Se spune de atâta amar de vreme că digitalizarea și noile tehnologiine ne fac mai eficienți, că totul se va dezvolta armonios și că vei rezolva extrem de rapid treburi pe care, altă dată, le rezolvai cu greutate. E adevărat? Vă pot da și exemple: uite, înainte trebuia să mergi și să plătești impozitele la ghișeu, acum le poți plăti stând în pat. Doar beneficii, nu-i așa?
Dacă stau să mă gândesc bine, realizez că se plătesc impozite dintotdeauna. Plăteam impozite și-n anii 90, dar nu țin minte să fi stat la coadă pentru ele. Poate mi s-a șters mie din memorie, dar știu că mergeam la un ghișeu ghebos unde plăteam imediat. Ce s-a schimbat între timp? Ne-am digitalizat și primăriile și-au triplat sau cvadruplat numărul de angajați. La fel și ghișeele de încasare taxe și impozite. Când am trecut pe lângă un astfel de ghișeu, am zis să nu-mi plătesc online, ci să plătesc acolo ca să scap. Doar că m-am trezit la coadă și m-am lăsat păgubaș. Păi cum vine asta?
OK, poate că sunt eu pricinos, dar aș mai avea un exemplu: autorizațiile de construcție. Când m-am apucat de prima casă nici nu știu bine cum am luat autorizația. N-a durat mult, chestie de ore, poate de zile. E drept, parcă a trebuit împins ceva, dar treaba s-a mișcat rapid. Acum, să iei o autorizație de construcție e chestie de ani. Dacă-l mai ai pe Jegușor la Primărie, devine chestie de vieți. Și, cu toate acestea, procesele interne sunt full digitalizate.
Când în fabrici munceau în trei schimburi muncitori, murdari de sus până jos de negru de fum, se spunea că noile tehnologii vor goli fabricile și totul va fi curat. Fix așa a fost, cu o mică excepție: muncitorii de pe benzile de producție sau de la cărat șpan cu roaba n-au dispărut, dar în spatele lor au apărut alți muncitori, de excel și Power Point, care acuma trudesc în neo-fabricile de beton și sticlă de pe la periferia marilor orașe. Unde-i eficiența?
Adevărul e că fiecare iterație tehnologică vine la pachet cu reglementări tembele care compensează cu ineficiența. Cei care aveți peste 40 de ani, realizați că, prin prisma reglementărilor actuale, părinții voștri au fost niște criminali. Toată copilărila am mers pe bancheta din spate a mașinii fără nicio centură, pentru simplul fapt că nu existau. Când mă plictiseam mă uitam la celelalte mașini din spate, făceam cu mâna sau mă maimuțăream. Întrucât nu aveam iconicul câine care dădea din cap - tatăl meu nu era adeptul tembelismelor populare - scoteam limba la cei din spate și dădeam din cap precum cățelul. Plictiseala făcea ravagii! Acum, pentru așa ceva părintel e inculpat deoarece „pune viața copilului în pericol”. Nu mai vorbesc de cei mici de tot, care azi sunt prinși în scaunele auto mai ceva decât condamnații pentru terorism.
Dacă ceva merge mai repede, imediat vine o reglementare care face ca acel ceva să redevină lent. Și, parcă pentru a se asigura că așa se va întâmpla, noua reglementare face în așa fel încât acel ceva să meargă mult mai lent. Te-ai putea gândi că la cât a evoluat tehnica, ai putea face o mașină de performanțele uneia din anii 80 la jumătate de preț. E fals, prețul ar fi dublu: acele mașini se făceau pe bază de tehnologii simple, ieftine și fiabile. Atunci ingeniozitatea era cea care găsea soluțiile optime. Încă de la „aprinderea electronică”, constructorii de autovehicule au luat-o pe o pantă a digitalizării accelerate. Acum, orice făraș de mașină are 2-3 calculatoare integrate, iar din punct de vedere al fiabilității e zero pe lângă o mașină clasică. Dacia - la fel ca suratele ei de-atunci - era o mașină pur mecanică. Automobilele Mercedes ale acelei perioade erau considerate „fără moarte”. Țin minte că un maniac din Dubai mi-a arătat garajul său în care, cel mai aproape de ieșire, era un Mercedes W-126 S-Class. Fusese al tatălui lui și era mașina pe care o scotea cel mai des din garaj. M-a plimbat cu ea și am avut un teribil sentiment de libertate și spațiu. Nu mai vorbesc că mi s-a părut că toată lumea se uită la mașină.
