Stafiile

Mai ții minte prima ta oră de istorie? Ce înălțător, vei învăța despre tot ce s-a întâmplat în lume. Doar că, undeva s-a cam rupt totul. N-ai mai învățat nimic și pa! Stafia deja era în tine. Dar prima oră de engleză o mai știi? Ai crezut că ți se vor deschide ochii cunoscând o limbă străină. Aiurea, stafia intra în tine. La fel cu fiecare materie pe care-o făceai. Tu credeai că o faci pentru tine, dar, în realitate o făceai pentru ea, pentru stafia care, treptat, intra din ce în ce mai mult în tine.

Est vs Vest

„Aglomerația” din vecinătatea Iranului, deranjul intern din Taiwan referitor la obligarea mutării tehnologiei avansate de producție a chip-urilor în SUA, conflictul din Ucraina, demența Europei și tot ce vedem acum pe planetă au un singur sens: lupta Est-Vest, pământ vs mare, viitor vs trecut.

Rizea. Acel Rizea!

O să vă spun din start că nu fac parte dintre fanii lui Rizea. Nu l-am suportat pe personaj încă de la apariție, considerându-l cam rudimentar. Însă nu înțelegeam de ce era împins în față de PSD. Avea o atitudine de golan politic și, din punctul meu de vedere, aducea un minus partidului. Între timp au ieșit la iveală mai multe legături ale personajului cu diverși sus-puși din servicii, dintre care relația cu generăleasa Anaconda a fost cea mai șocantă. De altfel, la momentul dezvăluirii, mi-au fost clare două aspecte. Pe de o parte că nu Elena Istode era ținta - subiectul era spectaculos, dar ea ieșise la pensie - ci chiar Cristian Rizea. De cealaltă parte, am realizat că Rizea e o cărămidă mult mai importantă în arhitectura din umbră decât crezusem inițial. M-am mirat teribil la momentul respectiv, dar am crezut că se va pune batista pe țambal, așa cum se întâmplă de obicei cu afacerile discrete.

De ce plătim atât de mult energia sau adevărul despre piața românească de energie(pe înțelesul tuturor)

Pentru a preveni o creștere accelerată a prețului la gaze, guvernanții au venit cu o idee creață: transformarea Romgaz în distribuitor, pe modelul Hidroelectrica. Cu alte cuvinte, Romgaz, care oferă gazul cel mai ieftin și e deținut de stat, e obligat să intre pe piața de distribuție pentru a forța scăderea prețului. Pare interesant însă sunt două chestiuni care nu-mi dau pace. 

Cea mai mare problemă a lui Trump

În ciuda a ceea ce credeți, sub nicio formă Iranul nu este cea mai mare problemă a lui Trump. Doar că acum, după ce a fost tăvălit în țărână de ai lui, Trump caută în orice mod să iasă din strânsoare, iar Iranul pare a fi „ieșirea perfectă” pentru el. Vom lua azi problemele pe rând, pentru a înțelege de ce un eveniment aparent banal, trecut deja la „și altele” are efecte de-a dreptul devastatoare. Și nu doar pentru Trump.

Este vorba, desigur, de decizia Curții Supreme a SUA, cea care i-a limitat drastic puterea lui Trump de a se juca cu taxele vamale. Chiar dacă a ieșit precum un cocoșel anunțând 15% tarife globale, ceea ce nu a înțeles gloata este că întreaga operațiune este una strict de imagine. Motivul? Legea pe care s-a bazat Trump în impunerea acelui 15% îi permite să facă asta doar pentru maxim 150 de zile fără condiții suplimentare! Așadar, în 3 luni, puterea i se diluează din nou, fără posibilitatea altor subterfugii. Singura variantă ar fi cea în care Congresul prelungește tarifele. Însă, dacă asta nu se întâmplă, în ziua 151, taxa nu mai e aplicabilă. Și, ca să fie treaba treabă, vă voi spune că inclusiv această taxă este contestabilă, ceea ce i-ar putea tăia grav de tot aripile false ale lui Trump.

În mod sigur, decizia Curții Supreme va lansa o grămadă de procese de recuperare a tarifelor ilegal colectate. Suma calculată este situată între 190 și 260 miliarde dolari. Din punct de vedere teoretic acești bani se vor întoarce în economie: ori sub forma discounturilor la produsele importate, ori sub forma investițiilor. Așadar, pentru economie, funcționează similar unui stimulent. Locul unde lovește însă devastator este la nivelul datoriei publice. Chiar și fără beleaua asta pe cap, Trump a reușit să crească datoria SUA cu un incredibil 2.6% din PIB pe an. Raportați creșterea datoriei la creșterea economică de doar 2.16% și veți înțelege scenariul dezastrului: fiecare punct de creștere economică necesită un punct și ceva de îndatorare. E spirala absolută a dezastrului. Acum, cu returnările de taxe, datoria va crește și mai mult! 

Pentru a completa tabloul vă voi mai spune că, în medie, economia americană a crescut cu 2.36%(2011-2019). În 2022 a crescut cu 2.52%, în 2023 cu 2.93%, iar în 2024 cu 2.79%! Fac toate precizările legate de cifre pentru a le aminti „deștepților”  care mă contraziceau că ceea ce ei considerau a fi o „strategie genială a lui Trump pentru reindustrializarea SUA” s-a dovedit - așa cum am afirmat la momentul potrivit - un eșec. Bomboana de pe colivă vine din datele trimestrului 4 al anului 2025, când creșterea s-a blegit de tot, ajungând la 1.4%, după 4.4% în T3!

De ce vă povestesc toată poliloghia asta? Ca să înțelegeți că situația internă a lui Trump e destul de complicată. Așa cum prevăzusem, pe măsură ce trece timpul statul subteran își arată din ce în ce mai clar colții. Inclusiv în ceea ce privește intervențiile militare, constatăm o intrare „pe turnantă” a lui Rubio și un pas în spate al lui Vance. 

În ceea ce privește atacul Iranului, Rubio pare a fi vioara principală deoarece, ca neocon, are războiul în sânge. Inclusiv discursul său de la München a fost unul tipic de neocon și mai puțin unul apropiat de MAGA. E drept că s-a apropiat de tabăra lui Trump pe măsură ce rezultatul devenea clar, dar personal cred că „a fost direcționat” pentru a sluji „misiunii”. Nu întâmplător nulitatea Țoiu se simte în siguranță lângă Rubio. Până la urmă, ambii vorbesc aceeași limbă. Și nu întâmplător lui Nicu Psihicu i s-a făcut loc pe holuri tot la Rubio. E cel mai apropiat de aripa tefelistă.

De fapt, treburile stau în felul următor: Rubio este mărul otrăvit din executivul lui Trump, suficient de uns cu alifiile necesare pentru a-l prosti pe președinte. De partea cealaltă, Vance, chiar dacă e pe o poziție superioară față de Rubio, constată că are ușile închise. Iar aici nu-i vorba de adeziunea față de Trump, ci de interesul urmărit de fiecare. Rubio are în spate interesele statului subteran american, motiv pentru care împinge în față agenda pro-război sub aspectul unor „reparații”. De exemplu, „nu atacăm Venezuela, ci luptăm împotriva drogurilor” sau „nu avem nicio treabă cu regimul iranian, dar suntem nevoiți să-i lovim pentru că ei amenință stabilitatea zonei și interesele SUA”. Spre deosebire de el, Vance merge pe ideea unei relansări economice profunde deoarece vrea să aibă șansă la viitoarele alegeri, nu să fie puiul numai bun de sacrificat de către partid.

