sâmbătă, 15 februarie 2020

Despre ceea ce se ascunde în spatele „Afacerii Ditrău”

O să mă opresc azi la cazul Ditrău. Am mai spus-o, e vorba de o operațiune complexă de spălat creierul românilor. Și nu doar creierul lor întrucât, în final, se va dovedi un caz școală pentru pedepsirea tuturor celor care calcă în picioare „idealul globalist”.

Ce s-a întâmplat la Ditrău deja știți. Comunitatea locală s-a revoltat împotriva unor muncitori din Sri Lanka și a cerut firmei la care aceștia erau angajați mutarea lor. Înainte de-a sări patriotard de cur în sus și să ripostăm cu slogane sterile de genul „sunt și ei oameni” sau că „sunt brutari buni”, ar trebui să pornim de la cei care contează, anume de la localnici.


Ce-ați zice dacă mâine v-aș instala în casă un negru, un arab, un pakistanez sau, ca să venim mai aproape, un finlandez, suedez sau mai știu eu ce? V-ar fi comod dacă v-aș spune că de mâine trebuie să-l acceptați de colocatar pe preacinstitul venetic doar pentru că „e și el om”? Cu siguranță nu v-ar conveni nici dacă v-ar fi băgată pe gât o rubedenie mai îndepărtată, dar un necunoscut de pe alt meridian. Așa-i că v-ar cuprinde revolta?

E normal. Pentru a beneficia de ospitalitatea ta, un musafir trebuie prima dată invitat de către tine sau, dacă nu l-ai invitat, cel puțin trebuie să-ți ceară permisiunea. Ce s-a întâmplat la Ditrău? Niște oameni au apărut în peisaj peste noapte. E drept, nu s-au băgat ei, n-a fost vina lor, ci au fost aduși de o firmă să lucreze acolo. Comunitatea locală s-a revoltat și le-a cerut celor care i-au adus să-i ia de-acolo. Ce e exagerat în toată această afacere? Nu le-au dat foc, nu i-au omorât, ci doar le-au cerut celor care i-au adus să-i retragă.

Așa cum în cazul propriei locuințe e dreptul proprietarului de a primi sau de a nu primi pe cineva în gazdă, la fel stau lucrurile și cu comunitățile locale. E dreptul lor să accepte sau să respingă pe cine doresc. În toată treaba asta nu e vorba de rasism, ci pur și simplu de modul în care înțelegi să-ți trăiești viața.

Personal am toată admirația pentru cultura arabă, îmi place să vizitez Orientul Mijlociu, îmi plac oamenii și, de multe ori, îmi prelungesc șederile acolo inventând diverse motive deoarece, pur și simplu, mă simt bine. Asta însă nu înseamnă că ar trebui să fiu de acord ca de mâine să-mi facă un cartier arab lângă casă. Sub nicio formă! Am făcut această precizare pentru ca cei cu creierii mai fierbinți să înțeleagă nuanțele. Rasist ești atunci când urăști o rasă, nu când încerci să-ți protejezi propria rasă/comunitate sau când vrei să-ți conservi obiceiurile.

Întorcându-ne la evenimentele din Ditrău voi spune doar că reacția comunității ține de dreptul său de a accepta sau nu pe cineva. Așa cum în casă nu bagi pe oricine, la fel se întâmplă și-n comunitatea din care faci parte.

Așa cum am mai spus și într-o postare anterioară, Ditrău e un caz școală instrumentat strict pentru a fabrica acordul românilor în ceea ce privește imigranții. Duduia aia e vârful de lance al operațiunii și are un scop extrem de precis. De altfel asta se vede limpede prin provocările pe care le instrumentează; zilele trecute poza eroic în timp ce anunța că urmează să mai aducă alți srilankezi. Orice om normal care conduce o afacere se gândește să nu-și distrugă piața pe care activează. Doamna respectivă vinde pâine în Ditrău și, la modul logic, ar trebui să-i pese de opiniile clienților săi. Mai mult, ar trebui să facă totul pentru a nu-i supăra.

