luni, 26 mai 2025

Ești treaz sau aștepți să fii trezit?


Germania este în al treilea an de stagnare economică. Asta duce la deteriorări structurale interne. Fiind un motor al Uniunii Europene, impactul disfuncționalităților sale interne se revarsă asupra statelor satelit, în principal a celor din Est, care optimizau(din punct de vedere al costurilor cu forța de muncă) mașinăria economică germană. Stagnarea germană, dublată de noile tehnologii, va duce necesitatea de optimizare la niveluri infinit mai mari, conducând la șomaj în masă în estul Europei și căderi economice ale unor întregi sectoare care asigurau stabilitatea economiilor de-acolo. 

Ce s-a întâmplat e simplu de înțeles: prima lovitură a fost cea la care s-a ajuns ca efect al impulsionării conflictului din Ucraina de către Occident. Crezând în posibilitatea ca Rusia să-și rupă gâtul în Ucraina, Occidentul a pompat ideologie și arme către Kiev, până când acesta a devenit o amenințare existențială pentru Rusia. Planul dezvoltat de occidentali era simplu: Rusia cucerește Ucraina într-o operațiune fulger, după care începe să fie sabotată în operațiuni de gherilă urbană în paralel cu luptele surde și fără reguli din „regiunile rebele”. Ca efect, un virus va exploda pe întreg teritoriul Rusiei care va cauza dezordine, nesupunere și implozia Rusiei.

Nu s-a întâmplat așa, ci absolut invers față de cum credeau planificatorii occidentali. Rușii nu s-au revoltat împotriva lui Putin, ci au strâns și mai abitir rândurile. Chiar dacă a ajuns inițial în periferia Kievului, Rusia nu a vrut să elimine conducerea ucraineană, astfel încât corpurile de armată au rămas într-un sistem centralizat de comandă, sistem pentru care Ucraina nu era pregătită. În plus, rușii au obținut victorii facile în sudul Ucrainei, reușind să-și croiască drum terestru către Crimeea. Abordarea războiului într-un mod absolut diferit a condus, după cum se observă, la pagube materiale imense pentru regimul de la Kiev și pentru cele ale acoliților săi occidentali. La ora actuală Ucraina este o țară disfuncțională, iar Occidentul își linge din ce în ce mai greu rănile. 

Eroarea occidentului s-a produs în momentul în care, constatând că „PLANUL” nu a funcționat, au continuat în direcția inițială, sperând într-o minune. S-a trecut la războiul pe față cu Rusia, introducându-se sancțiuni care ar fi trebuit să aibă rolul de a sufoca economic țara. Ca și primele valuri de sancțiuni, și acestea au avut un efect contrar: Rusia a început să duduie, dezvoltându-și propriile tehnologii și compensând ceea ce aveau nevoie prin importuri gri. Inclusiv blocarea accesului la SWIFT i-a făcut pe ruși să dezvolte circuite financiare care sunt văzute acum ca extrem de problematice pentru Washington.  

Pentru Europa însă, ruperea de energia ieftină rusească s-a dovedit o adevărată catastrofă. Iar asta se vede deplin în stagnarea Germaniei și deteriorarea celorlalte economii continentale. Energia lipsă rezultată din faultarea Rusiei a venit, culmea, tot din Rusia, dar pe căi ocolite și la prețuri mult mai mari. Gazele rusești au fost înlocuite într-o proporție cu LNG american, de 7 ori mai scump, și importuri de gaz lichefiat rusesc prin intermediari(uneori chiar americani), care ajungea la prețuri similare. Petrolul rusesc a fost înlocuit cu importuri de produse petroliere finite din India, ridicând și mai mult prețul și conducând la disfuncționalități ale capacității de procesare a țițeiului de pe Continent. Iar lipsa de energie s-a dorit a fi compensată prin așa-zisa energie verde. Ce s-a întâmplat? Costurile energiei au explodat, iar mașinăria germană care făcea un teribil leverage al energiei ieftine rusești s-a trezit gripată deoarece în setupul său energia ieftină era esențială.