Ce s-a schimbat de-atunci până acum? A apărut un număr incredibil de mare de reglementări, care conduc la imposibilitatea re-dezvoltării unei mașini simple. Ai nevoie de o târlă de avocați și consultanți pentru a face un pix. Trebuie să te ferești să nu încalci o demență de reglementare de mediu, despre care nu știe nimeni nimic, dar care, dacă nu-ți este dezvăluită de vreun consultant, riști să-ți ruinezi investiția.
Să mai luăm un exemplu: economia circulară. O cretinătate fără margini în care consumatorul e transformat în gunoier. Mă uit la bieții oameni care stau la coadă la automatele ălea de încasat sticle. OK, înțeleg că plasticul e rău pentru mediu. Atunci de ce mama naibii nu-l interziceți, idioților? E simplu: dai o reglementare conform căreia nu mai ai voie cu plastic în alimentația publică. Ce se întâmplă? Nu mai cumpără muncitorul salam la felie și e obligat să ia din galantar? Păi așa s-a vândut de când lumea. Sau cumva e o problemă cu anumiți producători de cancer la sticlă cărora, printr-o astfel de decizie, le-ar scădea cifra de afaceri? Nu cumva de-aici vine totul?
În articolul de față aveți câteva exemple despre ceea ce numesc „forța de compensare”. Aceasta, într-un mod cât se poate de pervers, „inventează” reglementări care contrabalansează eficiența unor tehnologii. O putem considera o tară a societății noastre, la fel de bine cum o putem considera o necesitate pentru securitatea societății în ansamblu. Bunăoară ce ne spune exemplul cu plasticul? S-a făcut un avans teribil care permite pre-împachetarea feliilor de diverse produse, ambalarea în atmosferă protectoare s.a.m.d., dar asta a a venit la pachet cu poluarea masivă cu produse care nu se degradează. Motiv pentru care ne punem întrebarea: polimerii respectivi într-adevăr reprezintă o evoluție sau sunt o belea de care mai bine ne-am debarasa, debarasându-ne astfel de hălci întregi de legislație și instituții parazitare?
Ceea ce este clar e că tehnologia a venit la pachet cu reglementări din ce în ce mai mari, care secătuiesc statele și oamenii atât ca timp cât și ca bani. Este cineva capabil să facă o analiză obiectivă a avantajelor? Evident nu. Societatea e imbecilizată la maxim și merge cu rapiditate spre disoluție. Ceea ce însă este clar e că, identificând golurile legislative sau ocolindu-le isteț, poți profita într-adevăr de tehnologie. E o oportunitate, dar trebuie să ai mare grijă până unde te întinzi.
Compensare?
RăspundețiȘtergereCum au calculat Burduja&Co, compensarea prețului la energie pentru consumatorul "vulnerabil"?
Când nici măcar salariul mediu net nu acoperă costurile pentru subzistența unei familii monoparentale, și te obligă să te căsătorești din interes, dar în final fără niciun succes, ci doar cu belele incalculabile în plus?
Iar pensia minimă nu acoperă nici cât salariul mediu net costurile de subzistență, dacă mai iei în calcul și costurile, incomplet compensate, ale medicamentelor "bază" a supraviețuirii?
