Ce ne spune Buffett atunci când nu ne spune mare lucru?

Când unul dintre cei mai mari investitori ai lumii stă pe un munte de cash de aproape un an de zile, probabil că dă de gândit. Suma de 387,1 miliarde $ în cash este un record absolut al fondului Berkshire Hathaway. Ieșirile de pe pozițiile investiționale au început încă din 2023, când a finalizat anul cu 167 miliarde $. În 2024, sumele cash ajunseseră la 334 miliarde $. Iar acum, așa cum v-am spus, sunt 387,1 miliarde $! Bani cash, pe care „Oracolul” îi mai bagă în titluri de stat. 

Când vezi un asemenea fond stând pe un munte de cash, n-ai cum să nu te întrebi de ce? Buffett, în stilu-i caracteristic, vorbește despre cotațiile prea mari ale acțiunilor, despre randamentele obligațiunilor, ocolind cu grație elefantul din cameră. Moment prielnic pentru a face o recapitulare!

La sfârșitul anilor 90, Buffett era criticat deoarece „a pierdut contactul cu realitatea” întrucât acumulase mari cantități de cash și refuza să profite de „creșterile fenomenale ale companiilor tehnologice”. Apoi a urmat Criza Dotcom și s-a făcut liniște. În timpul Marii Crize din 2008, Buffett avea cantități atât de mari de cash încât a putut împrumuta Goldman sau General Electric în niște termeni atât de buni încât efectiv, la prima vedere, păreau ireali. Inclusiv înaintea crizei pandemice, Buffett a avut o cantitate record de cash, de 128 miliarde $!!! Pattern-ul său este așadar cât se poate de evident.

Doar că acum mai e ceva. Și ceva efectiv fabulos! Deși Berkshire are un munte de dolari în conturi, Buffett a ales să împrumute yeni pentru a cumpăra acțiuni japoneze. Japonia a menținut timp de decenii dobânzi extrem de mici (aproape de 0%). De împrumutat, fondul s-a împrumutat la dobânzi rahitice de sub 1%, uneori chiar și sub 0.5%. Banii împrumutați au fost folosiți pentru a cumpăra acțiuni la cele 5 mari case de comerț japoneze(Sogo Shosha), care plătesc dividende de 3-5%. Astfel face profit din diferența dintre dividendul primit și dobânda mică pe care o plătește pentru împrumut, fără a folosi efectiv propriul capital în dolari.

Veți înțelege cât de genială e mișcarea în momentul în care veți realiza de ce nu a cumpărat acțiuni japoneze cu dolarii pe care-i avea în conturi. Chiar așa, de ce să te împrumuți dacă oricum ai bani? Păi pentru un investitor de calibrul lui Buffett, altfel se văd lucrurile. Dacă ar fi cumpărat acțiuni japoneze folosind dolari, profitul său ar fi depins de evoluția cursului USD/JPY. Cum yenul s-a devalorizat masiv în ultimii ani, valoarea investiției sale în dolari ar fi scăzut. Prin împrumutarea de yeni, el a creat un „hedge natural”: activele sale sunt în yeni, dar și datoriile sale(obligațiunile) sunt tot în yeni. Dacă yenul scade, scade valoarea acțiunilor, dar scade și valoarea datoriei pe care trebuie să o dea înapoi, anulând riscul valutar. Genial, nu-i așa? Doar că nu se oprește aici! De fapt, de-aici abia începe.

Luna trecută Berkshire a lansat o nouă emisiune uriașă de obligațiuni în yeni(peste 210 miliarde ¥). Motivul? Buffett vrea să aibă „praf de pușcă” pregătit exclusiv pentru Japonia deoarece consideră că acțiunile japoneze oferă în continuare o valoare mult mai bună decât cele americane, care sunt la maxime istorice și foarte scumpe. Și uite-așa, „Oracolul” nu doar că păstrează acțiunile japoneze, dar în 2025 și-a mărit mizele. Rapoartele recente arată că Berkshire a urcat peste pragul de 10% la unele dintre cele cinci mari case de comerț(precum Mitsubishi și Mitsui), după ce companiile respective au agreat să relaxeze limita anterioară de 9,9%.

La adunarea acționarilor din 2025, Buffett a făcut câteva remarci care au ridicat sprâncene, menționând că Berkshire ar putea deține și alte valute în afară de dolar dacă situația economică din SUA s-ar degrada semnificativ(inflație, datorie publică, etc). Totuși, el a subliniat „liniștitor” de clar că „suntem în continuare fanii dolarului, dar Japonia ne oferă o oportunitate unde matematica pur și simplu funcționează mai bine prin finanțarea locală”.