Tranziția spre verde dictată de Comisia Ursulei a dat o lovitură teribilă și producătorilor auto care s-au trezit obligați să implementeze bizara tehnologie electrică, fără a fi pregătiți pentru așa ceva. Și, într-un mod la fel de important, fără ca statele membre să fie pregătite din punct de vedere al infrastructurii pentru așa ceva. Aici au intrat în competiție cu producătorii americani(Tesla) și cu cei chinezi, producători care luaseră startul cu ani buni înainte. Rezultatul a fost cel pe care-l intuia orice observator rațional: producătorii europeni s-au trezit scoși din joc. Și, ca să fie treaba treabă, s-au trezit fără competitivitate în China deoarece acolo Guvernul a introdus transportul electric într-un mod coerent, făcându-i pe europeni să fie depășiți din toate punctele de vedere: a scăzut teribil cererea pentru motoare termice, iar pe partea electrică erau atât de varză încât au fost obligați să facă parteneriate cu chinezii pentru a aduce mașini electrice în Europa. 

Schematic înțelegeți ce s-a întâmplat: Europa și-a pierdut furnizorul de energie ieftină, dar a pierdut și piețe importante de export. Astfel, întreg continentul e prins ca într-o menghină. Acum, aceeași Comisie a nulității Ursula intră într-o nouă etapă: conflictul economic cu SUA. Nu-i problemă, veți spune, doar SUA a supt sângele Europei atunci când a obligat-o să renunțe la gazul rusesc. Așa e, doar că Europa a compensat prin exporturi către SUA. Acum, cu Trump la butoane, directiva e simplă: nu mai vinzi în SUA produsele tale. De ce? Pentru că SUA vrea să încerce să iasă din rahatul financiar în care se află ca efect al politicilor neomarxiste impuse de nulitățile Partidului Democrat. 

Ei bine, ce face UE în aceste condiții? Ca și în cazul conflictului cu Rusia, merge înainte spre prăpastie, acționând în direcția ruperii de SUA și a imnpunerii unui degenerat regim marxist pe Bătrânul Continent. Ce înseamnă o asemenea nebunie? Birocrații nealeși de nimeni de la Bruxelles spun că va fi bine, deoarece statele europene își vor cumpăra armele produse în Europa, astfel încât o mare parte a fluxului financiar către SUA va fi tăiat. Ceea ce însă nu înțeleg idioții de-acolo este că fluxul din relația cu SUA îi avantaja. În plus, armele europene sunt depășite tehnologic, astfel încât a te baza pe aceeași industrie și a avea așteptări, e ca și cum ai spune că te rupi de întreaga tehnologie auto întrucât asta îți va permite să vinzi mai multe căruțe. 

Așadar, picajul previzibil al relațiilor cu SUA va constitui cea de-a doua lovitură, de data aceasta fatală, asupra economiei europene. Astfel încât, cei care acum nu sunt treji, atunci vor fi cu siguranță treziți de impact. Vă dau un singur exemplu: toți muncitorii de excel și powerpoint din blocurile de sticlă ale Bucureștiului, cei care constituie masa de manevră a molimei neomarxiste de la noi, se vor trezi mândri beneficiari ai ajutorului de șomaj. De ce? Pentru că realitatea economică va cere renunțarea la păduchii inutili. Mă rog, va fi vârful vizibil deoarece, alături de ei vor fi și cei care lucrează în întreprinderi reale, rămase fără comenzi, exact ca cele ale lui nea Nicu din perioada post 1989. 

Cum compensează Comisia Europeană perspectiva dezastrului? Prin întărirea terorii, prin manipularea alegerilor și prin „mai multă UE”. De fapt, planul pe care vor să-l pună acum în aplicare este cel de federalizare a UE. Nu vă gândiți că asta ar fi ceva pozitiv! Aiurea, e o nebunie care ne va sărăci și mai mult, transferând puterea către nealeșii de la Bruxelles. În plus, se întăresc teribil măsurile de control, prin introducerea actelor biometrice și a controlului bazat pe recunoașterea facială și amprentă. Paralel, în statele membre sunt adoptate legislații similare de cenzurare și urmărire a „revoltaților”, astfel încât, la momentul oportun, să se poată închide gura oricărei opoziții. 

