De la Islamabad, iranienii au plecat relaxați. Un membru al delegației lor a declarat că e vorba de o primă rundă de negocieri, că nu se așteptau să se ajungă la un consens din prima, dar că discuțiile vor continua. De partea cealaltă, Vance a fost bombastic, de parcă urma să se dărâme lumea. A anunțat pe un un ton ultimativ că „s-au făcut toate eforturile”, iar consecința faptului că iranienii nu au semnat diktatul va fi distrugerea lot totală. Imediat, Trump a anunțat blocada Strâmtorii Ormuz.
Când am auzit, m-a pufnit râsul. Cum adică să vii cu o asemenea acțiune în condițiile în care până mai ieri te lăudai că vei debloca Strâmtoarea? O acțiune absolut inutilă, făcută doar pentru imagine. Și, ca să-și întărească spusele, Trump a anunțat că va trimite și portavionul Bush în Golf.
Mai multe surse care raportau din Golf au arătat că, în ciuda așa-zisei blocade americane, în realitate cei care dau bănuțul Iranului - conform mersului de până acum - primesc drept de trecere și nu au nicio problemă. La modul preventiv, China a dat un comunicat oficial de presă în care s-a răstit la Trump, lăsând să se înțeleagă că, dacă navele sale vor avea probleme, China va trece la escortarea militară a acestora. E o palmă directă pe care SUA o ia peste bot. De altfel, cel puțin două petroliere servind transportului de țiței către China au trecut ieri fără probleme prin așa-zisa blocadă: nava „Rich Starry”, aflată sub sancțiuni americane(!!!) și circulând sub pavilion malaezian și nava „Elpis”, aflată sub pavilionul Insulelor Comore și legată direct de transportul de țiței iranian. Probabil sunt mai multe, dar acestea două mi-au atras atenția deoarece s-au aflat în mijlocul controverselor legate de „transport ilegal” al petrolului sancționat de SUA.
Acum putem să ne întrebăm dacă avem de-a face cu o blocadă - în adevăratul sens al cuvântului - sau de un nou circ în care „Radu Tudorii” sunt scoși să behăie verzi și uscate de dragul circului mediatic. Pentru a înțelege vă voi mai da două elemente văzute de toată lumea. Primul, un interviu din mult prea multele date de Trump în care afirmă că el oricum a câștigat acolo și că, dacă se retrage acum, „Iranului îi va lua 20 de ani pentru a se reconstrui”. Cealată ieșire a fost cea a lui J.D. Vance, care poate fi categorisită cu ușurință drept cel puțin bombastică. Citez din memorie: „Motivul pentru care negocierile întârzie este acela că se dorește o pace mare. Vrem să ne asigurăm că Iranul nu va produce arme nucleare și, dacă vom fi siguri, îi vom ridica restricțiile asigurându-i accesul la prosperitate”. Declarația m-a făcut să râd. Păi, stai puțin, nu erai opărit după ce „eșuaseră” negocierile, nu te-ai șifonat atunci? Ce s-a schimbat între timp? Mai mult, cea de-a doua rundă de negocieri va fi condusă tot de Vance(dacă n-ați auzit declarația lui de la finalizarea negocierilor anterioare, în care ilustra totul cu ce n-are voie să facă nevastă-sa, vă rog să o căutați pentru că e delicioasă!).
V-am dat câteva exemple care ne duc facil cu gândul la ceea ce urmează: SUA e disperată să semneze un acord cu Iranul, dar din care să pară că „este învingătoare”. De cealaltă parte, Iranul își vede de treabă, e drept, cu mâna pe trăgaci.
Și, ca să avem și bomboane pe coliva americană, vă voi da două elemente trecute cam sub tăcere. Primul este traseul USS Bush. Știți pe unde merge spre Iran? Prin sudul Africii pentru a evita Marea Roșie. Ce altă dovadă de neputință mai poate exista? Când te deplasezi cu „arma finală” și ocolești o zonă de teama rebelilor Houthi, care, în esență, sunt niște desculți, înseamnă că ai probleme grave. Celălalt element stupefiant este mișcarea Spaniei de redeschidere a Ambasadei sale de la Teheran. Mai mult, comunistului Pedro Sanchez a aprobat un plan de subvenționare a prețului carburanților, iar în comunicatul oficial a acuzat „războiul ilegal” declanșat de SUA și Israel. Aici ar trebui urmărit cu atenție, întrucât mișcarea survine unei vizite în China a lui Sanchez, element pe care îl consider un „leading indicator” a ceea ce urmează să se întâmple la nivel de UE.
