marți, 17 februarie 2026

Momentul în care trebuie să te regândești ca om


Am, fost șocat zilele trecute. Nu știu dacă ați auzit de Seedance 2.0, un generator AI de clipuri video. Noi monitorizăm activ mișcările de pe piața AI, iar ceea ce face ByteDance este absolut remarcabil. Chiar aș vrea să le fac o vizită doar pentru a înțelege ce sistem de organizare au, ce reguli de business practică  și multe alte elemente. Sunt o companie de-a dreptul extraordinară, al cărei buzz nu e creat artificial de marketing, ci de produsele lor. Să revin la Seedance. 

Băieții se distrau cu mai multe clipuri făcute cu modelul celor de la ByteDance. Mai precis era vorba de facilitatea de transformare a unei fotografii în video.Practic ce făcea modelul? Transforma o imagine într-un clip video, iar dacă modelul era pus să genereze și voce pentru personajul animat, aceasta era aproape identică celei reali.  Am studiat mai multe clipuri publicate pe X în care se vedea la modul frapant realismul clipurilor generate și, mai ales, vocea care era extrem de apropiată de cea reală. 

Facilitatea nu a fost disponibilă decât în faza de testare beta a aplicației, dar a fost suficientă pentru a deveni necesară blocarea ei întrucât diferența dintre fake și realitate era, pur și simplu, imperceptibilă. Însă altceva vreau să subliniez, anume faptul că nimeni până acum nu s-a gândit să coreleze vocea unui individ cu particularitățile anatomice ale feței. Mă rog, e mai mult de-atât întrucât modelul reușește să categorisească și să îmbine un număr foarte mare de elemente statistice, precum etnie, vârsta, gen, structura maxilarului s.a.m.d. E primul șoc pe care l-am avut în ultimele zile.

La finalul anului trecut, Elon Musk a șocat o audiență selectă, revenind la o „viziune” de-a sa din 2024. Acesta a afirmat că acum AI-ul este capabil să genereze direct cod binar, ultra-optimizat pentru o anume platformă, generând binare mai eficiente decât orice compilator. Pentru cei care nu-s din domeniu, voi explica în câteva cuvinte afirmația anterioară. Când faci un program, prima dată scrii codul într-un limbaj similar unuia uman, pe care-l poate înțelege oricine. De exemplu, când cineva va vedea un println!("Salutare!"); va ști că această instrucțiune trimite mesajul Salutare la consolă. De la acest moment însă, pentru ca programul să fie executat, e nevoie de un program specializat, denumit compilator, care translatează instrucțiunea inteligibilă într-un  șir de cifre binare, înțelese și executate de procesorul calculatorului. În cazul nostru, am avea ceva de genul 0F 05 83 97 108 117 s.a.m.d.(cifrele sunt în hexa, primele două reprezentând comanda syscall, iar următoarele sunt codurile caracterelor pe care le trimiți la consolă).

Ce înseamnă ceea ce a afirmat Musk? Este un fel de scoatere totală a omului din zona de programare. Sunt foarte puțini cei care înțeleg așa-numitul cod mașină. Pe la începuturile computing-ului cam asta era norma, dar acum, dată fiind complexitatea programelor dezvoltate, n-ai cum să te mai joci ca om cu codul mașină la nivel de development. E adevărat că sunt experimente interesante, gen MenuetOs, un sistem de operare scris integral în limbaj de asamblare. Ceea ce însă pentru om e o demonstrație de forță și virtuozitate, pentru mașină e o muncă absolut banală. 

Dar care poate fi diferența de eficiență? Probabil asta ar fi întrebarea. Ei bine, vă voi exemplifica totul cu MenuetOS. Imaginați-vă că acest sistem de operare împreună cu interfața grafică, diverse playere, jocuri și alte utilitare ocupă doar 1,44 MB, ceva mai puțin decât pachetul de icon-uri al Windows-ului! Ia să luăm ca exemplu un proiect masiv din lumea reală. ERP-ul SAP are peste 400 milioane de linii de cod, iar instalarea sa are nevoie de vreo 400 GB doar pentru fișierele binare. Pentru a funcționa are nevoie de servere cu cel puțin 256 GB RAM, dar cel mai probabil se ajunge pe la 1 TB. O rescriere a sa direct în limbaj de asamblare ar reduce dimensiunea de până la 50 de ori, iar întreaga rulare a sistemului pentru o întreagă multinațională s-ar putea face de pe un laptop comun. Acum înțelegeți scala?

