Cine e Ungaria?

Întrebarea e cât se poate de pertinentă. Cine e Ungaria? O țară insignifiantă din Estul Europei, pe care o străbați cu mașina în 2-3 ore și care, iată, s-a trezit brusc buricul planetei. Sau, cel puțin, al Europei. Cum e posibil așa ceva? Este posibil și, culmea, Ungaria e chiar mai mult de-atât.

În cazul în care nu știați, Ungaria este singura țară din Uniunea Europeană care a renunțat la apartenența sa la Tribunalul Penal Internațional. O lege care vizează renunțarea la aberata structură a fost votată în luna mai, cu o largă majoritate parlamentară - doar 43 de voturi au fost împotrivă. Ungaria este practic singura țară din Uniunea Europeană care are puterea de a-și implementa singură politicile și, cu siguranță, singura care a ieșit din framework-ul de politică externă al Uniunii Europene. 

Parcă îi și aud pe unii: „Dar cum e posibil așa ceva?”. Chiar așa, cum e posibil? Ungaria e o țară care nu are nicio resursă naturală. Și, cu toate acestea, se descurcă mai bine decât noi în ceea ce privește hidrocarburile. Ungaria are propria companie petrolieră, 100% ungurească. OMV a vrut să dea pe MOL de 10 ori mai mult decât a dat pe Petrom, o sfidare pe care noi am încasat-o în freză. România are cele mai mari rezerve de gaz din UE, dar nu-și poate vinde gazul în Europa deoarece asta e treaba Ungariei și a Austriei. Da, ați citit bine! Ungaria și Austria vor avea partea leului din gazul românesc. De ce? Pentru că suntem proști!

Și, totuși, cum e posibil? Simplu: ungurii au oameni, noi avem maimuțoi. Aveți idee cum arată un europarlamentar ungur la Bruxelles? Cunoaște în detaliu toate documentele, are un discurs impecabil și nu se bagă decât în chestiuni care-i afectează țara. Nu e interesat de coțcăriile pe care le fac europenii, ci strict de interesul țării sale. Cum sunt românii? O gașcă de maimuțe, fără nicio direcție, alergând să cerșească ceva, căutând să aibă un mic avantaj propriu, disperați după o firimitură de la masa celor mari și neavând habar nici măcar de prevederile tratatelor de bază ale UE. Adevărul e că, în timp ce noi trimitem toți proștii acolo, ungurii trimit diplomați tobă de carte, care reușesc să întoarcă situațiile chiar și atunci când politica oficială a UE le este ostilă. 

De fapt, dacă analizați evoluția Ungariei sub Orban, veți înțelege exact că țara își face un parcurs impecabil spre neutralitate. Adică exact ceea ce vă spusesem că ar trebui să facă România. La ora actuală Orban e singurul european multipolar. El a reușit să aibă relații bune cu SUA, cu China și cu Rusia în același timp. Este membru NATO, dar centrala nucleară i-a fost ridicată de Putin, pe banii săi, cu o finanțare mai mult decât generoasă. E în UE, dar are legături directe în China, motiv pentru care investițiile directe din UE încep să se facă preponderent în Ungaria. De ce? Pentru că astfel chinezii au o garanție că nu vor fi tratați aiurea și nu se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat la Nexperia. 

Când spuneam că România trebuie să meargă pe un drum care o duce spre neutralitate și spre urmărirea strictă a intereselor sale, toți proștii îmi spuneau în față că „așa ceva nu e posibil”. Inclusiv un fost oficial român pe care-l respect mi-a spus că atâta timp cât a fost la butoane „nu a avut ca opțiune varianta neutralității”(lăsând să se înțeleagă că partenerii externi ar fi eliminat-o din start). Doar că un asemenea statut nu ți-l dă nimeni. În mod evident, nimeni nu sare să-ți spună: „da, ești liber să pleci din căruța mea și să-ți vezi de drumul tău”. Aiurea, odată ce te-a luat de rob, trage de tine să te miști cât mai exact în direcția sa. Statutul de neutralitate nu ți-l dă nimeni! Trebuie să ți-l cucerești!

Ungaria arată că se poate. Și, mai mult, pe măsură ce trece timpul, veți vedea cum Ungaria va tot crește, în timp ce noi rămânem în urmă, îndreptându-ne inevitabil spre mocirla spre care merge UE. Anul acesta, în premieră, Viktor Orban a anunțat că, în cazul în care UE nu mai merge în direcția dorită, Ungaria ia în vedere ieșirea din Uniune. A fost o declarație extrem de bine calculată. Nulităților de la UE, care începuseră să călărească Ungaria, le-a fost adus în față spectrul unui dezastru geopolitic major. Ungaria, așa mică, e capabilă să deturneze mașinăria europeană. Nu vorbim doar de faptul că o eventuală ieșire a țării din UE ar rupe în două Uniunea deoarece n-ar mai exista un teritoriu terestru coerent al UE. E vorba inclusiv de „căderea puterii hipnotice” a Uniunii Europene întrucât la nivel mondial s-ar înțelege că UE nu e o construcție solidă. Până acum europenii au dat impresia unei construcții coerente, care a adus prosperitate membrilor săi. E o imagine falsă pe care au vândut-o, realitatea arătându-ne mai degrabă contrariul. O eventuală ieșire a Ungariei ar rupe vraja, arătând lumii că împăratul e gol. Desigur, Oban nu vrea să iasă acum din UE. Ar fi contrar intereselor pe termen scurt ale Ungariei. Dar deja a fixat un drum pe care țara sa s-a înscris. Și care va deveni din ce în ce mai legitim pe măsură ce timpul va trece.

Iată de ce nu trebuie să fiți surprinși de alegerea Ungariei ca loc de întâlnire între Putin și Trump. Nulitatea de Merz i-a transmis lui Orban că „are obligația să-l aresteze pe Putin, chiar dacă Ungaria nu mai e membră a TPI”. Iar ungurii, prin vocea ministrului de Externe i-au răspuns într-un mod diplomatic că e prost: „Nu este nevoie de niciun fel de consultări cu nimeni, noi suntem o ţară suverană. Îl vom primi pe Putin cu respect, îl vom găzdui şi îi vom oferi condiţiile pentru a negocia cu preşedintele american”. Și uite-așa cârnatul german fără creier a rămas fără replică! Ceea ce va fi interesant va fi momentul în care România îi va da drept de trecere lui Putin, asigurându-i culoarul aerian spre Budapesta. Fix neghiobii ăia care spun că sunt belicos anti-ruși, vor cădea în genunchi atunci când li se va da ordin. Chestiune care arată într-o tușă și mai pronunțată cât suntem de proști.

Ungaria e sub ochii noștri. O vedem, o putem chiar experimenta. Și observăm limpede că își croiește cu tenacitate și curaj un drum coerent către lumea de mâine, o lume care e a națiunilor, nu a aberantelor construcții transnaționale. România are infinit mai multe pârghii decât Ungaria pentru a-și implementa propria agendă de neutralitate. Însă pe noi prostia nu ne lasă!