Despre sanatate cu furie

Departe de mine gândul că aș putea fi un observator echidistant al situației, mai ales că părerile mele despre cei care se află acum la putere au fost cât se poate de transparente și sunt cunoscute de cititorii blogului. Departe de mine gândul că aş putea fi unul dintre cei  care se pricep la sănătate. Dar, oare sunt necesare aceste lucruri pentru a te pronunţa asupra problemei? Şi, pentru a-i înrăi şi mai mult pe cei care vor contesta ceea ce spun în continuare, voi afirma şi că am fost clientul actualului sistem de sanatate doar meteoric, cel mai mult prin copilărie. Modul în care-mi duc viaţa a făcut în aşa fel încât, de fiecare dată când am avut diverse probleme medicale, să fiu nevoit să apelez la medici din afara ţării, astfel încât am fost oarecum departe de ceea ce se întâmplă aici.

Acestea fiind spuse să trecem la subiect. În primul rând voi afirma că, în condiţiile în care peste 80% dintre oameni sunt împotriva aşa zisei reforme servite de Cotroceni, încăpăţânarea unui personaj de a o impune e iraţională. Desigur ne putem întreba dacă cei care se opun au dreptate, mai ales că oficialii din zona puterii afirmă apăsat că acela era doar un proiect supus dezbaterii, nicidecum o variantă finală.  Aşa să fie? Oare, în cazul în care amploarea mişcărilor anunţate nu l-ar fi speriat pe jucătorul de serviciu al patriei, n-am fi avut de-a face cu o nouă asumare la care nişte parlamentari imbecili ar fi rămas lipiţi în scaune pentru a pune mâna pe banii distribuiţi generos(şi ilegal) de piticul porno al politicii mioritice?  Sunt câteva întrebări la care răspunsul cred că e dinainte cunoscut.

Se spune că sistemul actual de sănătate e prost, că e ineficient, că se fură s.a.m.d. Nu a spus încă nimeni cine i-a numit în funcţie pe oamenii care se fac vinovaţi de aceste furturi. Mai mult, nu am aflat încă cine sunt cei care fură. A explicat cineva până acum cum s-au sifonat banii, s-a făcut vreo anchetă? Așa-zisele investiții erau oportune? Unde e punctul vulnerabil al sistemului? De ce doctorii câștigă atât de puțin în condițiile în care contribuțiile pentru sănătate sunt atât de mari? Totuși, unde se duc banii? Și, ar mai fi o întrebare: banii colectați pentru sănătate ajung toți în sistem sau se mai sifonează oficial(via MF) pe traseu? Sunt întrebări legitime cărora trebuia să li se găsească un răspuns. În cazul în care nu știm cauzele e normal să schimbăm un sistem din rădăcini? De ce trebuie să le dăm dreptate așa-zișilor reformatori și să nu ne punem întrebări, precum oamenii ieșiți în stradă? În cazul în care principala problemă a sistemului este reprezentată de furturi înseamnă că, în primul rând, trebuie demarate procedurile de recuperare a banilor furați. Iar recuperarea acestor bani nu se face în niciun caz prin schimbarea legislației. 

A conștientizat oare cineva că omul de rând nu refuză plata la doctor? Sistemul a supraviețuit până acum datorită atențiilor care sunt date doctorilor. Departe de mine de a fi de acord cu această practică, dar trebuie să fim conștienți de faptul că așa merg lucrurile: pacientul e mulțumit pentru că știe că banii lui ajung exact la cine merită, iar medicul își mai rotunjește venitul mizerabil(dacă venit se poate numi acea jignitoare sumă). De ce refuză oamenii coplata deoarece teoretic ar însemna o oficializare a atențiilor? Răspunsul e simplu: pentru că banii respectivi ar fi sifonați de aceeași mafie obtenebrată în timp ce medicii nu ar simți absolut nimic. Cu alte cuvinte, e ineficientă!

