Forța de compensare

Se spune de atâta amar de vreme că digitalizarea și noile tehnologiine ne fac mai eficienți, că totul se va dezvolta armonios și că vei rezolva extrem de rapid treburi pe care, altă dată, le rezolvai cu greutate. E adevărat? Vă pot da și exemple: uite, înainte trebuia să mergi și să plătești impozitele la ghișeu, acum le poți plăti stând în pat. Doar beneficii, nu-i așa?

Dacă stau să mă gândesc bine, realizez că se plătesc impozite dintotdeauna. Plăteam impozite și-n anii 90, dar nu țin minte să fi stat la coadă pentru ele. Poate mi s-a șters mie din memorie, dar știu că mergeam la un ghișeu ghebos unde plăteam imediat. Ce s-a schimbat între timp? Ne-am digitalizat și primăriile și-au triplat sau cvadruplat numărul de angajați. La fel și ghișeele de încasare taxe și impozite. Când am trecut pe lângă un astfel de ghișeu, am zis să nu-mi plătesc online, ci să plătesc acolo ca să scap. Doar că m-am trezit la coadă și m-am lăsat păgubaș. Păi cum vine asta? 

OK, poate că sunt eu pricinos, dar aș mai avea un exemplu: autorizațiile de construcție. Când m-am apucat de prima casă nici nu știu bine cum am luat autorizația. N-a durat mult, chestie de ore, poate de zile. E drept, parcă a trebuit împins ceva, dar treaba s-a mișcat rapid. Acum, să iei o autorizație de construcție e chestie de ani. Dacă-l mai ai pe Jegușor la Primărie, devine chestie de vieți. Și, cu toate acestea, procesele interne sunt full digitalizate. 

Când în fabrici munceau în trei schimburi muncitori, murdari de sus până jos de negru de fum, se spunea că noile tehnologii vor goli fabricile și totul va fi curat. Fix așa a fost, cu o mică excepție: muncitorii de pe benzile de producție sau de la cărat șpan cu roaba n-au dispărut, dar în spatele lor au apărut alți muncitori, de excel și Power Point, care acuma trudesc în neo-fabricile de beton și sticlă de pe la periferia marilor orașe. Unde-i eficiența?

Adevărul e că fiecare iterație tehnologică vine la pachet cu reglementări tembele care compensează cu ineficiența. Cei care aveți peste 40 de ani, realizați că, prin prisma reglementărilor actuale, părinții voștri au fost niște criminali. Toată copilărila am mers pe bancheta din spate a mașinii fără nicio centură, pentru simplul fapt că nu existau. Când mă plictiseam mă uitam la celelalte mașini din spate, făceam cu mâna sau mă maimuțăream. Întrucât nu aveam iconicul câine care dădea din cap - tatăl meu nu era adeptul tembelismelor populare - scoteam limba la cei din spate și dădeam din cap precum cățelul. Plictiseala făcea ravagii! Acum, pentru așa ceva părintel e inculpat deoarece „pune viața copilului în pericol”. Nu mai vorbesc de cei mici de tot, care azi sunt prinși în scaunele auto mai ceva decât condamnații pentru terorism. 

Dacă ceva merge mai repede, imediat vine o reglementare care face ca acel ceva să redevină lent. Și, parcă pentru a se asigura că așa se va întâmpla, noua reglementare face în așa fel încât acel ceva să meargă mult mai lent. Te-ai putea gândi că la cât a evoluat tehnica, ai putea face o mașină de performanțele uneia din anii 80 la jumătate de preț. E fals, prețul ar fi dublu: acele mașini se făceau pe bază de tehnologii simple, ieftine și fiabile. Atunci ingeniozitatea era cea care găsea soluțiile optime. Încă de la „aprinderea electronică”, constructorii de autovehicule au luat-o pe o pantă a digitalizării accelerate. Acum, orice făraș de mașină are 2-3 calculatoare integrate, iar din punct de vedere al fiabilității e zero pe lângă o mașină clasică. Dacia - la fel ca suratele ei de-atunci - era o mașină pur mecanică. Automobilele Mercedes ale acelei perioade erau considerate „fără moarte”. Țin minte că un maniac din Dubai mi-a arătat garajul său în care, cel mai aproape de ieșire, era un Mercedes W-126 S-Class. Fusese al tatălui lui și era mașina pe care o scotea cel mai des din garaj. M-a plimbat cu ea și am avut un teribil sentiment de libertate și spațiu. Nu mai vorbesc că mi s-a părut că toată lumea se uită la mașină. 

Ce s-a schimbat de-atunci până acum? A apărut un număr incredibil de mare de reglementări, care conduc la imposibilitatea re-dezvoltării unei mașini simple. Ai nevoie de o târlă de avocați și consultanți pentru a face un pix. Trebuie să te ferești să nu încalci o demență de reglementare de mediu, despre care nu știe nimeni nimic, dar care, dacă nu-ți este dezvăluită de vreun consultant, riști să-ți ruinezi investiția. 

Să mai luăm un exemplu: economia circulară. O cretinătate fără margini în care consumatorul e transformat în gunoier. Mă uit la bieții oameni care stau la coadă la automatele ălea de încasat sticle. OK, înțeleg că plasticul e rău pentru mediu. Atunci de ce mama naibii nu-l interziceți, idioților? E simplu: dai o reglementare conform căreia nu mai ai voie cu plastic în alimentația publică. Ce se întâmplă? Nu mai cumpără muncitorul salam la felie și e obligat să ia din galantar? Păi așa s-a vândut de când lumea. Sau cumva e o problemă cu anumiți producători de cancer la sticlă cărora, printr-o astfel de decizie, le-ar scădea cifra de afaceri? Nu cumva de-aici vine totul?

În articolul de față aveți câteva exemple despre ceea ce numesc „forța de compensare”. Aceasta, într-un mod cât se poate de pervers, „inventează” reglementări care contrabalansează eficiența unor tehnologii. O putem considera o tară a societății noastre, la fel de bine cum o putem considera o necesitate pentru securitatea societății în ansamblu. Bunăoară ce ne spune exemplul cu plasticul? S-a făcut un avans teribil care permite pre-împachetarea feliilor de diverse produse, ambalarea în atmosferă protectoare s.a.m.d., dar asta a a venit la pachet cu poluarea masivă cu produse care nu se degradează. Motiv pentru care ne punem întrebarea: polimerii respectivi într-adevăr reprezintă o evoluție sau sunt o belea de care mai bine ne-am debarasa, debarasându-ne astfel de hălci întregi de legislație și instituții parazitare?

Ceea ce este clar e că tehnologia a venit la pachet cu reglementări din ce în ce mai mari, care secătuiesc statele și oamenii atât ca timp cât și ca bani. Este cineva capabil să facă o analiză obiectivă a avantajelor? Evident nu. Societatea e imbecilizată la maxim și merge cu rapiditate spre disoluție. Ceea ce însă este clar e că, identificând golurile legislative sau ocolindu-le isteț, poți profita într-adevăr de tehnologie. E o oportunitate, dar trebuie să ai mare grijă până unde te întinzi.