Când economia intră iremediabil în declin, soluția găsită de liderii politici este teroarea deoarece nu mai pot ține oamenii prin mită economică. Asta urmează în Europa. URSS-rizarea forțată și o nouă „Epocă de Aur”, pe care unii dintre noi au trăit-o. Ușor, ușor, veți înțelege pe propria piele ceea ce am ratat acum. O poziție anti-Comisie în România ar fi întărit tabăra care militează pentru Europa Națiunilor, adică pentru o dezvoltare descentralizată a UE. A câștigat tabăra neocomunistă, astfel încât urmează dezastrul. 

Cei care conștientizează ceea ce se întâmplă au un avantaj în faptul că pot să-și facă serios planurile de exit. Ceilalți, când se vor trezi vor vedea și ei că sunt în lagăr, dar pentru ei va fi prea târziu. Oricum și acum e târziu, dar cel puțin puteți vedea ce anume e de făcut astfel încât aterizarea să nu vă fie prea dură.

39 de comentarii:

  1. daca occidentul planifica sa cucereasca rusii ukraina intr-o operatiune fulger de ce de au pregatit fortificatii timp de 8 ani?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Credeau că rușii vor ocupa Kievul, crezând astfel că au ocupat Ucraina, în timp ce corpuri de armată ieșeau din tot felul de enclave fortificate.
      Aia era capcana: ca rușii să elimine conducerea Ucrainei, după care să izbucnească haosul. Ghinion!

      Ștergere
  2. Nea Dane, încep și eu să cred că sunteți mai mulți editori ai acestui blog. Articolul ăsta este de colecție.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulți rău, ne călcăm în picioare. A zis și Putin că o să facă reduceri pentru că nu se mai încadrează în criteriile PNRR din cauza noastră!

      Ștergere
    2. nu ar fi prima operatiune ruseasca finantata din pnrr :))

      Ștergere
    3. Nici noi nu mai stim câti sântem.

      Ștergere
    4. Ce importanta are cati DD sunt, care-i problema? Si "Corporatia" W. Shakespeare avea nu stiu cati ucenici care compuneau de zor la "Romeo si Julieta" si "Visul unei nopti de vara" :)

      Ștergere
  3. De acord cu tot ce spui. N-ai nevoie de confirmările mele, dar cred că ar mai trebui adăugat ceva: ar fi bine să fie cum spui, dar, cu abilitățile tale analitice, fă o analiză a potențialului dezastru care ar însemna implicarea României într-un nou război împotriva Rusiei. Că aparențele spre asta duc. Un alt plan de analiză ar fi viitorul imediat al politicului în epoca mucofagiei, dacă nu cumva România s a întors în anii '50 '60, când era prigoana împotriva opozanților ceea cetățenilor care se opuneau programelor aberante și distractive precum colectivizarea. Pare că regimul nu slăbește prigoana și mă întreb până unde se va merge. Dacă se vrea anihilarea oricărei forme de opoziție politică înseamnă că pentru noi istoria se repetă și mă întreb până unde. Până la intrarea trupelor rusești în țară și deportări în Siberia? Aiud, Gherla, Pitești, reeducare neomarxistă? Avem declarații publice în acest sens, nesancționate de autoritățile regimului. Controlul total prin digitalizare parcă pregătește drumul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce faci, colegu'?

      Ștergere
    2. Păi sunt unii care exact asta vor: reeducare neomarxistă cu metode de tip Aiud-Gherla-Pitești. Citiți postările pseudojurnalistului Alexandru Bogedan Stan și vă veți lămuri!

      Ștergere
    3. Pentru inceput ar trebui sa stiti amandoi, FLorin si @18:38 ca pentru reeducare marxista" pronuntata printre dinti ai nevoie de o IDEOLOGIE, lucru disparut in primele clipe de dupa imbulzeala din Decembrie 89.
      Pai nu?
      Dupa ce "manual" ai sa-i reeduci, dupa Manualul Bunului Consumator la Mall?

      Ca urmare, haideti baieti fiti mai vioi la minte ca din ce vad aveti diplome, clienti...!
      Nu sunteti de la coada vacii!