Povestea de la Curtea de Justiție a SUA l-a împins pe Trump într-un scenariu în care cuvintele otrăvite ale lui Rubio prind tracțiune. Acesta îi sugerează că regimul iranian este unul slab, că pot să-l instaureze rapid pe șah și că astfel vor avea controlul total al resurselor iraniene, sugrumând China. Fals deoarece China oricând poate folosi Rusia ca pe propria benzinărie, mai ales în condițiile în care sunt puse ambele la stâlpul infamiei. Inclusiv Rubio știe asta, dar interesul său, repet, este cel de împingere în față a agendei războinice întrucât din asta trăiesc neoconii și întreg statul subteran. 

Acum lui Trump i se suflă în urechi vorbe otrăvite. Pe o parte Rubio, pe partea cealaltă Netaniahu. Fiecare cu interesul său. Iar Trump îi ascultă prostește pe toți crezând că, dacă a pierdut Nobelul pentru pace, cel puțin va avea șanse la cel pentru Război(sau la titlul de „Napoleon”, fără a părea să știe că acel titlu se dă doar în instituțiile de specialitate). Doar că așa ceva nu există. Iar de câștigat nu va câștiga decât compromiterea sa definitivă. Cu economia făcută praf, cu armata deplasată aiurea acolo, Trump e prins într-o cursă de șobolan. Iranul n-a mai acceptat blatul cu bombardamentele reciproce și de negociat reducerea arsenalului standard nu negociază sub nicio formă deoarece e ca și cum și-ar negocia dacă pedeapsa capitală să le fie aplicată sub formă de spânzurare sau împușcare. Și așa se ajunge la punctul fără ieșire, anume la cel în care lui Trump i se va spune că efectiv nu are ce să facă deoarece asta e ultima lui șansă. Și că oricum înfrângerea Iranului e ceva facil de obținut. 

Mulți așteaptă următoarea rundă de negocieri care e vineri și spun că SUA nu vor ataca până atunci. Serios? Păi data trecută cum au făcut? N-au atacat înaintea sesiunii de negociere? Posibil ca la fel să facă inclusiv acum. 

Ceea ce însă e cert e că, în timp ce oamenii ca subsemnatul se uită la evenimentele respective cu teamă, cei de la manete se și visează numărând teancuri „fără număr” bancnote. Și fix aceia, mai precis lăcomia lor, sunt cei mai mari dușmani ai lui Trump în special și ai americanului de rând în general. Astfel, dacă e să se meargă la rădăcina problemelor omului simplu, pe-acolo ar trebui să se caute, nu prin Iran sau aiurea. Dar, mă rog, ceea ce am afirmat sunt simple vorbe-n vânt în condițiile în care interesele mafiei restrânse primează mereu. 

Aventuri americane și alte povești de „succesuri”

Uneori nu comentez imediat evenimentele deoarece estimez că ceea ce vor genera va fi mult mai spectaculos și, în același timp, edificator pentru înțelegerea întregului context. Despre asta e vorba în ceea ce s-a numit prima(sau a doua?) întâlnire a „Consiliului Păcii” al lui Trump, o organizație bombastică, la fel ca și inițiatorul său, al cărei scop nu-l poate explica mai nimeni, dar care e blindată ori cu personalități accentuate ale politicii mondiale actuale, ori cu fripturiști, ori cu amici de-ai lui Trump care-au mers acolo „ca să-i facă damblaua”. În ceea ce ne privește pe noi, Consiliul Păcii are meritul de a-i fi transformat pe mucușoriști din anti-Trumpiști în Trumpiști și pe Trumpiștii ziși suveraniști în anti-Trumpiști. Dar să le luăm cu ușurelul, ca să înțelegem contextul. 

Nici nu s-a terminat bine întrunirea Consiliului Nimicului Absolut, că Trump a încasat un croșeu de la Curtea Supremă a SUA. Cu o majoritate covârșitoare, judecătorii Curții au decis că e cazul ca Trump să nu se mai joace cu  tarifele așa cum se juca, atunci când era mic, cu țuțurelul în țărână. Iar asta, credeți-mă că, indiferent de circul făcut ulterior de Trump, a fost cu adevărat o „pălitură de osândă” pe care-a luat-o în moalele capului. Practic, în toată afacerea nu e vorba despre tarife, ci despre un mesaj care i se transmite dur lui Trump: SUA nu-i feuda ta! Este răscoala statului subteran american care, treptat, se va face din ce mai vizibilă. Suntem în 2026 și dușmanii lui Trump mizează pe un dezastru al său la Midterms, după care întreg mandatul îi va fi făcut praf, în dulcele stil clasic. De aceea decizia, tradusă prin prisma băsismului mioritic, ar fi „Trumpulică, nici nu știi/ cât de mic începi să fii”.

Ei bine, abia acum îl putem introduce pe debilul nostru de la Cotroceni care a mers pe Tărâmul Făgăduinței, precum sărăciile lumii din alte vremuri. Doar că, în timp ce ăia căutau să trăiască normal, într-o lume cu adevăra nouă, deviantul nostru și delegația sa de papleci a mers la drum cu gândul acceptării conducerii ilegitime a României de către „lumea politică internațională”. Nici el - dar nici consilierii săi la fel de incompetenți - n-au cum să înțeleagă o realitate crâncenă, anume faptul că înainte de a fi acceptat, tu trebuie să exiști. Iar Nicu Psihicu, pur și simplu nu există! E un strigoi politic, un ilegitim care, pe lângă cocoașa oribilă pe care-o poartă-n spate, mai e și diliu(la propriu!), transformându-se astfel într-un personaj absolut nefrecventabil, de care nu se apropie nici dracu'!

Nu știu cine i-o fi șoptit că participarea la Consilul Nimicului îi va oferi șansa să intre în „lumea bună”, cel puțin prin prisma acceptării sale. Și ca să fie pusă inclusiv bomboana pe colivă, pentru „primenirea” diliului nostru a fost angajat Paolo Zampolli, un tiriplic având acces la Trump prin prisma faptului că a fost un fel de pește al Melaniei, cel care i-a pasat-o lui Trump în așternuturi. Unii cred că asta îl face capabil să facă „jocuri mărețe”. În realitate, personajul este o apariție exotică, un fel de combinație păduchioasă între slugă, pește, agent de vânzări și om-bun-la-toate, cocoțat pe un post diplomatic unde i se cer „rapoarte de vânzări” așa cum vezi pe la agențiile imobiliare de cartier. Ei bine, personajul ăsta a transformat întreaga vizită a Mucușorului Psihic într-o aventură tragicomică, mai penibilă chiar decât cea pe care Nicu Psihicu în persoană ar fi făcut-o dacă ar fi fost lăsat singur.

