Înainte de a începe vă voi spune că, de la o zi la alta, cărbunele atinge maxime istorice. Se caută cărbune în nebunie. Piața mondială este într-un deficit fantastic. Asta probabil explică cerbicia celor de la putere de a închide minele de cărbune și de a trimite anticipat la pensie minerii din Valea Jiului. Unii chiar cu 13 ani mai devreme! Ce-i asta dacă nu asasinat economic pe față?
Plăvanul stă mai mult plecat din țară. E precum Ceaușescu în ultimele momente ale mandatului său. Orban e aproape plecat din PNL. Chiar dacă nu pleacă, el, alături de majoritatea celor din partid, fac opinie separată. Cu siguranță că s-a pierdut „butonul” de control al acestei mase. Iar acel buton era esențial pentru încropirea unei majorități de strânsură.
Azi vom face împreună o călătorie într-o zonă fascinantă în care foarte puțini au privilegiul să-și arunce ochii. Vom penetra kilometri de sârmă ghimpată, straturi groase de zid, vom trece peste paznici fioroși pentru a pătrunde în budoarul ultrasecret al celor care stau în spatele scenei. Înainte însă de a ajunge acolo o să începem cu un banc din timpul Războiului Rece pe care, probabil, mulți îl știți.
Fără a încerca să vă induc panica, o să vă spun că informațiile pe care le am sunt extrem de ciudate. N-am o confirmare a lor, dar tind să cred că ceea ce vă compilez în continuare este cât se poate de adevărat. Cineva ne vinde. V-am spus-o de mai multe ori. Cineva a fost într-o călătorie în SUA în condiții de nabab, aparent pentru a merge la ONU. Nu acesta a fost scopul, ci participarea la o reuniune dedicată „luptei împotriva COVID”. Reuniune patronată de păpușa Biden. V-am spus cu acea ocazie că România a fost vândută pe altarul „marii resetări”. Și iată-ne în funcția de „pistă de încercare”.
De multă vreme simt nevoia să clarific o problemă care începe să devină acută. Nu de puține ori, în comentariile postate la articolele mele, se aduce mult prea ușor religia în prim plan. Sunt dese episoadele în care, în loc ca problematica discutată să fie cea legată de articol, să se alunece mult prea pătimaș spre religie. Unii ar putea fi justifica acest instinct de a aluneca spre religie prin modul în care ei își trăiesc viața: dacă trăiești cu adevărat religios, ajungi să înțelegi că absolut tot are legătură cu Dumnezeu. Mă întreb însă cu teamă: oare chiar am ajuns atât de important încât pe pagina mea să comenteze sfinții sau cei care merg pe drumul sfințeniei? Evident acestei întrebări ar trebui mai degrabă să răspundă cei care, mult prea adesea, se transformă în cruciați.
Iată că vara e de multișor trecută, nopțile încep să se lungească, iar atmosfera de afară începe să ne devină ostilă. Luat de valurile vremurilor am uitat să vă mai prezint noile apariții editoriale care promit să vă treacă într-un mod fascinant prin iarna care vine.
Azi am o postare grea, în urma căreia mă voi alege cu înjurături. Trag totuși speranța că se vor găsi oameni suficient de deschiși la minte care vor înțelege exact ceea ce vreau să transmit, mai ales în condițiile în care astfel încerc să astup o lacună gravă a identității noastre naționale.