      Ștergere
  4. Buna ziua,
    Offtopic.
    Lucrez pe firma, colaborare cu firma din afara UE, servicii IT, aprox 20.000 lei lunar. Sunt angajat pe firma mea, contract minim pe economie. Impozit venituri 3%, impozit dividende 10%.
    As vrea sa nu mai platesc taxe in tara asta. Puteti sa-mi dati un sfat, va rog?
    Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Articolul pe care trebuie să-l citești e acesta: https://trenduri.blogspot.com/2025/05/ghid-de-bejanie-2.html
      Uită-te și în comentarii pentru detalii similare cu ce ai tu

      Ștergere
    2. L-a citit imediat cum l-ati postat, asa cum fac de obicei.
      O sa ma uit acum prin comentarii.
      Multumesc !

      Ștergere
  5. Da, realist, articolul, dar rămâne întrebarea leninistă: ce-i de făcut?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vedeti filmul cu Birlic in rol de subaltern si cu Giugaru in rol de director la o fabrica de mobila.
      Ce-i de facut? Sa tragem concluziile !
      Realist vorbind, noi oamenii simpli, nu putem face nimic.
      Totusi se poate face ceva: sa nu mai mergem la munca 2-3 zile pana cand se va face doar cum spunem noi. Daca vor haos sa le dam haos.

      Ștergere
    2. greva fiscala 3 luni si se duce-n cap toata sandramaua

      Ștergere
    3. Asta cu greva fiscală mi se pare o tâmpenie absolută. Păi dacă faci grevă fiscală, cred că statul se bucură întrucât pentru fiecare zi întârziere plătești penalități. Nu știu de unde vă vin ideile ăstea crețe!

      Ștergere
    4. Are dreptate anonim.l! La ce sa calculeze penalități. Unor milioane de oameni carecrwfyza sa plătească. E soluția finala! E forta majora aplicata în contractul între cetățeni și stat care e denunțat!

      Ștergere
  6. UE adopta intentionat politici care sa duca la dezastru, asta e obiectivul lor, sa distruga totul si pe toti. Nu sunt prosti, sunt vicleni si indraciti, adica niste antihristi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun, si oare de ce vor sa distruga totul? Care-i motivul. Pana si DD se invarte de ani de zile in jurul cozii si nu poate pune degetul pe rana sa defineasca de ce, asa din senin, OCCIDENTUL are in PLAN sa-si faca HARAKIRI?
      Toate erau bune si frumoase, sugeau seva gratis de peste tot si brusc isi pun strangul de gat.

      DE CE?

      Ștergere
    2. Ordinele nu se discuta, ci se executa.

      Ștergere
  7. UE este o fiara ranita rau, adusa in faza TERMINALA !
    Sint gata sa accept orice consecinte, numai sa vad, pe timpul vietii mele, PRABUSIREA acestui monstru gindit si creat de nazisti.
    Oricum am trecut cu succes prin ''epoca de aur'' impusa lui Ceausescu tot de ''occidentul'' nauc, asa ca nu ma mai sperie un supliment.
    Pina atunci economisesc la greu, fiindca banii aruncati in circulatie lungesc agonia putregaiurilor numite ''tari europene''.
    Ma bucura orice articol/analiza/informatie pe aceasta tema.
    Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cheltuieste-ti banii ca dupa putin timp tot ce ai agonisit iti cumperi o paine...vezi Nemtia in 1932...

      Ștergere
    2. Ceaușescu, după părerea mea, a dezvoltat țara asta. El trebuie pus alături de Regele Carol, de Cuza, Mihai Viteazul. Au fost cateva personaje care au impactat puternic acest popor. Sa revin la Ceaușescu: a pe timpul si cu politicile lui a transformat România dintr-o țară agrară, cu agricultură făcută cu boii, cu o industrie care avea niște nuclee gen Malaxa, etc, într-o țară industrială, care a reușit (la presiunile celor din afară care voiau resurse si influență) să-și plătească datoriile. Că asta a dus la condiții extrem de grele, asta știm. Le-am trăit. Fugeam cu mașina, cu vărul meu, in București, după mașinile de la Avicola, să cumpărăm niște amețiți de pui strânși cu ușa (arătau ca speedy din desenele animate). Europa e rămasă în urmă tehnologic, cu o industrie decedândă. Nucleul tehnologic s-a mutata spre Asia, și după cum pare, nici Taiwanul în curând nu va mai reprezenta ombilicul procesoarelor computerelor Terrei. China pare (tot o părere de-a mea, nu cred că am mai citit-o pe undeva!) că s-a dezvoltat pe sistemul creat de Ceaușescu, cu economie centralizată, dar care a făcut switchul rapid spre o libertate mai mare in a incheia contracte cu alte țări și de a aduce capital cu orice risc (poluare, muncă in exces, etc), asta in condițiile unui partid ce supraveghează tot ce se întâmplă. Inițiativa privată este sprijinită si încurajată, asta având consecințe pozitive din punct de vedere economic.

