Expulzarea ca strategie

Cu ceva vreme în urmă vorbeam despre posibilitatea ca anumite state problemă(exemplificam cu Grecia) să fie excluse din zona euro pentru protejarea monedei unice. De asemenea, tot atunci am lansat o ipoteză referitoare la posibilitatea ca, la un moment-dat, să se pună probleme excluderii fizice din UE a statelor care nu reuşesc să îndeplinească minimul de condiţii economice. La momentul respectiv, mai mulţi cititori "m-au tras de urechi" argumentând că nu există modalităţi legale pentru niciuna din excluderi. Totuşi, inexistenţa la momentul actual a unor precizări legale nu exclude ca, pe viitor, mecanismele descrise să fie legiferate.

Parcă pentru a contrazice opiniile din ce în ce mai vehement exprimate în presa internaţională, oficialii europeni au dat declaţii de presă în care explicau în termeni categorici de ce un anumit stat nu poate fi exclus din zona euro. Totul a culminat cu o ieşire la rampă a lui Jean Claude Trichet care, de asemenea, şi-a exprimat clar îndoiala referitoare la posibilitatea excluderii. În acelaşi interviu însă, şeful BCE a dat asigurări că Grecia nu va fi ajutată de către instituţia pe care o conduce subliniind că toată responsabilitatea pentru corectarea haosului din finanţe aparţine numai şi numai executivului grecesc.

Aşa cum am mai afirmat în mai multe rânduri, când vine vorba de oficialii europeni, trebuie să fim foarte atenţi atunci când dau declaraţii categorice. Şi aceasta pentru că, tradiţional, europenii nu sunt categorici, lăsând întotdeauna portiţe pentru dezvoltări ulterioare. Când avem de-a face cu o declaraţie categorică, e bine să ne gândim la ce este mai rău deoarece, întotdeauna ea este dată pentru a masca o acţiune care se desfăşoară în spatele uşilor închise.

Evident, ceea ce am scris până acum s-ar fi putut califica la categoria "opinii personale" şi probabil aş fi amânat publicarea unui asemenea articol. Ei bine, motivul pentru nu am amânat ţine de apariţia primului "caiet de studii" referitor la expulzarea din EMU şi UE. Studiul se numeşte "Withdrawal and expulsion from the EU and EMU: some reflections" şi a apărut sub auspiciile ... Băncii Centrale Europene în decembrie 2009. Desigur, este vorba despre o serie de reflecţii juridice referitoare la spinoasele probleme ale expulzării şi secesiunii. Este primul studiu de acest tip care apare şi care sugerează necesitatea existenţei unui framework pentru acoperirea acestor situaţii. Surprinzător, din studiu reiese că, după adoptarea Tratatului de la Lisabona, există căile legale atât pentru expulzare cât şi pentru secesiune. Interesant, nu-i aşa?

Cei interesaţi de acest subiect pot lectura integral materialul ataşat acestui articol. Nu în ultimul rând amintesc faptul că, în mod cu totul surprinzător, autorul studiului se numeşte Phoebus Athanassiou.

A doua consideratie inoportuna

În urma unor comentarii referitoare la curs, cred că este foarte util să înţelegem ce se întâmplă cu adevărat pe piaţă. Avem la ora actuală previziuni pe curs care acoperă întreg spectrul de interese. În timp ce băncile locale fac presiune pentru aprecierea leului(prin previziunile mai mult decât optimiste), anumite bănci externe văd lucrurile în sens contrar. Aşa se face că previziunile publicate acoperă tot spectrul cuprins între 3.9 şi 4.6.

Realităţile de pe teren nu sunt deloc confortabile. BNR a înscris dobânda de intervenţie pe un trend accelerat-descendent din dorinţa de a impulsiona creditarea(aceleaşi lucruri le-au făcut şi economiile mari, însă banii refuză să intre în creditare), investiţiile străine s-au prăbuşit, iar economia locală este în continuare nefuncţională. Sunt doar câteva argumente care sugerează că deprecierea monedei naţionale este nu numai posibilă, ci necesară.