N-ar fi mai bine dacă, în loc de subventie=ajutor financiar de căcat, toate persoanele "vulnerabile" - adică toate cele situate sub salariul mediu net - ar fi scutite de plata TVA la energie?
Ar fi cel mai bine sa tripleze pretul doar celor care au votat pe Nicu Sordan.
ȘtergereAcum doua mii de ani un inventator grec i-a aratat unui imparat roman (Vespasian) un motor de aburi perfect functional si i-a explicat ca ar putea inlocui astfel munca a mii de sclavi. Imparatul i-a raspuns: si oamenii aia ce o sa faca? Inventatorul a primit o vila, iar motorul a fost trimis la groapa.
RăspundețiȘtergereUna din regulilel de aur ale tehnicii: nivelul tehnologic se regleaza dupa capacitatea sociala de a-l accepta si folosi, iar nu invers.
Sindbad
Axioma asta a functionat strict pana acum 30 de ani.
ȘtergereDa' ce s-a schimbat natura umana in ultimii ani?
ȘtergereSindbad
Natura umana nu s-a schimbat absolut de loc. Omul se adapteaza la orice conditii.
ȘtergereDaca ii este frig, isi pune pe el un pulover.
Daca pana ieri striga "Traiasca Regele/ Imparatul(Tarul) iar peste noapte vin comunistii la putere, lasa icoanele si stindardele tariste si ii vei vedea a doua zi demonstrand cu avant muncitoresc cu steagurile rosii.
Suntem adaptabili la orice abundenta sau austeritate, in orice moment.
In ultimii ani, nu natura umana s-a schimbat ci accesul la RESURSE ENERGETICE REALE, eficiente.
Acesta este vectorul hotarator al axiomei, vector care si-a schimbat directia.
Deci pana nu se restructureaza sistemul de GENERARE de energie , mai precis de neutroni(!), trebuie sa uitam de vre-o renastere industriala, oriunde in lume. Totul este numai ventilatie inutila generata de centrele principale ale minciunii.
Alooo? Anonim, ia fii atent aici: deloc, nu de loc. Înainte de a mai scrie orice pe oriunde, învățați drequ limba română, măcar să scrieți corect. Nu dau doi bani găuriți pe ideile unuia care nu știe să scrie corect gramatical și habar nu are care i diferența între deloc și de loc. In locul lui DD ți as șterge toate comentariile numai pentru agramatismul asta inacceptabil. Chestiile astea se învață în școală primară așa că n ai nici o scuză că nu ți cunoști gramatica limbii materne.
ȘtergereRevoltător.
FOARTE FRUMOS ARTICOL!
RăspundețiȘtergereAdevărul e că fiecare iterație tehnologică vine la pachet cu reglementări tembele care compensează cu ineficiența.
De ce? Pentru că independența este periculoasă. Un popor care se poate vindeca singur, care înțelege pământul, care cunoaște secretele naturii, este mult mai greu de controlat. Dacă vă puteți vindeca singur, nu aveți nevoie de industria farmaceutică. Dacă știi cum să găsești medicamente în sălbăticie, nu te bazezi pe o rețetă.
Ce s-a schimbat de-atunci până acum? A apărut un număr incredibil de mare de reglementări, care conduc la imposibilitatea re-dezvoltării unei mașini simple.
De ce? Pentru a fi înrobiți de sisteme concepute pentru a ne menține dependenți.
Așa că au înlocuit înțelepciunea cu trivialități. Te-au învățat totul, mai puțin cum să supraviețuiești pe cont propriu. Leacurile pe bază de plante ale strămoșilor voștri – remedii care au susținut generații – au fost marcate drept superstiție, în timp ce substanțelor chimice patentate fabricate în laborator au primit autoritatea științei. Vindecătorii din vechime, cândva venerați, erau pictați ca vrăjitoare și proscriși, învățăturile lor suprimate sau distruse.