Ceea ce face Buffett se numește „tehnica oglinzii”. Ai bani, dar nu știi dacă banii tăi urmează să se devalorizeze sau cu cât se vor devaloriza. Ai oportunități bune pe o altă piață, dar nu vrei să-ți riști pozițiile pe care deja le deții. Și-atunci ce faci? Te împrumuți acolo, având cash-ul din SUA ca garanție. Indiferent de evoluția yenului, prin pozițiile solide pe care le are, e oricum protejat.

Însă, în ciuda declarațiilor sale referitoare la dolar, pozițiile luate pe piața japoneză arată cu totul altceva, anume că își pregătește fondul pentru un eveniment excepțional. Chiar dacă nu a renunțat la dolar, poziția largă pe care a luat-o în Japonia arată că se pregătește pentru ceea ce e mai rău. De altfel, în discursul său a strecurat și altceva, anume că „guvernele întotdeauna își distrug banii” subliniind că politica SUA îl sperie. 

Este pentru prima dată în istorie când Berkshire are un astfel de comportament, iar când un gigant de talia fondului lui Buffett face astfel de mișcări, e cazul să înțelegem că nu e deloc de joacă. Și, în acest context am de adăugat o dată: 19 decembrie. Cu siguranță n-ați auzit nimic, pare o dată ca oricare alta, dar nu e! E un punct critic pentru piețele financiare globale, deoarece este ziua în care Banca Japoniei (BoJ) va anunța decizia finală de politică monetară pentru acest an. Piața este aproape convinsă că pe 19 decembrie BoJ va crește dobânda de la 0,5 la 0,75. Deși pare o creștere mică, ar fi cel mai ridicat nivel al dobânzii din Japonia din ultimii 30 de ani. Această mișcare confirmă oficial sfârșitul erei banilor „aproape gratis” în Japonia, ceea ce face ca împrumuturile în yeni (folosite de marii speculatori pentru carry trade) să devină mult mai scumpe.

Dar mai e o mișcare anunțată discret de Banca Japoniei încă din septembrie, într-un limbaj puțin criptic. Banca Japoniei are dețineri în acțiuni(prin intermediul ETF-urilor) de 37.1 trilioane yen(valoare de achiziție), care acum valorează 82.3 trilioane yeni. Unii gândesc cifrele în termen de profit, însă din punctul de vedere al Băncii Centrale operațiunea este una de ... normalizare a politicii sale. Este absolut anormal ca Banca Centrală să cumpere acțiuni de pe piața bursieră, dar absolut întreg procesul a fost justificat de sula-n coastă care le-a fost băgată japonezilor de către „partenerii occidentali” prin „Acordul Plaza”. 

BoJ a devenit, practic, cel mai mare acționar de pe bursa de la Tokyo, deținând aproximativ 7% din întreaga piață japoneză, echivalentul în dolari fiind de  peste 530 miliarde $! Vânzarea acestor active va genera profituri colosale(câștigurile nerealizate fiind de 45,2 trilioane de yeni), deoarece BoJ a cumpărat acțiunile când piața era mult mai jos. Teoretic, profiturile vor fi vărsate la bugetul de stat. Guvernul are nevoie de acești bani pentru a finanța noile pachete de stimulare economică și creșterea cheltuielilor militare, fără a mări taxele sau datoria publică. Doar că mai e ceva.

Pentru a nu influența piața și pentru a nu cădea pradă lupilor financiari vestici(printre care și Buffett), Banca Japoniei va vinde deținerile prin ... tehnica picăturii chinezești. Adică și-a fixat un target de vânzare a doar ... 330 miliarde yeni pe an! În acest ritm, ar dura peste 100 de ani ca banca să vândă tot, iar scopul e transparent, anume evitarea cu orice preț a unui șoc pe bursă. Mesajul transmis investitorilor(inclusiv lui Buffett) este: „ieșim din piață, dar atât de încet încât nici nu veți simți că vindem”. Doar că un câine cu un miros atât de fin precum Buffett nu are cum să nu miroasă o astfel de oportunitate, mai ales în condițiile în care în țara lui e o adevărată nebunie bursieră. Buffett vede valoarea pe termen lung a companiilor japoneze, în timp ce BoJ vinde nu pentru că acțiunile ar fi proaste, ci pentru că nu este treaba unei bănci centrale să fie proprietar de companii.