Ce vreau să vă spun este că, la ora actuală suntem foarte aproape de momentul în care omul va fi eliminat din domeniul programării. În primul rând pentru că nu va putea face față și apoi pentru că, efectiv, nu mai poate înțelege nimic. E bine, e rău? 

Nu vreau să vă dau mesaje catastrofice, dar înainte de a ne pronunța dacă e bine sau rău, trebuie să înțelegem arhitectura internă a inteligenței artificiale. Până acum, orice program avea o rată de predictibilitate de peste 90%. Adică știam că dacă îi dau să calculeze o sumă, îmi va calcula o sumă. Problemele apăreau de la programatorii neatenți cărora le scăpau tot felul de bug-uri, astfel încât în final puteai avea probleme. 

AI-ul e diferit. Codul său, în esență e simplu, dar în realitate nimeni nu știe ce se întâmplă „sub capotă”. Nu mă înțelegeți greșit, din punct de vedere al teoriei se știe bine ce face, dar practic nimeni nu are habar ce se întâmplă în miezul „cutiei negre”. Vă puteți imagina că anumite elemente de comportament - precum sarcasmul - apar uneori din senin, fără ca cineva să fi antrenat modelul în acest sens. De ce se întâmplă asta? Este exact ceea ce vorbeam: limita cutiei negre. Tu știi modelul matematic utilizat în interiorul cutiei, dar, pur și simplu, nu poți monitoriza miliarde de status-uri interioare. Asta înseamnă că rezultatul, în ciuda antrenamentelor și a spectaculozității, este mai mult decât impredictibil, gradul său de predictibilitate în domeniul programării fiind mai jos de 60%. Iar asta va intra în producția standard, fără posibilitatea niciunui de audit.

Au fost numeroase discuții în ceea ce privește elaborarea unui soi de „cod moral” pentru AI, dar industria s-a opus vehement. Deseori se sacrifică totul în favoarea a ceea ce inginerii consideră că e progres. O să fac o paranteză pentru a afirma cu tărie că au fost numeroase momente în istorie în care demența progresistă a inginerilor a condus la catastrofe. Acum avem de-a face cu ceva absolut global, care poate distruge extrem de mult din OM. Nu mă interesează catastrofele fizice, dezastrele care pot afecta infrastructura și chiar orașele. Sunt infinit mai puțin păguboase decât ceea ce se întâmplă atunci când cel distrus este omul.

De aceea v-aș indica să nu vă uitați obligatoriu la elementele care promit să înlocuiască omul. Nu acolo e problema și nu acolo a fost niciodată. Faptul că o muncă e înlocuită de mașină face ca o altă oportunitate să se deschidă pentru om deoarece, în ultimă instanță, mașina lucrează pentru om. Ei bine, de-aici începe adevărata îngrijorare.

Până acum unealta a înlocuit munca fizică a omului, iar omul s-a ocupat cu procesul de gândire(sau, mai bine spus, ceea ce se considera a fi proces de gândire). Acum unealta promite să înlocuiască acea capacitate în care omul se credea suveran, anume gândirea. Ce faci dacă altcineva trebuie să gândească în locul tău? E simplu: devii sclav. 

