joi, 22 ianuarie 2009

Noua directie a crizei (China)

A scrie despre China mi se pare frustrant pentru că este o ţară pe care nu am vizitat-o. În general, când analizez o economie îmi place să privesc prin ochii celor care fac parte din respectivul teritoriu, să amestec datele reci ale statisticilor cu psihologia poporului respectiv, cu obiceiurile şi credinţele lui. Prefer să încep în acest fel pentru a vă avertiza că ceea ce voi scrie este pur şi simplu o analiză bazată pe cifre, ştiri şi concluzii proprii. Mai trebuie să menţionez că fac parte dintre cei care urmăresc frecvent site-ul web al Radio China International(probabil asta sună ciudat, dar este o experienţă interesantă) şi că mă simt atras de spiritualitatea poporului chinez, de civilizaţia şi istoria lor.

În ceea ce priveşte economia, toată lumea este tentată să considere ca punct de reper Olimpiada, practic perioada în care China şi-a dezvăluit lumii atât măreţia cât şi visele pe care le are. Numai că acel moment a trecut, iar realitatea arată cu totul altfel acum. Dacă până nu demult vedeam China ca fiind manufacturierul lumii, realităţile economice actuale s-ar putea să zădărnicească planurile Beijing-ului. În primul rând, în lumea cuprinsă de criză, lucrurile nu mai sunt atât de mari pe cât erau odată, banii nu mai sunt atât de mulţi, iar preţurile sunt mult mai atent studiate. În plus, marile economii încep să priceapă un lucru vechi de când lumea: economia înseamnă lumea reală, produţie de bunuri, vânzări reale şi mai puţin speculaţie.

Cu toate că deocamdată încă nu se vede nimic, China va simţi extrem de dureros valul crizei. În primul rând trebuie să menţionez că până şi cei mai optimişti analişti nu văd o creştere economică mai mare de 6% în acest an. Dacă 6% pentru o ţară dezvoltată înseamnă enorm, pentru China aceasta echivalează cu o prăbuşire şi poate avea efecte deosebite în plan social. Conform lui Roubini, pentru o ţară care "eliberează" anual 24 milioane de oameni pe piaţa muncii, este nevoie de o creştere economică de cel puţin 10%. În aceste condiţii, este posibil ca autorităţile să devalorizeze yuan-ul, obţinând o echilibrare temporară a situaţiei.

Ceea ce mi se pare mai grav sunt similarităţile care există între China anului 2008 şi America anilor 1929-1930. Dacă este să discutăm despre capacităţile de producţie, nu putem să nu remarcăm că, similar cu America anilor '20, China este supradimensionată. Capacităţile de producţie imense, capabile să exporte orice şi oriunde, vor fi lovite extrem de radical de scăderea comerţului mondial. În ceea ce priveşte consumul propriu, acesta nu este capabil să absoarbă decât o parte infimă din ceea ce se produce, motiv pentru care numeroase fabrici se apropie rapid de faliment. Însă falimentele din zona industriei se propagă rapid în mediul bancar şi afectează cheltuielile statului.

Un alt fenomen îngrijorător remarcat de mulţi analişti este rapiditatea cu care ies bani din această ţară. Dacă vă mai amintiţi, sfârşitul anului trecut şi începutul anului curent au consemnat scăderi ale valorii băncilor chinezeşti, sub presiunea vânzărilor iniţiate de acţionari semnificativi: Bank of America şi-a vândut participaţia la China Construction Bank(a doua bancă), RBS a negociat vânzarea deţinerilor la Bank of China (de altfel BoC a scăzut cu ~30% de la începutul anului) etc. Inversarea fluxului de bani, ieşirile precipitate de pe piaţă, precum şi celelalte fenomene conexe se pot constitui în adevărate coşmaruri pentru autorităţi care vor avea de dat lupte extrem de grele în cursul acestui an.

Voi încheia acest articol consemnând faptul că analistul Albert Edwards de la Societe Generale a lansat un semnal de alarmă extrem de tranşant: sub presiunea unui colaps al creşterii economice, China nu va mai finanţa deficitele americane, conducând economia mondială într-o nouă etapă a crizei. Semnalul de alarmă tras de Edwards este extrem de dur, iar dacă predicţiile sale se îndeplinesc(chiar şi parţial) pot spune că vom avea parte de un coşmar: "The Chinese economy is imploding and this raises the possibility of regime change. To prevent this, the authorities would likely devalue the yuan. A subsequent trade war could see a re-run of the Great Depression.... Do you really trust politicians to "do the right thing"?

