duminică, 26 aprilie 2020

Arsenalul luptătorului electronic

Așa cum v-am promis, vă voi da mai jos o serie de sfaturi pentru combaterea cenzurii. Cum în prezent e la modă închiderea brutală a site-urilor independente care nu cântă imnul sistemului și cum sunt perspective îngrijorătoare ca această stare de fapt să se extindă o vreme mult mai mare, am compilat mai jos câteva idei pentru cei care vor să-și păstreze independența. Am împărțit postarea în două părți: cea dedicată utilizatorului simplu și cea dedicată producătorilor de conținut. Să începem!

A. Sfaturi pentru utilizatorul obișnuit


Cu toate că n-o declară nimeni explicit, tu ești principala victimă a cenzurii. În aceste zile statul are pretenția că este deținătorul unic al adevărului, iar tu nu ești decât o oaie irațională care trebuie mânată pe „calea cea bună”. Cu fiecare închidere de site-uri, orizontul ți se îngustează, fiind nevoit să consumi doar „știrile oficiale”. Iar asta, în mod evident, nu-i OK. De-aceea trebuie să ieși din cutia informațională în care te afli în prezent utilizând tehnicile de mai jos.

Așa cum am explicat, strategia e una cât se poate de simplă: autoritatea ANCOM se oprește la granițele țării, cu alte cuvinte, de blocat poate bloca doar în interiorul țării. Dacă un site cenzurat de autoritățile locale nu are găzduire în România, el este în continuare funcțional pentru cei din afara țării. Vestea bună este că poți ocoli limitarea prin utilizarea unor instrumente simple. Ca principiu, mai toate folosesc proxy-ul, adică în loc să încerce să se conecteze direct la un site, îl accesează prin intermediul unui nod extern. Astfel, cenzura ANCOM va fi ocolită.

Și mai e un amănunt care nu-i de neglijat. Securiștii și-au asigurat prin legislație acces la datele voastre de navigare la nivelul providerului de internet. Astfel, dacă sunteți urmăriți - și n-am motive să nu bănuiesc că-n perioada aceasta se desfășoară o urmărire în masă a consumatorilor de internet - „băieții veseli” știu tot ce faceți. Utilizând instrumentele recomandate le cam dați peste bot întrucât, în marea majoritate a cazurilor, comunicația între voi și punctul de ieșire(situat în afara țării) este criptată. Nu vă faceți iluzii, dacă chiar vor să vă monitorizeze, vor putea să o facă, dar le va fi cu mult mai greu! Să vedem acum care-s opțiunile.

1. Browserul Opera(www.opera.com) - este un browser modern, rapid și simplu de utilizat. Îți oferă posibilitatea blocării publicității precum și a cookie-urilor invazive. Pentru evitarea cenzurii ANCOM puteți activa serviciul gratuit VPN(vedeți opțiunea în setări avansate).

2. Browserul TOR(www.torproject.org) - este un browser Firefox, modificat pentru proiectul TOR. Din punct de vedere teoretic, browserul TOR vă oferă anonimitate deplină pe internet. Există însă necunoscute legate de acest proiect, dar pentru ceea ce ne interesează e mai mult decât OK.

3. FreeBrowser(www.freebrowser.org) - este un browser pentru Android care reușește foarte bine să evite cenzura.

4. Lantern(lantern.io) - e un serviciu interesant care permite un balans între navigarea privată și cea clasică, oferind suport atât pentru desktop cât și pentru dispozitivele mobile. Citiți instrucțiunile pe site-ul lor.

Problema serviciilor prezentate este viteza de acces. Uneori internetul direcționat prin canalele ocolitoare s-ar putea să vă meargă mai greu. Sunt din ce în ce mai mulți oameni care caută anonimitatea, iar aceasta aglomerează teribil accesul prin respectivele puncte. De aceea, puteți lua în considerare achiziția unui serviciu VPN comercial. Vă va funcționa totul mult mai rapid. Dintre alternativele prezentate, Lantern are și o variantă PRO care vă va crește simțitor viteza.