Tabăra adversă vine cu argumente penibile. În primul rând se reactivează "teza speculatorilor" care trimit în disperare bani de la Londra. Aceasta este preluată cu frenezie de fluxurile locale de informaţii, dar nu se explică motivele acestui comportament straniu. Nu văd niciun investitor atât de nebun încât să arunce banii pe o piaţă junk fără un motiv anume(carry trade? să fim serioşi!). Un alt argument penibil ţine de aşa-numitul "context regional", cu toate că economiile din zonă prezintă diferenţe majore, care nu justifică un comportament similar. De asemenea, se vorbeşte despre îmbunătăţirea contextului economic în ţările dezvoltate şi revenirea apetitului pentru risc al investitorilor, ceea ce este corect. Într-adevăr, în economiile dezvoltate există o oarecare exuberanţă a unor investitori care consideră că "The Great Recession" se apropie cu paşi repezi de sfârşit, aceasta împingându-i spre căutarea rapidă de oportunităţi chiar şi pe pieţele exotice. În cazul în care un asemenea comportament s-ar materializa pentru România ar trebui să simţim acest lucru nu numai prin misterioasele fluxuri ci prin dezgheţarea unor domenii economice. Până acum nu s-a simţit nimic.

În concluzie cred că ne aflăm din nou(a câta oară?) în mijlocul unei intoxicări majore, motiv pentru care consider că actuala traiectorie a cursului este imprimată numai şi numai de către oficialii români prin intermediul BNR, într-o manieră cât se poate de arbitrară. Singurii beneficiarii acestei politici sunt băncile şi politicienii de la putere. Restul este reprezentat de cei care vor suporta în viitor costurile acestei noi exuberanţe consumiste. De altfel, acesta este și scenariul pe care pariază artizanii din spatele mișcării actuale: impulsionarea consumului similar perioadei 2000-2007, chiar dacă mișcarea este echivalentă cu creșterea datoriilor. Întrucât politic se dorește creștere economică, facem creștere economică. Ne costă mult? Nicio problemă, orice exces costă pe lumea asta!

Personal fac parte dintre cei care au pariat împotriva leului(a se citi evitarea păstrării lichidităţilor în această monedă) încă de când era la "nivelul 3.3", iar experţii gen Libocor prognozau o continuare a aprecierii monedei naţionale. Pentru moment nu vad niciun motiv să mă întorc la leu. Fundamental stăm prost, iar perspectivele sunt și mai proaste. Argumentul referitor la rezervele valutare nu se susține. Într-adevăr, din comunicatele BNR arată mare, dar diavolul stă în detalii. A văzut cineva un comunicat oficial cu structura rezervelor? Eu unul nu, dar poate că nu sunt atât de bine informat...

Cine a castigat din criza?

Triplul asalt

Unul dintre elementele forte ale ale sistemului american este reprezentat de capacitatea de autocorecţie. Pentru unii această afirmaţie sună axiomatic, în timp ce pentru alţii reprezintă o mare tâmpenie. Eu însă cred cu tărie că locul pe care-l ocupă SUA în lume se datorează modalităţii în care sistemul american reuşeşte să înveţe din greşeli şi excese. Foarte puţini ştiu despre luptele duse de administraţia SUA cu Rockefeller în perioada în care Standard Oil devenise un monopol de facto. Chiar şi după adoptarea legislaţiei anti-trust, Rockefeller a încercat să-şi diversifice deţinerile în companiile concurente, astfel încât, în final, să rezulte un conglomerat al cărui conducătător să fie tot el. Nu i-a mers, iar aceasta este o lecţie pe care oricine ar trebui s-o cunoască. Problemele de atunci au ajutat la conceperea unei legislaţii dure care au evitat de-a lungul timpului monpolizarea unor domenii(vă mai amintiţi de procesul generat de diferendul Microsoft-Netscape?).

Până acum, criza economică generată de excese şi manipulări inimaginabile nu a dat răgazul necesar tragerii unor concluzii. Nu s-au auzit decât câteva critici din partea unor politicieni, însă acţiunile de stabilire a vinovăţiilor s-au lăsat aşteptate. Mulţi, printre care şi subsemnatul, au considerat că, uşor, uşor se va lăsa o linişte suspectă care va face uitate vinovăţiile în acest caz. Ei bine, sunt pe cale să-mi schimb opinia, cu toate că mulţi mă vor critica pentru asta. Să vedem faptele!