Trebuie acum doar să unim punctele pentru a vedea realitatea: SUA nu mai este de mult sperietoarea din alte vremuri, iar mișcările sale seamănă, mai degrabă, cu ultimatumul pe care-l poate da un tigru de hârtie unui melc. Chiar dacă „se agită fioros”, melcul tot va trece peste el, murdărindu-l cu dâra sa lipicioasă.
Vom vedea o pace rușinoasă în Golf? Aș spune că acum e foarte posibil. Dacă se va anunța că „Iranul renunță la programul său de a fabrica o bombă atomică”, atunci trebuie să fiți siguri că SUA e în dezastru. În realitate, Iranul nu a avut niciodată un plan de fabricare a bombei atomice. E doar o obsesie propagandistică israeliană, care încă din 1979 tot anunță că „Iranul mai are o săptămână până să fabrice bomba atomică”. Doar că, în timp ce până acum nu i-a ascultat nimeni, au avut neșansa să-și găsească prostul la Casa Albă, pe care l-au târât într-un război devastator atât pentru SUA cât și pentru Israel. Iar faptul că din acest război SUA iese cu statutul de putere regională „acolo, la ei” este, probabil, cea mai proastă veste pentru Israel. Nu de alta, dar să se ajungă ca premierul Canadei, Mark Carney, să-i spună direct lui Trump că s-a săturat să mai achiziționeze aiurea arme din SUA, arată limpede despre ce este vorba. SUA nu mai e o putere reală, publicul american e mai degrabă anti-israelian, Europa e absolut împotriva războiului ilegal provocat de Israel, iar China e total împotrivă.
Un ultim element vă va lăsa fără replică: Arabia Saudită a activat cooperarea militară cu ... Pakistanul, căruia i-a cerut protecție defensivă. Pakistanul, de altfel, a trimis soldați și a Asigurat Arabia Saudită că va beneficia de „umbrela sa nucleară”. Brusc, saudiții au avut o iluminare: n-au ce face cu SUA în condițiile în care sunt alți băieți care fac jocurile în zonă.
Tocmai ce s-a încheiat o eră. Rețineți ce vă spun acum: în câteva luni vom vorbi despre Venezuela, mai precis despre reușita sa de a se elibera de sub imperialismul american sau, mai bine spus, de sub regimul-marionetă al americanilor. Așteptați, nu mai e mult. Deocamdată sunt manifestări violente care au condus la o eliberare rapidă de către SUA a tuturor restricțiilor impuse Băncii Venezuelei.

Bun. Succes celor mici. Cei "granzi" se prăbușesc. Și nici nu vor să se știe asta.
RăspundețiȘtergereCe poate sa faca Venezuela impotriva Sua?
RăspundețiȘtergereNimic altceva, decat sa invite China, Rusia, Iran ,Coreea de Nord, ca sa-i alunge pe gandacii americani din casa!
....deci castiga comunismul contra sionismului! Ca alte parti in conflictul asta nu exista.....cu tot slalomul tau retoric
RăspundețiȘtergereSe pare ca ai ''buba'' la neuron !
ȘtergereSigur ca da. Nu vrea omenirea sa-i pupe in cur pe kibutznicii sionisti, comunismul chinez o haleste. Ca alte parti in discutia asta nu exista. Tertium non datur. Vorba aia: "la noapte esti de planton; schimbul unu si trei sint ocupate. Alege!"
ȘtergereCe simplu era! Cum ziceai ca te cheama? Ca poate vor unii sa te felicite pentru perspicacitate.
Hmm, azi esti optimist.... da Doamne sa ai dreptate ! Eu, cum am mai zis, ma rog ca imperiul sa se prabuseasca in liniste....si trebuie multa rugaciune, dupa parerea mea ....
RăspundețiȘtergereRadu Popescu
RăspundețiȘtergere@praduv83
·
1 h
Trump va retrage SUA din NATO cu siguranta. Primul pas cred ca-l va anunta chiar astazi in interviul pe care-l da la FoxBusiness, iar acest pas va fi retragerea soldatilor din bazele NATO situate in Europa.
Dupa ce-si va asigura o majoritate solida in Congres in urma alegerilor din toamna, o va face si oficial cu vot in Congres.
Israel are obiectiv urmator Turcia, care e membra NATO. SUA trebuie sa iasa din NATO ca sa poata ataca un membru NATO.
ȘtergereSondajele de mid-term arată că MAGA e în cădere liberă. Deci Trump își cântă cântecul de lebădă muribundă, nu-și va ”asigura o majoritate solida in Congres”
ȘtergereRusii ce mai fac prin Ucraina? S-a terminat razboiul, au castigat?!