De la discursul halucinant, continuând cu disperarea de a da mâna cu Trump - penalizată de agentul de securitate și terminând cu așa-zisa întâlnire cu Rubio, totul a fost de pomină! Discursul în care mai avea puțin și adăuga „și dacă mai consideri matale că mai tre' pus ceva, punem și aia”, rostit icnit, de nici naiba n-a înțeles „ce vrea să spuie poietul(sic!)” părea desprins dintr-un scenariu în care repetentul clasei trage cu disperare să mai evite încă o corijență. Nu mai vorbesc despre faptul c-a promis cheltuirea unor bani de parcă dădea din ograda mă-sii. Cum naiba să promiți că aduci în România 1000 de copii din Gaza împreună cu 4000 de însoțitori de-ai lor? Tradus înseamnă o obligație de plată de vreo 5 milioane EUR lunar, fără costul tratamentelor medicale! De unde dai banii ăștia, diliule? Din taxele crescute pe care românii nu le mai pot plăti? Nici dacă-i dicta Netaniahu nu ieșea ceva atât de grav și periculos pentru România! Dar, evident, nu ne mai luăm de la asta întrucât au fost altele chiar mai grave! 

Modul în care Olimpișor al nostru a dat fuga să-l prindă pe Trump, a fost ceva mai comic decât cursa de prins iepuri. Cum naiba, băi diliule, să ajungi să te ia agentul de pază de urechi și să te trimită la colț? Cine l-o fi păcălit pe prostovan că trebuie să desfășoare o așa cursă demnă de „3000 metri cu obstacole”? Ce consilier cretin i-o fi spus „Fugi, Nicule, fugi!” de-a rămas toată lumea cu impresia că din partea României a participat Forrest Gump-versiunea chiar mai dilie? Cum să te ia, măi netotule, agentul de pază de guler și să te arunce la locul tău, exact așa cum făcea diriga cu golanul clasei? Mare tembel trebuie să fii pentru o asemenea nerozenie! Și, nu în ultimul rând, scamatorul politic Zampolli l-a strecurat pe Nicu Psihicu într-o întâlnire cu Rubio, undeva pe holuri, probabil în drumul lui Rubio spre WC. Motiv pentru care, cât se poate de logic, Nătărăul de România nici măcar n-a apărut în programul de întâlniri al lui Rubio. Păi n-avea cum întrucât, din fotografii se vede clar că așa-zisa întâlnire s-a desfășurat sub stindardul „Hai, Paolo, scurteaz-o că I'm pissing myself!”. Dar ca să fie treaba treabă, ca un adevărat salesman de duzină, Zampolli a băgat pe X textul de mai jos(pe care nu-l traduc deoarece îmi crapă obrazul de rușine):

„As Secretary Lugtig’s team’s request, hours later I delivered $420 million sale and further cooperation. This was formalized at the Munich Security Conference with our Ambassador to NATO, the National Energy Dominance Council, and the U.S. DAS. The genius vision for sport diplomacy of Secretary Rubio is enabling uncountable success. We also shared the work in progress with Secretary Rubio on the ongoing $30 billion energy deal, which I proudly initiated months ago with Minister Ivan of Romania’s Energy Ministry.”

Cu alte cuvinte, pentru aventura ratată din SUA, prostul nostru a plătit 420 milioane $ într-un nou contract cu cântec, absolut inutil pentru noi, ca de altfel toate contractele pentru înzestrarea așa-zisei armate naționale. Dar bomba vine de la neica nimeni ăla de la Energie care, aflăm, că a dat un contract de 30 miliarde de dolari către SUA. Băi, jegurilor, dar românilor, în afară de taxe și *UE, le mai dați ceva?

S-a făcut tam-tam pe tema confuziei cu „prim-ministrul”. Nu aia a fost gravă, ci întreaga circotecă pe care, iată, aflăm că o plătim cu bani grei, pe care nici nu-mi dau seama de unde o să-i luăm. Știți care e însă problema? Trump e deja mort. Consiliul său pentru Pace e un act ratat. Iar politica sa, în scurt timp, se va lovi de ziduri din ce în ce mai dure. După o perioadă de aparentă adormire, vedem cum statul subteran american se regruprează agresiv. Asta înseamnă că se intră mai devreme în cea de-a doua fază a rezistenței, similară celei din primul mandat, în care Trump a rămas prematur fără puteri. Mai țineți minte penibilitatea cu mitingul ăla care a fost canalizat „să degenereze”, dovedindu-se numai bun pentru ca dușmanii săi să  profite de el? Evenimente similare se vor desfășura și de-acum înainte. Ceea ce e și mai crâncen e că toată regruparea paraziților din statul subteran american se face în condițiile unei teribile crize de leadership din Partidul Democrat. Și, întrucât deviantul Mamdami nu poate participa la prezidențiale, nu știu de ce o voce îmi șoptește că se pregătește ce e mai rău pentru SUA, anume Alexandria Ocasio-Cortez! Doar că pentru noi nu e nimic pozitiv întrucât promisiunile lăutarilor care reprezintă România vor trebui îndeplinite, indiferent de cine se află la Casa Albă. Și indiferent de rezultatul dezastruos al vizitei diliului și al echipei sale de clovni. 

Vai de capul nostru de adormiți care nu facem altceva decât să îngițim, exact ca trotuarista proastă căreia peștele-i promite c-o să-i ia chiloți noi.

P.S. N-am mai considerat necesară comentarea prestației lingăilor de serviciu Mândruță sau Gâdea și nici repoziționările progresiștilor autohtoni gen Tapalabă sau deviantul CTP. Sunt mișcări normale: unii aleargă după sarmale în timp ce fripturiștii adevărați visează la banii deblocați ai USAID din care democrații să reaprovizioneze șobolanii de peste tot din lume. 

Ceea ce însă o să remarc este căderea tragică a noastră. Nu credeam că o să-l regret pe Plăvan, dar comparați vizita sa cu dileala cretinopatului de la Cotroceni, care ne-a transformat în cârpă de șters noroiul. Sau rahatul.

Totuși, ce se întâmplă cu Putin?

O întâmplare pe care n-o să v-o povestească nimeni. Dacă o știți, o știți fix pentru că „umblați pe net pe unde nu trebuie”, adică nu îngurgitați suficientă propagandă care să vă facă oameni „de nădejde” pentru regimul tefelistic.

Epstein cu steroizi

Ce-ați spune dacă aș afirma cu tărie că, în timp ce noi, ăștia normali, ne uităm cu ură și cu sârbă la ceea ce ni se servește în dosarele Epstein, tot ce mișcă în lumea asta este gestionat de un Epstein chiar mai mare? Dacă v-aș spune că cineva are o putere imensă, dată de faptul că deține secretele mizerabile ale tuturor jegurilor împinse în față pentru a ne conduce? Ce-ați spune dacă v-aș zice că dosarul Epstein este pistol cu apă pe lângă ceea ce deține noul Epstein? Păi știu: mi-ați spune că sunt conspiraționist. La fel mi-ați spus și cu ocazia „fișierelor Podesta”(ah, se pare că ați uitat!), la fel mi-ați spus și cu ocazia serverului lui Hillary Clinton, cu ocazia dosarului inițial Epstein sau cu ocazia laptopului deviantului fiu al lui Biden. 

Momentul în care trebuie să te regândești ca om

Am, fost șocat zilele trecute. Nu știu dacă ați auzit de Seedance 2.0, un generator AI de clipuri video. Noi monitorizăm activ mișcările de pe piața AI, iar ceea ce face ByteDance este absolut remarcabil. Chiar aș vrea să le fac o vizită doar pentru a înțelege ce sistem de organizare au, ce reguli de business practică  și multe alte elemente. Sunt o companie de-a dreptul extraordinară, al cărei buzz nu e creat artificial de marketing, ci de produsele lor. Să revin la Seedance. 