Ron Paul, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai sistemului financiar american a deschis focul asupra FED cerând un audit al instituţiei în cauză. Probabil pentru mulți, această știre nu reprezintă o noutate. Într-adevăr, în prima fază, Ron Paul a fost învins de sistem, dar se pare că a pierdut doar o luptă, nu și războiul. Inițial am asistat la o eschivă puternică a FED care a încercat să se ascundă sugerând că are nevoie de independență deplină pentru a putea funcționa corespunzător. Cu toate acestea, optica politcienilor americani pare că s-a schimbat, iar ideea auditării FED-ului nu a fost nicidecum abandonată.

Timothy Geithner spunea recent că auditarea FED "is a line that we don’t want to cross". Probabil că are dreptate, dar numai în ceea ce-l privește. Și aceasta pentru că se află în mijlocul unui scandal din care mi-e greu să cred că va ieși neșifonat. Este vorba despre un schimb de emailuri între New York FED și AIG în care li se solicita ultimilor să nu dea detalii legate de despăgubirile plătite. Despăgubiri care, într-o proporție covârșitoare mergeau la Societe Generale, Goldman Sachs etc. Este evident că acest scandal încă nu a izbucnit, iar voci din ce în ce mai insistente susțin că Geithner ar cam trebui să-și facă bagajele.

Nu în ultimul rând amintesc despre constituirea Financial Crisis Inquiry Commission.Scopul acestei comisii este acela de a analiza atât cauzele care au condus la declanșarea crizei cât și modalitatea în care autoritățile au luptat împotriva efectelor acesteia. Deocamdată au fost audiați principalii actori ai crizei(și marii ei sforari): Lloyd Blankfein(Goldman Sachs), Jamie Dimon(JPMorgan Chase), John Mack(Morgan Stanley) și Brian Moynihan(Bank of America). Nu voi insista asupra frazelor care au făcut deliciul presei deoarece au apărut pe toate fluxurile de informații și probabil sunt cunoscute de toată lumea. Voi aminti însă că sunt aproape convins că această comisie își va respecta scopul de a prezenta cu lux de amănunte adevăratele cauze care au condus la actualele probleme. Și, probabil, în urma constatărilor, vom vedea și o legislație ceva mai strictă.

Toate acestea sunt elemente ale unui puzzle care ne arată adevărata Americă, cea capabilă să se reinventeze de fiecare dată când e nevoie. Probabil mulți mă vor considera puțin exaltat, dar eu cred că suntem într-o situație similară cu cea de pe vremea când Standard Oil făcea legea. Și atunci lucrurile păreau imposibile, dar, până la urmă, ceea ce ce a rezultat a fost o legislație care a permis limitarea exceselor. Sper să vedem același lucru și în obtenebrata lume financiară.

Expertii

Andrei Gheorghe angajat al Ministerului de Finanţe! Funcţia: MUCI!
Dan Bittman angajat al Ministerului de Finanţe! Funcţia nu se ştie.
Peste aceştia tronează Vlădescu! Funcţia: ministru şi epicurean.
Peste Vlădescu este BOC. Funcţia: prim ministru şi lingău.
Peste Boc este Băsescu. Funcţia: preşedinte şi bagabont.
Probabil ar mai fi trebuit să amintesc de udrea, berceanu, videanu, blaga s.a.m.d.

În rest, comentariile nu au niciun sens deoarece simpla enumerare a acestor nume spune totul. Sunt ferm convins că s-a găsit formula ideală pentru ieşirea din criză. Mai amintesc doar că, în tot acest coşmar, nu trebuie să uităm un singur lucru: prostia asta o să ne usture. Rău de tot!

P.S. Acest articol este un pamflet, ca de altfel tot ceea ce se întâmplă în ultima perioadă. :-))

Google China - End of Story

Un masiv atac asupra infrastructurii pe care o are în China se pare că va sta la baza deciziei Google de a părăsi China. Cu toate că atacul a fost iniţiat din Taiwan, investigatorii spun că atacatorii au legături puternice cu guvernul chinez, deoarece au fost afectate conturile de mail ale unor activisti pentru drepturile omului.