Nu vi se pare ilogică atitudinea respectivei patroane ajunsă peste noapte vedetă? Nu-i ciudat s-o vezi cum sfidează opiniile celor care-i sunt clienți? Nu-i cumva aberant? Dacă rămânem la fenomenul economic într-adevăr așa e. Dar aici nu e vorba despre economie sau piață, ci despre politică și teroare. Doamna respectivă - nu știu dacă inconștient sau conștient - e parte a unui plan mârșav, de îngenunchere a opiniilor de bun simț. Ea se face purtătoarea unei ideologii care spune că nu mai ești stăpân pe ce e al tău, că nu mai ai dreptul la opinie decât dacă respectiva opinie coincide cu cea oficială. Și uite-așa trebuie nu doar să accepți imigrantul care-ți e băgat pe gât, ci să-l iubești sincer. Altfel ești un paria, un element care trebuie eliminat.

Asta-i miza afacerii Ditrău. Când văd reportaje în care dudui muncitoare îi laudă pe „colegii srilankezi” parcă retrăiesc perioadele acelea de tristă amintire în care reporteri de doi bani transmiteau „mărețele realizări are geniului Carpaților și atașamentul oamenilor muncii față de conducătorul iubit”. Aceleași strategii de rahat întru desăvârșirea - de data aceasta - a internaționalismului globalist și a progresismului multilateral dezvoltat.

Din tot jocul - la care UDMR e părtaș - comunitatea locală din Ditrău va ieși șifonată și îngenuncheată, iar scopul operațiunii va fi atins. Și, uite-așa, prostimea și-a mai dat acordul pentru o nouă ticăloșie, acceptând primul pas din planul care prevede metisarea populației. Acum, că suntem proști pe cont propriu sau alături de unguri, puțin contează în condițiile în care pe ticăloșii din spate îi interesează doar ajungerea la rezultatul final, anume corcirea.

33 de comentarii:

  1. intrebare ? daca avand calificarea necesara 2 olteni sau moldoveni ar fi fost angajati la brutaria respectiva?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intrebare ? Tu doar esti prost sau ...doar esti ?!

      Ștergere
    2. Atunci sa meargă si unguri la ei in ungaria, toti care vor autonomie

      Ștergere
  2. De data asta NU, domnu'Dan! Daca mi se baga cu forta in casa sau in firma un strain e inadmisibil, dar daca il aduc eu e treaba mea pe cine bag in casa personala si in propria firma.Cum adica, daca de ex vreau sa ma insor cu o asiatica va trebui sa am acordul comunitatii locale? Iar daca nu-l obtin trebuie sa vand tot,sa plec si sa caut o alta comunitate locala care s-o accepte? Eu zic ca oamenii aceia sunt liberi sa nu mai cumpere paine de la acea doamna iar dansa e libera sa aduca in propria firma pe cine vrea. V-ati gandit ca poate si pt ea propriile opinii si principii primeaza in fata factorului economic, ca si in cazul dvs? Mi se pare ca se intra cu bocancii in viata privata din ratiuni ideologice - sa nu care cumva sa fie metisata populatia. Iar ca sa vezi teoria conspiratiei la o brutareasa din Ditrau zau ca mi se pare deja cam mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ori esti primul anonim ...ceea ce inseamna ca deja ti-am raspuns , ori trebuie sa-ti spun ca din tot comentariul pot sa fiu de acord doar cu "domnu'dan". Dar nu-ti face probleme , "domnu'" bot , malin bot mai exact te poate angaja oricand , esti perfect de şamponat pe creieraş.

      Ștergere
    2. Cretinel, n-am cum sa fiu eu primul Anonim - daca ai avea min 2 neuroni functionali ai sti si de ce. In afara de etichete si insulte poti veni si cu argumente? Ma indoiesc, de vreme ce nu ai fost in stare sa-ti creezi un amarat de nickname sa iesi din masa amorfa de Anonimi. Nu m-ai nimerit, de 30 de ani nu mai sunt angajatul cuiva, eu angajez oameni - in niciun caz retardati ca tine. In rest, putin imi pasa cu ce esti tu de acord si cu ce nu. Da'chiar, ti-am cerut cumva parerea, te-a bagat cineva in seama?