Motiv pentru care devine absolut obligatoriu să înțelegem ce anume e gândirea. Dacă vă imaginați că scrierea de cod e gândirea, atunci vă înșelați. Scrierea de cod e un echivalent mai sărăcuț al traducerii. În esență, programatorul traduce din limbajul curent în limbajul mașinii. Asta e o muncă destul de slab calificată din punct de vedere al capacității de gândire. Presupune doar să știi limbajul de programare, niște tehnici de optimizare și cam atât. La fel, munca pe care o face un contabil. Să fim serioși, e tot un fel de muncă de translator în care cei mai buni se deosebesc de cei mai slabi prin prisma cunoștințelor acumulate. Dacă vă iau pe rând posturile din zona de muncă actuală, putem înțelege că armatele de gulere albe, în realitate, nu prea gândesc. Mulți se vor simți jigniți de afirmația mea, dar asta e. Atâta timp cât o companie poate externaliza cu atâta ușurință departamente întregi unor gâște din centrele de servicii, înseamnă că ceea ce se întâmplă acolo nu presupune mare gândire.

De-aici, dragii mei, trebuie să înțelegeți necesitatea de a te regândi ca om. De la realitatea crâncenă care ne arată limpede că în societatea actuală nu prea mai știm să gândim. AI-ul ne spune o poveste cât se poate de clară: suntem oameni abia atunci când începem să gândim. Reușim să facem asta? Veți spune că AI-ul are o capacitate excepțională de cuprindere, că poate citi tot ce a gândit omul, astfel încât procesele sale cognitive nu au cum să fie inferioare. Asta propovăduiesc cei care caută „piatra filosofală” AGI. Dar realitatea e alta. Nu trebuie să acumulezi masiv pentru a-ți debloca facilitatea de a gândi. Îmi rezonează în minte un nume: Heidegger. Citea enorm, dar nu citea, ci deconstruia(Destruktion). Lectura lui Heidegger era o excavație. Iată și motivul pentru care, uneori, nu-i ajungea un semestru pentru a analiza doar câteva pagini din Aristotel sau un singur poem de Hölderlin. Recitea frecvent Parmenide, Heraclit, Platon și Aristotel, petrecea uimitor de mult timp cu operele lui Friedrich Hölderlin, Rainer Maria Rilke și Georg Trakl. Motivul? Considera că poeții „văd” ceea ce filosofii doar încearcă să explice.

Poate face asta un AI? O să rămâneți surprinși atunci când majoritatea covârșitoare a celor care se vor pronunța asupra întrebării vor spune că da. Eu însă vă spun că NU! Ceea ce fac AI-urile actuale este o simplă iterație bidimensională pe aceeași temă, în aceleași limite. Dacă vreți o comparație plastică, maximul pe care-l poate face un AI actual de bună calitate este acela de a repeta un șablon pre-învățat și de a aplica diverse șabloane situațiilor similare.  AGI, cel pe care propovăduitorii săi spun că va înlocui gândirea, de fapt, în cel ami bun caz, va fi echivalentul „spunerii cu alte cuvinte a unei idei pre-învățate”. Știu că sună tradical diferit față de ceea ce susține industria, dar gândirea e cu totul altceva.

Când vi l-am dat ca exemplu pe Heidegger, v-am descris un proces de gândire de cel mai înalt nivel. Într-adevăr, omul simplu pur și simplu nu are cum să ajungă vreodată la astfel de performanțe. Dar am dorit să vă confrunt cu o extremă pentru a vă face să vă gândiți atent și sincer la modul în care gândiți. Aveți un proces de gândire de tipul „dacă, a atunci b, dacă c atunci d?”. Realitatea e că tipul amintit de „gândire” de fapt nu este gândire. Abia în momentul în care înțelegi că gândirea e altceva, abia atunci va fi momentul în care vei începe să te regândești pe tine ca om. Abia atunci vei ajunge la momentul zero al reconstrucției tale.

Sper ca rândurile pe care le-am înșirat aici să se constituie într-o introspecție sinceră pe care o vei începe imediat după ce vei fi terminat articolul de față. Am spus-o de multe ori și o repet: nu vei putea fugi de tehnică nici măcar izolându-te! Este, probabil, cel mai nefast „dar” al Pandorei. Față de alte belele care puteau fi evitate, ceva îmi spune că, în ceea ce privește tehnica, nu ai cum să scapi altfel decât prin confruntare. Probabil va fi cea mai dură cernere din câte s-au văzut până acum și totul dintr-un motiv de-a dreptul banal, anume că omul a uitat să mai gândească. 