B. Sfaturi pentru producătorii de conținut


1. Renunțați la domeniile ro. Sunt controlate de autorități și, chiar dacă acum blocarea se face la nivel de hosting, nu-i exclus ca în perioada următoare să nu facă blocarea la nivel de domeniu, prin manipularea DNS-ului. Dacă aveți un domeniu ro, achiziționați-vă și un domeniu internațional și anunțați-vă din timp cititorii!

2. Renunțați la hostingul în România. ANCOM le cere celor care vă oferă serviciul de hosting să vă blocheze contul. Astfel, în afara cititorilor, ați putea fi afectați și voi din cauza imposibilității de accesare a datelor istorice pe care le aveți stocate pe serverele providerului. Mult mai inteligent e să apelați la hostingul extern. Chiar dacă vă vor bloca, site-ul vă va funcționa în continuare, iar cei care dispun de instrumentele enumerate la punctul A. vor putea să vă viziteze.

3. Renunțați la softurile greoaie de publishing în favoarea celor moderne. În locul wordpress folosiți generatoare de site-uri statice. Veți putea astfel să vă schimbați rapid providerul sau să creați mirror-uri neblocate încă.

4. Fixați-vă din timp oglinzi externe și obișnuiți-vă vizitatorii să apeleze la acestea. Atunci când vă vor bloca site-ul principal, cel secundar îi poate lua locul.

5. Căutați să vă îndreptați audiența către canale imposibil de cenzurat și mult mai puțin cunoscute de către autorități: grupuri whatsapp, telegram, signal s.a.m.d.

Deocamdată atât. Dacă-mi mai vin idei, o să mai scriu. Dacă aveți alte propuneri, le aștept cu interes. Oricum, ceea ce trebuie să conștientizați e că, întreaga tiranie pornită împotriva noastră are cel puțin meritul de a ne face conștienți de cât de radicală poate deveni cenzura.

25 de comentarii:

  1. Ce parere aveti de facebook care imi cere actul de identitate, altfel nu mai am acces la continut. Am incercat sa fac alt cont si tot asa imi cere act de identitate. Momentan refuz acest lucru, dar nici nu mai pot intra pe facebook sa vad ce se intampla acolo. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "facebook care imi cere actul de identitate"

      In ziua de astazi NIMENI nu ar mai trebui sa aibe cont pe Facebook, Instagram sau Twitter indiferent de motive.
      Tu nu ai auzit pana acum de VK, Gab, Mastodon, etc....
      https://vk.com/
      https://gab.com/
      https://joinmastodon.org/

      ...sau de Telegram, Signal, etc.?
      https://telegram.org/
      https://www.signal.org/

      Fa-ti timp si citeste ultimele stiri din idiotico-marxisto-ghetto-land.
      Idiotii astia isi sapa groapa singuri.
      https://reclaimthenet.org/