      Ștergere
  3. Salut, nu cred că avem dreptul să ne opunem. Noi am trimis câteva milioane afară și plângem pentru două persoane ? Ridicol, metisajul este deja prezent un unchi este însurat cu o pakistaneźă altu cu o franceză verișorii la fel încep și ei metisarea etc. Nu suntem în măsură să ne opunem și până la urmă este normal. Adică noi avem dreptul să ne căutăm o viață mai bună și alții nu ? Nu mi se pare corect. Numai bine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Noi” nu am trimis pe nimeni afară, să ne înțelegem! Faptul că X sau Y au ales să-și caute fericirea pe alte meleaguri e fix treaba lor, iar asta nu-mi creează mie nicio obligație.

      Ștergere
    2. 1. Acum vreo câțiva ani, zburând la Zurich, am avut pe scaunul alăturat o tânără (de altfel simpatică) din Sri Lanka. Din vorbă în vorbă, ea mi-a povestit cum a ajuns ea în Eleveția, singură, ca 'refugiat' și cum ACUM are 30 (!) de rude care locuiesc tot în Eleveția.

      2. Metisare este un cuvânt 'mai cu ștaif' pentru corcire.
      Oamenii acordă toată atenția când împerechează câinii de rasă și cer pedigriul când cumpără unul. Dar nici un gând pentru progeniturile lor născute prin 'metisare'.

      Personal nu mă interesează cum își îmbunătățesc sau alterează gena unii, dar nu-mi place când acest lucru este obiectul unei agende ascunse, planificat și făcut posibil prin politici socio-economice la scară națională și globală.

      Ștergere
    3. Salut, doresc să rectific ceva. Ai dreptate într-un fel România cică nu a trimis pe nimeni afară așa e, ba chiar a primit prea mulți străini capital străin firme străine etc. După ce au sosit odată cu revoluția, ne-au făcut concurență neloială erau prea puternici eram prea slabi am cedat aproape totul. Românii au înțeles că nu se va mai întâmpla nimic în afară de mizerie sclavie vieți și destine distruse inutil. Sau mai precis spus pe moca totul a fost dat pe moca. Unii au devenit jupâni o minoritate, și majoritatea sclavi traficanți de tot felul, proști la toate colțurile gata să te vândă pe doi bani. Fără să vorbesc de prostituție, video chat escrocherii de tot felul etc. În fine cei care nu au mai suportat sau cărat. Mulți hoți curve cerșetori printre muncitori și oameni de bună voie, inocenți într-un fel. Când pleci nu pleci de la bine și când ești gata să te umilești în ultimul hal înseamnă că ești foarte disperat. Muncitorii cinstiți sunt de multe ori exploatați la sânge în joburi ieftine dar de multe ori se merită mai mult decât la ei acasă. Au înțeles că la ei acasă nu se mai poate că sistemul bate palma cu oricine le plătește solda lunară ce contează că e pe datorie ? Pe carnet, ca la birt în vacanța mare la nea Costel scrie pe carnet ne te îngrijora :) Ai dreptate nimeni nu te obligă la nimic dar când trimiți trebuie să primești, e ca datele pe net nu trimiți nu primești într-un fel nu te poți opune. Un fel de flux constant continuu ce nu poate fi oprit. Pe scurt nimeni nu te obligă la nimic dar nici prea liber nu ești. Scuze pentru limbajul vulgar din celălalt mesaj. De multe ori facem ce putem din păcate și de multe ori greșim dar e mai bine decât să nu faci nimic. Numai bine

      Ștergere
    4. Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, declara cu ceva timp în urmă (vezi minutul 4:00 din documentarul de mai jos):

      "[Marea înlocuire - care este scopul?] Scopul este de a face față provocării UE privind căsătoriile inter-rasiale. Nu este o alegere. Este o obligație. În cazul în care voluntarismul republican nu funcționează, atunci statul va trebui să treacă la măsuri mult mai coercitive. Trebuie să ne schimbăm, de aceea NE VOM SCHIMBA !"

