joi, 9 decembrie 2021

Ce se mai întâmplă pe frontul de Vest?


O postare a Asociației Americane de Cardiologie a fost cenzurată de Twitter. Nimic nou până în prezent; cenzura pe rețelele sociale e noua normalitate. Doar că această cenzură atinge ridicolul: Asociația Americană de Cardiologie, în urma studiilor efectuate, le recomanda pacienților cu probleme cardiace să vorbească cu medicul specialist înainte de vaccinare deoarece se expun unor riscuri serioase. Atât de tembelă a ajuns situația încât nu mai contează cine e cel care aduce vreo atingere vaccinurilor. Nu, tovarăși! E ilegal să critici vaccinul indiferent cine-ai fi. Vaccinul e vaca sfântă, vițelul de aur. Cine-l critică trebuie lichidat.


Între timp în Anglia, Australia și alte câteva țări s-au constituit fonduri pentru despăgubirea celor care suferă în urma vaccinării. Propaganda spune că vaccinurile sunt sigure, astfel încât despăgubirile n-ar trebui să fie problematice. Inițial am crezut că autoritățile de-acolo au căzut în capcana propriei propagande. Fals. Întreaga campanie de „despăgubire” a fost croită într-o agenție de publicitate și a fost menită a crește încrederea în vaccinare. Pentru obținerea despăgubirii trebuie însă să dovedești că vaccinul e cel care ți-a provocat boala și nu starea ta anterioară de sănătate. Cu alte cuvinte, pentru a te putea atinge de despăgubiri ar trebui să ai un dosar medical recent - incluzând analize, sfaturi ale medicilor, etc. - care să ateste că starea ta de sănătate era perfectă înaintea vaccinării. Sa, mă rog, că nu aveai probleme acolo unde au intervenit efectele adverse ca urmare a vaccinării. Acum vine partea frumoasă: vaccinul produce efecte secundare oriunde în corp: poți avea cheaguri de sânge, atac cerebral, probleme cardiace, probleme neurologice, de piele s.a.m.d. Asta înseamnă că ar trebui să dai o groază de bani anterior vaccinării pentru a-ți face analize peste tot. Cine face asta? 

Există însă și excepții. În Anglia, consultanți specializați îi interoghează pe cei care vor despăgubiri și li se sugerează că dacă se declară de acord cu vaccinarea și declară că vaccinarea e OK, pot obține fondurile. Dacă ești de acord, sar reporterașii de după perdele și se-apucă să scrie articole elogioase. Iată un exemplu în care oficina BBC - pe care mulți proști o consideră „standardul în materie de jurnalism” - îi pune pe niște amărâți să se declare OK cu vaccinarea deoarece cazurile grave sunt „foarte rare”.

Hmm, cam cât de rare? Ei susțin că un caz din 100 000 ar avea simptome grave. E reală? Evident că nu! Australia are o populație de 25 milioane oameni. La populația sa, numărul de cazuri grave ar trebui să fie de 250. Așa rezultă din calcule atâta timp cât matematica pare a nu fi suferit modificări de la COVID. OK. Știți câte cereri de despăgubiri s-au înregistrat acolo? Peste 10 000 la prima strigare! Asta înseamnă că unu din 2500 de australieni a avut cel puțin o zi de spitalizare în urma vaccinării(aceasta este condiția pentru a te înscrie pentru despăgubiri). 1/2500 este deja un procent aberant de mare. Și ăsta e doar începutul!

Mai e însă o problemă. În SUA, Marea Britanie, Australia și în țările Uniunii Europene au explodat ... cancerele. Luăm ca exemplu Anglia. Norma de-acolo era cam de 1000 de cazuri de cancer depistat pe zi. Am o informație(neconfirmată până acum, dar totuși din sistem) că numărul de cancere din acest an e cu 30% mai mare decât cel de anul trecut. Ideea e că Anglia se înscrisese în ultimii ani pe un trend ușor descendent al incidenței cancerului. Ce s-a modificat în toată această perioadă? Vă las să ghiciți singuri. 

Dacă în ceea ce privește cancerul nu avem acces la date oficiale - probabil prin martie anul viitor deja nu vor mai putea ascunde și se va vedea clar - în ceea ce privește afecțiunile cardiace deja situația e critică. Și aici nu e vorba despre miocarditele care apăreau ca efecte post-vaccinare, ci de condiții grave ale inimii care efectiv au explodat în Marea Britanie, SUA, Australia s.a.m.d. adică în țările cu rată mare de vaccinare. Ei bine, explicația autorităților e de-a dreptul aberantă. Cică nu de la vaccin e problema ci de la ... stresul provocat de epidemie. Deja totul e de o nebunie absolută!

7 comentarii:

  1. Citeam pe un site ca ar fi trei tipuri de ser: unul cu *apa de ploaie* cod zero( pentru spectacol), altul cu gena modifiedareneu cod 1 ( pentru pulime)și al treilea-ladies and gents, mes dames et me sieurs, cu oncogenă, adică sămânță de *rac*Kancer, pentru tot bizonul.
    Vă amintiți că seringarul șef al planetei BilicăPortaru7lIadului a recunoscut ăntr-un interviu prin 2017-2018 că nu și-a vaccinat proprii copii cu nici un vaxine pe care le-a rezervat pulimii?! Nu vă aminitiți, așa-i? ! Păi, pe uitarea noastră se bazează și furtuna lor de minciuni de acum!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poti,te rog, sa gasesti interviul?

      Ștergere
    2. Daca nu gresesc, articolul era o preluare pe cuvantulortodox.ro, dar nu-mi amintesc sursa originala...Mai sapă și tu..

      Ștergere
  2. Mie îmi place că noii nearieni din cel de al Patrulea Reich (ediția Mondial); ăia care mai au puțin și li se va coase pe piele hexagrama verde cu NonVaxx în mijloc; nu și-au pierdut simțul humorului....O știți pe aia cu * M-am trezit de dimineață, m-am îmbracat cu o geacă veche și băgănd mâna în buzunar, am găsit o mască albastră.Am zâmbit și mi-am spus: Ce vremuri erau !!!, apoi am ieșit din casă hotărât, să ...mă lupt cu zombii de pe străzi!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Aceasta este o informație cu adevărat grozavă. Totuși, am vizitat atât de multe bloguri, încât am găsit cele mai relevante informații aici. M-am abonat la blogul tău, continuă să postezi informații aici

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Dan

    Poate ati auzit de o asistenta medicala din Slovenia care si-a dat demisia si dupa aceea a facut declaratii inspaimintatoare. Despre ce e vorba ? Se spune ca vaccinurile ar fi de trei feluri.

    Un set de vaccinuri ar avea seria terminata cu 1, astea ar fi simple seruri fiziologice, solutii saline. Astea se dau oamenilor importanti care nu trebuie sa moara dupa ce se inteapa.

    Alt set de vaccinuri ar avea seria terminata cu 2, astea ar fi solutii care contin arn mesager cu proteine spaic si altele asemenea.

    Al treilea set ar avea seria terminata cu 3, astea ar fi solutii care contin substante ce ar urma sa provoace cancere la tesuturile moi in urmatorii doi sau trei ani.

    Asa de repede sa fi aparut la unii cancerul in urma inteparii ? La asta chiar nu m-am asteptat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut un video in care un medic facuse o analiza pe doua fiole de vaccin. In unul gasise oxid de grafen iar in celalalt doar ser fiziologuc. Nu iese fum, fara foc. Si oricum sefii la lume au spus ca vaccinul e in testare. Acum se stie ca orice testare include si un studiu placebo, nu?

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)