      Ștergere
  8. Poate nu stiti, dar mucusor a acceptat 500000 de negri din Africa sa le tina de urat la prietenele si nevestele voastre in timp ce voi sunteti la razboi in Ucraina. Daca va intoarceti vii, va tin si voua.

    RăspundețiȘtergere
  9. Depopularea continua iar povestile cu UA, EU, Russia ca entitati statale este intro cheie si un sistem cartezian vechi. Suveranismul va veni, dar prea tarziu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asta nu e depopulare, este kalergizarea Europei

      Ștergere
    2. Asa i zice la depopulare ?

      Ștergere
  10. IDIOȚENIA SANCȚIUNILOR EXPLICATĂ PE HÂRTIE:

    1) Rusia producea materia primă pentru hârtie
    2) Rusia expedia materia primă pentru hârtie în Germania
    3) Germania producea carton, hârtie de birou și alte tipuri de hârtie
    4) Germania expedia hârtia finită înapoi în Rusia

    SANCȚIUNILE VIN:
    1) Rusia construiește fabrici de hârtie în Rusia
    2) Rusia produce acum hârtie pe plan intern
    3) Piața a dispărut pentru Germania pentru totdeauna

    GERMANIA:
    1) Fabricile germane de hârtie și-au pierdut clienții
    3) Fabricile germane de hârtie au costuri energetice mai mari

    -> Falimente în Germania! Crearea de locuri de muncă în Rusia!

    https://x.com/MyLordBebo/status/1926513140738465971

    RăspundețiȘtergere
  11. Marius. Acum 23 de ani cînd am ajuns în Spania, eram speriat de asemănările cu regimul comunist din România,dar cu destul de mult fond de ten pe față,gen zugrav cîrpaci. Însă în 23 de ani a plouat, și încă bine,iar tencuiala decorativă a cam zburat. Frica mea cea mai mare este ca nu mă duc ăștia la defilare și să încep iar să adun sticle și borcane, că curentul lo tăiară! Să fiți sănătoși!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai Spania este "de facto" un gunoi marxist falit de peste 100 de ani. Numai prostii nu realizeaza acest lucru!
      Uita-te numai la felul cum a ruinat intreaga America Latina ce se zbate in faliment, saracie cronica si coruptie endemica in timp ce ii canta ode teroristului "El Comandante", din Argentina si Chile (tari cu populatie majoritara formata din emigranti italieni si mai ales spanioli), pana in Mexic, fosta colonie spaniola pana nu demult. Tot ce ating gunoaiele alea umane se transforma in ruina, iar in viitor va fi si mai rau inclusiv la ei acasa.

      Ștergere
    2. Prin comparație, curentul întrerupt pe timpul lui Ceaușescu pare joacă de copii! Dar, de curiozitate, ce se vedea, încă de acum 23 de ani, a fi foarte asemănător cu regimul comunist?

      Ștergere
  12. Să nu ajungem sa plecăm noi in Africa și ei să vina in locul nostru...!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Prin ridicarea restrictiei de folosire a rachetelor germane de către ucri împotriva Rusiei, Europa s-a aruncat cu fata în jos pe toboganul razboiului european apoi mondial ( de ce au toate trei același patern?!).Vor rade rusii Europa apostata, mai ales Nordul.
    Se spune ca nebunii nu invata niciodată nimic din Istorie, dar continua pe calea lor:sec 18 KarlGustav al Suediei, sec 19 Napulaion,sec 20 "Hicler", sec 21 Macrouafumat.Ultimele trei dăți, cu armate aliate.Acelasi rezultat și de data asta.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce părere aveți despre decizia lui Călin Georgescu de a se retrage și a fi un observator pasiv? Credeți că va face asta sau este parte din planul sau?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)