      Observație: Sarkozy a fost însurat de trei ori. Toate nevestele lui au fost de rasă ... albă !!!

      Acest documentar de 20 min ar trebui văzut și revăzut periodic:
      'With Open Gates -- The forced collective suicide of European nations' www.youtube.com/watch?v=K0hD7IffTJs

      Ștergere
  4. http://anonimus.ro/2020/02/se-sinucide-vestul/

    RăspundețiȘtergere
  5. Astia care aduc din astia nu cauta forta de munca cum ipocrit se plang. Ce vor ei de fapt sunt sclavi pe plantatie, nu muncitori.
    Am sa-ti dau un exemplu din Bacau de anul trecut.
    https://www.desteptarea.ro/conflict-romano-indian-in-bacau/
    si urmarea
    https://www.desteptarea.ro/doi-constructori-indieni-ramasi-fara-contract-de-munca-obligati-sa-paraseasca-tara/
    Asta cu firma este teparul teparilor din Bacau. De mai mult de 10 ani vesnic proteste, nu-si platea angajatii cu lunile da el avea bani de 2 Ferrari.
    Pur si simplu n-a mai gasit in Romania prosti din Romania sa-i prosteasca, asa i s-a dus renumele.
    Precum se vede l-a fel a facut si cu indienii. Cand au protestat i-a dat afara, aia au ramas fara viza de munca si le-a spus exact politailor de unde sa-i salte. In 2 saptamani erau pachet inapoi in drum spre India. Cu romanii nu putea face asta.
    Ca e sinucidere comerciala sunt de acord. Lumea ii va boicota in masa
    Eu sa stau in zona aia nu asi mai cumpara in veci un pai de la firma aleia, sa vanda la ongurile soroshiste sa vedem daca rezista. :D
    Ca functioneaza boicotul asta la nivel individual se vede din ce a patit Gillete cu tampenia lor de "masculinitate toxica". Pierderi de 8 miliarde, se pare ca metoistele nu-si prea rad mustata :))

    https://www.thepostmillennial.com/after-losing-8-billion-gillette-embraces-masculinity-again/
    https://defensemaven.io/bluelivesmatter/news/gillette-dumps-campaign-against-toxic-masculinity-after-losing-billions-0e926i-34keAutm-NEWRjA
    Chiar daca incearca acuma s-o dreaga personal pe mine astia m-au pierdut pe viata, n-am mai cumparat si n-am sa mai cumpar vre-o data un produs pe care scrie gillete

    RăspundețiȘtergere
  6. Mda, Mare bou a fost Nea Nicu ca n-a ramas in Iran si la insistentele dobitoacei aleia de nevasta-sa si altii... s-a intors in capcana pregatita...raminea in viata sub forma de biblioteca ambulanta referitor la toate fenomenele astea de rahat cu care ne confruntam.

    RăspundețiȘtergere
  7. "acceptând primul pas din planul care prevede metisarea populației"

    asta s-a intamplat deja. acum cateva sute de ani - oare cati tigani traiesc in romania?

    sri lankezii aia nu vor ramane in romania, cu prima ocazia o vor sterge catre tari mai spalate, cu salarii/ajutoare sociale mai mari. cum se zice - saracia pazeste romania

    RăspundețiȘtergere
  8. E clar ca vorbim de 2 obiective majore:
    - testarea reactiei populatiei
    - crearea unui precedent la care ne vom raporta cu totii.

    Un alt aspect e ca preotul este liderul opozitiei si tot el motiveaza comunitatea in directia "retrograda".

    Probabil vor veni 100k imigranti pe an si nu vor sa aiba surprize de nici un fel.