Cu toate acestea, plantele nu s-au oprit niciodată din creștere. Coada șoricelului, una dintre cele mai vechi plante medicinale înregistrate, a fost folosită de războinici pentru a opri sângerarea pe câmpurile de luptă. Artemisia vulgaris (denumirile populare pelinariță și pelin negru), odată arsă în ritual și în medicină, poate îmbunătăți visele, ușura digestia și regla ciclurile din organism. Pătlagina, respinsă ca o buruiană comună, este un puternic vindecător de răni și antiinflamator, capabil să atragă venin dintr-o înțepătură sau infecție dintr-o rană.
Dar nu este vorba doar de plante, ci de momentul, de ritmul naturii. Rădăcina de păpădie, de exemplu, este cea mai puternică atunci când este recoltată toamna, când energia sa este concentrată sub sol. Mușețelul, colectat în zorii zilei, când uleiurile sale volatile sunt cele mai puternice, face un ceai care calmează nervii și ajută la somn. Sunătoarea, adunată la solstițiul de vară, atinge puterea maximă atunci când este infuzată în ulei sub căldura soarelui, florile sale aurii dând un medicament roșu intens folosit pentru a calma mintea și a vindeca leziunile nervoase.
A fost o vreme când oamenii au înțeles că ierburile, ca toate lucrurile, poartă energia soarelui, a lunii și a anotimpurilor. Anumite plante trebuie culese noaptea, unele la prânz, altele înainte de primul îngheț, altele după luna plină. Momentul nu este superstiție - afectează compoziția chimică, potența, spiritul medicamentului în sine.
Acum, pădurile încă își șoptesc secretele, plantele își păstrează încă puterea, dar puțini își amintesc cum să asculte. Iar cei care o fac sunt concediați, ridiculizați sau reduși la tăcere. Tragedia nu este doar pierderea cunoștințelor, ci este ruperea unei legături dintre om și pământ.
Și partea cea mai tristă? Majoritatea oamenilor nici nu-și dau seama ce au pierdut.
Societatea e imbecilizată la maxim și merge cu rapiditate spre disoluție. Ceea ce însă este clar e că, identificând golurile legislative sau ocolindu-le isteț, poți profita într-adevăr de tehnologie.
Este forța de compensare o formă de selecție naturală socială, care separă inovatorii autentici de oportuniști? Poate exista progres fără constrângere? Cine stabilește echilibrul între libertate și reglementare?
Deci între libertate și control, între vechi și nou, supraviețuirea noastră depinde de capacitatea de a redescoperi valorile pierdute și de a folosi limitele ca trepte spre dezvoltare, nu ca ziduri de netrecut.
Cu alte cuvinte, "sloganul" rebeliunii din '89, justifica/dovedește Adevărul:
Ștergere"Ați furat poporul, cu Superstiția, cu Televizorul! ... cu Levitația contra Naturii=Gravitatiei"
@doru stoian
ȘtergereMulțumesc de replay, că ați pomenit de "Levitația contra Naturii=Gravitatiei", va recomand metoda chinezeasca de tratare a insomniei:
https://x.com/HowThingsWork_/status/1927835147849597192
Mulțumesc pentru apreciere.
ȘtergereCa de obicei: "știința" complică "cunoașterea" .... mai ales în domeniul medical, unde este mai ieftin - ba chiar și profitabil - ca să tratezi efectele unei boli, decât să le vindeci/elimini cauza!
De ce totusi nu intra si drogurile in forta de compesare? O intrebare foarte legitima pentru toata lumea mai ales ca drogurile au ajuns la nivel foarte inalt, pe vremea lui biden se consumau si la casa Alba.
RăspundețiȘtergereUite video cum se drogheaza toti de la mic la mare cu mucii in nas:
https://x.com/Alex41pr/status/1928335631114969357
"Toată copilărila am mers pe bancheta din spate a mașinii fără nicio centură, pentru simplul fapt că nu existau...
RăspundețiȘtergereNu mai vorbesc de cei mici de tot, care azi sunt prinși în scaunele auto mai ceva decât condamnații pentru terorism."
