De unde atâta deranj?

De ce s-a sucit Trump atât de radical după ce a discutat cu Putin. De ce s-a sucit atât de radical după ce vorbea despre „my friend, president Xi”? E ceva ciudat în toate întoarcerile acestea. Cu fiecare dintre cei doi a avut o apropiere, după care, precum o femeie refuzată, a început o amplă campanie împotriva fiecăruia dintre ei. 

N-o să știm prea curând ce s-a discutat între Trump și Putin. Sunt tot felul de ipoteze. Aș vrea însă ca azi să nu vorbesc despre zvonuri, ci să încercăm o radiografie prin intermediul a ceea ce știm. Astfel, unind liniile triangulației, s-ar putea să tragem concluzii interesante și să ne apropiem ceva mai mult de adevăr. 

Am spus deja care au fost „interacțiunile”. Inițial, cu fiecare în parte, Trump s-a despărțit prieten(cu toate că în ceea ce-l privește pe Xi întâlnirea a fost mai degrabă virtuală), după care, la un moment ulterior, totul s-a dat peste cap, constatându-se o inflamare accelerată. De la ce putea fi o asemenea inflamare? Norocul nostru este acela că Trump nu prea e capabil de abstracțiuni, astfel încât răspunsurile se găsească în declarațiile lui. Mai țineți minte ce declara după victoria în alegeri? Că scopul său este finalizarea cât mai rapidă a presiunii puse pe Rusia întrucât războiul pe care trebuie să-l ducă SUA este cel cu China. 

Despre ce era povestea amintită de Trump? Pur și simplu o continuare a stratagemei lui Kissinger: aliază-te cu unul dintre ceilalți doi mari împotriva celui de-al treilea. Despre ce a fost vorba în întâlnirea Trump-Putin? Cu siguranță a fost vorba despre un troc, în care SUA să lichideze rapid Ucraina, pentru a câștiga Rusia într-un război contra Chinei. N-a fost să fie întrucât, între altele, în virtutea tratatului pe care Rusia îl are cu China, Putin a sunat din proprie inițiativă la Xi pentru a-l informa în detaliu asupra discuțiilor pe care le-a avut cu Trump. Și stratagema lui Trump a picat, după care au venit nervii. Care nervi, în ultimă instanță, sunt gata să lanseze nebunia cu Tomahawk și previzibilul sfârșit al lumii.

După care a venit dansul de vrăjire al Chinei. Mai țineți minte când Trump vorbea despre „prietenul meu președintele Xi”? Iaca s-au sucit lucrurile! Dar de unde a venit disperarea? S-o luăm pe rând.

Putin, după discuțiile cu trump, a continuat lupta în direcția Pokrovsk, depășind Donețk-ul, asupra căruia conveniseră și amenințând clar Dnipro. Iar cu Dnipro e supărare mare și nu doar la Washington! Ceea ce se întâmplă este cea mai mare dovadă a conlucrării sino-ruse întrucât rușii luptă pentru ocuparea terenurilor care conțin pământuri rare și materiale esențiale noii revoluții tehnologice. Anumiți bloggeri militari ruși susțin că ținta armatei ruse nu mai e linia Niprului, ci tăierea Ucrainei din regiunea Kirovohrad în jos! De aceea nu se mai urmărește trecerea Niprului pe la Nikolaiev, ci intrarea în Dnipro și de-acolo trecerea în Krivoi Rog. De ce-ar face așa ceva? Pentru că acolo sunt ultimele zone cu pământuri rare ale Ucrainei!

Și-așa ajungem la actualul scurtcircuit. China introduce un control strict al exporturilor de pământuri rare. În esență, China nu a făcut nimic, ci doar a întărit birocrația pentru a controla mai bine ceea ce se petrece cu resursele lor. Moment în care SUA au luat foc. De ce? Pentru că fără pământurile rare chinezești, întreg Occidentul e în întuneric. Industria microelectronică nu mai poate lucra, iar cea militară e în rahat. Ceea ce a făcut China a fost însă doar să arate că a instalat un buton roșu, pe care oricând îl poate apăsa. Iar Trump, în mod prostesc, a acționat turbat, amenințând din nou cu creșteri de tarife. Înainte de a trece mai departe, să vă mai dau o statistică interesantă: China are o cotă de piață de 93% în domeniul magneților permanenți. 93%!!!

Ceea ce a urmat ași văzut vineri. Pur și simplu isteria a lovit piețele, amenințând cu scufundarea absolută. Și, după ce-a dat lovitura, Trump abia s-a mai dezmeticit din smetia pe care și-a luat-o din partea piețelor. A fost ca și cum și-ar fi dat singur în barbă un pumn de KO. Așa că, în disperare de cauză, a ieșit la împăcăciune cu un nou mesaj hazliu: „Nu vă faceți griji în privința Chinei, totul va fi bine! Președintele Xi, un om foarte respectat, a avut doar un moment dificil. Nu își dorește o depresie economică pentru țara sa și nici eu nu îmi doresc asta. SUA vrea să ajute China, nu să o rănească”. Hai, acum, spuneți singuri dacă-l mai puteți considera pe omulețul ăsta demn de a stat de vorbă cu el.

De fapt ce se întâmplă? Administrația SUA s-a trezit, precum un copil hiperactiv, că se apucă să sancționeze ceva ce nu s-a întâmplat. Iar piețele au reacționat violent întrucât situația ar fi critică: fără metalele rare din China nu ai chip-uri și fără chpi-uri nu ai AI, iar fără AI la ce mai e bună bula bursieră în care SUA trăiește de-o vreme încoace? Fără pământurile rare nu mai există arme avansate și fără arme avansate ce mai e SUA? De altfel, mesajele sunt în toi. Nu doar înaintarea Rusiei în Dnipro și ocuparea Pokrovsk-ului sunt elementele cheie, ci și noua armă despre care a vorbit Putin. Încă o armă nouă? Asta după ce ucrainenii au dezvăluit, din greșeală, că rușii au modificat toate rachetele astfel încât, la ora actuală, performanța sistemului Patriot e de sub 5%! Înțelegeți despre ce vorbim? Și, pentru că tot suntem la capitolul „proiectare a puterii militare”, să vă mai dau o știre. Se spune că Ucraina încheiase un contract ferm pentru obuze de artilerie cu Ireco Chemicals. După ce Ireco cumpărase afacerea cu explozibili a Hercules Inc în 2021, acest contract era cel mai mare al său, deci unul prioritar. Mă rog, mulți spun că informația despre contractul cu Ucraina nu e adevărată. Ceea ce însă e cert este că fabrica din Utah a companiei a explodat atât de rău încât n-a mai rămas nimic în picioare. Interesant, nu-i așa? Când fabricile de arme sar în aer, e semn rău. Nu știu de ce îmi aduc aminte de explozia de la Tohan Zărnești și de miștourile Europei Libere care-l îndemnau pe Ceaușescu „să nu mai umfle roțile bicicletelor atât de rău, că uite la ce se poate ajunge”. Cam așa se întâmplă și-acum în ograda lui Trump.

Deci, ce ne sugerează nouă evenimentele recente? Un eșec de proporții al diplomației americane care nu a reușit să-i convingă nici pe ruși și nici pe chinezi că s-ar putea înfrupta pe săturate fiecare din celălalt. Ceea ce însă au uitat americanii să ia în considerație este ipoteza ca nu cumva cele două puteri rebele să nu-și fi făcut alte calcule, anume cât ar avea de câștigat fiecare dacă s-ar înfrupta din SUA. Și de-abia de-aici am putea vedea cu niște ochi tare interesanți ceea ce urmează să se întâmple. Parol!