Ziua în care se întoarce foaia

E imposibil să nu fi dat în viața asta de indivizi inițial exagerat de politicoși, care vă acordau o atenție sporită, tratându-vă ca pe regi și care, după ce și-au văzut sacii în căruță, să întoarcă foaia, tratându-vă cu indiferență sau chiar jignindu-vă. Oricine trece prin așa ceva, nimeni nu e ferit. Ei, dar ce se întâmplă când așa ceva se petrece la nivel de țară? Ați fi tentați să spuneți că n-aveți idee cum e. Culmea, am trăit-o pe noi, dar n-ați realizat-o. Iată de ce, în cele ce urmează, o să vă dau câteva exemple relevante pentru a înțelege în profunzime fenomenul, pentru a-i vedea „semnele prevestitoare” și ceea ce urmează după ce se declanșează „schimbarea de atitudine”.

De ce a intrat România în recesiune? Explicația pe care nu ți-o va da nimeni!

„România a intrat în recesiune, de ce nu comentezi asta?” - mi-a scris un cititor revoltat într-un comentariu. Și chiar m-am enervat, desigur inutil. Când ești de partea asta a tastaturii și știi ce-ai scris de-a lungul timpului, te enervează astfel de comentarii și tinzi să-i răspunzi radical: „Am comentat-o când toți spuneau că n-o să fie!”. Doar că omul ăla n-are nicio vină. El e un vizitator pasager pe blog sau pe rețelele de socializare și a ajuns la articol întâmplător. Nu are viziunea a ceea ce am scris pentru că vede strict articolul sau postarea respectivă. Și e normal să i se pară nepotrivit ca eu să vorbesc despre Iran, Rusia, geopolitică etc. în condițiile în care aici a luat for țara. Dar realitatea e aceeași: am spus încă de la primele măsuri că dobitocul de la Oradia ne va băga în recesiune. Mai mult am avertizat că va fi dezastruos faptul că marea criză care urmează ne va lua foarte de jos, scufundându-ne la un maxim pe care nici măcar nu ni-l putem imagina acum. Nu în ultimul rând, am estimat o cădere de 7% pentru economia românească în 2026. 

Propagande jenante și realități usturătoare

Tot aud idioțenii de genul „De ce n-au terminat rușii conflictul în trei zile?” sau „De ce durează atât de mult războiul din Ucraina?”. Teoretic sunt întrebări legitime dacă luăm ca bază diferențele militare dintre cele două țări. Și, totuși, sunt aspecte pe care nu vrea să le înțeleagă nimeni. Culmea, dacă în ceea ce privește publicul de la noi confuziile sunt de înțeles - întrucât suntem permanent sub asaltul fake news-urilor propagandei de război coordonate de Marea Britanie, este de-a dreptul de neînțeles atitudinea bloggerilor militari ruși care, fără probleme, ar putea fi preluați de propaganda ucraineană. Vă spun sincer că dacă vrei să citești critici vehemente ale armatei ruse nu trebuie să mergi spre propaganda ucraineană, ci spre bloggerii ruși care uneori sunt într-o asemenea stare de vehemență încât îi bănuiești că au pactizat cu dușmanul.

Să vă dau un exemplu recent. A explodat presa pro-ucraineană în ceea ce privește mega-contraatacul efectuat de ucraineni care au reușit o spectaculoasă pătrundere de 20 kilometri în zona Zaporoja. Dacă stai și judeci logic, ai impresia că rușii sunt niște pămpălăi. Păi cum vine asta, te câcâi atâta ca să ajungi la periferia Zaporojei și vine ucraineanul și-ți trage o directă de te-a potolit! Dar stați, că n-ați citit ce spun rușii. „Incompetenta armatei”, „ucrainenii au intrat în noi ca-n brânză” și alte cuvinte grele de ziceai că mai e puțin și-ajung în Crimeea. Sunt, totuși, curios ce s-ar întâmpla dacă în „democratica Ucraina” cineva ar avea atitudinea unor bloggeri ruși gen Mihail Zvinciuk(Rybar) sau al Anastasiei Kașevarova. E drept că Igor Girkin(Strelkov) a ajuns la zdup pentru extremism, dar dacă citeai ce scria acolo în condiții, totuși, de război, efectiv te cruceai la aproape injuriile adresate conducerii superioare a armatei și previziuni care le depășeau în radicalism pe cele făcute de idiotul Ben Hodges. 

Revenind la contraatacul ucrainean, s-a dovedit că, în realitate, a fost un fâs total. Într-adevăr, armata Ucrainei a intrat, dar într-o pungă ... unde nu era nimeni! Cu alte cuvinte, a găsit a fâșie liberă și-a pătruns acolo, în prezent fiind expusă la focuri din trei părți. Așa ceva e semn de incompetență crasă, nicidecum de eroism!

Dar sunt obișnuit cu astfel de elemente. Încă din primele zile ale războiului, mașina de mâncat rahat a propagandei din Ucraina a tot gonflat realitatea. De exemplu, inclusiv acum lumea are impresia că Rusia a pierdut bătălia de la Ivankovo, în condițiile în care a fost vorba de un succes răsunător. În mai puțin de 28 de ore armata rusă a învins și a forțat retragerea brigăzilor 14 Mecanizată și 95 Asalt Aerian, reușind să cucerească o întreagă rețea de orașe din zona metropolitană a Kievului și făcând joncțiunea cu cu trupele debarcate anterior pe aeroportul Gostomel. Inclusiv controlul unui cap de pod la trecerea râului Irpin. E vorba de un marș de aproape 100 kilometri, o pătrundere care s-a extins ca o pânză de păianjen, surprinzând și paralizând defensiva ucraineană. Ei bine, toată această operațiune de care nu știu ce armată din lume ar fi capabilă, a fost bagatelizată și transformată în ... victorie a Ucrainei. Propaganda de război, în acest caz, a excelat aproape la fel de mult ca fake-ul de la Bucea!

Însă realitatea cea mai crâncenă, ascunsă cu dibăcie de propagandă este cu totul alta și ține de cifrele brute. Rusia a început conflictul din Ucraina cu o armată de 175 000 oameni. Ucraina, de partea cealaltă, avea în jur de 300 000 de soldați(250 000 armata regulată plus 50 000 strânși în perioada pre-invazie), iar până în mai a ajuns la cel puțin 700 000 de soldați. Rușii abia în septembrie au făcut o mobilizare, ajungând la un total de 300 000 de oameni pe front. În condiții de un soldat rus la cel puțin patru soldați ucraineni, rușii au cucerit Mariupolul, au făcut joncțiunea terestră cu Crimeea, au intrat în Est eliberând o mare parte a Donbasului, reușind menținerea pe poziții. Retragerea din Herson a fost văzută ca un dezastru, dar armata aia de până în 200 000 de oameni a ținut un front de o mie de kilometri, menținându-se în atac și având inițiativa în teren. Abia acum rușii urmează să aibă aproape 600 000 de soldați pe linia frontului. Asta în condițiile în care estimez că ucrainenii au pierdut aproape două milioane de soldați în conflict și reușind să aibă acum în jur de opt sute de mii de soldați. De fapt tocmai aici este discuția referitoare la „penuria de soldați” de-acolo. În urma topirii a două armate, Zelensky nu mai are de unde recruta, iar rușii tind să lupte pentru prima dată aproape de la egal la egal cu ucrainenii - din punctul de vedere al numărului de soldați.  Ar mai trebui adăugate daunele de peste un trilion constând în ajutoare acordate Ucrainei de către Occident, credite, armament, muniție, dar și distrugeri înregistrate în infrastructură civilă și militară. Asta în condițiile în care Rusia și-a impus un război curat, fără pagube civile. Dacă aveți ceva de reproșat, comparați cu ceea ce se întâmplă în Gaza unde s-ar fi putut face ordine cu forțele de poliție, nu cu armata!

