Când viermii de rahat se-apucă să cânte

Greșesc tratând subiectul de față. Și-o să vă spun de la bun început de ce: prin articolul de față nu fac altceva decât să legitimez niște nimeni. Cel care cântă nu există, e un nimeni. Cei care apar în clip, de asemenea, sunt niște morți, niște inexistenți, niște fantome. În aceste condiții e lesne de înțeles că, a trata polemic cu astfel de persoane este o acțiune profund ilogică, similară discuțiilor pe care un schizofrenic le are cu halucinațiile sale. Mi se pare normal să încep așa și să vă avertizez că, pentru sănătatea dumneavoastră mentală, ar trebui ca lectura articolului de față să se încheie aici. 

Și totuși, iată că mă înfig în subiect! Cu toate că am descris motivele pentru care NU TREBUIE BĂGAȚI ÎN SEAMĂ, ața mă trage să le trag vreo două scatoalce. De ce? Pentru că e exasperant. Nimenii ăștia sunt cei care răstoarnă normalitatea lumii, care întorc totul pe dos. Normal că, dincolo de a-i articula, trebuie înțeles de ce se întâmplă așa și, mai ales, ce anume trebuie făcut pentru a nu mai fi afectat de ei.

De vreo două zile m-am retras în liniște la țară. Am vrut să fac o pauză în care m-am limitat la a scrie strict chestiuni care nu au de-a face cu eveniomentele, refuzând actualitatea. Azi m-am întors acasă și am luat cunoștință cu ceea ce s-a întâmplat în lipsa mea. Mai nimic, în afară de bomba asta cu bășini a rinocerului ratat. M-am gândit s-o ignor, doar că am avut proasta inspirație de a da un ochi pe clipul publicat. Și-atunci m-am enervat.

O mizerie, cu o coloană sonoră de doi bani și o groază de ideologie de prost gust din care trebuie să înțelegem că albul e negru și negrul e alb. Probabil asta a fost și ideea filmării alb-negru. Însă aș fi nedrept dacă nu aș spune că respectiva mizerie nu are un merit, unul esențial chiar. Știți care-i acela? E un fel de gazetă de perete din vremea comunistă, rubrica „AȘA NU”.

În clip vedem mare parte a fețelor schimonosite ale ideologiei, toată acea dejecție umană care ne-a scufundat în fundătura în care ne aflăm, toate vârfurile viermilor postrevoluționari care, de-a lungul vremii, cățărați pe fantasmele dictate, pe falsa lor autoritate, au arătat oamenilor simpli care-i direcția „a bună”. Nerecomandați de vreun talent, de vreo faptă măreață a carierei lor, viermii pe care-i vedem cântând sunt, în realitate, staruri ale ideologiei, ale propagandei. Mintea, talentul sau calificările nu i-au ajutat pentru a se impune, motiv pentru care și-au găsit împlinirea în bălegarul puturos al propagandei. Și iată-i, acum se dezlănțuie, ne arată pe față frustrarea care-i cuprinde și care-i face irascibili. Aflați la nivelul mării din punctul de vedere al relevanței reale, trăindu-și viața în atmosfera pestilențială a mocirlei amestecate, în care se deversează fecalele animalelor, viermii urlă împotriva celor care nu sunt acolo cu ei, cu toate că tocmai bălegarul inutil pe care-l elimină mamiferele reprezintă delicatesa lor. A viermilor borțoși din mlaștina societății!

Îi fac pe ceilalți „rinoceri”, sugerând că ei sunt acel viteaz Bérenger, luptând împotriva metamorfozării. Însă, în realitate, spectacolul e invers. Metamorfozarea societății actuale nu-i transformă pe oameni în rinoceri, ci în viermi. Aici e tâlcul și-abia de-aici înțelegem disperarea viermilor acuzatori! Ce acuză ei? Tocmai acele caracteristici care-i diferențiază pe oameni de viermi: puterea reală, energia, dorința de suveranitate și, mai ales, verticalitatea. „Rinocerii” acuzați în piesa muzicală a ratatului sunt vinovați de faptul că-și urmăresc interesul, că-și apără teritoriul, fiind cu adevărat periculoși pentru intruși. Având dimensiune verticală, omul e cu adevărat periculos pentru un vierme care, de-acolo din platitudinea balegii lui - în care trăiește și din care se hrănește - e irelevant, trăind permanent cu spaima de a nu fi călcat din greșeală sau de a nu mai găsi, după epuizarea „casei sale”, o altă balegă proaspătă în care să locuiască și care să-l hrănească. 

Lumea funestă a acestor târâtoare ne arată întreaga lor ură cauzată de faptul că noi refuzăm metamorfoza, că refuzăm să considerăm rahatul altceva decât ceea ce e: o dejecție, absolut toxică, absolut nedigerabilă. Ei, metamorfozații, sunt atât de proști încât nu înțeleg un adevăr cât se poate de logic: dacă noi, oamenii normali, ne-am transforma toți în viermi, asemeni lor, ce-ar mai mânca ei? Cine le-ar mai produce rahatul cu care se hrănesc cu atâta patos? Nu le cereți să răspundă pentru că sunt prea proști să înțeleagă. De fapt, cred că eu greșesc! 

Așa cum am spus la începutul articolului, ei sunt morți! Și de-aici le vine aparentul succes. N-ai cum să te bați cu ei pentru că e nebunesc. Am spus-o doar: e ca și cum un schizofrenic s-ar bate cu halucinațiile sale. Și-aici e întreaga nebunie deoarece trebuie să înțelegem că ei nu există, iar faptul că-i băgăm în seamă ar trebui să ne semnaleze o problemă de-a noastră. Ei, de fapt sunt un simptom de-al unei maladii care ne macină. Astfel, faptul că-i percepem ar trebui să ne dea de gândit și, mai ales, să ne facă să ne tratăm. Uitați-vă puțin la figurile care apar în clip, la imaginea colectivă atașată articolului de față. Nu aveți impresia unor viermi disperați? Știți de la ce le vine disperarea? De la faptul că li se subțiază hrana, de la realitatea că cei pe care ei îi atacă s-au prins cât de ușor e să nu-i hrănească. Taie-le rahatul și-ai scăpat de ei. Ar mai fi, totuși ceva. Înțelege-le mesajul real pe care-l vezi în clip: toți mimează că spun ei ceea ce ratatul ăla cântă din spate. Și fix ăsta e mecanismul societății pe care ei îl marketează: una în care carcasele doar mimează că vorbesc, textul, intonația și melodia fiind diktate din spate.

V-am mai spus ți în trecut singura terapie care funcționează: IGNORAȚI-I! Nu le mai consumați aberațiile, trimiteți-i acolo unde le e locul: în inexistență! Odată eliminate, toate aceste fantome își vor înceta existența lor irelevantă. V-am spus doar: ei, în realitate sunt morți și doar atenția noastră îi ține în viață!