Două minunate cadouri de Crăciun

Se apropie Crăciunul, acel Crăciun pentru care ar trebui să simțim mai degrabă un teribil impuls spiritual și nu unul material, banal. Pe măsură ce timpul trece și lumea se golește de sens, sărbătorile care altă dată decurgeau natural, acum trebuie înțelese și explicate. Oamenii își pierd instinctele pe măsură ce se cufundă în automatismul steril al lumii în care, iată, am ajuns.

Așa se instaurează un soi de disperare. Atunci când vezi că lumea în care trăiești este atât de diferită de valorile tale, ce poți face? E o zicere a Sfântului Antonie cel Mare care nu-mi dă pace:„va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. Cum vă sună? Este aceasta lumea aceea, sau noi, cei care credem acest lucru, suntem cei nebuni? De fiecare dată e bine să privești și din afara ta, să te pui în discuție pentru a încerca să ajungi la concluzia corectă. 

O altă constatare, de data aceasta a unui filosof conservator, Alasdair MacIntyre, e de-a dreptul șocantă:

„Un punct de cotitură crucial în acea istorie anterioară a avut loc atunci când bărbații și femeile de bună credință s-au abătut de la sarcina de a susține Imperiumul Roman și au încetat să identifice continuarea civilizației și comunității morale cu menținerea acelui imperiu. Ceea ce și-au propus să realizeze în schimb... a fost construirea de noi forme de comunitate în cadrul cărora viața morală să poată fi susținută, astfel încât atât moralitatea, cât și civilizația să supraviețuiască epocilor viitoare ale barbariei și întunericului. Dacă relatarea mea despre condiția noastră morală este corectă, ar trebui să tragem și concluzia că de ceva vreme și noi am ajuns la acel punct de cotitură... De data aceasta însă, barbarii nu așteaptă dincolo de granițe, ei ne guvernează deja de ceva vreme. Lipsa noastră de conștientizare a acestui lucru este o parte a situației dificile în care ne aflăm. Nu-l așteptăm pe Godot, ci pe un alt – și, probabil, foarte diferit – Sfânt Benedict.” (Alsdair MacIntyre, After Virtue).

Iată rezumat o parte a traseului gândirii lui Rod Dreher, traseu în urma căruia a scris excepționala carte „Opțiunea Benedict - o strategie pentru creștini într-o lume post-creștină”. Este o carte scrisă atât de cursiv încât plăcerea asimilării te face să n-o mai lași din mâini. Însă, dincolo de toate acestea, constați că problematica pe care-o pune este a ta. E ca și cum cineva ți-ar descrie ceea ce se vede cu ochiul liber de ceva vreme, dar despre care nimeni nu vorbește. Da, exact ca în cazul hainelor celor noi ale împăratului. Rod Dreher însă nu doar îți arată problema, ci îți indică și calea, singura cale prin care te mai poți strecura într-o lume din ce în ce mai îmbâcsită de ticăloșie, prostie, mizerie, dezordine s.a.m.d. 

Aparenta normalitate ne atrage într-o capcană perversă, identificată perfect de Dreher: „Nimeni nu vrea să creadă în ce-i mai rău, oricâte dovezi i s-ar aduce. În Opțiunea Benedict, „ce-i mai rău” nu este persecuția, ci erodarea constantă a credinței și practicii creștine, sub presiunea venită din partea culturii postcreștine dominante. În opinia mea, optimismul de tip „toată lumea râde, cântă și dansează” pe care îl manifestă atât de mulți creștini americani este complet nefondat și, practic, o reacție primejdios de naivă în fața vremurilor.” 

Poate valoarea cea mai mare a cărții lui Dreher e dată de faptul că, în același timp, trage un semnal disperat de alarmă, dar se constituie și într-o mână întinsă, două elemente care sosesc exact atunci când e nevoie de ele. Probabil de-aceea „Opțiunea Benedict” a fost primită peste tot cu un teribil entuziasm. Însă trebuie să înțelegem că, dincolo de simpla lectură, rămâne ceea ce facem și cum ne poziționăm în fiecare moment față de lumea din ce în ce mai violentă în care trăim. Mă opresc aici cu prezentarea „Opțiunii Benedict”, indicându-vă locul de unde o puteți obține, anume de pe site-ul Editurii Contramundum.

Așa cum v-am promis, mai am un cadou. Pentru mine, v-o spun încă de la început, a fost o revelație absolută. N-aveam habar despre Richard M. Weaver, iar titlul cărții sale, „Ideile au consecințe”, pare de-a dreptul banal. De-aceea probabil, în ciuda semnalelor primite, cartea a stat destul de mult „la prăfuit” în biblioteca mea. De deschis am deschis-o strict întâmplător și cam fără chef, hotărât s-o răsfoiesc doar pentru a vedea ce-i cu ea. Atunci însă s-a petrecut ceva ce mi se întâmplă foarte rar: pur și simplu am fost trăznit. Constatând că ediția după care e făcută traducerea este din ... 1948, efectiv mi-a venit să întreb cu voce tare: „Unde te-ai ascuns, domnule, până acum?”

