Torționarule, marș!

A început cu descoperirea că deținutului politic Iulius Filip i s-a refuzat eliberarea condiționată din cauză că Loazăr - ca un instrument servil al Securității - a scris cu subiect și predicat că „deținutul n-a dat nicio dovadă că vrea să se corecteze”. Propaganda s-a conectat la subiect în același mod aberant în care-o face de ani de zile: după ce la început se preface că n-a văzut subiectul, vine exclusiv cu contrazicerile atunci când informația s-a rostogolit și a oripilat o țară.

Inițial l-au scos de la naftalină pe Mădălin Hodor - un individ aparținând #rezist care parazitează pe lângă CNSAS. Dacă numele nu vă spune nimic, o să adaug că individul a mai fost folosit de către sistem pentru a instrumenta o lovitură de palat înaintea alegerilor de la Academie, când a produs în revista 22 un document conform căruia Ioan-Aurel Pop ar fi fost colaborator al Securității. În final, fix documentul folosit de Hodor(și alterat de acesta!) pentru a-l ataca pe Ioan Aurel Pop, în final l-a deconspirat pe vedetul editurii Humanitas, Lucian Boia, ca fost „brigadier al Securității”. Lucru pe care, de altfel, îl bănuia toată lumea, mai ales în urma SF-urilor pe care le-a scris și pe care Liki i le vinde ca cărți(sic!) de istorie.

De data aceasta #rezistentul Hodor are tupeul să vină cu o teorie ticăloasă menită a-l apăra pe torționarul Loazăr: cică - spune Hodor - atunci când Iulius Filip vorbește despre Lazăr, ar fi vorba despre un alt Lazăr, care pe vremea aceea era CI-stul penitenciarului. Lucru evident fals, mai ales în condițiile în care Iulius Filip i-a scris o scrisoare fix lui Augustin Lazăr după ce i-a fost refuzată eliberarea condiționată.

A trebuit să apară cel de-al doilea deținut, în persoana lui Ioan Muntean, care să susțină același lucru. Mai mult, în interviul acordat, Ioan Muntean ne arată un portret de panglicar al lui Loazăr, element pe care, de altfel îl cam bănuiam. Cică, pentru a le acorda eliberarea condiționată, Loazăr le cerea deținuților șpagă în bricege, produse pe acea vreme la penitenciarul Aiud. Pentru contracararea lui Ioan Muntean, propaganda l-a scos pe dizidentul Radu Filipescu, care nu știu dacă realizează cu adevărat pentru ce ticăloșie a fost folosit. Acesta susține într-un interviu acordat minciuniștilor de la Adevărul aceeași aberație, cum că ar fi o confuzie între Lazăr procurorul și Lazăr CI-stul. Fals, stimate domn, oamenii aceia spun cu subiect și predicat că e vorba despre Augustin Lazăr, iar întâmplările la care-au luat parte se referă la eliberarea lor condiționată, care făcea parte din fișa postului lui Augustin Lazăr.  Mai mult, Ioan Muntean îl acuză pe Loazărică și de faptul că ar fi fost trimis la izolator din cauza excesului de zel al acestuia.

Iată că a ieșit public și o altă victimă a lui Loazăr, celebrul deținut politic Florentin Scalețchi. Acesta a declarat Gazetei de Cluj că „Augustin Lazăr mi-a furat 12 ani și jumătate de viață”. Este vorba despre refuzul porcurorașului comunist al penitenciarului Aiud de a pune în executare „Decretul de amnistie” dat de Ceaușescu în 1988. Probabil refuzul și isteria lui Loazărică de fiecare dată când se vorbește despre amnistie sau grațiere e un instinct pe care l-a tot exersat în timp. 

Ceea ce iese în evidență cu obstinație e faptul că actualul procuror general al țării are nu unul, ci o întreagă colecție de dulapuri cu scheleți care-au început să iasă la lumină. Devine din  ce în ce mai limpede pentru orice om cu o dotare intelectuală decentă motivul pentru care-a fost impus acest submediocru într-o funcție atât de importantă: scheleții pe care-i are joacă rol de sfori pentru păpușarii săi care-l teleghidează cum vor. Așa cum plăvanul nu-i decât un robot cu telecomandă, la fel și Loazăr e o păpușă, o marionetă pe care manipulanții săi, mai devreme sau mai târziu o vor arunca acolo unde-i este locul, anume la gunoi. Dar de ce nu la pușcărie? Poate-ar fi cazul ca toți cei care-au avut de suferit de pe urma acestei loaze comuniste să-i facă plângere penală deoarece, asemeni lui Vișinescu, și ăsta trebuie să se constituie într-un exemplu pentru societate: acela că, mai devreme sau mai târziu, trecutul ticălos te ajunge. La Lăzărică a cam venit scadența.