De aceea, a te redescoperi și reconstrui din punctul de vedre al gândirii reprezintă fundația construirii armurii de care vei avea nevoie în momentul marii confruntări. Începi prin a te gândi la gândire pentru a elimina tot nămolul pe care ți l-a implantat societatea din momentul în care a luat-o pe calea greșită. Și, mai ales, fii conștient că e mai puțin greșit să crezi că totul e greșit decât să crezi că „mare parte din ceea ce vedem și trăim e corect”. Atât pentru azi.

32 de comentarii:

  1. https://sonar21.com/the-big-lie-about-irans-support-for-terrorism/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Azi maine moare si Hollywood, ca iti genereaza AI filme pe loc by demand. Scrii prompt sa iti genereze un film Star Wars in rolurile principale Trump si Putin ca Sith Lords, Bolojan si Dna Oana Toiu ca Jedi si sa dureze 2 ore si 16 minute. Si iti genereaza exact aia mult mai distractiv decat orice ar putea scoate Hollywood ul.

      Ștergere
    2. https://old.bitchute.com/video/TmY5qvELaRQg/

      Film 100% AI. Cand facea Hollywood asa ceva cele 3 minute costau 100 de milioane pt. trucaje.

      Ștergere
  2. Multi nu sunt pregatiti de comunismul masinii. Super interesanta perioada asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://old.bitchute.com/video/SiYXuTO2GKK0/

      Roboti chinezi ce stiu sa faca Karate. Isi fac o armata de asta in curand.

      Ștergere
  3. Parerea mea este ca nu prea putem vorbi de inteligenta artificiala. AI-ul este un fel de compilatie din site-urile sau alte surse pe care le acceseaza, si de unde "se antreneaza".
    Daca creatorul programului AI il directioneaza sa caute raspunsuri consultand doar anumite documente, programul asta va face. Prin urmare AI-ul poate fi manipulat. In estenta este un program ceva mai sofisticat care face ce fac toate programele. Ii dai date de intrare iar programul iti restituie un raspuns in baza instructiunilor programatorului.
    E cam mult spus - inteligenta artificiala.

    RăspundețiȘtergere
  4. Omul este in esenta puturos.

    In pretinsa evoluata societate a gasit locul perfect sa-si manifeste plenar puturosenia.

    El nu gindeste. Executa.
    De ce sa gindeasca, sa piarda timpul cu asemenea ”prostii”, cind altul o poate face pentru el?
    Gindirea oboseste. Omoara neuronii.
    Nu mai bine ia de-a gata, totul mestecat, intr-o forma atent gindita de cel care-l vrea sclav?

    Traieste astazi la nivelul amibei.
    Nu-l intereseaza sa-si depaseasca minima conditie. 
    La ce bun?
    Cistiga o casa mai buna, o masina mai pricopsita, un cont mai dodolet?

    Corolarul: 
    S-a indepartat, a rupt legatura cu Dumnezeu. 
    A ajuns sa se creada, constient sau nu, Dumnezeu.
    Urmeaza reset-ul, adica readucerea cu ”picioarele pe pamint”. Sau…. 
    Numai bunul Dumneazeu stie!

    RăspundețiȘtergere
  5. https://shumer.dev/something-big-is-happening

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. EXACT. Shumer a fost tradus si aici: "Se întâmplă ceva important".
      https://opozitia.net/2026/02/14/se-intampla-ceva-important/

      Ștergere
  6. Articol propagandistic. După cum ne explică inclusiv dl. Matei (nu eu):

    https://matei.org/ithink/2024/06/20/an-academic-chatgpt-needs-a-better-schooling/

    "AIs store for each word the probability that any other word will follow it. The quality and value of these predictions depend very much on how often and in how many circumstances the software encounters any two (or more words) in proximity, how long a sentence goes, and which sentence might follow another."

    Adică predictibilitatea mai jos decât 60% nu se poate repara pt. că așa e tehnica și nu se numește AI ci LLM, cu excepția cazului în care vrei să faci reclamă și propagandă. Presupun că tot tehnica de la LLM se folosește și la imagini sau sunet(?).