E simplu să spui că impunerea unui sistem privat(pe bani publici, trebuie subliniat acest lucru!) este panaceul sistemelor de sănătate. Experiența a arătat că la noi se ajunge la monopol(așa cum va deveni semi-privatul sistem de sănătate), la creșteri nejustificate de prețuri în beneficiul unor șmecheri care, în acest moment, sunt lobby-știi așa-zisei reforme. O hartă publicată în urmă cu câteva zile de Hotnews face o radiografie a diverselor sisteme de sănătate ale Europei. Cred că e interesant de observat pe acea hartă că în numai patru țări din Europa numărul de asigurați suplimentar este majoritar(asigurare suplimentară nu înseamnă obligatoriu asigurare privată!). În aceste condiții este oare OK să trecem brusc  întregul sistem de sănătate în mâna asigurătorilor privați? În câte alte țări din lume(cu excepția SUA) sistemul de sănătate mai este privat? Și ar mai fi ceva de clarificat: în câte țări din lume statul colectează banii pentru asigurătorii privați?

Atunci când te apuci să schimbi un sistem - unul dintre principalele elemente ale contractului social - o faci pornind de la un principiu. ”Să nu se mai fure” nu e un principiu, e o neputință a unui stat care a încetat de mult să mai existe. Nu ne-a spus nimeni dacă avem de-a face cu un sistem bazat pe solidaritate sau pe unul bazat pe responsabilitate. Ceea ce s-a făcut însă a fost o hoție ordinară: propunerea unui sistem care ar forma o nouă generație de băieți deștepți în sănătate. Dacă vrem să facem un sistem pur privat de ce este limitat numărul asigurătorilor? Lasă-l liber dacă nu vrei s-o pui de-un blat. Lasă-mă și pe mine să fac o societate de asigurări în sănătate și nu-mi impune să am nu știu câte decenii experiență deoarece pe piețele de pe care vin noii stăpâni ai sănătății nu-mi dă voie nimeni să mișc un deget! De ce trebuie să le facem unora concesii în condițiile în care, pe piețele din care aceștia provin, firmele autohtone n-au parte decât de faulturi? Sau, ca să fie și mai corect, obligă ”experimentații asigurători străini” să participe în societăți administrate privat în care statul român e majoritar(investitorul are drept de administrare, iar statul drept de veto). 

În concluzie voi spune că, prin această nebunie cu efect inflamant, nu s-a făcut absolut nimic. Din sistem va continua să se fure atâta timp cât instituțiile statului nu-și vor face datoria. Dacă-l privatizezi acum nu vei face altceva decât să transformi un furt ordinar într-unul perfect legal. Și voi încheia cu un exemplu clasic: până la privatizare, Petromul era căpușat de diverse firme ale potențaților zilei; după privatizare nu mai e căpușat, dar profitul s-a mutat în buzunarul altui stat în condițiile în care subsolul țării a devenit practic un monopol privat al OMV. Experiența arată că niciunul dintre cele două modele nu e de urmat. Dar poate că ne vom uita cu ceva mai multă atenție la MOL, PKN Orlen sau CEZ. Acestea sunt modelele de urmat pentru noi. Și, să nu uit: panaceul e o iluzie! 

Cum sa cresti organe

Principalul motiv pentru care am programat aceste filme este legat de reacțiile stârnite de articolul anterior, în special neîncrederea unora în ceea ce privește cercetările despre care vorbeam. Reafirm faptul că cercetările menționate sunt în stadiu de finalizare, iar neîncrederea arătată de unii dintre cititori este nejustificată. Continuăm să evoluăm, aceasta este vestea bună!

Clipurile de mai jos sunt înregistrate la TED în 2010 și 2011 și prezintă evoluția unui proiect incredibil. Dacă aveți impresia că e vorba de SF, revedeți clipurile. Între timp, doctorul Atala a evoluat fabulos și e pe cale să finalizeze proiectul din ultimul clip, adică producția efectivă de rinichi. Nu cred că trebuie să explic ce înseamnă acest lucru, câți oameni ar putea fi salvați simplu cu ajutorul tehnologiei revoluționare de reproducere a organelor. La fel de adevărat însă este faptul că, așa cum arată Atala în ultimul clip, cercetările în acest domeniu sunt extrem de vechi, primele idei fiind expuse la începutul secolului trecut. Nu-mi rămâne decât să vă invit să urmăriți cele două clipuri incredibile și să conștientizați fantasticul salt care urmează să fie făcut atunci când tehnologia lui Atala va deveni pe deplin funcțională. 