      Ștergere
  2. Daca e asa mare problema cu ANCOM, spune-mi si mie cum de piratii gen FILELIST nu sunt prinsi, si romanii petrec mai mult timp pe filelist decat pe netflix si facebook?
    De ce un cetatean nu poate sa isi faca un site ca si filelist sa nu poate fi gasit veci, si oricate interdictii si condamnari de tribunale ar primii el inca sa functioneze?
    Ce are filelist.ro si nu are justitiarul.ro? Care e diferenta?
    Justitiaru.ro e praf in ochi din punctul asta de vedere, pe cand filelist.ro a produs pagube de miliarde de dolari corporatiilor de muzica, film si videogameuri, sa nu mai zic statului Roman prin taxele care le incasa de pe urma acelor filme, muzica si softuri.
    Din punctul asta de vedere filelist.ro a ajuns o autoritate in domeniu si e atat de puternica incat submineaza autoritatea corporatiilor si a statului roman de ani de zile. Iti imaginezi o lume fara filelist? Eu NU!!! Si foarte multi din tanara generatie, NU!!!
    Statul roman e incapabil sa lupte cu o adevarata piraterie, dar se leaga de un amarat de blog, facut de cineva extrem de onest.
    Cand o sa aud ca filelist a fost inchis, atunci o sa cred ca SRI, SIE, ANCOM si mai stiu eu ce autoritate statala are autoritate si sunt "baietii destepti", pana atunci raman doar o adunatura de idioti analfabeti tehnologic, ei insinsi intrand pe filelist ca sa isi fraudeze statul si corporatiile carora le-au jurat credinta.
    Hai ANCOM sa vad ca inchizi filelist si o sa ai respectul si frica a milioane de romani, altfel dovedesti ca esti analfabet functional tehnologic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti spun eu de ce.
      Parerea mea este ca Filelist nu sunt supergenii gen ThePiratebay ci doar este protejat, daca nu chiar rulat, de catre securisti.
      Motivul este simplu: nu toata lumea are bani/este dispus sa plateasca nextflix, prime, g video etc sau sa dea banii la cinema. Dar bizonul TREBUIE adapat la propaganda licuriceasca de hollywood asa ca situl este tolerat. Vezi ce-au ajuns rahaturile de oscaruri, de cativa ani au devenit de fapt o lista de filme pe care NU merita sa pierzi timpul cu ele, d-apoi sa mai si platesti ca sa vezi propaganda aia scarboasa! In schimb sunt bine merci pe FL si prostovanii le iau: wooow oscar, cool!
      Exact aceasi politica o are si m$. Tolereaza "furtul" si asa fac prozelitism. Stiu UNIVERSITATI mari care folosesc doar linux. Am ramas perplex sa descopar ca Romania este o tara de windozari! Foarte putini am intalnit sa stie ca exista si alternative la virusul ala cia numit windows :D

      Ștergere
    2. "doar este protejat, daca nu chiar rulat, de catre securisti."
      "bizonul TREBUIE adapat la propaganda licuriceasca de hollywood asa ca situl este tolerat"

      Nu stiu daca este sau nu protejat, dar in mod sigur este tolerat.
      Cineva scoate bani din saitul ala. In mod evident ca la cati bizoni misuna pe acolo zilnic, trebuie sa le serveasca cineva niste reclame direct in bot si sa castige ceva bani cu pay per view, pay per click, adsense, etc. Nu am cont acolo sa vad ce reclame afiseaza si ce scripturi incarca in background, dar construirea, implementarea, dezvoltarea, intretinerea, infrastructura si personalul unui sait, nu este gratis. Cu cat saitul este mai mare si are mai multi vizitatori, cu atat costurile cresc. Nu poti rula un astfel de site pe un Wordpress hostat cu 1 euro/luna. Ai nevoie de bani multi, iar banii aia nu pica din cer, tinand cont ca saitul ofera produse gratuite, legal sau nu, are nevoie de bani, atat pentru infrastructura si rulare, cat si pentru oamenii aia care au grija de tot, ca nu traiesc cu aer si nici nu fac asta doar 2-3 ore pe zi in timpul liber.

      "Exact aceasi politica o are si m$. Tolereaza "furtul" si asa fac prozelitism."
      "Am ramas perplex sa descopar ca Romania este o tara de windozari!"

      Romania este o tara de IT-sti ratati care pe langa Windows nu mai cunosc decat C#, Java si PHP. Si nici pe alea bine. Romanii in domeniul IT sunt indienii Europei. Cum scot nasul in afara cum incep sa tipe "ma discrimineaza si ma plateste mai putin pentru ca sunt roman". Nu esti discriminat pantru ca esti roman, ci pentru ca esti incompetent si esti incompetent pentru ca provi dintr-o tara de incompetenti.

      Produsele Microsoft sunt piratate si folosite in acest fel inclusiv in SUA, dar asta nu inseamna ca sunt tolerate. Pur si simplu furtul nu poate fi oprit. Daca acest lucru nu poate fi facut intr-o tara dezvoltata, cum crezi ca va putea fi facuta intr-o tara mai putin dezvoltata sau in tari de lumea a treia? Este imposibil sa opresti pirateria de orice fel: softuri, jocuri, muzica, carti, etc.

      Este foarte normal ca orice companie sa-si promoveze produsele si sa le introduca inclusiv in universitati, la studenti. Problema nu se pune de ce studentii sunt expusi produselor Microsoft, Oracle, etc, ci DE CE NU sunt expusi si altor tipuri de produse similare indiferent ca sunt corporatiste sau open source. Aici nu mai ai de-a face cu "prozelitizmul" Microsoft, ci cu prostia, incompetenta si mai ales cu coruptia cadrelor universitare si ale universitatilor respective.