    E cineva interesat de un joc care ocupă 1.2 MB (arhivat)? Merge și cu Pentium II.

    https://matei.one/idxscr.html#download

    Scris în C, suportă SDL 1, 2 și 3, pe care care-l vrei dar pentru fișierul executabil în wind0w$ am folosit SDL 1. Tot cam atât spațiu ocupă și Stunts din 1990, de care încă mai sunt câțiva obsedați care vor neapărat Stunts și altceva nu știu (nu se poate discuta cu ei nimic).

    Despre MenuetOS:

    https://en.wikipedia.org/wiki/KolibriOS

    "KolibriOS was forked from MenuetOS, a similar operating system that was built in 32-bit and 64-bit editions."

    "Supported platforms" la KolibriOS - x86 pe 32 de biți și atât.

    https://www.kolibrios.org/en

    "It requires [...] 12 MB of RAM to run."

    Ca idee Fedora Core 6 (din 2006) cu tot cu KDE3 folosea vreo 40 MB de RAM (doar sistemul, evident) și făcea mai multe dar nu știu ce au făcut ăștia cu memoria, că orice distribuție instalez acum folosește de la 300 și ceva de MB în sus. Tot mult mai bine decât orice wINdow$, dar totuși...

    RăspundețiȘtergere
  7. Pe mine ma afecteaza ca faiantzar ?? :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aia e gresie. Mai e o sansa :))

      Ștergere
    2. Ha, ha, ha! Bre nea Dane, matale nu ești om... Cum să-i dai așa urât la temelie?!
      Știi că faianțarii nu pun parchet? Zic ei că n-are rost...

      Ștergere
    3. Robotii faiantari sunt deja o armata, care asteapta cuminte ordinul de atac!

      Ștergere
    4. Si vrei sa spui ca , in loc sa ma tocmesti pe mine, tu vei urca la etajul patru un robot sa.ti faca baia si bucataria ?? :))
      Spune.le mistocarilor ca angajez salahori, cand pica informática... :))

      Ștergere
  8. https://xchg.ro/stiri/externe/ucraina-recucereste-201-km-zaporojie

    RăspundețiȘtergere
  9. Diversiune à la Unabomber ca de obicei.

    Eldorado și AI-ul asta. Numai bun de creat HIPERREALUL, de înlocuit lumea cu o copie mult mai verosimilă.
    Realul devine insignifiant, pe când copia strălucește cu pokemoni ca Trump MacLeod și al său Board of Peace, cârtița Maduro, tata socru Ronald Lauder din peerage (ăla de vrea Groenlanda (!) și FED-ul), Crew Dragon live on National Television, portavionul USS Abraham Lincoln într-un sequel WarGames...

    A vinde ceva ce ai cuiva care are nevoie de acel lucru nu înseamnă business.
    Dar a vinde ceva ce nu ai cuiva care nu are nevoie de acel lucru, asta înseamnă business.

    A umple lumea cu un simulacru de lume, asta artă (milenară).

    RăspundețiȘtergere
  10. Mai avem opțiuni: fie Lucian Blaga avea dreptate și ne vom lovi de un zid numit cenzură transcedentală fie vom urca frenetic spre un Jihad Butlerian în care toate mașinile gânditoare și toate modelele de AI vor fi distruse.

    RăspundețiȘtergere
  11. LA MULȚI ANI 🥰 CHINEZEȘTI
    Astăzi e revelionul Calul 🐎 de foc 🔥 la chinezi
    Se bea și se mănâncă
    Apelul ăsta la gândire fix de anul nou chinezesc e perfect timing
    Un an mai bun la toată lumea!