Inclusiv în ceea ce privește cucerirea fortărețelor Bahmut, Ceasiv Iar, Avdiivka, toți au arătat cu degetul la pierderile rusești, uitând adevărul jenant al imenselor pierderi ucrainene. Inclusiv în primul contraatac major al armatei Ucrainei, cel în care a cucerit Izium și Lîman, se uită că întreaga cucerire s-a făcut pe strategia înecării mitralierelor adverse, iar armata rusă s-a retras cu pierderi minime. Cam asta e realitatea.

Mai e însă ceva, care sperie adversarii Rusiei. Războiul ăsta - în realitate unul NATO-Rusia - a reușit să trezească ursul. Am spus-o de mai multe ori: Rusia se afla într-o perioadă romantică, în care, în ciuda puterii militare, nu era standardizată în ceea ce privește războiul modern. În doi ani Rusia și-a făcut o strategie coerentă în ceea ce privește dronele, făcând un upgrade major artileriei. Zona navală care era, de asemenea, rămasă în urmă, a compensat în timp record cu progrese absolut uimitoare. De la dronele de suprafață GRYLIAN, Molnîia(echivalentul acvatic al Geranului) sau Vizir și până la dronele subacvatice de ultimă generație gen Poseidon, Argus sau Octavia(stație subacvatică de încărcare a dronelor și de preluare a datelor colectate de acestea, fără a mai fi nevoie să iasă la suprafață), toate au ca scop trecerea Rusiei către o forță navală ieftină, scalabilă, capabilă de a opera oriunde pe glob și aliniată noilor realități. Vremea portavioanelor și a masivelor vase de război a trecut! 

Însă, de departe cel mai avansat proiect este Sfera, noua paradigmă rusească de utilizare a spațiului cosmic. Nu prea se știe mare lucru din capacitatea noilor sateliți, dar, printre rânduri, vă pot da câteva detalii. Este vorba despre o mega-constelație de 600 de sateliți cu un design novator, structurată pe asigurarea unor servicii absolut SF pentru mulți. Primul segment este cel de observare(i se mai spune „Ochii Sfera”), compus din sateliți Berkut-X/XLP(sateliți radar care oferă imagini indiferent de condiții meteo sau de lumină), Berkut-O/VD(sateliți optici de înaltă și foarte înaltă rezoluție pentru poze detaliate), Berkut-S(de supraveghere cu spectru larg, folosiți pentru monitorizarea schimbărilor rapide la sol) sau Smotr(Sateliți dedicați monitorizării infrastructurii de gaze și petrol). De unde vine noutatea absolută a „Ochilor Sfera”? Din faptul că rușii reușesc prin noua lor tehnologie monitorizarea în timp real a întregului glob. Estre ceva absolut revoluționar! Cel de-al doilea segment este cel de internet și date, denumit „Vocea Sfera” și compus din Skif(sateliți pentru internet broadband), Marafon-IoT(constelație de sute de sateliți mici dedicați „Internetului Lucrurilor”, care vor conecta senzori de pe conducte, vehicule autonome și echipamente militare) și Express-RV(sateliți pe orbite eliptice înalte, concepuți special pentru a oferi semnal stabil în zonele polare, unde sateliții geostaționari obișnuiți nu ajung).

Inclusiv în ceea ce privește avioanele, proiectele în lucru sunt de-a dreptul incredibil de novatoare. Dacă știrile referitoare la SU-75 - avion de generație a cincea, menit a fi ieftin și bun - sau cele despre SU-57  - care trece în producție full de serie, cu îmbunătățiri semnificative la motor și instrumentar - par știri banale, proiectele în lucru despre care nu s-a spus prea mult sunt de-a dreptul de domeniul SF. De exemplu, interceptorul MIG-41(urmașul MIG-31) se dorește a fi un avion capabil să atingă viteze hipersonice și să opereze la altitudini extrem de mari, aproape de spațiul cosmic. Proiectanții ruși susțin că MiG-41 va putea lansa rachete interceptoare de sateliți și va fi dotat cu arme cu energie dirijată(lasere). De asemenea, un alt proiect „de frontieră” este bombardierul strategic invizibil, care e proiectat să înlocuiască bombardierele Tu-160 și Tu-95. Va fi de tipul „aripă zburătoare” și are ca scop transportul rachetelor nucleare și convenționale pe distanțe lungi fără a fi detectat de radar. Primele teste la sol ale unor componente au fost raportate recent.

Iată-ne ajunși la sfârșitul articolului de azi. Cu toate că mulți vor repeta șabloanele cu „propagandistul pro-rus”, singurul scop al articolului de față este acela de a vă arăta că, în spatele propagandei absolut aberante, se ascund realități care, mai devreme sau mai târziu, vor ieși la lumină. Așa a fost mereu, așa va fi și acum. Și, la fel ca de fiecare dată, cei care se vor trezi prea târziu din beție, vor fi loviți în moalele capului. Ceilalți, cel puțin, știu la ce să se aștepte.

Din nou Iran-SUA-Israel

Se apropie un nou moment cheie în Iran. SUA au continuat să deplaseze echipamente militare în regiune. Un al doilea portavion urmează să sosească, în timp ce numeroase avioane americane se tot concentrează în zonă. Dacă până acum diferența dintre SUA și Iran era mare, acum este copleșitoare. Practic Trump a deplasat acolo cam tot ceea ce are mai avansat armata SUA.

Cele trei eșecuri ale Europei

Cu toate că lumea nu a conștientizat, există trei eșecuri ale Europei care au făcut ca Uniunea Europeană să devină o hazna irelevantă. În esență, UE ar avea toate ingredientele pentru a fi un proiect de succes, doar că îngustimea unor oficiali sau incapacitatea de a reacționa corespunzător au făcut ca UE să fie în prezent o fundătură sortită eșecului. Întrucât am extrem de multă treabă, articolul de față va fi ceva mai schematic, fără argumentele și exemplele cu care v-am obișnuit. Așadar, intrăm abrupt în prezentarea eșecurilor.

Fake-ul ca politică de sistem

În front update-ul de aseară am dat din greșeală un fake. Tocmai mă pregăteam să dau publicare când, brusc, îmi captează atenția mailul cu discuția lui Epstein despre al treilea război mondial. Sursa de la care o aveam era sigură, n-aveam îndoieli. Am zis să mai fac una-două verificări și o găsesc postată inclusiv pe X. Îmi spun, „e clar, i-au prins pe micuți!”. Și-o public.