      Produsele pe bani, in ultimii 20 de ani, dar mai ales in ultimii ani, AU DISPARUT de pe servere si workstationuri. Isi mai aduce cineva aminte se Xserve SO-ul + hardwareul server de la Apple? E mort de mult! Si nu este singurul. In aceste timpuri moare si dispare inclusiv MS Server. TOATA infrastructura Microsoft Azure este bazata pe propria distributie creata pe baza de Debian, dar prostii inca nu stiu asta. Totul a inceput in urma cu mai multi ani cu SONiC. Prostimea isi face conturi pe Azure si plateste licente la MS Server, MS SQL Server, Visual Studio + .NET, etc.

      https://www.theregister.co.uk/2016/03/09/microsoft_sonic_debian/
      https://bit.ly/2W6J7qm

      Ca sa nu ne mai lungim aiurea, toate tehologiile dezvoltate de Microsoft, Oracle, IBM, HP, SAP, etc. SUNT TEHNOLOGII MOARTE. Deja exista de mai mult timp alternative muuuuult mai bune, mai ieftine si mai performante. Asa cum in ultimii 10 ani au disparut definitiv de pe servere, mobile si embeded, in urmatorii 10 ani, vor disparea si de pe desktop. De mai bine de 10 ani companiile si utilizatorii inteligenti refuza solutiile proprietare, adica ceea ce se numeste "vendor lock-in".

      Le doresc succes viitorilor IT-sti in gasirea unui loc de munca la... sparanghel, sau la... videochat, ca in sectorul IT nu-i va angaja nimeni. Poate doar la call center. Daca vor fi norocosi si mai ieftini decat indienii sau filipinezii.

      Ștergere
  3. Cele 2 site-uri au fost blocate prin act administrativ, daca vor sa blocheze ceva in afara Romaniei singura cale fezabila este prin DNS. Adica sa mentina o "lista neagra" de domenii si ISP-urile sa le blocheze, din cate stiu in RO nu exista inca asa ceva. Firefox are o optiune "Enable DNS over HTTPS", iar Chrome si Opera sunt pe cale sa introduca si ele asta, care ocoleste resolverele DNS ale ISP-urilor si cripteaza rezolutia numelor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Firefox are o optiune "Enable DNS over HTTPS" "

      Existe o multitudine de optiuni, dar nu sunt pentru oricine. de ex:
      https://dnscrypt.info/public-servers/
      https://github.com/DNSCrypt/dnscrypt-proxy/wiki/How-to-setup-your-own-DNSCrypt-server-in-less-than-10-minutes

      Ștergere
  4. Eu folosesc Opera de mulți ani și cred că este cel mai bun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Opera este o mizerie, asa a fost tot timpul, iar acum este si o infectie chinezeasca.

      https://restoreprivacy.com/secure-browser/
      https://restoreprivacy.com/opera-vpn/

      Ștergere
  5. Brave, da. Rapid și fiabil.

    duckduckgo pentru căutare, în loc de google.

    Degeaba, chiar dacă neplăcut, taie accesul la ce a fost. Nu pot opri ce vine și, exact cum ați scris, ne conștientizează, ne fac să învățăm și să ne adaptăm din mers.

    Ne mai oferă și o provocare, adică ne țin motivați. Ei cu slujba, noi cu imaginația, ghici cine obosește primul.

    - conumishu -
    (vpnizat prin Ungaria ca să-i oftic suplimentar)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Brave, da. Rapid și fiabil."

      S-o crezi tu!

      https://restoreprivacy.com/secure-browser/
      https://www.privacytools.io/browsers/

      Ștergere
    2. Pentru căutare anonimă se poate folosi și www.startpage.com.

      Ștergere
    3. "Pentru căutare anonimă se poate folosi și www.startpage.com."