    RăspundețiȘtergere
  12. Legea 1: Eu exist, nu pot să nu exist. Voi exista mereu de aceea exist, nu pot merge în nonexistență.
    Legea 2: Spațiul și timpul sunt o iluzie, sunt frecvente diferite pentru fiecare.
    Legea 3: Totul este făcut din Unu pentru că nu este altceva din care să fie făcute toate.
    Legea 4: Ceea ce dai în afară exact același lucru primești înapoi înăuntru tău. Nu mai bloca ceea ce atragi. Sau nu mai atrage ceea ce vrei să blochezi.
    Legea 5: Orice faci aceste legi nu se schimbă ci tu îți schimbi gândirea. Gândirea nu schimbă niciodată legile, ci legile îți schimbă gândirea. Deci nu mai gândi că poți să schimbi legile, aplica legile și schimbați gândirea. Oricât de mult ai gândi nu vei reuși niciodată să schimbi legile.

    RăspundețiȘtergere
  13. AI-ul va lua 90% din joburile de birou in urmatorii 2 ani. Nimeni nu scapa neafectat. Crezi ca daca esti instalator ai scapat? Te inseli. Mii de oameni care au fost inlocuiti de AI iti vor face concurenta. Apoi vin robotii. Nu stiu cum va arata viitorul, dar stiu sigur ca prezentul va fi de nerecunoscut. Unii viseaza la comunism, ca o solutie la problema asta, visul oricarui puturos. Nu va fi. Sefii acestei lumi nu vor sa consumi tu resurse de pomana. Solutia lor este cu totul alta, si n-o sa-ti placa deloc. Daca nu esti intre cei 10% necesari pentru functionarea sistemului, te vor elimina. Daca te-ai vaccinat, nu are rost sa-ti mai bati capul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. AI nu va lua nimic, e un bluf ca atatea altele. Nu exista nimic mai ieftin decat nunca umana, sefii la lume stiu, si incep sa reculeze...

      Ștergere
  14. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cu-ce-avion-va-zbura-nicusor-dan-in-sua-la-prima-reuniune-a-consiliului-pentru-pace-si-cine-face-parte-din-delegatia-romaniei-surse-3635699

    De ce sa pierzi timp discutand - tete a tete - cu un chibitz=observator, cand el se poate informa gratis pe Tik-Tok, ca si pana acum? 🤣🤣🤣

    Si ce-i trebuie observatorului aeronava inchiriata, cand poate cumpara mai ieftin, un loc in picioare la low cost ... si cu cazare inclusa?

    Si ce-i trebuie paza insotitoare unui idiot, cand oricum nu va atenta nimeni vreodata, la viata lui nepretuita? 🤣🤣🤣

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va avea nevoie de reconfortare. Altfel se va speria în așa fel încât va trebui anesteziat. (sper că are un medic competent cu el, bodyguarzii oricum sunt inutili, dintotdeauna, chiar și cei din afara celor specializați în aiureli).
      Dar sigur va avea nevoie de reconfortare. Eu remarc doar că Generalissimul interesului național, unu Oprea, mai avea puțin și leșina în apropierea puterii dorite cu patimă.
      Altfel destinul lor va fi la fel. Timpul va fi mai scurt. Altfel, bine.

      Ștergere
  15. Golem XIV, Stanislaw Lem....AI, inteligenta amorala, fara empatie, urmarind agenda proprie...nu poate fi decat asemenea 'creatorilor' sai..