Update: Pentru cei interesati, inca un clip:
http://bloom.bg/iK4Vto#ooid=pjb3hoMjqBlYvdzmRXR52tEkY2IzT-9h

Directii novatoare

O să încep destul de rapid, fără alte introduceri inutile. Ceea ce doresc să subliniez în acest post este legat de principalele trenduri asupra cărora cred că e timpul să ne concentrăm puternic. Şi aceasta deoarece cred că suntem în momentul în care se consolidează fundaţiile unor direcţii deosebit de importante ca urmare a unor rezultate palpabile din zona cercetării. Dacă până acum ne plângeam că nu exită nimic palpabil în zona inovaţiei, ceva care să ne rupă de modelul actual, iată că veştile bune încep să apară, iar viitorul chiar pare a prinde contur.

Voi începe cu două realizări deosebit de interesante ale cercetătorilor de la Stanford University. Este vorba de mult prea complicata problemă a stocării energiei electrice, adică banalele baterii care, prin prisma cercetărilor recente, par a evolua către un nou nivel. Ambele descoperiri sunt aplicaţii directe ale nanotehnologiei şi promit lucruri la care ne e greu să visăm în prezent. Voi începe cu proiectul care va avea cea mai mare aplicabilitate în viitorul apropiat: un acumulator de mare putere, cu o durată mare de viaţă, capabil să stocheze energia electrică produsă în exces. La ce este necesar un asemenea acumulator? E simplu: la stocarea energiei provenite din diverse surse, dar cu preponderenţă din cele regenerabile. Cum vântul nu bate mereu, la fel şi soarele nu străluceşte întotdeauna. Mai mult, sunt cunoscute cazurile în care avem nevoie de energia provenind din anumite surse mult mai târziu decât atunci când este produsă. Ei bine, cei de la Stanford şi-au propus să rezolve această problemă şi se pare că au reuşit: mega-acumulatorul pe care-l propun va avea o viaţă lungă, reuşind să reziste la nu mai puţin de 40 000 de cicluri complete de încărcare descărcare fără a-şi pierde din capacitatea de stocare(mai mult, acumulatorul este capabil să realizeze deosebit de rapid atât încărcarea cât şi descărcarea sa, ceea ce-l face deosebit de fezabil) . Deocamdată, din acest proiect a fost dezvoltat doar electrodul care este construit din ... cupru. Întreg proiectul îşi propune să utilizeze materiale comune şi ieftine ceea ce ne duce cu gândul la o tehnologie ieftină, capabilă să se dezvolte deosebit de rapid. Dacă acest proiect va fi finalizat, vom intra, cu siguranţă, într-o nouă etapă în care am putea avea parte de independenţă energetică personală, lucru benefic în special pentru locaţiile aflate în afara acoperirii diverselor sisteme energetice integrate. 

Ajunşi în acest punct, o să aduc în prim plan şi cea mai recentă descoperire a celor de la Stanford: o tehnologie care permite prelungirea timpului de utilizare a comunelor acumulatoare litiu-ion de zece ori. Practic, prin utilizarea unor nanotuburi de siliciu s-a reuşit reinventarea acumulatorilor li-ion care au parte de o nouă tinereţe. Ce înseamnă aceasta e simplu de imaginat: de la laptopul capabil să mergă numai pe baterie timp de câteva zile, la automobilele electrice având o autonomie de ... 1000 Km. Sună promiţător nu-i aşa? Putem spune că, prin cele două descoperiri, Stanford devine un fel de Mecca a cercetărilor în domeniul acumulatorilor, iar finalizarea acestor proiecte poate impulsiona, fără doar şi poate, întreaga economie.

Alt domeniu în care intuiesc vremuri turbulente, cu răsturnări spectaculoase de situaţie este cel al sănătăţii. Prăfuita industrie farma se află în centrul numeroaselor suspiciuni şi, colac peste pupăză, multe medicamente intră în neprofitabila zonă a genericelor. Noile cercetări nu fac altceva decât să lanseze versiuni actualizate ale genericelor pe care le marketează precum detergenţii. Ei bine, iată că sunt două firme care vor să facă posibilă determinarea completă a genomului uman individual. Astfel, printr-un set de analize al căror cost n-ar trebui să depăşească (atenţie!) 1000$, fiecare om va putea să-şi cunoască genomul personal. Vi se pare puţin? Aceasta deschide posibilitatea tratamentului pur personalizat, adaptat profilului genetic al persoanei, adică o adevărată revoluţie în sănătate. Este un adevărat cutremur care va schimba ierarhiile din domeniu şi va permite lucruri imposibile în prezent.