Spune-mi mie despre idioteniile astea, eu avand categoria A si in permanenta cate 2-3 motociclete in garaj de 26 de ani de zile cu care merg peste 20.000km anual prin toata Europa.
Stai sa intre in vigoare normele Euro 7 si GSR 2.
"Ne-am digitalizat și primăriile și-au triplat sau cvadruplat numărul de angajați...
Cei care aveți peste 40 de ani, realizați că, prin prisma reglementărilor actuale, părinții voștri au fost niște criminali...
Ai nevoie de o târlă de avocați și consultanți pentru a face un pix. Trebuie să te ferești să nu încalci o demență de reglementare de mediu, despre care nu știe nimeni nimic, dar care, dacă nu-ți este dezvăluită de vreun consultant, riști să-ți ruinezi investiția."
Generatia de "boomersi"... cea mai socialista, mai proasta si mai putin productiva generatie umana din istoria omenirii. Vor trece decenii, poate secole pana se va putea indrepta tot raul pe care l-au facut dejectiile astea umane.
Inclusiv acum cand se apropie de sfarsitul vietii lor nu inceteaza sa faca rau. Ganditi-va numai la felul in care pun economia europeana pe butuci cu aberatii de genul "Green Deal" & "Climate Change" sau despre felul in care se straduiesc sa duca Europa in pragul disparitiei prin importul anual a milioane de idioti cu IQ redus adusi de prin toate gropile de gunoi ale lumii.
Si ai dracului, ;a cat rau au facut, nu mai mor o data!
"Ganditi-va numai la felul in care pun economia europeana pe butuci cu aberatii de genul "Green Deal" & "Climate Change" sau despre felul in care se straduiesc sa duca Europa in pragul disparitiei prin importul anual a milioane de idioti cu IQ redus adusi de prin toate gropile de gunoi ale lumii."
ȘtergereProblema-i cotoioasa rau! Stapanii banilor au un motiv foarte bine definit de ce fac treaba asta. Nu de prosti fac ei miscarile astea ci din NECESITATE si lipsa de alternativa pentru ce ne asteapta in viitor.
Pana si oamenii amarati din lumea a III-a, fix cu calitatile pe care acestia le poseda sunt adusi pentru ca mai tarziu, la un moment dat vor avea un rol important( o rotita) in tot procesul asta de salvare a umanitatii, ca sa-i zicem asa.
Nicusor Dan se pare ca este ... cel mai potrivit "For the Job"-ul vremurilor care vor urma.
Forța de compensație explicată de Robert Turcescu in Campania PR a partidelor... Am leșinat de râs 😂🤣🤣 la gloata care striga: "vrem Bolojan prim ministru european":
RăspundețiȘtergereE live
https://vm.tiktok.com/ZNdk3eRDx/
https://evadare.ro/politica/magia-disparitiei-comunismului-si-a-dreptei/
RăspundețiȘtergerehttps://evadare.ro/politica/semnificatia-ratata-a-ultimelor-alegeri/
Ca specialist in economie ar trebuii sa stiti de ce la fiecare pas inainte tehnologic apar 2 pasi inapoi administrativi. Inca din anii 90 s-a dezvoltat paradigma serviciilor. Adica fiecarui produs ii este arondat cel putin 3 servicii, transport, marketing si distributie. Fiecare serviciu e purtator de dijme la stat, adica tva. E nenormal si antiprogresist sa ajunga produsul direct de la producator la consumator. Un lant lung de intermediari inseamna un lant lung de impozitabili. In it de la programatir la utilizatorul sw exista cel mai lung lant "economic". Nu stiati?
RăspundețiȘtergereAr trebui obligati sa ofere masini mecanice pure la preturi bomba de mici pentru cei saraci. Ca in anii 60-80.
