Adevărul despre democraţie

Astăzi o să atac problema politică cea mai spinoasă, rădăcina răului pe care-l simţim, dar despre care nu vorbeşte nimeni. O să fie un material mai lung, dar vă rog să vă înarmaţi cu răbdare. De altfel, şi lungimea materialelor e menită a separa bobul de neghină.  

Atunci când spunem că „trăim în cea mai bună dintre lumile posibile” suntem ferm convinşi că avem dreptate, că, în ciuda tuturor problemelor pe care le simţim, societatea a evoluat, iar noi am ajuns într-un moment de sinteză în care toate relele trecutului au fost anulate şi, cumva, ne confruntăm doar cu probleme ale prezentului.

Cum am devenit paşalâc

„De fapt, ceea ce noi, asasinii economici, facem cel mai bine este să clădim tocmai acest imperiu global. Suntem un grup de elită alcătuit din femei şi bărbaţi care utilizează organizaţiile financiare internaţionale pentru a crea condiţiile în măsură să determine aservirea celorlalte naţiuni corporatocraţiei aflate în fruntea celor mai mari corporaţii, guverne şi bănci. Asemenea echivalenţilor noştri din Mafie, şi noi, asasinii economici, facem tot felul de favoruri. Acestea iau forma împrumuturilor pentru dezvoltarea infrastructurilor - centrale electrice, autostrăzi, porturi, aeroporturi sau parcuri industriale. O condiţie a acordării acestor împrumuturi este ca numai companiile de construcţie şi inginerie tehnologică din ţara noastră să se ocupe de respectivele proiecte. În esenţă, cea mai mare parte din bani nu părăseşte niciodată Statele Unite, fiind pur şi simplu transferaţi din conturile de la Washington către firmele prestatoare din New York, Houston sau San Francisco.

Tragicul nostru timp

V-o spun cu tristeţe şi, în acelaşi timp, cu teamă: timpul nostru se scurge mult prea repede. Noi, ca ţară, am fost infectaţi cu o boală perversă. Cei atinşi de ea văd totul în roz, nu mai identifică primejdiile şi, cu cât se instalează mai mult, cu atât îi rupe mai rău de realitate. Iar când se trezesc e prea târziu, nu se mai poate face nimic.

De ce România nu e altfel?

„Mani pulite” a fost subiectul care a ţinut prima pagină a anilor 90. Avându-l în centru pe „incoruptibilul” procuror Antonio di Pietro, operaţiunea a fost una de răsunet întrucât a adus în faţa justiţiei o grămadă de politicieni corupţi şi asociaţi de-ai acestora. Părea că mizeria iese la suprafaţă, iar societatea italiană se curăţă. Era o iluzie.

Iluzia pieţei libere

În 2004, Schwarz Group a primit din partea IFC un credit de 100 milioane EUR pentru expansiunea în Polonia. În 2007 au obţinut de la acelaşi finanţator 100 mil. EUR pentru extinderea pe pieţele din Sud-Estul Europei(în principal România şi Bulgaria), iar în 2009mai primesc 150 mil. EUR tot pentru extindere şi tot din partea BERD. BERD şi IFC au tot pompat în extinderea reţelelor controlate de Schwarz(LIDL&Kaufland).

Cartelurile care ne sufocă

Comerţul românesc este controlat de şapte entităţi: Auchan, Carrefour, Louis Delhaize Group(Cora&Profi), Schwarz Gruppe(Lidl&Kaufland), Metro AG, Coop(Selgros) şi Royal Ahold(Mega Image). Oricum am da-o, cam tot ce se vinde prin ţară trece pe la aceste mega companii. În prezent ele controlează aproape tot ceea ce mâncaţi şi beţi, detergenţii pe care-i folosiţi, dar şi o mare parte din îmbrăcămintea pe care o purtaţi, multe dintre electronicele pe care le aveţi în case s.a.m.d.

Stat şi privat

Există o căruţă de experţi cărora salariaţii de la stat le stau în gât. Ştiu, sunt imbecili, dar frecvenţa cu care repetă slogane seci şi aberaţiile pe care le spun devin la un moment dat aberante. Asta se întâmplă de pe vremea în care ticălosul naţional băsescu s-a apucat să vorbească despre „omul gras - salariatul de la stat - pe care-l cară în spate omul slab - salariatul privat”. O comparaţie tembelă, pe care numai un imbecil precum băsescu putea s-o facă.