    Abordarea corecta era sa ii intrebe ce facilitati se ofera pe cap de imigrant si de ce banii astia nu se gasesc pentru romanii plecati care poate ar dori sa se intoarca acasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://ziarulromanesc.es/premierul-orban-o-mare-frana-a-romaniei-este-criza-fortei-de-munca-am-pierdut-probabil-miliarde-de-euro/

      https://www.gazetaromaneasca.com/focus/romania/criza-acuta-de-forta-de-munca-angajatorii-cauta-solutii-cum-toti-ai-nostri-au-plecat-spre-vest-ne-am-uitat-spre-est/

      Ștergere
    2. @trandafirule frate , abordarea corecta e alta , e aia a lui Iancu Jianu , dar cam imposibila colectiv , din pacate si in viitor imposibila si personal , stii ce zic...;-)

      Ștergere
    3. @19:35

      Solutii sunt mereu insa intrebarea corecta este:

      BANI AVETI?....si multi de tot!

      Ștergere
  9. https://vk.com/wall454791780_1455
    https://vk.com/doc454791780_523073037

    https://vk.com/wall491962643_4327

    https://vk.com/wall454791780_1494
    https://www.anonymousnews.ru/2019/12/11/geheimplan-eu-ansiedlung-afrikaner/

    https://www.activenews.ro/stiri/Fostul-ministru-Ionut-Popescu-dupa-aparitia-%E2%80%9Erefugiatilor-climatici-De-acum-orice-african-care-vrea-in-Europa-pentru-ca-in-Africa-e-cam-cald-se-va-declara-refugiat-climatic-si-va-ramane-unde-vrea.-Sminteala-cu-schimbarile-climatice-e-abia-la-inceput-159773

    https://www.qmagazine.ro/pulverizarea-statelor-nationale/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. off topic
      Ma bucur ca lumea a inceput sa inteleaga si sa plece de pe mizeria aia de scula spy a cia: feibuci.
      VK sau Gab e masura contra imputitilor astia de globalisti cu cenzura lor!

      Ștergere
  10. E una sa instrumenteze acceptarea imigratiei si alta ca imigrantii sa inceapa sa ramana aici si sa metiseze localnicii.
    Majoritatea vor prelua obiceiul romanilor de a pleca peste granita cand isi vor obtine cetatenia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astia cred ca e de mare interes Romania. E o gaura neagra. Nimeni nu vrea sa mai ramana aici.
      Plus ca vesticii vor avea nevoie de 1-2 milioane de oameni educati anual. Ramanem pepiniera si atat.

      Ștergere
    2. Nu vă legănați cu iluzia că vor pleca. Vor apare legi care vor limita sau chiar vor preveni libera circulație. [Noile buletine/pașapoarte biometrice sunt doar începutul.] Deja Anglia se pregătește să nu mai primească străinii slab calificați.

      Asta mi-a amintit de o altă iluzie la fel de fantezistă: "când noi albii vom fi în minoritate vom fi protejați de lege. (!)"

      Ștergere
  11. Bună seara! Domnule Diaconu, vă spun cu mâna pe inimă că exact la fel am gândit și eu cum prezentați dumneavoastră. Urmează să fie aduși noi străini și tot așa. Pe localnici îi angajau cu 800-1000 de lei net, pe străini cu mai mult bașca cazare și mâncare, salariile și le trimit în Lanka... Însă a apărut surpriza! 1. Nu mi s-a acceptat să intru în grupul de Facebook la "baieți", cel cu Ardeal unde sunt ăia celebri Duica și ceilalți... Hm! 2. io mi-s de la Craiova și cu oarce studii și începusem să gândesc ca "baeții" gen unu' pretenar cu Duica ăla Tudorașcu... Mă uit la "băet" în lista de prieteni. Atrage atenția un nume de Polonă... Originară fata de la Gura Humorului stabilită la Warshawa. Intru la tanti asta pe profil... UAT? Etnica leșească ținea cu maghiarorszag. Buei! Scurtcircuit! Am șters tot ce scrisesem favorabil la unguri și am pus tot ceea ce este împotriva. Semnează anonim Gabriel Caluseriu.Tot ce am scris este sută la sută adevărat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E deja de mult cand multi romani din afara se dau drept altceva numai roman nu si multi sunt antiromani si impotriva a tot ce inseamna roman. Statul roman iti induce o ura sistematica exact ca in cazul puscariasilor. De fapt romanii sunt oriviti ca puscariasi in tara si in afara cand evadezi esti in regim de fost puscarias care incearca sa se integreze.