Răspunsul Google la acest atac este unul radical întrucât a anunţat că va renunţa la cenzură, o adevărată sfidare pentru guvernul chinez. Probabil această acţiune va face autorităţile să reacţioneze la fel de puternic, nefiind exclusă o "blocadă" asupra site-urilor google. Deocamdată nu s-a auzit nimic dinspre "tabăra adversă", întârzierea este cauzată de birocraţia specifică Partidului Comunist Chinez.

Pentru compania din Mountain View, China nu reprezintă o mare sursă de venit, cu toate că naţiunea asiatiatică are cel mai mare număr de internauţi din lume. De altfel, Google nu este singura companie americană care nu reuşeşte să obţină veniturile dorite din China. Înaintea sa, eBay şi Yahoo au abandonat tentativa de expansiune, preferând să-şi vândă business-urile de-acolo unor companii locale în schimbul unor participaţii minoritare.

Evenimentul pe care l-am descris se pare că pune punct business-urilor americane pe piaţa internetului chinezesc. O piaţă complicată, în care chiar dacă îndeplineşti cerinţele aberante ale Guvernului tot eşti privit cu suspiciune. Rămâne să vedem dacă acest incident va declanşa reacţii ale autorităţilor americane. Cu toate că pentru unii pare minor, incidentul are toate şansele să se transforme în picătura care umple paharul. Vom asista la un exod al companiilor americane din China? Rămâne să vedem, dar eu unul cred că acesta este începutul unui război politico-economic de mare amploare.

Un euro si mai multe dileme

Aprecierea excesiva a monedei europene este o problemă importantă pentru unele state dezvoltate precum Germania. Nivelul la care a ajuns euro face ca importurile să pară ieftine, iar produsele exportate din ce în ce mai puţin atractive. Dacă la începutul crizei întărirea monedei a avut ca efect "disciplinarea" economiilor din zonă şi eficientizarea proceselor interne ale firmelor din statele membre, continuarea actualei situaţii nu face altceva decât să încarce excesiv nota de plată a UE.

Argumentele în favoarea devalorizării euro ţin nu numai de impulsionarea economiei continentale, ci şi de realităţile de pe teren. Trebuie să recunoaştem că, la ora actuală, avem de-a face cu un haos structural al zonei şi cu o necesitate stringentă de cristalizare a politicilor comunitare. În timp ce întreaga politică monetară a euro este a Băncii Centrale Europene, politica fiscală aparţine în totalitate statelor membre. Lucrurile au funcţionat bine atâta timp cât termenii pactului de stabilitate au fost respectați de către membri, dar, o lovitură puternică precum actuala criză economică, a demonstrat fragilitatea tratatelor care guvernează zona. Am avut de-a face cu o imposibilitate a statelor membre de a-şi ţine sub control deficitul bugetar și de o lipsă totală de coordonare. Comisia Europeană, cea care ar fi trebuit să se implice activ în strategia de luptă cu criza a dovedit până acum o crasă incompetență și o lipsă totală de viziune. Practic absolut toate măsurile au fost lăsate la latitudinea guvernelor membre, fără niciun master plan. Iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Dacă luăm numai cazul Greciei, al cărei deficit bugetar oficial  este de 12.5%(neoficial se vorbește de 14.5-15%) putem avea o imagine cât se poate de clară asupra gravelor dezechilibre cu care ne confruntăm. Grecia nu este însă singura oaie neagră, ea fiind inclusă în grupul așa-numitelor state PIIGS(Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania) care, la fel ca și Grecia, au finanțele publice în aer. Evident, lumea se uită preponderent către ele deoarece sunt cunoscute excesele de care pot da dovadă politicienii acelor state. Numai că situația este explozivă și în nucleul dur. Deocamdată plutește o tăcere suspectă deasupra Franței, dar inițiativele lui Sarkozi(gen cea pentru taxarea publicității google) nu semnalizează altceva decât o foame maladivă de bani.

În mod cert, în Europa trebuie tranșate mai multe probleme, iar responsabilitatea deplină aparține politicienilor. Este un task important care necesită implementarea unor politici economice comune de-a lungul și de-a latul Continentului. Numai că, o asemenea abordare ar putea avea ca efect o renaștere a naționalismelor sub presiunea instituirii unei discipline transcontinentale. Problema e că însăși noțiunea de disciplină are infinite conotații în Europa.

P.S. Se pare ca am avut dreptate in ceea ce priveste Grecia. Mai multe detalii aici: http://www.ft.com/ .