7 comentarii:

  1. Apogeul crizei globale va fi adus de caderea Chinei. Ma indoiesc ca pietele globale vor permite Chinei o crestere de 6% in 2009. Viteza cu care a inceput sa cada America va micsora optiunile de crestere ale Chinei pe zi ce trece. Nimeni nu mai poate prevedea cu adevarat un buget pe un an intreg in conditiile in care mai multi parametrii din sistemul de ecuatii se depreciaza cu viteze variabile si imprevizibile

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce capacitatile de productie chineze nu s-ar converti pentru a sustine si impulsiona consumul intern si eventual al zonei asiatice din care face parte? Inteleg ca va dura ceva timp, dar exista potential (uman cel putin) pentru a sustine o economie.
    Cat despre diminuarea imprumuturilor pe care China le da USA (prin cumpararea de bonduri), cred ca ai dreptate. Iar asta va duce la colapsul USA si al dolarului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bun, să înţeleg că singura soluţie ar fi să nu mai facem nimic, să aşteptăm ca şandramaua economiei globale să se ducă dracului, şi din resturi să construim ceva mai mic, dar mai rezistent? Cam pe aici bat de vreo câteva zile ideile unora prin presa internaţională. Se poate şi asta. Care vor fi consecinţele? Păi un drăguţ de război mondial, pentru că întotdeauna statele şi-au scos în exterior conflictele interne care nu mai puteau fi gestionate altcumva.
    Poate că un efort de imaginaţie şi renunţarea la unele dogme ale "economiei de piaţă" ar da rezultate mai bune. Dar pentru asta trebuie să fim conştienţi că nu există soluţii individuale la problemele ridicate de această criză. Motiv pentru China să-şi concerteze politicile cu acelea ale altora.

    RăspundețiȘtergere
  4. S-ar putea ca paradigma economica in care gandim sa nu se aplice intergral Chinei. Desi este adevarat ca depinde in foarte mare masura de exportul pe pietele occidentale China mai are niste asi in maneca. In primul rand, sistemul de organizare politica care este in esenta o dictatura si care-i permite decizii rapide si hotarate (ex. discutia pe un plan Paulson nu ar exista in China). In al doilea rand, populatia Chinei depaseste populatia combinata a Europei, Rusiei si Americii de Nord. Adica este in sine o piata imensa ce poate constitui un debuseu in ciuda faptului ca e o populatie saraca. Al treilea element il constituie nivelul redus al costurilor de productie din China. Cumva cumva eu cred ca vor reusi mai degraba sa vanda chinezarii ieftine inaintea produselor mai scumpe occidentale. Si sa nu mi mai spuneti ca nu se cumpara tenesi...
    Tind sa cred ca actuala criza va lovi mult mai putin Asia in general si va afecta mai mult Europa si America de Nord ajunse cumva la o scadenta a modului lor de trai.

    RăspundețiȘtergere
  5. Deja s-au publicat estimarile oficiale pentru 4Q - 6.8%.

    Cifra este mica, practic o recesiune; consumul de energie electrica este negativ, YoY.

    Brad Setser argumenteaza - corect, zic eu - ca atat vreme cat China va avea un surplus de cont curent,vor cere active straine.

    Desi pare contraintuitiv, o recesiune a Chinei (o tara unde practic nu exista credite de consum) nu va regla automat surplusul lor de cont curent, avand in vedere ca fundamental, populatiile asiatice sunt "savers", cu aplecare spre reducerea curelei si a consumului in astfel de vremuri.

    RăspundețiȘtergere
  6. @mihai: problema cu economia chineza nu este a imprumuturilor catre populatia chineza. Problema este ca locurile lor de munca depind de consumerismul american care acum se contracta din lipsa de cash, intre cei 2 este o relatie de simbioza.... daca unul stranuta celalalt raceste, cel putin pe termen scurt. Pe termen lung, China poate incuraja consumul intern sau se poate orienta spre alte piete! Degeaba faci economii daca nu mai ai salariu, nu ai din ce sa mai economisesti!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut Bobinus,

    de acord. Cand am subliniat lipsa creditelor consum vroiam sa subliniez ca nu exista o cerere interna suficient de puternica care sa suplineasca scaderea exporturilor.

    RăspundețiȘtergere