Semnul de la Notre-Dame

În urmă cu zece zile pășeam firesc în Notre-Dame. Așa cum o făceam de fiecare dată, deoarece a merge în Paris înseamnă obligatoriu și-o vizită la Notre Dame. Parisul și Franța se confundă cu Notre-Dame. Un simbol emblematic, rezistând tuturor nenorocirilor istoriei, un martor tăcut care părea de nemișcat.

Și totuși, iată acest blestemat 15 aprilie, prima zi a Săptămânii Patimilor pentru catolici, debutând sfidător. „Notre-Dame e în flăcări!” am strigat asemeni atâtor oameni. În timpul ăsta, pe ecran, se derulau imaginile de coșmar. Notre-Dame e ceva mai mult decât impresionanta catedrală. E o parte din sufletul nostru, e o cărămidă esențială a culturii și civilizației noastre. Văzând acea halucinantă imagine a „crucii Notre-Dame” cuprinsă de-acele blestemate flăcări ale iadului am avut, brusc, imaginea dezastrului în care suntem. Asta pentru că focul de la Notre-Dame e incendierea noastră. Odată cu faimoasa catedrală se stinge și-o bucată din noi. 

Nu mi-am propus să fiu patetic, dar sunt copleșit de emoție. Pentru mine Parisul nu mai există, iar Franța nici atât. Nu știu care-s cauzele și, mai mult, nu prea cred că mai contează acestea. Notre-Dame în flăcări e un simbol mai puternic decât orice investigație. Golul de-acolo nu va putea fi acoperit de nimic.

Ceea ce trebuie să vedeți în spatele flăcărilor este neputința autorităților. Este imbecilitatea prostovanului care-și zice președinte și care s-a deplasat la incendiu pentru a-și face un selfie. Este degradarea celor care, în loc să caute soluții pentru stingerea incendiului căutau formulele cele mai potrivite pentru „rezolvarea situației” pe platformele de socializare. Priviți cu atenție aceste realități deoarece ele sunt imagini ale căderii, ale degradării.  

Notre-Dame în flăcări, mai presus de orice, e simbolul focului care arde fără milă civilizația occidentală. Nu-s vorbe mari, e chiar realitatea. Acesta este abia începutul unui dezastru la scară. Civilizația occidentală e incapabilă să-și mai gestioneze moștenirea, e asemeni ultimei verigi a unei familii nobile, de cele mai multe ori un individ plăpând, debil, demn de milă. Așa cum Notre-Dame a luat foc, la fel civilizația occidentală este în stadiul incipient al unui incendiu de proporții.

Se vede de la o poștă că totul e anapoda. Nimic nu funcționează cum trebuie, funcțiile importante sunt ocupate de impostori prostovani și incapabili, mișcările politice sunt haotice, iar o prostie este combătută cu un număr copleșitor de alte prostii pe post de „soluții logice”. De-o groază de vreme spun că lumea noastră merge într-o direcție absolut greșită. Majoritatea celor care mă citesc înțeleg asta, dar, la fel ca mine, se simt neputincioși în fața acestui val nemilos al istoriei.

Incendiul de la Notre-Dame e semnul prevestitor al prăbușirii. La fel cum parizienii alergând disperați pe străzi pentru a salva Notre-Dame au sfârșit prin a asista neputincioși la dezastrul în desfășurare, la fel și noi nu suntem nimic altceva decât simplii martori ai acestei demolări epocale care stă să vină.

Ușor, ușor, urmează să constatăm cum superbul și impresionantul castel suplu în care locuim a ajuns o structură precară, fragilizată de „inovațiile” și „corectitudinile” pe care le-am aplicat fără să știm ce facem. Ceea ce strămoșii noștri au construit având în cap idei clare și idealuri solide se va dărâma din cauza superficialității și prostiei noastre. Cu incendiul de la Notre Dame Europa intră în ultima perioadă a sa, aceea a prăbușirii ireversibile.