      Ștergere
  12. Metisarea se producea oricum involuntar de vointa SISTEMULUI !Dar ce avem acum in Europa miroase a KALERGI de la o posta ! Comparatia ta e putin fortata , dar in substrat ai dreptate

    RăspundețiȘtergere
  13. Cine detine controlul suprem al tarii? Cine detine pe cei ce controleaza controlorii tarii? De cine asculta cei ce controleaza tara? Cine controleaza directia natiunii romane?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu i nevoie sa intrebi de patru ori:

      Sunt aceeasi care conduc si in Bulgaria, Ungaria, Polonia, Rusia etc etc ...asa ca stai calm ca nu esti singurul condus de nas!

      Ștergere
  14. Cum zic brexitii, cand investigheaza ceva: Follow the money, You'll find the answer.
    Daca un antreprenor; strans legat de legea cererii si ofertei; plateste pachete salariale( salariu baza, cazare, masa, transport din tara de origine, costuri de administratie-acte si transferuri in tara) mai mari unor "importati' decat unor autohtoni SI RAMANE COMPETITIV cu produsul lui, fara sa creasca pretul, atunci intreb : cine ii acopera cresterea costurilor de afacere??!!!
    Sincer, nu vad vreun antreprenor dornic sa-si reduca marja de profit doar de dragul importarii de muncitori straini.
    Prin refuzul de a mari oferta salariala localnicilor cel putin cu banii dispus sa-i plateasca IN PLUS strainilor, cei care detin brutaria din Ditrau arata cat de mult isi iubesc neamul lor.
    Silver'sound has no nationality !

    RăspundețiȘtergere
  15. Ungurii sint, de regula, sectari(sper ca termenul e adecvat) !
    Ei sint educati sa nu accepte pe altii printre ei, ca sa nu le schimbe ''structura etnica''.
    Asa de tare au ''ideea''asta infipta in neuron, ca nici nu-si mai pot da seama ca doi indivizi nu le poate schimba strctura, oricare ar fi ea.
    Poate ca, niste unguri mai ''luminati'', s-or teme ca numarul strainilor ce vor veni in ungurime va creste considerabil si atunci....
    Deci avem de aface cu ceva ce tine de ''specificul local''.
    Niciunde altundeva in Romania nu s-a mai petrecut asa ceva.
    Sint muncitori straini in toata Romania si nu am auzit vreun roman/roman sa chiraie.
    Daca oamenii muncesc respectind legislatia si avind aprobarile necesare, Doamne ajuta !
    A propos !
    In cartierul meu un ''detasament'' de vietnamezi, angajatii unei cunoscute firme de constructii, au lucrat cca. un an la reabilitarea unui bloc mare.
    Totul a mers ca in Occident, din toate punctele de vedere.
    Pe deasupra am vazut ceva absolut inedit: un vietnamez s-a dus la farmacia de la parter sa cumpere ceva si, fiindca a crezut ca e prea murdat pe bocanci, desi nu era asa, A INTRAT IN CIORAPI !
    Iar ciorapii erau IMACULATI.!
    Ati mai vazut asa ceva la vreun roman ?!

    RăspundețiȘtergere
  16. Manevra securistica de a injecta migrantii in ungurime are efect de turnesol.
    Migratorul de migrator se teme (parafrazand proverbul romanesc "hotul de furat se teme").

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)