Şi, pentru că am pomenit de genom, cred că este momentul potrivit să ne concentrăm pe un proiect care vine direct din laboratoarele lui Craig Venter. Recent, acesta a anunţat că lucrează la un genom sintetic auto-replicabil. Targetul ar fi crearea unui organism artificial capabil să absoarbă dioxidul de carbon din atmosferă şi să-l transforme în combustibil. Nu cred că trebuie să explic impactul unei asemenea tehnologii. 

Sunt trei direcţii capabile să producă mutaţii spectaculoase şi să ne porteze într-o nouă lume, mult mai eficientă din punct de vedere energetic. Frumuseţea constă în faptul că noua economie se naşte exact în perioada în care realmente va curge sânge pe pieţele financiare. Acestea fiind spuse nu pot decât să afirm că ne aflăm în faţa unor noi mega-trenduri. Câştigătorii vor fi cei care vor fi capabili să le urmeze.

Afganistan

Exista viata post-Kyoto?

După ce în luna decembrie Canada a anunțat că se retrage din tratatul de la Kyoto, participanții par a fi rămas cu buza umflată. Aceasta dacă ținem cont de faptul că SUA nu sunt semnatare ale tratatului. Motivul invocat atunci de ministrul canadian al mediului a fost acela că ... tratatul îi costă foarte mult, iar aceasta reprezintă moștenirea pe care au primit-o de la fostul guvern incompetent. Putem spune, fără a greși, că s-a cam ales praful de idealurile acestui tratat deoarece a ajuns subiect de bălăcăreală politică ieftină. În același timp, trebuie să remarcăm că, în timp ce majoritatea covârșitoare a țărilor au semnat un protocol pentru supraviețuirea planetei, câteva țări ignoră voința majorității, considerându-se probabil intangibile.

Oare cât de corecte sunt asemenea comportamente? Știu, există numeroși contestatari ai tratatului de la Kyoto. Poate că un unele privințe au dreptate, dar nu trebuie uitat că acest tratat este singurul menit a reduce poluarea. În cazul în care acest tratat dispare, întreaga problemă a poluării rămâne în aer și ne întoarcem de unde am pornit, adică în haos. Există oare o portiță de ieșire din acest impas?

Desigur, primul instinct pe care l-am avut când am citit știrea din decembrie a fost să-l consider pe respectivul ministru un imbecil sinistru și aceasta pentru că un asemenea comportament nu-i poate fi permis unui ministru al mediului, indiferent de țara de proveniență. Problema însă nu se pune în acești termeni deoarece, după prosteasca decizie, întreaga construcție riscă să se prăbușească. Aceasta în condițiile în care Japonia și Rusia au anunțat voalat că nu sunt dispuse să respecte viitoarele target-uri de reducere a emisiilor toxice. Suntem oare în fața unui dezastru?

În tot spectrul de știri negative, hotărârea cu care Uniunea Europeană susține tratatul este un lucru îmbucurător deoarece este vorba de o contra-forță deosebit de importantă. Dincolo de puterea economică pe care o concentrează, UE este o piață importantă, iar determinarea oficialilor în ceea ce privește poluarea oferă numeroase oportunități de luptă împotriva repetenților planetei. Un prim element a fost Emissions Trading System care, începând cu 1 ianuarie 2012, se aplică și companiilor aeriene. Practic, de la data menționată, fiecare linie aeriană care utilizează un aeroport european este obligată să participe la schemă. Iată însă că marți, purtătorul de cuvânt al unui grup din care fac parte patru dintre cele mai mari companii aeriene chineze a declarat că membrii pe care-i reprezintă vor ignora schema europeană. În fața acestei noi lovituri, americanii și canadienii și-au frecat fericiți mâinile și s-au folosit de situație transmițând mesaje neoficiale conform cărora companiile lor vor plăti taxele pe carbon într-o altă schemă. Cu siguranță, atunci când au transmis mesajele, s-au gândit la înființarea unei suveici menite a eluda schema europeană rotunjindu-le în același timp profiturile. Răspunsul UE însă a fost extrem de clar, nelăsând nicio brumă de interpretare: companiile care nu se supun reglementărilor UE vor plăti, într-o primă fază, o taxă de 100$/tona de CO2 emis, urmând ca, în final, să li se interzică accesul pe aeroporturile europene. Este o inițiativă lăudabilă care, chiar dacă va avea ca prim efect scumpirea biletelor de avion, va încuraja reducerea emisiilor.

