Opțiuni

Dacă s-ar face un sondaj privind reinstaurarea ipotetică a lui Ceaușescu, sunt ferm convins că peste 50% dintre români ar fi de acord. Asta în ciuda propagandei „anticomuniste”, a invectivelor și a tuturor schemelor de gândire impuse de învățământul actual.  

Pe de altă parte, dacă i-ai lua pe rând pe cei care, în ipoteticul sondaj, s-ar declara pro-Ceaușescu, și ai încerca să-i provoci la o discuție sinceră despre cum era societatea de atunci în întregul ei, opiniile ar fi contrare. Astfel ai putea ajunge lejer la concluzia că românii sunt cam schizofrenici.

În fapt, dacă-ți propui să demonstrezi ceva, cu siguranță că, în toxicul mediu informațional de azi, o vei putea face cu succes. Cu statistica potrivită poți demonstra și că românul s-a născut astronaut sau că Iohannis l-ar fi îngenuncheat pe Cicero într-o confruntare directă. E important însă să mergi ceva mai adânc pentru a înțelege ce se ascunde în spatele unei opțiuni.

Orice tiriplici îți va spune că „e horror” opțiunea românilor pentru Ceaușescu, doar ăla a fost un comunist nemernic din cauză căruia România a regresat, că a izolat țara s.a.m.d. Astfel încât n-ai ce face și, de voie de nevoie, ești obligat să te uiți la ceea ce propune tabăra adversă, adică acolo unde lumea finuță e anticomunistă feroce, progresistă și modernă. 

Așa am ajuns să mă uit în ograda ălora cu Proclamația, a ălora puri de nu se mai văd de-atâta imaculație, anume la Societatea Timișoara. Dacă vrei să fii anticomunist și progresist, unde să te uiți dacă nu la ăia care sunt vârful de lance al progresismului? Și cum tocmai suntem în mijlocul unui scandal, am dat un ochi pe premiile acestui ONG, că doar toată lumea a auzit zilele acestea despre ele. 

Desigur, deja știți că unul dintre premianți e procurorul torționar Augustin Lazăr, care-a fost cadorisit - parcă la mișto - cu premiul „Speranța”. Deja asta nu mai e o știre. Ceea ce m-a făcut să râd a fost un comentariu la una dintre postările mele, în care un cititor își exprima dorința ca numita societate să-i retragă premiul acordat lui Lazăr. Oameni naivi, ce să-i faci. Cum ar putea crede cineva că ăia i-ar retrage torționarului Lozărică premiul  în condițiile în care, la aceeași festivitate, un alt premiu i-a fost acordat fostului consilier al Anei Pauker, Mihai Șora. Iar ca să fie treaba treabă, numita „Societate” l-a premiat și pe ventilatorul de căcat Cristian Pantazi.

Păi ce-avem noi aici? Anticomuniștii lu' Pește, ăia cu „puntu opt”, tocmai ce premiară un stalinist notoriu, un torționar ceaușist și-un propagandist de rit nou, dar care în oricare dintre perioadele comuniste ale noastre s-ar fi remarcat prin servilismul destoinic, pupatul în cur energic și prin lupta înverșunată împotriva „dujmanului dă clasă”.

În condițiile în care anticomuniștii noștri sunt de fapt niște staliniști în blană de oaie, cum naiba să nu consideri mai bună opțiunea Ceaușescu? Cel puțin ăla era român, gândea românește și acționa în direcția interesului național. Adică ceea ce nu se mai face acum deloc. Toată demențeala ideologică pe care-o primim de la UE sau de peste Ocean este, în fapt, propagandă comunistă de sorginte stalinistă. La ce să te-aștepți de la unu' ca Caramitru(sic!) atunci când amenință cu pușcăria prin OUG? Sau la unu' ca Plăvanul care-ți spune pe tonul ăla oligofreno-bolovănos că albul e negru?

Ceea ce vreau să se înțeleagă este că opțiunea românilor pentru Ceaușescu nu e deloc una ilogică. Ea vine pe fondul faptului că alternativa e reprezentată de Stalin. Teoretic nimeni n-ar trebui să fie suficient de nebun încât să-și taie creanga de sub picioare votând niște ideologi rudimentari, ale căror unice valori sunt pușcăriile, execuțiile publice și demolările. 

Și-acum, hai să fim siceri: pe cine-ați prefera între Stalin și Ceaușescu? Răspunsul, în mod sigur, e un indicator destul de precis al stării de sănătate mintală a respondentului.