RăspundețiȘtergereAm ajuns la apogeul civilizației actuale . Și acum urmează declinul , apoi resetarea . Cei care vor supraviețui , o vor lua de la capăt (de unde am început declinul) și vor duce noua civilizație mai sus decit e acum . Apoi ciclul o ia de la capăt . Am și eu două exemple .
RăspundețiȘtergere1 , cînd mergeai la farmacie pe vremuri , ajungeai la ghiseu , dădeai rețeta si în 5 minute maxim plecai . Acum ? Acum parcă zici că te-ai dus cu formulele chimice si ăia trebuie să facă amestecurile . Cu toată informatizarea . Trebuie să bage in citefa programe si doar apoi îți dă drogurile .
2 , prin anii 80 Volvo cred că avea cea mai mare mașină mică din Europa . O luăm ca exemplu . Cît spațiu aveai în ea , și aveai si siguranță . Acum o mașină cu 2 uși e mai mare ca dimensiuni decît acel Volvo . Iar de spațiul interior nici nu are rost să mai vorbim .
Atunci, atat Volvo cat si altii, erau masini. Azi sunt gadgeturi pe roti, iar maine vor fi "tablete" pe roti.
ȘtergereAzi Volvo, detinut integral de chinezii de la Geely, se afla in mod real in pragul falimentului. Papagalii chinezi, pe care multi ii ridica in slavi in mog gratuit, au scazut teribil fiabilitatea mecanica, au transformat totul intr-un gadget inutil si nedescris de chicios si au crescut preturile pana la cer. Exact asta fac toti chinezii si indienii si ii ard pe prosti. Mai mult de gadgeturi chicioase, inutil inzorzonate, sclipitoare si cu preturi mari, nu sunt in stare sa faca.
@Anonim(ultim): ți se pare că restul mărcilor care n-au fost vândute către chinezi sunt diferite de ceea ce descrii tu aici?
Ștergereîți dau ceva de studiat, sau poate deja ști - justiția reflexiva - e ceva de îți stă mintea; așa le-a luat pământul fermierilor olandezi și americani și este în dezvoltare, o nebunie. caută cu vreun AI să nu pierzi timpul.
RăspundețiȘtergereCred ca iti joaca feste memoria. Dacia aia era ce vrei tu, numai fiabila nu. Avea niste puncte slabe pe care vajnicii ingineri de la Pitesti nu le-au rezolvat niciodata. Daca vrei sa te intorci la curatat jiglere pe marginea drumului, be my guest. Pun pariu ca ai o masina moderna, dar iti place sa vorbesti aiurea.
RăspundețiȘtergereJiglerele ălea le curățai din cauza benzinei care avea tot felul de impurități. În plus, dacă ți se strica mașina, apăreau de pe stradă 2-3 oameni care se pricepeau s-o repare. Acum, dacă ți se aprinde un beculeț, tragi dreapta și-i chemi p-ăia de la asistență rutieră să-ți ia mașina. Artistic, ce să spun!
ȘtergereAm verificat informația cu UE care finanțează un proiect numit “Coranul European”. Cu 10 milioane euro. Părea ireală.
RăspundețiȘtergereRămâne ireală…doar că este adevărată.
Scopul proiectului este de a studia modul în care Coranul a fost tradus, interpretat și utilizat în Europa între anii 1150 și 1850, evidențiind influența sa asupra culturii și identității europene (!!!)
Proiectul a fost lansat în 2019 și are o durată de șapte ani, până în 2026.
Cam așa arată propaganda programatică și sistemică de slăbire a identității europene și a națiunilor implementată de establishment-ul neales de la Bruxelles.
Acesta este unul din scopurile majore ale globaliștilor/neomarxiștilor.
https://x.com/dasitudeobere/status/1927985771836789193?t=3BX1C_kBy2BT-oNAfYeIdQ&s=19
*Nu cumva de-aici vine totul?* Vine de la maximizarea profiturilor producătorilor de băuturi și sosuri de orice fel, prin eliminarea logisticii dedicate ambalajelor de sticlă: spălare, tur-retur. Vă mai amintiți hamalii lucrând pe camioane roșii, care în anii 90 manipulau sute de lăzi cu sticle 0,2 l KKola?!