Epstein

Epstein. Cazul Epstein. Piața e efectiv sufocată cu documente din dosarul său. Lumea se miră și arată ba spre unii, ba spre ceilalți. Esența însă se disipă exact la fel ca alcoolul dintr-o sticlă lăsată fără dop, iar de rămas rămâne un borhot urât mirositor cu care nimeni nu vrea să aibă de-a face.

Adevărul despre Iran și adevărul despre SUA

Negocierile americano-iraniene au avut loc în Oman, locul pe care-l propuseseră iranienii și pe care, inițial, americanii îl refuzaseră. E și ăsta un semn care arată că treburile sunt destul de complicate inclusiv pentru așa-zisa „invincibila armada”. 

Era de așteptat să nu se ajungă la mari concluzii de la prima întâlnire, dar ceea ce s-a discutat acolo ne arată o altă față - de-a dreptul absurdă - a negociatorilor americani. Dar, pentru a se înțelege aspectele, voi face o paranteză în care vă voi prezenta înainte, pe scurt, unde sunt problemele și de ce s-a ajuns în impas.

La nivel teoretic, atât Israelul cât și SUA acuză Iranul că vrea să fabrice bombe atomice cu ajutorul cărora să distrugă statul Israel. OK, putem să înțelegem aspectul. Dar în spatele programului iranian de îmbogățire a uraniului stau multe elemente care sunt ascunse publicului larg.

Ar trebui să cunoașteți că Liderul Suprem, Ali Khamenei, a emis o fatwa - adică un decret religios imposibil de încălcat în Iran - care statutează că posesia și utilizarea armelor nucleare sunt „haram”(interzise de Islam). E primul aspect pe care, în general, publicul nu-l cunoaște. Așadar, din punct de vedere al legii iraniene, deținerea armei nucleare este interzisă. De asemenea, Iranul este semnatar al Tratatului de Neproliferare a Armelor Nuclearw. Prin intermediul acestui tratat, țările semnatare se angajează să nu utilizeze energia nucleară decât în scopuri pașnice. Astfel, statele care nu dețin arme nucleare își iau angajamentul să nu dezvolte astfel de arme, iar statele deținătoare își iau angajamentul să-și reducă arsenalul nuclear. Așa cum era de așteptat, întreg tratatul a devenit o obligație doar din partea celor care nu dețin să nu facă nimic pentru a deține astfel de arme.

Însă, în același tratat, mai e o prevedere, cea de la articolul IV, care stipulează că „toate statele membre au dreptul inalienabil de a dezvolta cercetarea, producția și utilizarea energiei nucleare în scopuri pașnice”. Cu alte cuvinte, nu-ți interzice nimeni să faci cercetări în domeniul nuclear dacă acestea sunt destinate zonei civile. Și de-aici începe toată nebunia. 

Omul de bună credință se va întreba - ca efect al buzz-ului mediatic - ce nevoie are Iranul de îmbogățirea uraniului dacă nu vrea să fabrice bombe atomice? Întrebarea, în sine, e una ineptă deoarece în procesele civile ai nevoie de material radioactiv purificat. De exemplu, Iranul are nevoie de combustibil pentru centrala nucleară de la Bushehr și a altor reactoare planificate pentru a crește producția de eregie electrică a țării și a reduce dependența de hidrocarburi. De asemenea, reactorul de la Teheran, folosit în scopuri exclusiv științifice, are nevoie de material purificat. Ca să nu mai vorbim de domeniul medical, în special în zona tratării cancerului. Cu alte cuvinte, Iranul - ținând cont de dimensiunea sa și de aspirațiile științifico-tehnologice - chiar are nevoie de propriul său program nuclear. Care program, conform tratatului de neproliferare, reprezintă un drept inalienabil.

Dar poate, vor spune unii, nimeni nu garantează că Iranul nu o va vira către crearea unei bombe atomice. Și-atunci, poate că mai sigur ar fi ca țara să se aprovizioneze cu acest tip de combustibil din exterior. Ei bine, există precedentul Eurodif! În 1974, pe vremea șahului, Iranul a acordat Franței un împrumut de 1 miliard de dolari - care atunci era o sumă colosală! - în schimbul căreia devenea partener cu 10% în consorțiul Eurodif, care opera o imensă fabrică de îmbogățire a uraniului în Franța. Astfel Eurodif se obliga să furnizeze Iranului 10% din producția sa de uraniu îmbogățit și să instruiască tehnicienii iranieni. După Revoluția Islamică din 1971, Franța a înghețat abuziv activele iraniene și nu și-a respectat contractul de a furniza Iranului combustibilul nuclear necesar țării pentru programul său nuclear civil. Mai mult, au refuzat inclusiv plata creditului acordat de Iran și abia prin 1991, după îndelungi tratative și arbitraje, au acceptat să plătească înapoi 1.6 miliarde de dolari, reprezentând creditul și dobânzile acumulate(dar care, în realitate, era o sumă mult mai mică din punct de vedere al valorii reale a dolarului), fără a-și respecta însă obligația în ceea ce privește furnizarea materialului nuclear și al instruirii tehnicienilor. 

Precedentul Eurodif justifică deplin aspirațiile țării în vederea obținerii independenței tehnologice, astfel încât tot ceea ce se ventilează în media sunt falsuri grosolane.  Nu se spune însă că, după ce iranienii au ales o anume formă de organizare - cea actuală - țara a trăit într-un continuu abuz din partea marilor puteri occidentale. Inclusiv acum, când cea mai mare forță militară a lumii trimite abuziv armata împotriva sa, acțiunea trebuie văzută ca un abuz deoarece Iranul nu a atacat decât după ce a fost provocat. Iar în războiul de 12 zile, provocarea a venit strict ca efect al nebuniei lui Netaniahu care, pentru a scăpa de problemele sale penale, provoacă războaie în lanț.

Dar să revenim acum la negocieri. Iranienii au venit la masa negocierilor convinși fiind că americanii vor să discute dosarul nuclear. Inclusiv în ceea ce privește acest dosar, ar trebui să știți că Iranul a fost întotdeauna de acord cu prezența observatorilor internaționali independenți care să monitorizeze programul său nuclear, având însă pretenția ca aceștia să fie observatori, nu spioni!

Mare le-a fost însă mirarea iranienilor atunci când au constatat că americanii au venit cu niște cerințe absolut aberante. Nu doar renunțarea la programul nuclear, dar și reducerea numărului de rachete până la un nivel la care țara ar fi efectiv dezarmată. Cu alte cuvinte, văzând că Iranul e o nucă prea tare, americanii le propun să se dezarmeze voluntar pentru ca, în etapa imediat următoare, să poată fi victima oricui și-ar dori. 

Este, desigur, o cerere absolut obraznică, dar partea bună este aceea că părțile au hotărât să se reîntâlnească. Iar asta ne sugerează o operațiune de tip Trump. Veți înțelege imediat de ce. 

În primulș rând trebuie să știți că nici în curtea americanilor treburile nu sunt limpezi. Audiat de Senat în privința deplasării unei asemenea forțe în Golf, Marco Rubio a dat impresia unui individ cel puțin oligofren, prin formulări care, în cel mai bun caz, ar putea fi calificate drept naive. Să ajungi să spui în Senat că n-ai nici cea mai vagă idee despre cum ai putea schimba regimul acolo din cauză că e un regim care funcționează de mult timp, mi se pare mai mult decât aberant. Totuși declarația survine  desfășurării unei forșe imense acolo. N-ai știut la ce te înhami? Totuși, să ajungio să afirmi „so that’s going to require a lot of careful thinking, if that eventuality ever presents itself”, mie unul îmi semnalizează o incapacitate intelectuală gravă.

