie şi conştientizaţi că eticheta frumos colorată şi otrăvurile dichisite le luaţi din import, alimentând astfel deficitul de cont curent şi, automat, influenţând gradul de îndatorare. Şi nu doar propria sănătate o distrugeţi consumând fake-urile acelea penibile, ci şi sănătatea economică a ţării. Realitatea e că suntem captivi, iar libertatea ne-am vândut-o pe nimic atunci când urlam că ne-am luat-o înapoi. N-am luat de fapt nimic altceva în afara iluziilor.