RăspundețiȘtergereMare prostie de economie, să elimini ambalajul cu adevărat - în mod unic - refolosibil=re_ciclabil, ca să-l mai si refaci din material plastic, de n ori mai toxic decât cel inițial/primordial.
ȘtergereLăcomia de profit, Dorule...More and more and more..till it explode !
ȘtergereO umilintzā crasā aceastā reciclare a pet-urilor. Efectiv, oamenii normali se amestecā cu gunoierii recuperatori profesionisti. Primii cu câteva pet-uri, ceilalti cu munti ...de saci murdari Miros de gunoi, de pe unde au fost recuoerate ambalajele, miros de bere alteratā... si bineînteles... cozi dezumanizante, unde se asteaptā ore dupā câte un recuperator profesionist gunoier sef.
RăspundețiȘtergereCe inseamna ,, oameni normali " in economia sociala ? Poate ca , gunoierii sunt mai eficienti pe acest palier economic , al reciclarii , ei prin aportul lor , corecteaza o aberatie de functionare a societatii oamenilor normali , pet -urile fiind creatia acestora , a oamenilor normali , a culturii lor , la baza stind comoditatea si renuntarea la efortul propriu , specific . Oamenii normali trebuie sa regindeasca industria , astfel incit aceste ambalaje sa nu fie nevoie sa fie reciclate .
ȘtergereForța de "(re)compensare"!
RăspundețiȘtergere"Avansații intelectual", aflați cu mințile la foarte mare distanță - fizică și psihică/materială și spirituală - de mințile "vulgului" retardat/rămas pe "glod", și care locuiesc aproape toată viața, și se și pregătesc toată viața lor în condiții de privațiuni severe și de risc extrem de moarte, ca să circule - interstelar - cu navete spațiale, sunt cei care cer și impun ca "vulgul" - "pleava" - să se chinuie și să se umilească asemeni lor, pentru idealul de a putea părăsi cândva, în mod definitiv planeta/viața, și de a o putea trăi - risipi în cercetări - în "sicriele" lor zburătoare!
Vezi Musk, Bezos, Gates, Jobs, etc.
Care-i deci concluzia cu "reciclarea"?
RăspundețiȘtergere1) majoritatea populației continuă ca să arunce la gunoi ambalajele, în loc să le depună personal la centrele de colectare, "nesimtindu-se" suficient stimulată prin prețul/de costul recuperării unei garanții simbolice în locul unei garanții reale,
2) natura fiind în continuare în pericol de extindere a gunoaielor, pentru că în continuare "gunoierii" - atât cei impozitati pentru această activitate, cât și cei freelance - nu fac oricum față volumului într-o continuă creștere a muncii de colectare.
3) Și culmea, am auzit că în Germania, fiscul vrea să-i mai și impoziteze pe "gunoierii" ad hoc=free lance, deși ar trebui ca să elimine inclusiv impozitarea gunoierilor rămași captivi în câmpul muncii!
Ultima campanie de recuperare a ambalajelor este hoție pe față!
RăspundețiȘtergereÎn primul rând, se fură direct banii de pe ambalaj, iar cumpărătorul este obligat să execute " muncă patriotica", adică să presteze muncă neplătita pentru firmele de ambalaje pentru a recupera banii furați la cumpărarea produselor. În mod normal, ambalajele trebuie să fie gratuite, doar când se dorește reciclarea lor să fie plătite.
Așa, cine dorește poate să păstreze ambalajele și să primească contravaloarea lor când se predau la supermarket.
De asemenea, poate să fie o sursă de venit pentru cineva care nu are un loc de muncă stabil sau primăria poate da de muncă la asistații sociali prin adunarea ambalajelor din orașe.