      Vezi tu mai jos cine detine startpage, ca sa te lamuresti cum este cu "cautatul anonim".

      https://restoreprivacy.com/private-search-engine/

      Ștergere
    4. https://restoreprivacy.com/startpage-system1-privacy-one-group/

      Ștergere
    5. Buna asta, intai Duckduckgo...acum astia, hai ca-i schimb.

      Ștergere
  6. Faceti-va si conturi pe VK in paralel cu facebook.
    Faceti-le din timp nu cind va blocheaza fb, asa veti avea ragazul de a va aduna acolo contactele

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Faceti-va si conturi pe VK in paralel cu facebook."

      Asta ar fi trebuit facut de la inceput si nu doar pentru Facebook, ci si pentru Instagram, Twitter, Youtube si mai ales pentru bloguri/saituri.
      Este o prostie imensa sa te lasi doar la mana unei singure companii, mai ales una MARXISTA ce promoveaza in mod deschis ideologiile extremiste si activismul FAR LEFT.

      Ștergere
  7. Opera care foloseste acelasi "browser engine" ca Microsoft Edge, Google Chrome...intelegeti voi mai departe.
    https://en.wikipedia.org/wiki/Blink_(browser_engine)

    PS: a fost achizitionat de chinezi in 2016

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://www.engadget.com/2016-07-18-opera-browser-sold-to-a-chinese-consortium-for-600-million.html

      https://newsweb.oslobors.no/message/406030

      https://restoreprivacy.com/opera-vpn/

      Ștergere
  8. Initiatorul Opera face acum Vivaldi. Foarte bun !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gaseste Vivaldi in lista de mai jos:
      https://restoreprivacy.com/secure-browser/
      https://www.privacytools.io/browsers/

      Ștergere
  9. Ca veni vorba de iunchiderea site-urilor:
    Liviu Pleşoianu solicită închiderea site-ului Administraţiei Prezidenţiale: Publică informaţii false în numele lui Klaus Iohannis
    Citeste mai mult: adev.ro/q9csyl

    RăspundețiȘtergere
  10. 4.a "În locul Wordpress folosiți generatoare de site-uri statice."

    In primul rand,
    Saiturile statice sunt potrivite doar pentru firmele mici, "de coltul blocului", care au nevoie de un website "tip brosura". In momentul in care ai ajuns la cateva zeci de pagini, administrarea, intretinerea si expandabilitatea devine un cosmar. Sa nu mai vorbim despre situatia in care vrei sa-i multiplici continutul de mai multe ori in mai multe limbi.

    In al doilea rand,
    Generatoarele de saituri statice au exact aceleasi probleme ca saiturile statice propriuzise. Va doresc succes la intretinerea si dezvoltarea unui sait cu cateva sute de pagini statice! Intretinerea si administrarea unui sait cu mii de pagini de genul blogului "Trenduri Economice" este pur si simplu o utopie. Sa nu mai vorbim despre faptul ca este o prostie imensa sa ramai cu tot saitul facut praf de o companie terta care poate disparea oricand.

    https://www.youtube.com/watch?v=927wgzzNMEA
    https://gohugo.io/

    In al treilea rand,
    De-a lungul timpului s-au incercat diverse metode da a face saituri mai putin dinamice, fie implementandu-se SQLite fie in loc de baza de date s-a implementat un banal sablon XML. Nici nu stiti cati au inceput sa planga in momentul in care saiturile lor au ajuns la cateva sute de pagini si mai ales la cateva mii. Daca nu puteti face diferenta intre o agenda telefonica, un calendar sau un bookmark de browser creat pe SQLite si un sait dinamic cu SQLite in spate... va doresc succes sa detineti si sa utilizati astfel de saituri. Nu de prosti au implementat toti developerii SERVERE de baze de date, inclusiv balega aia de "MySQL Commnity Edition", adica crippledware.

    https://sqlite.org/index.html
    http://get-simple.info/start/

    RăspundețiȘtergere
  11. Iohanis într-o conversație care nu a avut loc, dar se lauda pe la ziarele plătite ca Trump a vorbit personal cu el, lucru neconfirmat pe Twitterul președintelui, I se recomanda de către stăpânul de la Casa Alba sa își injecteze niște clor. Iohanis începe noua campanie de ingerarare clor la comandă.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)