Fără doar și poate constatam că mă aflam în fața probabil a celei mai importante cărți a conservatorismului american. Talentul retoric al lui Weaver e atât de puternic încât te face să asimilezi fără efort concepte deosebit de complexe. Constatând problematica pe care-o pune într-o lume în care atunci, la sfârșitul Războiului, optimismul ocupa întreaga inimă a oamenilor, rămâi pur și simplu uimit. Asta deoarece ai un exemplu a ceea ce este luciditatea gânditorului, care nu se lasă furat de peisaj, ci pătrunde dincolo de aparențe, mergând drept spre lumea esențelor. Un traseu captivant al cărui martor devii, întrebându-te cu perplexitate oare ce-ai făcut atât de important în viața asta încât ai avut norocul să dai de un ghid de o asemenea profunzime? 

Sunt atâtea lucruri pe care le-aș putea spune despre „Ideile au consecințe” încât, pur și simplu, mă simt blocat. Fiecare pasaj e o sclipire a spiritului, fiecare pagină e o sinteză remarcabilă a istoriei, iar întreaga carte are o arhitectură atât de specială încât, la final, nu vei ști dacă trebuie să admiri perfecțiunea ansamblului sau filigranul detaliilor. 

Spiritele alese reușesc să treacă cu ușurință de zgomotul de fond care ne captează pe unii mai simpli, așa cum suntem noi, cei de azi. Weaver reușește ca prin „manifestul” său reprezentat de această carte excepțională să ne arate limpede ce este bolnav în noi. Weaver e asemeni doctorului care-ți explică modul în care o disfuncționalitate minoră a unui organ are efecte devastatoare asupra ansamblului. El însă o face la un nivel absolut, arătându-ne nu doar ce este bolnav, disfuncțional, în noi, dar și cauza istorică generatoare a maladiei pe care-o trăim. Sunt trei piloni care fac din construcția lui Weaver una indestructibilă: erudiția, inteligența sclipitoare și logica impecabilă. Elemente de mult uitate de o lume care se îndreaptă inevitabil spre un tembelism absolut. E o realitate pe care autorul o indică atât de clar încât ai impresia că lucrarea e scrisă ieri, nu acum aproape un secol.

Vă recomand, așadar, din tot sufletul cartea lui Richard M. Weaver, carte pe care-o puteți comanda de pe site-ul Editurii Anacronic sau de la Librăria Sophia.

Poate părea puțin ciudat ceea ce vă spun, dar trebuie să mărturisesc că sunt cumva entuziasmat(exaltat?) în ceea ce privește cele două edituri de la care vă tot recomand cărți. Atât de entuziasmat încât, efectiv, cumpăr absolut tot ceea ce scot, așa cum făceam pe vremuri cu ceea ce scotea Humanitas-ul. Mă rog, pe vremea aceea - adică la începutul anilor 90 - Humanitas, pe lângă viermii propagandei care se mai strecurau prin oferta editorială, acoperea un gol cultural imens. Constat acum că întreaga ofertă culturală a prezentului e atât de sterilă și militant-propagandistă încât efectiv mai bine o ignori decât să încerci să faci o selecție. 

Nu cred că greșesc spunând că acum avem parte de un deșert mono-cultural și pseudo-cultural precum cel din primii și ultimii ani de comunism. Ei bine, în momentul în care găsești oaze fertile într-o asemenea pustietate n-ai cum să fii altfel decât entuziasmat. De aceea, dincolo de recomandările pe care vi le-am făcut, vă rog insistent să fiți atenți și la cărțile pentru cei mici pe care le găsiți la cele două edituri. Și-o să vă spun și de ce. Am rămas efectiv consternat să constat cum edituri beneficiind fonduri imense, publică în prostie cărți care realmente îmbolnăvesc copiii. Cu o grafică impecabilă, condiții de lux, dar cu un conținut mizerabil, cărțile acelor edituri nu fac altceva decât să ciopârțească sufletul micuților, îmbolnăvindu-i cu propaganda infectă a lumii noi. Ignorați aparențele! Cărțile frumos colorate ascund capcane dezastruoase. Asigurați-le copiilor adevăratele cărți ale copilăriei, în care oamenii sunt normali.

Închei aici, urându-vă să vă bucurați de compania celor două cărți pe care vi le-am prezentat.