RăspundețiȘtergereNimeni nu mai zice nimic, acum avem alte preocupari.
Interesant cum Trump a taiat elanul extremei drepte prin Europa. Uite asa socialism-comunismul va avea cale libera. Distractia ar fi sa il vedem la americani, dar probabil post boomersi, adica in 10+ ani.
Se va termina la un moment dat. Si rusii vor cistiga. Dar atunci spiritul tau flegmatic de apropo va trebui sa-si gaseasca alte tinte.
ȘtergereTrump a taiat elanul extremei drepte prin Europa? "Extrema dreapta"? Exista asa ceva?
Despre extrema dreapta bolborosesc doar evreii si comunistii. Ceea ce e cam tot un drac, chiar daca mai gasesti ici-colo si cite un evreu decent.
Subscriu la Anonim 15 Aprile 16.40
ȘtergereTrecutul, prezentul si , foarte probabil , viitorul vă confirma/ vă va confirma.
https://www.youtube.com/watch?v=P_DHMUdOVdo
RăspundețiȘtergereO sa il spulbere pe short-fake-Trump la alegerile din toamna.
RăspundețiȘtergereCred ca originalul Trump se intoarce in mormant cand vede ce face dublura.
Încep să cred că există o anumită eleganță idioată în jocul alianței americane de a inversa narațiunea: nu mai este Iranul care închide strâmtoarea (ceea ce ne face să părem slabi), ci acum este America care închide strâmtoarea (ceea ce ne face să părem puternici!).
RăspundețiȘtergereAm primit o notificare de la rt.com acum citeva minute:
RăspundețiȘtergerehttps://www.rt.com/news/638447-us-israel-iran-pentagon/
"Russian Security Council issues US-Israel ground op warning.
The Pentagon continues to deploy forces to the Middle East despite negotiations with Tehran, Moscow has said"
Consiliul de Securitate al Rusiei a declarat că Statele Unite și Israelul ar putea profita de negocierile cu Iranul pentru a pregăti un atac terestru asupra acestei țări.
Daca Consiliul de Securitate al Rusiei a iesit cu declaratia asta, inseamna ca rusii stiu ceva. Citind stirea, mi-am amintit ce am vazut ieri pe X:
https://x.com/MyLordBebo/status/2044043472286417385
Seful MOSSAD iese cu o declaratie:
„Angajamentul nostru va fi îndeplinit pe deplin doar atunci când regimul extremist din Iran va fi înlăturat” — Barnea, șeful Mossadului
„Acest regim care ne dorește distrugerea trebuie să dispară de pe fața pământului.
Aceasta este misiunea noastră; nu vom mai închide ochii în fața unei alte amenințări existențiale, având un ordin clar: never again”
Ieri m-am cam mirat sa-l vad pe seful MOSSAD iesind public fiindca nu intelegeam cui i se adresa si de ce era nevoie de el sa se bage in vorba. Nu vorbisera destul politrucii, cu Netanyahu in frunte?!
Acum cred ca inteleg: lui Trump i se adresa. A doua amenintare in vazul intregii lumi, dupa pagerul de aur pe care i l-a adus Netanyahu.
Vai de mama lui de clovn si de mama Americii in ce rahat sint! E clar ca o a treia amenintare nu va exista.
Ori executa, ori il executa.
S-a inconjurat cu atit de multi evrei incit poate sfirsi ca Caesar in orice moment. Nici macar nu e nevoie sa il mai plimbe prin Dallas intr-o decapotabila.
Isi inchipuia ca l-au facut presedinte fiindca e frumos si destept.
Vai de mama lui...
...sau pe vreo scara rulanta, in vreun mall.
ȘtergereMarandi zicea ca nu au plecat relaxati de la negocieri - JDV a intrerupt negocierea abrupt si - aproape simultan - Washington Post a publicat un articol de opinie. Ca urmare, nimeni din delegatia iraniana nu a mai dorit sa adaste in Pakistan; au luat imediat un alt avion decit cel prevazut, avion care a aterizat in Mashhad in loc de Teheran, ca apoi membrii delegatiei sa foloseasca trenul si automobile ca sa ajunga acasa.
RăspundețiȘtergereDupa niste atentate precedente in Irak si Siria, e de inteles ca erau un pic stresati.
Iranienilor li se rupe de bomba nucleara. Au arme si tehnologie mult mai performante.