Și-acum să tragem linie, să unim punctele. De peste trei decenii BoJ alimentează un circuit financiar despre care am vorbit și care a fost alimentat de penalizarea Japoniei ca efect al productivității și creativității sale de invidiat. Renormalizarea politicii DoJ lasă cu buza umflată toată prostimea care învățase schema „yen carry trade”. Dar și dolarul care trebuie să-și găsească o altă suveică. Acum se întâmplă ceva diferit și pe mai multe planuri. Chiar dacă BoJ vinde deținerile într-un ritm lent, care nu generează un efect mecanic pe piețe. Dar oare piețele de azi mai respectă vreo mecanică? E prima întrebare. Urmează constatarea, anume că aceeași Bancă a Japoniei va crește încet dobânzile de intervenție. Asta întărește yenul și „cheamă înapoi” toți banii investiți de Japonia în exterior. Banii plasați în exterior de Japonia vor veni să înlocuiască retragerea BoJ de pe bursa internă. E un joc încet și tăcut, de adevărat maestru zen. 

Și-aici avem două praguri ale întăririi yenului. Primul e cel de la 150. Când cursul scade sub 150, yenul devine mai scump în raport cu dolarul. Pentru un speculator care a împrumutat yeni, datoria sa tocmai a crescut în termeni reali. Brokerii și băncile îi sună pe investitori și le spun: „Yenul s-a întărit, iar colateralul tău în dolari nu mai acoperă datoria în yeni. De aceea trebuie să depui mai mulți bani sau închidem poziția”. Astfel investitorii sunt forțați să vândă o parte din activele lor(de exemplu, acțiuni Nvidia sau dețineri de Bitcoin) pentru a face rost de cash ca să își acopere marja. Acest lucru pune presiune de vânzare pe piețele globale.

Celălalt prag e cel de 145(v-am mai povestit!). Este punctul de panică. Dacă pragul de 150 nu a oprit căderea, la 145 sistemul intră în mod de execuție automată. Nu mai sunt „apeluri telefonice”, ci lichidări automate prin algoritmi. Când prețul atinge praguri critice de „Stop-Loss”, computerele vând tot ce pot pentru a rambursa împrumuturile în yeni înainte ca pierderile să devină catastrofale. Și-așa apare efectul de cascadă: 1. Vânzarea forțată de acțiuni duce la scăderea piețelor. -> 2. Investitorii speriați cumpără yeni pentru a-și închide datoriile cât mai repede. -> 3. Cererea masivă de yeni face ca yenul să se întărească și mai mult (USD/JPY scade și mai tare). -> 4. Întărirea declanșează noi lichidări. Și cercul devine vicios.

Lupii bătrâni precum Buffet cunosc bine pattern-urile pe care vi le-am prezentat și se pregătesc în tăcere să-și devoreze victimele. Care victime așteaptă precum oile la tăiere. Știu că va veni, dar nu știu când va veni și tot speră ca momentul zero să se amâne. Tactica lui Buffett este una limpede,  dublă și trebuie ținut cont de ea. Pe de o parte face un foarte deștept contra-„yen carry trade”, urmând direcția trasată de BoJ. De asemenea, poziția sa este un hedge major, acționând în oglindă pe două piețe care, la un moment dat, se vor despărți. Cu toate că e „mega-hiper”-îndatorată, Japonia este îndatorată la propria Bancă Centrală, asta în timp ce a cumpărat active externe. Traseul BoJ spune o poveste interesantă: noi, ca țară, ne repatriem banii cu care acoperim datoriile care sunt făcute tot la noi. Și, practic, Japonia poate s-o ia din nou de la zero. 

În aceste condiții, Buffett a văzut oportunitatea: dacă politica economică a SUA e atât de dezastruoasă încât va distruge inclusiv banul, el poate face facil pasul spre cealaltă zonă atunci când va curge sânge pe străzi. Desigur, e vorba de ce fel de sânge întrucât dacă sângerează doar bursele fără a sângera dolarul, poate vâna oportunități în propria-i țară, luate la prețuri considerate acum absolut obscen de mici. 

Ceea ce trebuie să înțelegeți însă e că atunci când lupii burselor iau anumite poziții, trebuie să fiți mai mult decât circumspecți. 

P.S. Graficul care însoțește articolul de azi nu are de-a face cu ceea ce am vorbit decât prin semnalul pe care-l dă. Iar despre el vom vorbi într-un articol viitor.