Adevărul este că o constantă de netăgăduit a politicii americane este aceea de a cățăra toți cretinii țării în funcții de decizie, totul transformându-se acolo într-un adevărat circ. De la bășinosul moș Biden, care, la Vatican fiind, s-a căcat la propriu pe el și până la tembelii lui Trump care n-au habar pe ce lume sunt, constanta este prostia, în cea mai rudimentară formă a ei. 

Cum au ajuns americanii să „asedieze” Iranul? Lobbyul evreiesc l-a convins pe Trump că Iranul trebuie descurajat și astfel papagalul a efectuat totul în stilul său caracteristic, hiperbolizând inutil, lăudându-se și umflându-se în pene. Doar că, odată ajunși în proximitatea coastei iraniene, s-au trezit cu rapoarte de genul „Șefule, ăștia ne scufundă fărașele plutitoare și ne facem de râs!”. Inclusiv Israelul s-a trezit că nu are suficientă muniție antiaeriană pentru a putea trage „la japcă” împotriva rachetelor de ultimă tehnologie ale Teheranului. Iar muniție de unde să mai iei? Că a păpat-o Ucraina, iar prin SUA nici nu mai știu s-o fabrice!

De la ultimul conflict, cel din vară, Teheranul și-a crescut teribil capacitatea de a ataca și destabiliza nu doar Israelul, ci întreg Orientul. N-o spun eu, o spune New Yoork Times, cel care a tras semnalul de alarmă în ceea ce privește aventura dezlânată a americanilor în Golf. Aliații de altă dată ai SUA s-au trezit din somn și dau înapoi pentru că înțeleg exact despre ce e vorba. Prințul moștenitor al Arabiei Saudite a închis spațiul aerian pentru armata SUA și a declarat că speră ca atacurile Iranului împotriva SUA să se limiteze doar la bazele lor militare de pe teritoriul Arabiei Saudite. Președintele Emiratelor Arabe Unite s-a retras tăcut din „alianța” inițială de sprijin a SUA și pare că la fel face inclusiv Iordania, cea care până acum a fost cea mai ascultătoare coadă de topor a SUA. De fapt ce s-a întâmplat? Pare că toți au fost supuși de realitate unui duș cu apă rece. Calculele arată că un atac precum cel de data trecută nu mai e posibil, iar probabilitatea ca Iranul să reziste și să provoace daune grave este extrem de mare. 

Iată de ce, inclusiv Rubio, în aceeași interpelare de la Senat a bânguit că fotța deplasată în Golf este una defensivă! Păi ce-ați făcut, micuților? Nu erați voi ăia care ștergeați Iranul de pe fața Pământului? Nu voi îl eliminați pe Ayatollah și-l instaurați în locul lui pe Șah(știu că-i o prostie, dar nu m-ar mira s-o aud din gura vreunui oficial american)?

Trump acum are cartoful fierbinte în mână și nu are habar cum să rezolve povestea. De mai multe ori am spus că o scufundare a unui portavion american arată lumii că regele e gol. Iar Iranul are posibilitatea s-o facă și nu doar cu cel de-acolo din zonă, inclusiv cu altele mai îndepărtate. După cum a remarcat Medvedev, formația lui Trump este una tipică: „eu te sperii că te atac, apoi mă retrag și tu ești de acord cu jumătate din termenii mei”. Acum, în Iran, Trump e pus într-o situație limită. Dacă iranienii nu vor fi de acord să-i joace jocul, soarta sa politică e distrusă întrucât, conform sondajelor, democrații riscă să obțină majoritatea în ambele camere(asta acum, fără frustrrea unui eșec în Iran!). Și, după cum știm de la mandatul trecut(când a ieșit, totuși, destul de bine după midterms), dacă democrații iau poziții suficient de bune, mandatul său e dinamitat. Este, de altfel, semnalul pe care-l așteaptă atât neomarxiștii globaliști din Europa - epuizați de-atâta rezistență - cât și statul subteran american. Iar Trump simte toate aceste probleme, trezindu-se pus la zid de propria-i fanfaronadă. 

Cu toate că situația politico-economică este complicată în Iran, pentru populație există exemplul Irak-ului, Libanului, Siriei, Libiei s.a.m.d. astfel încât, la bază, iranienii sunt convinși că o înclinare a balanței spre „propunerea americano-israeliană” înseamnă o catastrofă pentru ei. De aceea, în ciuda tuturor elementelor false care se ventilează în media, în realitate nu există o opoziție iraniană. Papagalul ăla de Șah este doar un clovn, fiind susținut de o mică parte a emigrației iraniene și de ... Israel. Inclusiv Trump a refuzat să-l primească după ce i-a sosit raportul referitor la gradul de încredere pe care-l are în Iran.

Speranța mea este ca toată treaba să nu degenereze deoarece un conflict acolo efectiv ne-ar termina. 

P.S. Imaginea care însoțește articolul de față a fost publicată în „The Economist”. Ce părere aveți?

Olimpișor și oastea trădării

Vreau să vă amintiți că în perioada imediat următoare votului din primul tur de scrutin al prezidențialelor din 2024, atunci când toată lumea se crucea văzând scorul lui Georgescu, un singur individ, într-o emisiune TV de doi bani, a dat linia pe care s-a mers. Numele său? Nicușor Dan sau Nicu Psihicu, așa cum îi zic eu. Un individ absolut prăjit la creieri, diliu în ultimul hal, care într-o societate normală ar putea fi președinte doar în salon la Bălăceanca, a fost cel care a dat linia anulării alegerilor.

I-au păcălit chinezii pe americani?

Politicul american a obligat ByteDance, proprietarul TikTok, să vândă proprietatea asupra operațiunilor din SUA ale companiei. A fost o mișcare grosolană, bazată strict pe presiune politică și șantaj. În final, ByteDance a fost nevoită să accepte „târgul”. Termenii tranzacției au fost dezastruoși pentru companie: de la 40-50 miliarde cât fusese evaluat TikTok SUA, la data tranzacției evaloarea a fost stabilită din topor la 14 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că ByteDance a încasat în jur de 11 miliarde $ și păstrează doar 20% din acțiunile noii entități.

Buzduganul lui Trump

Văd foarte multe emoții referitoare la „Raportul Congresului SUA” în ceea ce privește anularea alegerilor. Da, e un document important, dar am două observații. Prima și cea mai importantă: în cazul în care nu ați aflat suntem în anul 2026, iar alegerile au fost anulate în 2024. de-atunci încoace drepturile românilor sunt încălcate în mod grosolan, iar la conducerea statului au fost împinși un debil și-un mafiot, care taie și spânzură după cum li se dictează. Chiar atât de mult le-a trebuit ălora să compileze? Nu în ultimul rând atenționez că este vorba despre un document preliminar emis de Comisia Juridică, iar pe mine tocmai acest „preliminar public” mă îngrijorează deoarece pare a fi un fel de „buzdugan al zmeului” trimis din dorința de a negocia ceva!