RăspundețiȘtergereNu au trecut Rich Starry si Elpis, s-au intors in golf:
RăspundețiȘtergerehttps://www.marinetraffic.com/en/ais/details/ships/shipid:3722428/mmsi:655150434/imo:9773301/vessel:RICH%20STARRY#overview
Când nebunii de legat calculează șansele și planifică militărește, pretins rațional, viitorul, tot ce poți articula sub imperiul celui mai bun simț, dintre toate cele disponibile, este că știi deja că lucrurile vor scăpa de sub control. Din bluff în bluff spre buff de necrezut, apoi pace eternă economiei pînă mai ieri mondiale, studiată în draci înstelați chiar și la Trocadero-ul lu Manole de Bukarrest.
RăspundețiȘtergereNu știam că moartea rațiunii se poate negocia așa dezinvolt. Deh, învață omul cît trăiește, vorba vine...
Mai consulta si pe varul Onciu, ca el nu crede in inutilitatea inchiderii Ormuz de catre americani ci o oportunitate declansata de prostia iranienilor cu taxele lor
RăspundețiȘtergereRepublicanii pierd puterea politica pas cu pas . Partidul Democrat Degenerat a castigat chiar si in Mar a Lago , acasa la McDonald Trump! Mare diferenta nu exista intre cele doua partide pedofile, iubitoare de fonduri AIPAC.
RăspundețiȘtergerePakistanul se implica tot cu acordul si in interesul americanilor.
RăspundețiȘtergereTrump joaca popa prostu... nu e asa prost. Tot scandalul cu Tucker si Kent eu cred ca e facatura.
Trump doar face teatru de proasta calitate...
Scopul e sa tina stramtoarea blocata... iar tinta nu e Iranul ci restul jucatorilor importanti si in principal China.
Sigur vor ocupa iar daca nu pot vor demola infrastructura prin care Iranul vinde petrolul.
Mi se pare mie sau tonul tău e destul de pozitiv când cine vorba de aocialialistii ca Pedro. O sa vezi când acaparează for ca o sa fie mai rău ca în pandemie.
RăspundețiȘtergereDane, din pacate, da, a scris cineva mai sus, Rich Starry si Elpis s-au reintors... nu au trecut de americani.......
RăspundețiȘtergereLucruri interesante.... "Sursa din Moscova a fost atunci discretă. "Există o opinie la Moscova că Trump poate fi mituit să accepte condițiile Rusiei pentru rezultatul războiului pe câmpul de luptă ucrainean. Asta necesită încredere în șantajist pentru a accepta mită, a-și onora promisiunile. Știm că Trump nu știe – niciun american cu care avem de-a face nu o face."
RăspundețiȘtergereAceasta face referire la încrederea președintelui Putin în Kirill Dmitriev, negociatorul său cu administrația Trump și pentru crearea unor vehicule comune de investiții pentru a da mită lui Trump, familiei și prietenilor săi. Opinia majoritară a Consiliului de Securitate este că Putin face o greșeală de judecată strategică cu Dmitriev; că schemele de mită ale lui Trump vor eșua întotdeauna să respecte condițiile Rusiei; și că Trump însuși, sau succesorul său desemnat, fie Donald Trump Jr, fie Eric Trump, ar putea să nu reușească să-și păstreze puterea. Nimic din toate acestea nu poate fi spus în public."
Pina acum ... e clar ca Iranul nu pierde. Restul sunt speculatii.
RăspundețiȘtergereSUA pierd in momentul in care o sa plateasca despagubiri - asa cum ar fi normal.
Oricum ... trebuie sa remarcam "trendul" ... adica directia evenimentelor ... si directia nu e favorabila SUA.
F. f. putine state au luat o pozitie clara contra USRael ... asta e partea cea mai trista a povestii ...
... incercati sa va aduceti aminte de povestea ukr ... si luati in calcul ca rusiii si ukr sunt vecini ... si ukr omorau la etnici rusi de prin 2014?
CE REPEDE A REACTIONAT OPINIA PUBLICA INTERNATIONALA ...
( mare razboi mare ... unde se sparg tevile din mare si nu se sparg tevile de pe uscat ...)
SHOW MUST GO ON !
Nu exista certitudini in acest moment. Eu v-am mai scris ca va fi o pace negociata intre toti trei, si ca probabil Israelul va revendica parti din sudul Libanlui. Deja nu mai este o banuiala (cum am gandit eu atunci), faptul ca Israelul a avansat in nord.
RăspundețiȘtergerehttps://www.stiripesurse.ro/netanyahu-nu-prea-este-de-acord-cu-armistitiul-anuntat-de-trump-in-liban-israelul-nu-va-pleca-acolo-ramanem_3878208
„Acolo vom rămâne. Nu plecăm”, a spus el.
Se negociaza.
https://www.facebook.com/share/v/1Dnq6cfLzx/?mibextid=wwXIfr
RăspundețiȘtergere