    RăspundețiȘtergere
  16. Foarte interesantă și justă problematizare. E drept că gândirea, care e legată de sens, conștiință, realitatea derealizată, "augmentată" ori poate matematizatibă integral, gândirea inefabilă nu se poate identifica cu vreun tip schematic de gândire ( psihologizant-behaviourist ori inferențial, formalizat, testabil). Dar nici nu poate fi confundată cu excavarea filologică practicată de apostolul autenticității numit de dvs., nici cu decosntructivismul nihilist, mai ales că MH a eșuat exact în marea lui tentativă, aceea de a gândi tehnica.
    E drept că presupoziția gândirii este exact asta, să scapi de balastul corupției în masă formalizate ca școală, dar nimeni nu poate ști proporția convenabilă, că altfel dai în federalismul neo-milenarist, deși pretinzi că redescoperi sensul viu ascuns în istoria limbii și a lumii. Poate că gândirea este și ea o traducere, de fapt, între dimensiuni încă neprobate.
    Dacă tehnica începe să se gândească pe sine ca înteligență, ba chiar ca predispoziție care simte empatic gândirea presupusă a unui subiect tratat ca atare, e clar că productivitatea și succesul testat nu vor mai fi criteriile de evaluare ale modernității economiste. Dar s-ar zice că nici sondarea inconștientului în căutarea sensului unificator nu ne va mai scuti de statutul de paria într-o realitate care se va simula pe sine în buclă (poate devenim toți politruci, pentru păpică și apică, că energia o va rechizționa robotul AGI)
    Deci scepticismul va fi marele "întârzietor", chiar în miezul accelerării, nu improbabila rebeliune, nici redefinire a ceea ce nu a fost încă găsit ori atins, nici măcar suficient aproximat. Și oricum suntem cam încălțați, să nu zic pierduți (dacă fie și 10% din avertizări ne vor lovi neeconomic și la timp) . Altfel, e clar că puneți probleme la modul salutar, și ingenios, cine știe cum va va traduce această practică dvs. înșivă(în sens bun,al retroversiunii, nu ironic), ar putea deveni mai mult decât interesant, pe linia curiozității prea umane.

    RăspundețiȘtergere
  17. Camerele de supraveghere nu mint. Ale muzeului de istorie, da nici cel de artă nu puteau rata.
    Luni și luni, apoi oameni dispăruți.
    Ghici de ce imbecilii nu voiau să facă valuri? Erau stressați de superiori, my ass.Ce făceau ei cu cu un timp enorm, nu doar profesional zis?
    Păi există unii care cu asta se ocupă. Nu cu intrarea în conflict verbal cu unii ca mine, care doar protestam la încălcarea unei simple reguli, de circulație, și în general, de aceea trebuie să fiu atent. La regulile infractorilor cu ochi albaștri, care s-au adăugat peste cei verzi, nici nu mai poți fi simplu cetățean. Trebuie să fii o omidă, altfel ești luat la ochi.
    Păi aș vrea să remarc faptul inedit că sunt luat la ochi de mulți ani. Deja m-am săturat, o să le fut muma-n cur jigodiilor care se cred inteligenți și puternici și tot. Nu verbal, ci faptic.
    Ascultînd o muzică relaxantă o să fac enorm de mult bine unora care meritau să fie pescuiți la vânătoare, sau invers, că nu m-am priceput niciodată la aceste activități de extremă importanță.
    Dacă o să am o tresărire de conștiinșă, cum spunea un monument de imbecilitate, o să mă gîndesc la mersul unuia care era clar că era din comunul cel mai comun. Nu și-a schimbat nici pantalonii ieftini, nici mersul. Probabil nici pantofii. Să nu-ți vină să crezi.
    Eu știu ce nu am văzut. Telefonul dat în scop de informare.
    Eu nu dau telefoane, nu am încredere în cei care mi-ar putea capta vocea.Dacă dispar, și eu, m-ar putea clona. Asta o pot face și acum, cu mai mult succes, dar dacă dispar ca mulți alții?
    Asta mă face să fiu foarte modest. Știu că ceva în capul sec al celor care pretind că asta e fișa postlui lor se va schimba. Eu nu le ascund că va fi periculos să încerce să afle mai mult.
    Asta este. Nu am putut fi nici modest ca unii clasici, nici întreprinzător abil ca unii mai noi. Noroc că nu a fost prea des vorba de mine, nu e bine să fii pomenit printre cei făcuți exemplar, unii chiar morți.
    E mai bine să fii modest. Mult mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  18. Aș spune ceva cât să-mo arăt ignoranța în domenii elevate. Dar adevărul este că multe nopți m-am uitat la blazonul specialiștilor noștri, în toate. Nu neg, că nu-i cunosc. Dar m-am întrebat de fiecare dată, când hălăduiam sub savanta supraveghere a celor care sutn oameni de mare inimă, dar ideea era că am văzut blazonul.Pe cuvânt că nu știu ce înseamnă, dar mie mi s-a părut cam ca Fărâmiță Lambru cu consoarta lui mult mai lumită, cum se țineau de un leuștean.
    Îmi cer scuze dacă pare o impertinență, nu vreau să jignesc pe nimeni, mai ales pe cei foarte puternici, dar la asta m-am gândit de fiecare dată când am putut arunca o privire deloc expertă.
    Nu știu ce să zic cu oamenii ăștia, la ce profesioniști există, loco, eu văd un leuștean și niște împăraț.i pe care Fărâmișă Lambru i-ar fi desacrat. Sau ceva, oricum, boierilor, e prea mult