Democracy is Coming to the USA

Parcă așa suna titlul cântecul băiatului ăluia care recita pe scenă. Lumea fredona și se simțea bine, marea majoritate neînțelegând versurile profund ideologice ale melodiei. Doar că melodia nu era decât un simptom al vremurilor. Direcția aberantă în care a luat-o SUA nu de azi de ieri, ci tocmai de prin anii 70. Într-adevăr, noi nu vedeam, dar în subteran se forma un val ucigaș pe care l-am văzut explodând abia în mandatul lui Obama.

Chiar și-atunci, în prima parte, povestea mergea bine întrucât, la nivel practic, toată mișcarea se baza pe o economie solidă din punct de vedere al cifrelor. Astfel încât nu puteai acuza comunismul în formare de-acolo. Totul părea a se susține întrucât, atâta timp cât „roata se învârte” n-ai ce și cui reproșa nimic deoarece totul e justificat de cifre. Așa am avut ceea ce numesc eu „creșterea comunismului în America”, într-o perioadă în care țara se dezvolta bine de tot. America de după 1990 învinsese comunismul(deci nu-i mai era frică să-și implementeze propriul comunism), domina lumea din punct de vedere economic și nimic nu părea s-o oprească. Doar era „Farul Lumii”.

În perioada în care subsemnatul s-a trezit din sevrajul pseudo-capitalist pe care începusem să-l văd la tot pasul, economia americană era bine. Astfel, între 1995 și 2007, avansa cu o medie de 3.2% pe an. Mai cârcotaș fiind din fire, arătam către creșterea datoriei publice, dar mi se trântea în ochi evidența, anume că, în timp ce datoria creștea cu doar 2,9%, economia creștea cu 3.2%, astfel încât creșterea datoriei era una sănătoasă după orice standard. Într-adevăr, pe vremea aia le spuneam cunoscuților că ei se înșeală deoarece nu iau în considerare riscul datoriei. Spuneam pe atunci că la o creștere constantă, ai o necunoscută în ceea ce privește dobânda(din păcate abia în 2007 mi-am făcut blogul, astfel încât n-am cum să „justific” ceea ce spuneam în acea perioadă cu ceva scris; dar nici nu contează).

Ce s-a întâmplat după criza economică din 2007-2008? Fix capcana „creditării sănătoase”. Oficialii americani au fost nevoiți să intervină brutal în piață pentru acoperirea găurilor, rezultând o scăpare de sub control a datoriei. FED-ul a trebuit să acționeze sincronizat cu Banca Japoniei, Banca Angliei și cu Banaca Centrală Europeană. Astfel, din 2009, situația datoriei vs. creșterea economică a început să se egalizeze. Iar din 2020 totul s-a dat peste cap! Din 2020 până în 2025 pasivele au crescut cu o rată de 10.2% din PIB pe an, în timp ce PIB-ul a crescut cu 2.4% pe an! Există însă o debalansare teribilă între guvernul federal, guvernele locale și mediul privat în ceea ce privește apetitul pentru datorie. Astfel, ca structură, guvernul federal împrumută în medie 2 trilioane pe an, companiile doar 0.25 trilioane $ pe an, iar statele și guvernele locale doar 0.1 trilioane $ pe an. 

Se vede cât se poate de limpede cum, în SUA, datoriile și riscurile private sunt înlocuite cu datorie guvernamentală, crescând astfel dependența economiei țării de apetitul satului pentru împrumut. Ce altceva este asta dacă nu o tranziție mascată spre comunismul în care statul deține economia? Știu, veți arăta cu degetul spre marii profitori care se îmbogățesc în timp ce americanul de rând se prăbușește. Dar nu așa era și în comunism? O elită păpa din ce în ce mai mult în timp ce talpa țării suferea?

Culmea, în tot acest peisaj desuet apare unul ca Trump care ar vrea să rezolve problemele după tipicul vechii școli: tăierea avântului comunistoid al democraților, reîntoarcerea la principiile de bază s.a.m.d. Teoretic e benefic întrucât o astfel de întoarcere ne-ar feri de dezastru. Dar întrebarea fundamentală este: SE MAI POATE?

Și-aici vine ghilotina statistică: la ora actuală SUA, pentru a crește economic cu un punct procentual, trebuie să se împrumute de peste trei ori mai mult!!! Repet: fiecare punct de creștere economică se vede ca 3% din PIB în împrumuturi. Ce-avem aici? Nici mai mult nici mai puțin decât rețeta spre dezastru. Un dezastru profund și absolut. Iar Trump, în toată ecuația, e doar „cel care întârzie”, așa cum a fost și în primul mandat(am scris în 2019 despre asta, vezi aici!).

La cum arată cifrele, direcția SUA e clară. La cum arată dinamica din interiorul SUA(mă refer aici la trepidația politică), totul mi se pare „crystal clear”. Indiferent cum ar vrea Trump să facă ordine, îi va fi imposibil întrucât întreg mecanismul statului îi este împotrivă. La ora actuală „adeziunea” față de politica lui Trump ține de ajutoare, adică de bani împrumutați de stat pentru a da - sub o formă sau alta - ajutoare de supraviețuire. Iar ăsta este un comunism în stare pură. Degeaba te declari conservator în condițiile în care acțiunile tale sunt de sorginte comunistă. Știu, nu le zici ajutoare, ci beneficii. Știu, trebuie să muncești ca să beneficiezi de ele. Însă întrebarea este: de ce nu poți trăi normal, câștiga normal și să fii pe picioarele tale fără ajutorul de la stat? Ce ne spune aspectul enunțat? Că indiferent cât de mult ar frâna Trump, la un moment dat nu va mai putea face nimic. Se va bloca, exact cum s-a blocat și la primul mandat. Și fix acela va fi momentul în care „democracy is coming to the USA”. Acela va fi momentul hazliu în care, cu toate că dezastrul va fi produs de mult prea multul comunism din SUA, lumea va vocifera considerând că eșecul nu poate fi rezolvat decât cu „și mai mult comunism”. 

Asistăm, dragii mei, la sfârșitul unei aventuri. Lumea veche s-a încheiat, lumea nouă nu mai are răbdare. Noi suntem undeva la graniță, cu peste două treimi în tabăra comunistă și doar ceva mai puțin de o treime văzând realitatea. Unde ne vom situa după tranșarea granițelor nu pot intui întrucât pare că vom fi iar victima hazardului și a înțelegerilor pe sub masă. Dar ceea ce văd din cifre e că viitorul nu sună bine pentru cei cu ochii deschiși. Pentru ceilalți, în schimb, e un delir de plăcere.

P.S. V-am dat link-ul articolului din 2019, citiți-l și spuneți-mi dacă am greșit cu ceva. La fel e și acum, doar decorul e puțin schimbat pentru a stârni neîncrederea proștilor în ceea ce privește curgerea iremediabilă spre catastrofă.

La un pahar de vorbă cu noul șef al FED-ului

Marțea trecută vă vorbeam despre ciclul de 45 de ani, practic încheiat. Ieri l-am ascultat cu surprindere pe Kevin Warsh, proaspătul nominalizat de Donald Trump pentru șefia Federal Reserve, vorbind despre același lucru. Iar ceea ce spune nu e puțin lucru, semn că jugul apasă tare. O să încep prin a vă expune pe scurt viziunea lui Warsh, pentru a trece apoi la discuția de fond.