Cu ceva vreme în urmă vorbeam despre posibilitatea ca anumite state problemă(exemplificam cu Grecia) să fie excluse din zona euro pentru protejarea monedei unice. De asemenea, tot atunci am lansat o ipoteză referitoare la posibilitatea ca, la un moment-dat, să se pună probleme excluderii fizice din UE a statelor care nu reuşesc să îndeplinească minimul de condiţii economice. La momentul respectiv, mai mulţi cititori "m-au tras de urechi" argumentând că nu există modalităţi legale pentru niciuna din excluderi. Totuşi, inexistenţa la momentul actual a unor precizări legale nu exclude ca, pe viitor, mecanismele descrise să fie legiferate.
Parcă pentru a contrazice opiniile din ce în ce mai vehement exprimate în presa internaţională, oficialii europeni au dat declaţii de presă în care explicau în termeni categorici de ce un anumit stat nu poate fi exclus din zona euro. Totul a culminat cu o ieşire la rampă a lui Jean Claude Trichet care, de asemenea, şi-a exprimat clar îndoiala referitoare la posibilitatea excluderii. În acelaşi interviu însă, şeful BCE a dat asigurări că Grecia nu va fi ajutată de către instituţia pe care o conduce subliniind că toată responsabilitatea pentru corectarea haosului din finanţe aparţine numai şi numai executivului grecesc.
Aşa cum am mai afirmat în mai multe rânduri, când vine vorba de oficialii europeni, trebuie să fim foarte atenţi atunci când dau declaraţii categorice. Şi aceasta pentru că, tradiţional, europenii nu sunt categorici, lăsând întotdeauna portiţe pentru dezvoltări ulterioare. Când avem de-a face cu o declaraţie categorică, e bine să ne gândim la ce este mai rău deoarece, întotdeauna ea este dată pentru a masca o acţiune care se desfăşoară în spatele uşilor închise.
Evident, ceea ce am scris până acum s-ar fi putut califica la categoria "opinii personale" şi probabil aş fi amânat publicarea unui asemenea articol. Ei bine, motivul pentru nu am amânat ţine de apariţia primului "caiet de studii" referitor la expulzarea din EMU şi UE. Studiul se numeşte "Withdrawal and expulsion from the EU and EMU: some reflections" şi a apărut sub auspiciile ... Băncii Centrale Europene în decembrie 2009. Desigur, este vorba despre o serie de reflecţii juridice referitoare la spinoasele probleme ale expulzării şi secesiunii. Este primul studiu de acest tip care apare şi care sugerează necesitatea existenţei unui framework pentru acoperirea acestor situaţii. Surprinzător, din studiu reiese că, după adoptarea Tratatului de la Lisabona, există căile legale atât pentru expulzare cât şi pentru secesiune. Interesant, nu-i aşa?
Cei interesaţi de acest subiect pot lectura integral materialul ataşat acestui articol. Nu în ultimul rând amintesc faptul că, în mod cu totul surprinzător, autorul studiului se numeşte Phoebus Athanassiou.