    RăspundețiȘtergere
  19. Mi-ar placea daca ai publica un material sau mai multe si eventual niste linkuri despre cum pot fi folosite de catre noi muritorii aceste jucarii AI gen DeepSeek , DuoBao , Gemini , Grok , ChatGPT , Claude AI , mai als cele gratis cum sunt cele chinezesti pentru moment. De exemplu eu vreau sa imi fac un magazin online si vreau sa ma ajute sa il administrez , cu partea de social media si eventual si alte chestii gen sa imi raspunda singur la emailuri, sunt cam "analfabet" dar sunt dornic sa invat, am facut umanul sincer.

    Eventual niste linkuri despre fiecare in parte la ce este bun si cum poate fi folosit mai bine, niste prompturi prin care sa poti sa ii ceri acestor AI chat bots anumite chestii si ei sa le poata intelege. Chestii educative ne trebuie legat de AI si utile ca sunt atat de multe informatii incat te pierzi in ele.

    Iti multumesc frumos pentru intelegere

    RăspundețiȘtergere
  20. Pot să îndrăznesc, la dvs., mai ales că știu dintotdeauna că există o copie a ceea ce spun, deci practic toată lumea e mulțumită (mi-o vor trage mai târziu, dar este normal, și eu m-aș supara să aflu că am fost escrocat),
    încă pot să privesc în ochii celor care nu-ți permit să se devoaleze. Eu am mereu norocul că nu sunt curios, nici alte lucruri, dar pot paria că oricînd, fiind foarte obosit la limită, eu pot să mă uit în ochii oamenilor și nimeni nu va mai putea spune că nu mă cunoaște.
    Dar mie nu-mi place. Puternicii să decidă, inteligenții să gândească, mie-mi plac chestii banale, parcă mi-ar fi frică.
    Și dacă mi-ar fi frică, ar fi rău? Frica e semn de bună integrare în societate, că uitasem formula consacrată de onoratele noastre instanțe.
    Păi dacă nu-mi e frică e semn rău, e antecedență care se va ține cont la următoare abatere, sau ce?
    Regret, frica mea nu depinde de cei care pot face ceva, legați de un leuștean. Serios. Incredibil. Îmi pare rău că i-am supărat pe marii boieri, dar marii specialiști se pare că nu au fost consultați. Și erau, mari specialiști, dacă eu auzisem de ei se presupunea că și puternicii, idioții tuturor zilelor ar fi trebuit să afle.
    E bine. Eu nu o să mă mai uit vreodată la vreun blazon sau ceva, cât pot fizic, că dacă nu am nimic de făcut, mai îmi scapă un ochi.
    Știu că toată lumea va afla că sunt de principiul că leușteanul e ceva incredibil de util.

    RăspundețiȘtergere
  21. Grațiedvs. am aflat că nimeni nu se reconsideră, toți sunt la fel. Sau cel puțin din aria mea de apartenență.
    Vă mulțumesc pentru o informație neprețuită, furnizată de specialiști.Oameni care nu se sperie de statute și chestii. Păi știam oricum, dar acum am confirmarea oficială. Pot să nu mai fiu așa de modest, cum și sunt, dar pot și să vă mulțumesc pentru stilul dvs. rar spre unic, cumva clasicul românesc, oameni din cea epocă, ceea ce mă face să nu mai analizez. Dar voi gândi în profunzime chestiunea.
    Oricum vă mulțumesc. Stilul dvs. este riscant, dar este un stil. Asta contează, dacă se poate spune enorm e bine. Dacă nu, nu.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)