Acesta este doar un început, însă, în cazul în care și alte țări ar adopta schema europeană, progresele ar fi majore, iar comportamentul SUA și Canada în ceea ce privește mediul chiar nu ar mai conta deoarece ar fi constrânse să se civilizeze. Ar fi foarte interesant dacă schema care se aplică acum liniilor aeriene s-ar extinde și la produse. Cum SUA este responsabilă cu ~40% din emisii, ar trebui ca fiecare produs importat din SUA să fie taxat suplimentar cu o taxă de poluare. Astfel prețurile junk-urilor americane ar reflecta ceva mai bine pagubele produse de industria de peste Ocean.

Punând lucrurile cap la cap, putem spune că, în ciuda unor piedici de moment, sunt șanse serioase ca anumite state ignorante să fie aduse pe drumul cel drept. Și aceasta indiferent de poziția oficială în ceea ce privește mediul. Cu toate că sunt optimist în ceea ce privește subiectul poluării, nu trebuie să uităm că încă suntem la început, iar pașii care trebuie urmați sunt incomparabil mai mari și mai complecși decât ceea ce s-a făcut până acum. Dar, să nu uităm că, de cele mai multe ori, începutul e cel mai important. Să sperăm că și în ceea ce privește poluarea vom asista la o dezvoltare accelerată a tehnologiilor în urma constrângerilor financiare.

Primul esec

Nici nu am depășit bine atmosfera de sărbătoare că am consemnat un prim eșec în Europa. Dacă proverbialul optimism al începutului de an a ridicat cotațiile acțiunilor cam pe toate piețele, iată că realitatea își face simțită prezența cu brutalitate. Și aceasta se întâmplă, cu siguranță, din cauză că cele câteva zile de liniște nu au schimbat în niciun fel datele problemei. 

Dar despre ce eșec vorbim? Ei bine, este vorba despre UniCredit. Banca încearcă să strângă(cu disperare) 7.5 mld. EUR printr-o emisiune suplimentară de acțiuni. Și, pentru atractivitate, noua emisiune de acțiuni s-a făcut la un incredibil discount de 69.4% față de cotația de închidere de marți și cu 43% mai mic față de prețul teoretic de tranzacționare de după majorarea capitalului. O ofertă incredibilă, nu-i așa? Într-adevăr, însă, dacă ești sănătos la cap, nu ai cum să nu-ți pui întrebări atunci când te afli în fața unui asemenea incredibil discount. Și spun aceasta deoarece nu ne aflăm în fața unor gospodine capabile să-și spargă dinții în fața unei oferte de tigăi, ci vorbim despre investitori care, înainte de a se arunca cu capul înainte, cel puțin se asigură să nu aibă parte de vreun zid în ipotetica traiectorie.

Rezultatele acestei acțiuni frenetice au fost cele normale, dar, probabil, neașteptate pentru inițiatori. La începutul ședinței de ieri titlurile băncii au căzut cu ~10%, au fost suspendate de la tranzacționare pentru scurt timp, după care au crescut anemic cu 3.5%. A fost vârful deoarece, după acest moment de glorie, titlurile s-au înscris pe o pârtie accelerat descendentă închizând la un măreț -14.5%! Și, dacă evoluția prețului acțiunilor puțin contează pentru unii(chiar există și asemenea specimene), poate că ar trebui să vedem cam care e sentimentul pe ”piața subscrierilor”. Nu de alta, dar dacă investitorii fac coadă pentru a subscrie la noua super-ofertă, chiar nu ar mai conta pentru moment prețul de pe bursă. Cum probabil bănuiți, lucrurile stau foarte prost. Doar 11% din acționari au anunțat că vor subscrie, în timp ce ~13% au declarat că este posibil să subscrie. Restul probabil îngroașă rândurile celor care încearcă să iasă din business.

Personal consider acțiunea de atragere de bani a celor de la UniCredit prost gândită și prost lansată. Un om simplu ar spune că ”au încercat marea cu degetul” și ar avea perfectă dreptate. Previzibilul eșec al acestei tentative de consolidare a capitalului ar putea avea ca efect împărțirea în două a gigantului bancar italian. Aceasta, desigur, în cazul în care nu va apărea mult-așteptatul cavaler călare pe calul alb care să absoarbă cu nesaț toate titlurile care băltesc acum pe piață. Și cum unii așteaptă această minune, poate ar trebui să ne întrebăm din ce material ar trebui să fie fabricat un asemenea mitic personaj.

Europe at the Brink