Ziua în care se întoarce foaia

E imposibil să nu fi dat în viața asta de indivizi inițial exagerat de politicoși, care vă acordau o atenție sporită, tratându-vă ca pe regi și care, după ce și-au văzut sacii în căruță, să întoarcă foaia, tratându-vă cu indiferență sau chiar jignindu-vă. Oricine trece prin așa ceva, nimeni nu e ferit. Ei, dar ce se întâmplă când așa ceva se petrece la nivel de țară? Ați fi tentați să spuneți că n-aveți idee cum e. Culmea, am trăit-o pe noi, dar n-ați realizat-o. Iată de ce, în cele ce urmează, o să vă dau câteva exemple relevante pentru a înțelege în profunzime fenomenul, pentru a-i vedea „semnele prevestitoare” și ceea ce urmează după ce se declanșează „schimbarea de atitudine”.

Anii '70. România. Țară din Estul European aflată în siajul Moscovei. Brusc, președintele său începe să aibă „tracțiune internațională”. Motivul? Era cel mai liberal lider comunist. Se opusese invaziei Cehoslovaciei și astfel era preferatul cancelariilor occidentale. El însă își știa problemele, pe care le dezvăluia partenerilor de discuții. Așa i s-a tot turnat veninul otrăvit în urechi: „Ai nevoie de capital. Dacă ai capital îți îmbunătățești economia, iar o economie bună produce și mai mult capital, atât pentru datorii, dar și pentru profitul țării. Așa funcționează economia concurențială și de-aia întreprinderile noastre sunt mai performante decât ale voastre”. A întrebat cum se face, i s-a indicat FMI, Banca Mondială și, uimit de faptul că toate acestea funcționează sub egida ONU, a început să se împrumute. Apoi, de la finanțiștii internaționali i s-au indicat alte cluburi mai mult sau mai puțin oculte, de unde să-și finanțeze „accelerarea economiei”. Treptat însă, cluburile de finanțare ieftină și-au închis porțile și a fost pasat pe „piața liberă”, adixcă la cămătarii care, pe vremea aia, aveau sediul la Londra.  Și uite-așa, după răciri treptate, la începutul anilor 80 s-a trezit cu portăreii la ușă, spunându-i pe un ton ferm că e cazul ca țara să-și declare falimentul și să accepte formula de restructurare a datoriei propusă de ei. Acela a fost momentul „întoarcerii foii”. Disperat, Ceaușescu a făcut ceea ce nimeni nu credea că e posibil: i-a refuzat! Și, mai mult, a urmat un program accelerat de plată a datoriilor, cel pe care noi l-am perceput ca „deceniul foamei”. Doar că, treptat, lui Ceaușescu i s-au închis toate ușile, iar la final a fost inclusiv condamnat la moarte.

Spre deosebire de România, Polonia a acceptat restructurarea datoriei, adică ceea ce Ceaușescu nici n-a vrut să audă. Peste tot veți întâlni șablonul „v-a mers greu pentru că Ceaușescu n-a vrut să restructureze datoria”. Cum a fost cu Polonia? Păi anii 80 au fost tot un deceniu pierdut întrucât, dincolo de restricții, Polonia a trăit permanent cu teama invaziei sovietice pe motiv de „Solidaritatea”. Mai e un amănunt: în 1990, în timp ce România avea datorie ZERO, Polonia, de la datoria restructurată de 25 miliarde $ ajunsese la aproape 50 miliarde! Diferența? Wojciech Jaruzelski a murit în patul său.

Să vă mai dau un exemplu rapid: Grecia. A intrat în 1981 în CEE(precursoarea UE) cu o datorie publică de 26% din PIB. Până în 2001, anul aderării la moneda euro, datoria a sărit la aproape 104% din PIB. Iar în 2008 s-a întors foaia. Cei care-o pupaseră pe frunte, felicitând-o pentru „viziunea liderilor săi”, s-au trezit că datoria de peste 100% din PIB a Greciei e catastrofală, că e pericol de incapacitate de plată s.a.m.d. Așa a ajuns Grecia la o creștere bruscă a datoriei publice la ... 170% din PIBși asta peste noapte! Iar în prezent, după ce-a privatizat tot, e la 151%! Cine plătește dezastrul? Amărâtul, desigur. Au explodat impozitele pe proprietate atât de mult încât se plătesc lunar(!!!), s-au redus pensiile și salariile, iar cetățeanul de rând e un erou doar pentru că reușește să-și ducă traiul de pe o zi pe alta. 

Așa funcționează „întoarcerea foii”. V-ați întrebat ce-a fost cu disperarea aia de la anularea alegerilor? Păi ce să fie? Reprezentanților așa-zisului stat li s-a întors foaia în față. Așa s-au trezit unii dintre „marii oameni de stat” cu dosare de pedofilie, de relații nepotrivite, de bani șmangliți prin fapte crâncene de corupție s.a.m.d. Chestii pe care le credeau numai de ei știute! Și fix așa s-a „coalizat” mișcarea pro-ioropiană. Diktatul a sunat clar: diliul președinte, măcelarul premier. De ce? Pentru că se întoarce foaia, motiv pentru care e cazul să afle și prostimea! Covrigarul s-a împrumutat în 2024 cu 50 mld. EUR. An electoral, deh. Șocul vine însă în 2025, când Mafiotul de la Oradia s-a împrumutat cu ... 48 mld. EUR. Păi cum, frate, doar 2 miliarde mai puțin? Iar deficitul real e mai mare decât cel al Covrigarului? Cum vine asta? Vă spun eu exact!

Datoria externă a sărit la 60% din PIB. Pentru completarea până la 100% mai e nevoie de doar patru ani. Sau poate chiar și mai puțin întrucât dobânzile tot bubuie la nivel mondial. Stăpânii știu bine care-i optimul. Esențial pentru ei e să-i învețe pe proști din timp cu răul. Așa că „finanțatorii” sunt din ce în ce mai zgârciți și din ce în ce mai pretențioși. E simplu, România le-a intrat în plasă, nu mai are cum să scape decât dacă apare vreunul care să se trezească și să schimbe macazul. Păi care să fie ăla? Că doar toți sunt pro-Ioropieni, toți cu Ucraina-n suflet, toți cu ăia, nimeni cu românii. Asta înseamnă destin păduchios pe care ți-l faci singur. Rolul lui Bolojan e simplu: să arate că nu se poate. Și cum poți arăta mai bine decât blocând tot, aruncând cu taxe la ăia care-abia își mai duc zilele, dar scutindu-i pe marii guzgani care sug țara asta de orice energie. Asta e ceea ce se petrece. Se schimbă foaia. Și ni se va spune franc: până acum ați trăit bine pentru că puteați să vă împrumutați. Acum trăiți prost pentru că nu mai aveți de unde. Și-atunci să te ții. Privatizări de tot și toate, concesionări de teren, „flexibilizarea” pieței muncii(vedeți exemplul lui Milei!) s.a.m.d. Dacă vei vrea să faci ceva ți se va spune că n-ai voie. Că, deh, neamțul are exclusivitate într-un domeniu, franțuzul în altul, englezul în altul și americanul peste tot. Tu? Să zici mulțumesc că te mai lasă să respiri. Dar și aia trebuie s-o faci cui parcimonie, să nu cumva să poluezi mediul!

Suntem practic acolo, aproape de ziua în care se va întoarce oficial foaia. De întors ea s-a întors, dar proștii încă n-au aflat. Va fi anunțată și oficial, dar mai sunt câteva asasinate economice de făcut. După care...